Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Mi se pare interesanta teza articolului: Primenirea clasei politice ar insemna de fapt transformarea democratiei dambovitene intr-un regim "iliberal" pro-occidental, controlat de servicii, promovat si controlat de principalii nostrii aliati. Adica opunem un regim autoritar controlat de occidentali unor regimuri autoritare cu orientare pro-ruseasca care s-ar putea sa ne cam inconjoare. Sa fie Romania o statie pilot pentru acest experiment care ar urma sa fie extins si in alte state?. Stabilitate contra "ilibertate". Cine stie, poate ca va veni ziua cand grupul Prospectiv va trece in ilegalitate pentru a nu i se imputa delictul de opinie. smile emoticon

Retragerea lui Crin ar putea ascunde cheia decriptarii viitorului Romaniei

Unul dintre marile mistere ale politicii ultimilor ani nu doar că nu se limpezește cu trecerea timpului, ci, dimpotrivă, pare că devine tot mai amplu, e vorba de...

INPOLITICS.RO

Viorel Straoanu Trebuie sa ne organizam in celule
Smaranda Dobrescu M-a captat si pe mine de ieri explicatia asta, mai ales ca l-am creditat destula vreme cu incredere pe Crin Antonescu. Totusi, nu avem destule informatii sa acceptam ideea drept veridica.
Ionel Iani Velciov Dar varianta simpla ca omul a dat in "prosteala" nu se pune ?!!
Cornelius Scipio Dle Octavian Lupu, nu se putea surprinde mai bine esenta decat ati facut-o dvs. in comentariu, desi pentru binele tuturor ar fi fost mai bine sa va fi inselat.
Mihai Ion Turcu Profesional ma ocup de irational, un spatiu mirific. De ce sa nu admitem ca retragerea din politica Domnului Antonescu este motivata subiectiv.
Octavian Lupu A propos de "teza" iliberalismului care ne paste, i-am gasit suport intr-un articol recent din counter punch: << In his lauded and much quoted book, The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives, Zbigniew Brzezinski, the godfather of US policies from Afghanistan to the present day, writes that if America is to control Eurasia and dominate the world, it cannot sustain a popular democracy, because “the pursuit of power is not a goal that commands popular passion . . . Democracy is inimical to imperial mobilisation.” Va recomand sa cititi tot articolul:http://www.counterpunch.org/.../why-the-rise-of-fascism.../

Why the Rise of Fascism is Again the Issue » CounterPunch: Tells the Facts, Names...

COUNTERPUNCH.ORG
Preda Mihailescu Interesant articol, bine ca asa ceva se screi. Am o singura problema - la sfarsit, cand se pregateste sa "demaste un fascist Ucrainean", care este impotriva LGTB si scum de nu stiu ce fel - limbajul parea sa fie cel al lui Putin. Si aceasta nu este intamplator. Orizontul de comprehensiune al celor care au intrat odata pe drumul de demascare al propagandei si demagogiei americane isi are limita acolo unde ar urma sa descopere cu stupoare ca multe dintre metodele de o parte si de cealalta sunt identice, folosirea insasi ca particulei "fascist" este un mijloc de dezechilibrare si iluzie, in masura in care nu apara in conjunctie si cu folosirea experientei fascismului rosu! Pare ca simplitatea acestei monstruoase minciuni bilaterale este mai mult decat pot jurnalistii, intelectualii si analistii sa suporte. Dar omul de rand, el, trebuie sa traiasca cu consecintele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv