Pe facebook

joi, 23 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

August 29, 2014

Today Hungarian officials do not raise an issue of establishing ethnic Hungarian autonomy in Serbian Vojvodina where Hungarians are the second biggest ethnic minority. And this is despite the fact that Hungarian politicians and mass media have earlier made a point about it. We believe that this discriminating approach to protecting Hungarians abroad is not just a peculiarity of the country’s national policy, but shows how the global geopolitical structure works. Thus, Serbia is currently Russia’ ally in the region, while Romania chose to collaborate with the US.

Center for Eurasian Strategic Intelligence CESI

In July Hungary suddenly stepped up pressure on Romania aiming at speeding up the process of autonomization of the territories within the area of Budapest’s interests. Thus, Speaker of the National Assembly of Hungary László Kövér addressed his compatriots living in the neighbouring states urging th…

EURASIANINTELLIGENCE.ORG

Un Prospectiv .
Ce va fi, Czárdás sau Calusarii, Kazacioc sau Twist?
Zoe Petre Stimați colegi, vă înțeleg și dorința de pace, și temerea față de eventuale escaladări. Fără nici o isterie, întreb totuși: Rusia încearcă să anuleze toate regulile pe care se bazează relațiile internaționale, cel puțin de la încheierea celui de-al Doilea Război mondial. Vrea s-și aroge dreptul de a modifica frontierele altor state funcție de propriile sale interese. Este exact ce a făcut Hitler odată cu ANschluss-ul, Ce facem?
Un Prospectiv .
"Ce facem?"

Pai am mai spus-o: Romanii ar trebui sa astupe gaurile din barca numita Romania, cam ia apa si pe timp de pace. In timpul acesta, se evalueaza capabilitatile si se estimeaza nevoile. La sfarsit se trage linie si se face socoteala.

P.S. Dintr-o biografie recenta a lui Mitterrand am aflat ca francezii n-ar fi ripostat nuclear pe timpul sau daca trupele sovietice invadau Berlinul.
P.P.S. Ma intreb daca nu cumva masura interventiei NATO in favoarea unui membru este direct proportionala cu interesul SUA fata de acel membru.
Viorel Straoanu D-na Petre cred ca o sa facem ceva traditional : ne aliem cu cei care sint pe val ,pregatiti fiind sa sarim in alta barca daca cea in care ne aflam ia apa.
Adrian Rusu Acuma...nu sunt de meserie, dar schimbarea cu forta, a frontierelor europene (in raport cu interesele) s-a mai vazut, după razboi: Cipru, Iugoslavia.....şi poate ca mai sunt. Mai e cazul conservării frontierelor, dar a schimbarii politicii statelor. Vasul ramane acelaşi, dar continutul îsi schimbă „culoarea”, devine corosiv: NATO ţine acum pâna la frontiera Moldovei. De ce deci ar trebui ca frontierele să rămână formal intangibile daca ce se află intre ele e variabil? Nu e o problemă de geometrie, e o chestie cu oameni vii. Nu e asta (conservarea) specie de formă fără fond, de legalism care vede litera si nu spiritul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 23 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv