Pe facebook

vineri, 24 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

July 9, 2014

"nimeni nu vrea Romania ca partener dar toti o vor ca satelit; nimeni nu vrea sa se coordoneze cu ea dar toti vor sa li se subordoneze; nimeni nu o vrea independenta, toti o vor colonie; nimeni nu o accepta drept membru al familiei sale dar nimeni nu doreste ca ea sa devina membru al altei familii." http://www.corectnews.com/politics/romania-pericol

Romania in pericol!

Dupa cateva decenii traite cel putin cu iluzia ca se afla intr-o lume a solidaritatii si armoniei, Romania isi reia locul geo-politic traditional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea Romaniei la acestia dar si raportarea lor la ea ridica probleme de o imensa co…

CORECTNEWS.COM

Smaranda Dobrescu Cum spune amicul Un Prospectiv: "Blestemul geografiei! Geografia care s-a transformat in caracter" Daca actualii conducatori si potentialii viitori conducatori ar traversa oceanul nu pentru a-si innoi juramintele de vasalitate ci pentru a vorbi de interesul bilateral al parteneriatului sau ar negocia fiecare vot in PE pe interesele tarii si nu pe numiri din clan, poate ar fi ceva sperante.
Adrian Severin Perfect comentariul Smarandei. Nu am intervenit spre a comenta știrile privind călătoriile transatlantice ale diverșilor "prezidențiabili". Ele nu sunt decât alte acte de vasalitate promise în schimbul firmanului de numire în domnie. Pe de altă parte toți vor să ne convingă că au urechea "sultanului" în loc să ne convingă că au un proiect pentru România, precum și coloana vertebrală spre a sta drept în fața "sultanului" și a-i spune răspicat "Majestate, aiasta nu se poate!".
Alexandru Botu A fost cineva, in istoria recenta a Romaniei, care sa fi spus raspicat (nu la teatru !):"Majestate, aiasta nu se poate!"? I s-a intamplat ceva? A patit-o precum Brancoveanu?...
Adrian Severin Răspunsul la cele trei întrebări ale dlui Botu este: 1) Da. 2) Da. 3) Da. S-a întâmplat sub ochii dvs dar probabil că nu ați văzut.
Alexandru Botu Va multumesc! Eu am destule banuieli, ceea ce este bine, de aceea am si pus intrebarile, Sper ca raspusnsurile Dumneavoastra sa-i lamureasca si pe altii...
Smaranda Dobrescu Un singur DA la prima intrebare te poate scuti de placerea altor impotriviri. Acum suntem in anul Brancoveanu si speram sa nu avem parte de urmatoarele doua afirmatii pentru nimeni din jur care a spus vreodata "aiasta nu se poate"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 24 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv