Mai avem nevoie de transport feroviar?

Mai avem nevoie de transport feroviar? -1 iunie

Un Prospectiv Pardon?!

DOCUMENT Piste de biciclete în locul căilor ferate. Aceasta este strategia Guvernului pentru eficientizarea sectorului feroviar      adev.ro/n6an6r

Guvernul va desfiinţa între 25% şi 40% din liniile ferate, iar pe tronsoanele respective se vor amenaja „drumuri pentru transportul în comun, artere pietonale şi chiar piste pentru biciclişti“, potrivit unui memorandum de măsuri pentru eficientizarea sistemului de transport feroviar. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Bulgarii vor un tren care să traverseze podul Calafat-Vidin şi să ajun... Se întâmplă şi la case mai mari: Franţa are 2.000 de trenuri prea late... Şova a promis, la Târgovişte, că traficul feroviar înspre Pietroşiţa v... Scoatem şinele de cale ferată şi traversele, apoi pe „drumul“ astfel rezultat vor circula autobuze, iar dacă nici varianta cu autobuze nu va fi viabilă, vom amenaja piste pentru biciclete. Aceasta este, pe scurt (fără glumă!), viziunea Guvernului privind eficientizarea sistemului feroviar, revelată într-un memorandum prezentat într-o primă lectură în şedinţa de miercuri a Executivului. Iată ce scriu, mai exact, la paginile 48-49 (Anexa 3), autorii memorandumului: „Linia de cale ferată ar trebui închisă, dar poate fi utilizată în continuare ca şi arteră pietonală sau pistă de biciclişti“. Această metodă de utilizare „ar rezerva terenul pentru o posibilă reamenajare în viitor a căii ferate, în situaţia în care cererea de transport pe cale ferată va reveni“, mai precizează autorii memorandumului. Varianta apare ca ultimă soluţie după mai multe încercări de a reintroduce în circulaţie linia ferată slab circulată. Prima „treaptă“ în această încercare este închirierea liniei către un operator privat, apoi transferul către un sistem de transport local şi amenajarea ca linie de „tramvai uşor“, iar în situaţia în care cele două soluţii de mai sus nu sunt posibile „secţiunea de cale ferată poate fi transformată într-o conexiune rutieră“. Decimarea reţelei, ultima soluţie Mai mult de jumătate din memorandum descrie starea deplorabilă în care a ajuns infrastructura feroviară, ca urmare a subfinanţării, şi costurile exorbitante de întreţinere, concluzia finală fiind aceea că avem o reţea nesustenabilă financiar. În consecinţă, sunt propuse mai multe scenarii de „concentrare pe o reţea feroviară mai restrânsă“, respectiv renunţarea la 26% până la mai bine de 40% din liniile existente în prezent. „Guvernul a avut o primă lectură a acestui memorandum. Dintre propunerile acestuia menţionăm: concentrarea pe o reţea feroviară mai restrânsă, stimularea competitivităţii în atribuirea contractelor de servicii publice, introducerea indicatorilor de performanţă în finanţarea serviciilor publice de transport feroviar de călători şi programe de reducere a costurilor“, se arată într-un comunicat al Executivului. În raportul privind definirea problemelor din domeniu, aferent Master Planului de Transport, prezentat la jumătatea lunii aprilie, se arată că preţul biletelelor de tren au un nivel „relativ ridicat“ faţă de alte state europene şi pot descuraja alegerea acestui mijloc de transport. Reamintim că închiderea sau închirierea unor tronsoane din reţeaua feroviară este şi unul dintre angajamentele României faţă de Fondul Monetar Internaţional. CFR Master Plan Cai Ferate

 Un. P Cand cei din industria automobilului conspirau sa se faca tranzitia dela cale ferata la sosea, era probabil in numele progresului si libertatii, dar in mod cert nu se punea problema incalzirii globale sau peak-oil. Nu cred ca cei dela Adevarul bat campii, ce i-a apucat p'astia din Guvern?
Dupa atatea destructurari nu ne-am invatat minte ca daca nu poti intretine ceva, mai bine bagi acel ceva in conservare?

http://en.wikipedia.org/wiki/Los_Angeles_Railway#Decline          Los Angeles Railway - Wikipedia, the free encyclopedia    en.wikipedia.org

 Fogarassy Paul Tatal meu s-a intrebat toata viata daca activistii de partid erau sabotori sau chiar erau cumplit de prosti. Vad ca activistii de atunci au facut pui.

Un.P Sau erau mici copii...

Gradinaru Gheorghe In opinia mea, fara a fi specialist in transporturi, cred ca Master Planul pentru CFR este un document cuprinzator care identifica in mod corect situatia prezenta a CFR si propune solutii de eficientizare a activitatii in acest domeniu. Este neserioasa , ca sa nu spun rauvoitoare, tratarea acestui document in modul in care jurnalistul respectiv o face( mentionarea unei masuri cu totul nesemnificativa in planul de restructurare a CFR cu dorinta evidenta de a aduce in derizoriu intregul plan) plecand de la realitatea ca foarte putini vor citii documentul in intregime pentru a-si face o imagine completa. Sunt convins ca un specialist in domeniu va identifica posibil si aspecte negative demne de relevat sau care nu au fost cuprinse in document. Mi-am permis aceasta interventie deoarece apare o evidenta intentie de manipulare negativa care asa cum este prezentata nu aduce nici un aport la imbunatatirea situatiei din acest domeniu.

Un.P Multumesc, GG. Numai ca odata fripti cu ciorba privatizarilor, mici si mari, romanii ar face mai bine sa sufle in iaurtul *eficientizarilor* infrastructurilor publice.

Toata povestea asta cu spargerea CFRului se va dovedi un tembelism al timpurilor. Mai mult, eficientizarea nu-i decat o platitudine a consultantilor de management, iar din scanarea la viteza a acelui document vad ca-i o colectie de locuri comune neolib.

Transportul in comun nu-i profitabil pentru ca vrei sa-l faci incluziv, ca un serviciu social, iar mai nou ca o protectie de mediu. Soselele romanesti gem de masini, de parca lumea cand merge la Sinaia sau Mamaia ar fi parte din cortegiul funebru la moartea lui Stalin, iar Sova imi spune mie ce i-au spus consultantii ca CFR trebuie eficientizat?!

Un.P COMENTARIATUL dela ADEVARUL are cuvantul:
SUNT IDIOTI !!, desfiintezi calea ferata ca asa vrea FMI?, unde in lume sa mai intimplat asa ceva????????

Aia nu e cale ferata ba. Aia e fier vechi care rugineste. In anul 2014 o cale ferata suporta trenuri care merg macar cu 200 km/h

In Romania trebuie sa fie contruite cai ferate de mare viteza intre marele orase, sau cai care sa lege resedintele de judet, restu tot la fier vechi, nu ne trebuie sa mergem cu 40 km pe ora. Sa fie cateva si ca lumea.

Da.. si inainte sa fie alea construite demolam tot apoi constatam ca nu mai putem construi nici ce-am demolat!, ba ca nu sunt bani, ba ca nu vrea FMI..nu?

vlad,ai o structura feroviara care trebuie modernizata si nu destructurata,a crescut cumva viteza de deplasare pe cfr in romania,preturile au devenit deja prohibitive,a taia si vinde mafiei politice totul este ff usor ambalata in dorinta de modernizare.daca esti de acord cu marirea potentei prin castrare no problem

Este o aberatie aceasta strategie,pe langa faptul ca este ridicola.Se loveste direct in transportul ieftin si sigur.O tara cu oameni sanatosi la cap valorifica ce are,imbunatateste si exploateaza.La noi CFR a vandut rute ,,neprofitabile,, care sub bisnitarii privati au devenit foarte profitabile.

asta-i master plan ? fiti atenti acilea: taiem tara cu flexu si o dam la fier vechi ... daca nici asa nu economisim, eu nu stiu ce sa mai zic...

distrugem un transport sigur si ecologic, asta da master plan

Si voi ce asteptati de la Sova, care stie ca o cale ferata are patru sine, pentru dus-intors?

Gradinaru Gheorghe Master Planul pe CFR este parte a master planului pe transporturi si reprezinta conditia pentru obtinrea de fonduri europene in perioada urmatoare.Eu personal consider( aici sunt de acord cu Base) ca acest master plan trebuia intocmit mai de mult. Eu as fi vazut utilitatea unui articol pe acest subiect care sa stimuleze interventia specialistilor care sa aduca imbunatatiri de maniera a ne ferii de pericolele evidentiate si de tine.

Un.P "reprezinta conditia pentru obtinrea de fonduri europene in perioada urmatoare" GG, noi romanii am invatat ceva? CARE fonduri europene? Catre ce se indreapta aceste fonduri, catre amanarea falimentului?

Numai ca pana se declara falimentul totul trebuie *eficientizat* sa nu cumva sa fenteze romanii falimentul...

_____________
P.S. Documentul acela a fost intocmit de ceea ce pare un consultant junior care a pornit dela concluzii, dupa care a aruncat 'justificari'. Ma rog, daca la Bucuresti aia se considera Master Plan samd, Basescu e chior imparat in tara orbilor.

Smaranda Dobrescu CFR-ul a inceput sa piarde calatori dupa ce in anii `90 au aparut sute de microbuze pe sosea care faceau o reala concurenta Cailor ferate. Daca acest memorandum ar fi plecat de exemplu de la criteriul unui transport ecologic s-ar fi putut constata ca acele microbuze au fiecare la activ intre 200 si 500 mii de kilometri nu se stie in ce stare tehnica mai sunt si in ce conditii de siguranta si lipsa de noxe functioneaza.Mai mult, acestea fac o evaziune fiscala majora intrucat bilete, deci impozite dau doar cand le ajunge la urechi ca va fi cate un control pe traseu. Un alt criteriu de la care s-ar putea judeca memorandumul ar fi utilitatea transportului cu trenul a miilor de navetisti care pentru a castiga o paine si aia amara sunt obligati zilnic sa parcurga si peste 100 kilometri. Asta daca ai si alte criterii decat eficienta. CFR-ul trebuia de la inceput sa ramana in propietatea integrala a statului. Si daca Romaniei i se va permite sa se dezvolte si sa aibe nevoie de transport pe calea ferata ce se va intampla?

S. D  Intreg planul reformei CFR conform memorandumului se bazeaza pe prezumtia ca in viitor traficul se va diminua, calatorii se vor imputina si unele directii vor disparea din interesul calatorilor sau transportului de marfa. Este complet aiurea.! Avem planuri prin care prevedem o crestere economica de 5% anual, planuri de dezvoltare a portului Constanta ca sa faca fata schimburilor accentuate cerute de dezvoltarea economiei, etc. Sunt cu alte cuvinte directii complet opuse. De ce traficul si caile de transport marfa trebuie diminuate drastic daca economia va creste atat de spectaculos? Este incoerent si este o masura de mentinere a poluarii si asa foarte mare. De fapt s-ar putea crede ca procesul de desfiintare a Cailor Ferate Romane a luat fiinta inca inainte de anul 2000: http://peromaneste.blogspot.ro/.../traiasca-republica...

G.G  In opinia mea o crestere economica cu 5%( la nivel de tara) dezvoltarea portului Constanta etc nu presupune o dezvoltare , cu acelasii procent, a transportului feroviar uniform la toata tara.Deci daca din 100% transport feroviar se desfiinteaza/reduce/optiomizeaza un anumit procent ineficient din punct de vedere economic( exemplu cursa tirgoviste-bezdead) asta nu inseamna ca se afecteaza dezvoltarea economica a Rom cu procentul stabilit sau a portului Cta.Si eu cred ca falimentarea transportului de marfa pe calea ferata a avut la baza pe linga criza economica si interesele transpartinice ale transportatorilor auto dar asta nu inseamna ca acest colos cu picioare de lut( infrastructura feroviara a Rom) nu trebuie restructurata si adaptata nevoilor actuale. Tot atat de adevarat este si faptul ca in Romania orice necesitate de acest gen, indiferent de domeniu , de regula va fi supusa interesului privat in dauna interesului public, dar asta este o alta discutie.

 S.D  Problema de baza pe care o contest este ca folosim criteriul eficientei in absolut toate ocaziile, chiar in acelea in care gradul de utilitate si grija fata de mediu ar trebui sa fie criterii in secolul 21. Si spitalele desfiintate de BOC pareau a fi ineficiente. Ce faci insa daca locuitorii acelor localitati le foloseau si nu aveau posibilitatea sa mearga sa zicem la Targoviste din Bezdead?. Si apoi nu vorbim de 5 bretele neinsemnate la nivel de tara ci de desfiintarea a pana la 40% din caile de transport feroviar. Este acesta un semn consonant al dezvoltarii sau dimpotriva este o politica de distrugere, de desfiintare, de deconstructie?

Alexandru Cosmin Codreanu Cand reducem infrastructura de dragul reducerii costurilor interne, reducem implicit si profitul maxim potential al infrastructurii. Optimizarile de azi inseamna reduceri permanente ale profitului in viitor.

Nu in ultimul rand, o infrastructura mai mica inseamna implicit costuri de achizitie integrala mai mici. Suntem incurajati sa facem un ban cinstit din fier vechi pentru ca maine sa putem fi cumparati (si) mai ieftin.

Intr-o lume in care infrastructura feroriaza devine tot mai importanta, expertii locali, consiliati de "experti" internationali constata ca pe noi aceasta structura feroviara ne trage in jos.

Suntem prea saraci sa ne permitem cai ferate gata construite. E mai "ieftin" sa le inlocuim cu piste de biciclete, a caror cost de intretinere ulterior va fi mai mare decat cel al caii ferate inlocuite. Se poate asa ceva? Bineinteles ca se poate. Nu am invatat nimic in acesti 25 de ani.

F.P  Inteleg ca FMI ne vrea fara cai ferate. Stie cineva ce spune UE, care finanteaza autostrazile in baza unui interes strategic pan-european ? Oare structura feroviara nu intra in sfera acestui interes comun ? Sau primeaza necesitatea construirii liniilor de mare viteza, pe tehnologie franceza / germana (aici e aici !)

Cel mai autentic mesaj pro-american

Cel mai autentic mesaj pro-american-31 mai 2014

Adrian Severin  Un Prospectiv mă întreabă: "De ce Basescu a reusit sa transmita un mesaj mai pro-american desi pesedeul nu ratase ocazia sa taca si romanii erau alaturi de americani in Irak? Mai cu seama in fata unui om ca Bush II, care a eliminat totusi niste bariere pentru Romania..."

Pentru că dl Băsescu este mai autentic și pentru că decizia sa de a lua lumină de la "licuriciul cel mai mare" era dacă nu morală măcar reală. Cu excepția lui Mircea Geoană, nimeni din PSD nu a fost vreodată dispus să depună jurământ de vasalitate față de SUA. Mulți au făcut complimente Washingtonului și majoritatea au cedat în fața lui când li s-a cerut dar cu toții au făcut-o cu gânduri ascunse, cu rezerve mentale și de teamă sau din calcule meschine, mai mult decât din convingere; urmând curentul iar nu propulsați de idealuri sau din instinctul solidarității. În 1990 ne-am dus în Irak la spartul târgului, când ne-am dat seama că riscăm să rămânem în afara cercului învingătorilor, iar în 2002 am participat la "coaliția doritorilor" fără dorință autentică (ceea ce era de înțeles dar nu de apreciat).
Cred că trebuie distins aici între patru abordări:
1. Abordarea lui Traian Băsescu, care a ajuns la concluzia că SUA sunt singura putere gloablă care contează, că aliatul lor principal în UE este Marea Britanie și că punând România 100% pe Axa Washington-Londra va oferi garanții optime atât pentru securitatea românilor cât și pentru securitatea puterii sale personale. Pe undeva neo-cezaristul Băsescu a vrut să îl copieze pe dictatorul Ion Antonescu care, la rândul său, a așezat țara pe Axa Berlin-Roma-Tokyo, nu din simpatie pentru Germania (nazistă) ci dintr-un calcul geo-politic în care a crezut și care l-a dominat până la a-l așeza în fața plutonului de execuție.
2. Abordarea celor care au ajuns la concluzia că accesul la conducerea României trece prin Biroul Oval și se poate perpetua numai în umbra Casei Albe. De regulă fără rădăcini politice interne, aceștia au fost împinși spre căutarea sprijinului extern, socotind că nici acesta, ca și banul, nu are miros. Un exponent al acestui curent a fost Mircea Geoană. Între cele două abordări este o mare deosebire. În primul rând este deosebirea între oportunismul național al unui histrion temerar și carismatic care a reușit să personalizeze națiunea și oportunismul personal al unor conformiști prudenți și necarismatici care ambiționează doar să personifice statul. În al doilea rând, este vorba despre deosebirea dintre un lider capabil să îi supună pe ceilalți voinței lui asumându-și pentru aceasta orice risc și garantând asfel executarea jurământului său de vasalitate și liderii dependenți de veșnice compromisuri, obligați la sperjur spre a supraviețui prin noi aranjamente. Fără să se dea în vânt după vreunul, americanii se simt, totuși, mai confortabili și mai în siguranță cu cel dintâi. (Trebuie să recunoaștem, din punctul lor de vedre, cu just titlu.)
3. Abordarea celor care văd în SUA un partener strategic de prim rang într-o lume necesarmente multipolară și în căutare de echilibru. Principiile acestei abordări sunt comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea, precum și inserarea utilă a României în strategia regională americană referitoare la arhitectura de securitate din Europa de Est și Sud-Est, Marea Neagră și Caucaz. Eu mă revendic de la această abordare. Am comparat cândva relația româno-americană cu aceea dintre un mic remorcher-pilot care ghidează un super crucișător prin apele pline de stânci ale golfului Europei orientale. În această relație România se asociază dar nu se subordonează, este loială dar nu servilă, acceptă sacrificii dar nu vasalitate, oferă prioritate dar nu exclusivitate, împărtășește valorile dar nu destinul, ascultă dar și vorbește, se aliniază dar nu îngenunchează. Este o abordare respectată dar nu simpatizată, agreată sau preferată la Washington. Americanii sunt prea ocupați ca să își piardă timpul ascultându-și aliații sau să își bată capul convingându-i. Pe termen lung, cu cât SUA vor fi obligate de evoluția lumii să abandoneze strategia intervenției directe în favoarea strategiei echilibrelor globale, sunt convins că această abordare va ajunge, mai mult decât a fi respectată, să fie preferată.
4. Abordarea "multivectorială" a celor care semnalizează la stânga și virează la dreapta, a celor care confundă fexibillitatea cu duplicitatea și pragmatismul cu trădarea, făcând din corupție un sistem de management politic. Evident că pe asemenea baze nu se poate construi nimic. Din păcate americanii au fost expuși în special unui asemenea tip de "parteneriat". În plus, ei au constatat că interesele lor strategice privind stabilitatea securității în Europa centrală, de est și de sud-est sunt deranjate de incapacitatea mult prea versatililor români de a se guverna. Proamericanismul de circumstanță s-a asociat cu corupția și cu incompetenața managerială în cea mai nefericită combinație exact la nivelul acestei categorii majoritare de politicieni români convinși că retorica americanofilă poate suplini rigoarea atitudinilor concrete.
Între aceste categorii ce erau să aleagă americanii? În momentul în care au ales să se implice pentru a reduce impactul negativ al ultimului grup, neavând răbdare să se complice cu cel de al treilea (de altfel minoritar și nespecific pentru România), oricât de mult le-ar fi plăcut servilismul absolut al celui de al doilea, nu au mai avut de ales decât pe Traian Băsescu. Ei s-au găsit cumva în situația lui Adam căruia Dumnezeu i-a dat libertatea de a-și alege soția pe când singura femeie din Rai era Eva.
În discuțiile purtate cu mulți oameni politici și diplomați americani aceștia au reacționat cu o întrebare retorică la criticile mele față de neo-cezarismul băsescian: "Așa este dar știți dvs pe un român care ne poate garanta sprijinul mai bine?" Într-adevăr, după ce a tras cartea românească, dl Băsescu a schimbat-o pe cartea americană, pe care a jucat-o integral apoi spre a câștiga marele pot al consacrării regimului său neo-cezarist. SUA aveau nevoie, spre a-și promova strategia est-europeană, balcanică, pontică și caucaziană, de un lider român capabil a domina în același timp instituțiile statului și mințile cetățenilor, mobilizând în acest sens, prin manipularea frustrărilor, veleităților și rivalităților ascunse în subsolurile națiunii, un capital de încredere imens, a cărui energie, consumată prin arderi intensive, nu avea cum fi compensată decât prin sprijin extern pe măsură. Dominând ca nimeni altul România, Traian Băsescu era singurul care să o poată livra la export dar, cedându-o astfel integral, el era și cel mai sigur susținător al beneficiarului livrării, întrucât astfel devenea dependent de solvabilitatea acestuia.
Regimul neo-cezarist băsescian s-a construit pe umerii frustraților și prin manipularea frustrărilor românești acumulate în cantități enorme. Adunându-le într-un cocktail toxic a otrăvit statul, poporul și națiunea și a permis transformarea lor respectiv într-un teritoriu, o populație și o cvasi-colonie. Sindicalizarea frustrărilor asociată cu dezbinarea națiunii au generat timp de zece ani energiile negative care au coborât o entitate suverană adesea impredictibilă și haotică dar capabilă să ajusteze și să mențină echilibre internaționale, într-un protectorat depresiv și nihilist.
Nu cred că Traian Băsescu este un rău absolut și nici că nu a dorit binele României. Dimpotrivă, sunt convins ca avut proiecte mari cu care a vrut să intre în istorie. Din păcate modalitatea aleasă spre a transpune în viață acele intenții și proiecte, conformă temperamentului, caracterului și educației sale, l-a împins într-o logică a evoluției istorice pe care dacă la început a crezut că o poate domina, a sfârșit prin a fi dominat de ea.
După zece ani de neo-cezarism americano-obedient România nu mai este pentru ordinea euro-atlantică vulnerabilitatea impredictibilă de altă dată dar nici un atu strategic nu mai este. Într-o lume unipolară sau într-una caracterizată de o ordine relativ stabilă circumscrisă de ideea liberală a interdependenței cordiale, SUA puteau fi satisfăcute cu / de o asemenea Românie. Acum, însă, când ordinea monopolară a murit și omenirea se întoarce nu la Războiul Rece ci la dezordinea post-bipolară, punând modelul interdependenței sub semnul întrebării și prefigurând revenirea la sistemul contraponderilor, SUA ar putea avea nevoie de o alt fel de Românie - un aliat, fie el și insolent dar sigur iar nu un protejat obedient dar nesigur. În probabila trecere de la securitatea statică a lumii frontierelor spiritualizate la securitatea dinamică a liniilor de demarcație consolidate, va fi cu certitudine nevoie de un alt fel de Românie decât cea băsesciană, oligarhică, neo-cezaristă și neo-feudală. Problema este unde va mai putea găsi acum Washingtonul conducătorii români apți să ghideze o asemenea transformare și să se comporte ca aliați cinstiți iar nu ca supuși corupți?
  Un Prospectiv Considerand costurile reduse de a intra in joc si  multipolaritatea puterii in SUA, este probabil ca mai multi romani sa se creada alesi. Miza romaneasca nu cred ca a crescut pana acolo incat sa se aloce brain-power analitic pe masura complexitatii de tzara in ideea gasirii alternativei optime, domnule Severin.
Miza respectiva poate creste din motive interne (dezolvotare etc.) sau externe (conflict etc.). Asa ca las pentru fiecare sa decida implicatiile ca Romania sa insemne mai mult pentru SUA si sa se bucure astfel de un tratament mai nuantat/adecvat.
De asemenea, cred ca Basescu nu-i raul absolut doar in masura in care basismul e o stare de lucruri din societatea romaneasca a carui numitor comun a fost. Nu-i raul absolul, dar reprezinta bine mersi cel mai rau de pana acum.

A.S  De acord. Cel mai probabil noile conflicte vor fi cele care vor schimba atitudinea SUA. Din câte știu acest proces deja a început. Până când schimbarea să devină semnificativă va mai trece, însă, mult timp, căci conflictul este abia la debut și Washingtonul nu crede că mijloacele existente pentru apărarea arhitecturii de securitate din Europa de est au fost epuizate.

Un.P  "Washingtonul nu crede că mijloacele existente pentru apărarea arhitecturii de securitate din Europa de est au fost epuizate." Adica in cazul in care continua pe drumul de pana acum vor/vom avea o surpriza?

Gradinaru Gheorghe  Plecand de la intrebarea initiala ""De ce Basescu a reusit sa transmita un mesaj mai pro-american " cred ca trebuie mentionata si o cauza, in opinia mea determinanta, legata de incapacitatea reprezentantilor SUA( diplomati si reprezentanti ai serviciilor secrete) de a identifica corect acele personaje care sa le fie loiale dar fara a creste sentimentele antiamericane ale populatiei alese sa fie sprijinite in a juca rolul de leadership de tara.Am in vedere faptul ca la inceputul anilor 90 seful statiei CIA a fost un agent KGB iar ulterior ambasadorul Gitenstein lipsit de orice experienta diplomatica.Pentru multi reprezentatii americani la Bucuresti a fost foarte greu sa deosebeasca obedienta locala de loialitate a celor care au jinduit la aprecierea lor aceasta realitate datorandu-se pe de o parte medicritatii profesionale si intelectuale ale acestora si pe de alta parte de interesul lor de a beneficia de avantaje in interes personal sau de grup

 Un.P  G.G, ai surprins exact costul 'solutiei' Basescu, pe care ma stradui si eu sa-l fac cunoscut.
...doar America ne invata ca se poate win-win!

Fogarassy Paul Romanii au nevoie de discutii de acest gen pentru a se pozitiona corect in relatia de ura si iubire cu SUA.

Un.P Paul, ai scris romaneste, in termeni de ura si iubire. Pe lumea asta, acestea sunt emotii/sentimente de lux sau cerc foarte restrans.

F.P Suntem oameni ... sa negam sentimentele ?! sa uitam ca i-am asteptat pe americani cu speranta ? sa nu spunem ca i-am urat pe rusi ? sa ascund faptul ca am plans cand Yugoslavia a fost bombardata de cei pe care ii iubeam ? imi pare rau, sunt doar un om, care rade, si plange, care iubeste mult si uneori uraste (si ii este rusine cand nu-i poate iubi pe toti). Nu am cum sa imi neg natura si sa raman pur rational.

Desigur, as putea sa ma prefac ... Uneori trebuie. Stiu ca relatiile internationale ar trebui ghidate de logica si sprijinite prin emotii pentru vulg. De asta ne urasc europenii ... cei care fac politica au nevoie de motive emotionale pentru tot raul pe care ni-l fac; din interese pur financiare si strategice.

Un.P  Bun venit la Grup, Paul!

A.S  Aproape că sunt invidios pe observația dlui Gradinaru. Este cât se poate de corectă. Este, de asemenea, esențială. În răspunsul meu am pus accentul pe comportamentul românilor. De asemenea am punctat succint, atitudinea americană de reacție sau cauzele de principiu care au justificat opțiunea americană pentru abordarea tip Băsescu, respectiv preferința pentru un protejat obedient iar nu pentru un partener exigent.

Pe acest fond se impune adăugată, însă, și observația dlui Grădinaru referitoare la incapacitatea SUA de a defini corect tipul de interlocutor român pe care trebuie să și-l dorească, precum și de a identifica corect în mediul politic românesc, persoanele concrete care le sunt loiale pentru că sunt critice iar nu "loiale" pentru că sunt fără caracter. Insistând să le cultive și susțină pe cele din urmă, administrațiile amricane (multe iar nu numai cea prezentă) au trezit românilor sentimente antiamericane. Or, este, într-adevăr, uluitor cum o astfel de politică, în cel mai bun caz simplistă, mioapă și păguboasă, care a dus la pierderi de toate părțile - o adevărată "loose-loose" policy - a fost practicată de țara care, cum tot excelent remarcă Un Prospectiv, a inventat conceptul de "win-win" policy.

O explicație de ordin practic a acestei situații stă în împrejurarea că SUA au trimis la București prea mulți reprezentanți diplomatici corupți sau incompetenți profesional. Când spun corupți mă refer la cei care s-au dovedit de fapt a fi agenți ai unor puteri terțe sau ai unor grupuri de interese private care și-au cumpărat postul prin "sponsorizări / donații" în favoarea diverșilor președinți / vicepreședinți americani. (Recent, într-o corespondență purtată cu mine, un fost diplomat american de prim rang aflat în post la București îmi scria: "Văzând comportamentul diplomaților noștri trimiși în România am impresia că membrii ambasadei noastre nu sunt plătiți numai pe statele SUA." În timp ce un altul, comentând prestația fostului ambasador Gitenstein - încă neînlocuit întrucât pentru unele interese este de neînlocuit (sic!) - și vizita vicepreședintelui Biden, scria: " Avem și noi lichelele noastre în interior!")

În ceea ce privește incompetența ea este corolarul faptului că majoritatea ambasadorilor americani acreditați la București sunt "ambasadori politici" (și încă "prieteni politici" de rang secund) iar nu diploamați de carieră. Faptul a devenit o tradiție în relația cu România.

Aceasta în contrast cu calitatea ambasadorilor americani trimiși în Polonia. De ce diferența, "discriminarea"? Întrucât, în ciuda a ceea ce ne place să credem, România nu este evaluată la Washington ca având o importanță strategică egală, adică o importanță strategică de prim rang. România este văzută acolo, probabil, drept un posibil partener strategic central într-o o strategie periferică. Tind să cred că este o eroare.

Pe de altă parte, așa cum observa recent George Friedman, în timp ce polonezii sunt oricând gata de luptă și de sacrificiu plasându-se totdeauna spontan, dintr-un instinct cu rădăcini adânci în experiența lor istorică, de partea americană, românii, deși indiscutabil pro-americani, nu văd în SUA Noul Ierusalim (ei au de la origini o relație amicală nemediată cu Dumnezeu) și nu li se alătură fără rezerve, nefiind niciodată dispuși să moară în bătălii fără șanse. (Pentru mulți americani tocmai bătăliile fără șanse sunt cele care merită a fi purtate. Ar exista, deci, și o explicație de ordin cultural.)

Aceste remarci trebuie neapărat adăugate răspunsului meu, pentru ca acesta să fie cât de cât complet.

A.S Excelente remarci, dle Fogarassy! Emoționante și atât de adevărate. Și necesare...

Un. P Avem ceva de gandit si re/asezat conceptual odata cu raspunsurile dvs, domnule Severin. Numai ca nu putem retrai mai destept, din perspectiva invatamintelor, trecutul, iar viitorul numai cert nu este.

Pe fondul raspunsului "cât de cât complet" ce caracterizeaza relatia romano-americana, observ dela distanta o vanzoleala discursiva in Romania apropos de alte optiuni strategice romanesti, exprimate mai ales la nivelul strazii--dela "Mergi dom'le cu China, c'avem relatie istorica si premierul lor vorbea romaneste!" pana la "Vecinii nu ni-i alegem, trebuie sa ne intelegem cu Putin!", dela "Franta a fost prietenul istoric al romanilor" pana la "Europa vorbeste germana asa ca sa terminam cu iluziile!". Cum de un numar de ani auzim in tacere de la Externe de inca vreun parteneriat strategic sau altul, mai toate fara continuitate si fara rod, cum ati vedea pozitia Romaniei vis a vis Germania, Rusia, Franta sau China? Le-am numit pe acestea pentru a moşi gandul, fara vreun criteriu de ordonare/valoare intrinsec.

Era normala indatorarea Romaniei la o asemenea cota?

Era normala indatorarea Romaniei la o asemenea cota?-30 mai-2014

Adrian Severin Un Prospectiv mă întreabă: "De ce nu se stie de ce s-a imprumutat Romania in 2009 si statisticile PNB-ului si altele de gen sunt atat de contestabile?"

De ce nu știm? Pentru că lipsa de transparență a devenit o parte a sistemului de administrare a statului și de conducere a societății; alături de dezinformare și manipulare, de managementul prin criză, dezbinare și isterie, precum și altele asemenea.
Transparența (transparency) și răspunderea (accountability) sunt, alături de controlul reciproc al puterilor și echilibrul acestora prin contraponderi (checks and balancies), trăsăturile sau dimensiunile esențiale ale unei democrații. De departe mai importante decât alegerile libere și corecte. Aceasta cu atât mai mult cu cât cele dintâi carcaterizează viața democratică în fiecare zi, în timp ce cele din urmă se produc doar din când în când. În consecință, lipsa transparenței, acompaniată în mod inevitabil de lipsa de control public asupra actului de decizie și, pe cale de consecință, de lipsa de răspundere a decidentului politic față de societate, dovedesc deteriorarea democrației românești, ruptura dintre sfera politicului și societate. Prin politizarea justiției, subordonarea reală a legislativului față de executiv și a acestuia față de partide devenite tot una cu statul - dar nu statul modern ci cel feudal dacă nu chiar tribal - separarea puterilor, specifică democrațiilor moderne, a fost înlocuită de monopolul puterii de tip oligarhic și separarea politicului de social.
Cum puterea politică nu se poate exercita numai prin mijloace de forță (forța brutală neputând fi, de altfel, utilizată, decât pe perioade relativ scurte), ea se impune prin dezinformare, manipulare, propagandă, intoxicare, spălarea creierelor etc. În acest sens statistica devine un instrument. Nu un instrument al informării ci unul al dezinformării. Cu cât democrația se va deteriora mai mult cu atât datele statistice vor fi mai contestabile și mai puțin credibile.
Dezinformarea societății este una dintre metodele cele mai eficiente pentru manipularea ei și prin aceasta, pentru ținerea ei sub control. Din câte știu, o asemenea opacizare premeditată a realității privește nu numai eșecurile ci și succesele. Căci puterea are nevoie de supuși care să-și ignore bolile dar care să fie și deprimați de obsesia unor false maladii incurabile. Ambele - beatitudinea și depresia - îndeamnă la inacțiune și fac credibile atât mesajele mesianice cât și pe cele apocaliptice, permițând schimbarea actorilor (oligarhilor) în folosul perpetuării piesei (oligarhiei).
Astfel, pe de o parte, asistăm la compromiterea actului de justiție și prin aceasta la coruperea luptei împotriva corupției. Nemaipuând ști cine este corupt și cine nu, omul de rând își pierde încrederea în capacitatea lui de a raționa și acționa, retrăgrându-se în cele din urmă în inacțiune și izolare. De asemenea, cum speranța moare ultima, el este dispus să creadă în profeții mincinoși și să îi răstingească fără judecată pe apostolii binelui și dreptății. Devenită mijloc iar nu scop, eradicarea corupției este ceața care îi ascunde pe oligarhi și ghilotina care îi decapitează pe democrați.
Pe de altă parte, am constatat recent că sunt ascunse de ochii lumii și statisticile care scot în evidență tendințele de reindustrializare (pe cale naturală) a țării, cele de restabilire a echilibrelor macro-economice sau cele de accelerare a creșterii. De ce? Este nevoie de speranța reziduală care duce la resemnare și așteptare iar nu de speranța tonică împingând la acțiune și la critică. Este nevoie ca masa să îi urmeze pe lideri de teama mai răului iar nu să îi evalueze în căutarea mai binelui. Este nevoie de o națiune care să nu creadă în puterile ei și de aceea, ajunsă la disperare, să se predea primului venit să o conducă - mai exact să o domine.
Iată de ce nu putem decât specula în legătură cu rațiunile împrumutului din 2009. Părerea mea este că acel împrumut era "necesar" întrucât, pe fondul crizei financiare izbucnite în SUA și extinse repede în Europa și în lume, proasta reputație de care se "bucura" România ar fi putut crea o neîncredere nejustificat de mare față economia românească și în special sectorul său bancar, împingându-o artificial spre faliment. Am fost siliți, din cauza stereotipurilor negative construite în timp îndelungat, despre noi și cu complicitatea noastră, să solicităm un program de salvare real pentru un naufragiu virtual pe care aparențele îl făceau iminent.
Îmi aduc aminte despre o discuție purtată atunci într-un grup select de colegi din PE. Tocmai se aprobase creditul de salvare pentru Ungaria. Pe acest fond un distins eurodeputat olandez a afirmat că ar trebui să ne pregătim spre a face ceva similar și pentru România. Dacă Ungaria, cu reputația ei excelentă, ajunsese cu apa la gură, România trebuia să fie deja pe fundul lacului.
Tot atunci, ca membru în Consiliul de consultanți ai unui mare grup bancar internațional, am fost invitat să prezint o evaluare asupra perspectivelor economice ale statelor membre ale UE în condițiile de contagiune ale crizei financiare. Am arătat atunci o hartă a Europei în care am marcat evoluțiile probabile cu simbolurile folosite în buletinele meteorologice. Mare a fost mirarea interlocutorilor când au văzut că prognoza mea pentru România era de cer variabil (soare și nori), în timp ce în Ungaria sau Grecia dar și în Italia și Spania era prognozată furtuna. Astăzi se poate constata că am avut dreptate. Dacă românii nu o simt poate foarte tare este pentru că pe de o parte, nu se compară cu ceilalți ci numai cu propriile lor așteptări iar, pe de altă parte, pentru că beneficiarii principali ai acestei situații sunt corporațiile străine care dețin filialele de pe teritoriul românesc. Devenită din stat teritoriu, România nu mai are economie ci este doar un teritoriu care găzduiește capitaluri străine.
De aceea se mai poate specula că românii s-au împrumutat în 2009 și spre a capitaliza sau a garanta din buzunarul lor sucursalele și filialele băncilor străine operând aici. Ne amintim că atunci la un moment dat apăruse riscul ca banii luați cu împrumut de la FMI și dați băncilor-fiice din România, să fie transferați băncilor-mamă din vestul UE spre salvarea acestora pe spezele contribuabilului român, chemat să restituie apoi împrumutul. Cum puteți crede că asemenea operațiuni s-ar fi putut face în mod transparent, la vedere, sub privirile marelui public? Asta poate într-o democrație dar democrația românească a murit (cel puțin clinic).

Gradinaru Gheorghe      http://www.razbointrucuvant.ro/.../datoria-romaniei.../

INDATORAREA ROMANIEI LA FMI: “cel mai mare imprumut din istoria lumii raportat la datoria...

Ziarul Financiar  [Sorin Paslaru]: „Şi totuşi, de ce s-a împrumutat statul român cu 15% din PIB într-o noapte dacă datoria sa publică era de doar 20% din PIB? Omul care a îndatorat România într-o noapte cu 15% din PIB, adică 20 miliarde de euro, Jeffrey Franks, face ultima sa vizită în România ca şef al delegaţiei…”

G.G     http://radugolban.ro/.../indatorarea-romaniei-si-efectul...

Indatorarea Romaniei si efectul ei de bumerang - reflectii in numele unei natiuni - Dr. Ec. Radu Golban..

Indatorarea Romaniei si efectul ei de bumerang – reflectii in numele unei natiuni

Privind in retrospectiva, putem spune ca anul 2009 a reprezentat anul in care Romania s-a angajat intr-o politica de indatorare externa extrem de delicata. Argumentul principal ce a stat la baza deciziei de indatorare externa a fost contextul economico-social in care se afla tara noastra.

FMI
Context marcat profund nu doar de criza care ameninta toate economiile lumii, ci si de instabilitatea politica interna indusa de lupta pentru putere a principalelor formatiuni politice.
Insuficienta resurselor financiare publice (care nu permiteau acoperirea angajamentelor asumate in campania electorala atat fata de electori, cat si fata de cei care au contribuit la castigarea puterii) dar si arieratele interne ale bugetului general consolidat au generat o criza a finantelor publice care i-a determinat pe guvernanti sa caute alternative de finantare. Ofertele nu au intarziat sa apara: 12,95 miliarde euro de la FMI; 5 miliarde euro de la UE; 1 miliard euro de la Banca Mondiala; 1 miliard euro de la BEI si BERD. In viziunea guvernantilor, semnarea acordurilor pentru atragerea celor 19,95 miliarde euro a reprezentat un moment de glorie. Insa, in viziunea oamenilor de rand, acel moment de glorie s-a transformat intr-un „mar al discordiei”. Haituiti de si invrajbiti de luptele politice interne, supusi unor „experimente” demarate in virtutea imperativului de austeritate, cetatenii de rand au devenit, fara voie, cobaii marilor finantatori externi.
Deoarece canalele mass-media au redat opinii mai mult sau mai putin pertinente privind „succesul” indatorarii externe demarate in anul 2009, ne propunem sa formulam o opinie proprie care sa fie si pe intelesul tuturor.
Mai intai se impun cateva detalii de ordin tehnic. Acordul stand-by semnat cu FMI in valoare de 12,95 miliarde euro, pe o perioada de 24 de luni, prevede acordarea esalonata a opt transe de imprumut in perioada iunie 2009 – iunie 2011(fiecare transa fiind conditionata de masura indeplinirii angajamentelor anterior asumate). Dobanda anuala reglementata a fost de 3,5% pe an calculata la soldul tragerilor efectuate si nerambursate. Rambursarea imprumutului se va realiza incepand cu 6 august 2012 si se va incheia pe 15 martie 2016, cand va fi rambursata a 42-a si ultima rata (de 109,25 milioane DST, respectiv aproximativ 127 milioane euro). Conform intelegerilor, sumele au fost virate in doua conturi: unul al Bancii National Romane (pentru constituirea de rezerve valutare) si altul al Ministerul Finantelor Publice (pentru acoperirea deficitului bugetar).
Tabelul 1. Transe in cadrul acordului stand-by incheiat cu FMI

	Transe
	I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII
Conturi	BNR	BNR + MFP	BNR + MFP	BNR + MFP	BNR	BNR	BNR	BNR
Sume(euro)	5 mld.	1,85 mld.	2,45 mld.		913,2 mil.	900* mil.	900* mil.	1* mld.
	12,15* mld.  incasate							de primit

* cuantumul efectiv al transelor variaza deoarece acordul stand-by cu FMI s-a incheiat in drepturi speciale de tragere (DST) a caror cotatie nu este fixa.
Pana in prezent, Romania a incasat putin peste 12 miliarde euro de la FMI (dintr-un total recalculat de 13,15 miliarde euro). Din totalul acestora, jumatate din fiecare din transele a doua, a treia si a patra au fost virate in contul Ministerului Finantelor Publice (operatiune in premiera pentru FMI) iar cealalta jumatate din transele mentionate a fost alocata in contul BNR-ului. Totodata, se impune sa precizam faptul ca primele patru transe au fost utilizate, cu precadere, pentru plata salariilor si pensiilor. Incepand cu transa a cincia, acordarea a fost conditionata de orientarea sumelor catre piata de capital.
Asistenta financiara pe termen mediu primita din partea UE (in baza decizie Consiliului Uniunii Europene din 6 mai 2009), concretizata intr-un imprumut de 5 miliarde euro, acordat in cinci transe, a vizat atenuarea presiunilor de lichiditate pe termen scurt in paralel cu imbunatatirea competitivitatii si sprijinirea unei corectii sistematice a dezechilibrelor pe termen mediu; punctul central al finantarii l-a reprezentat corectia deficitelor fiscale si imbunatatirea guvernantei fiscale. Prima transa a imprumutului (de 1,5 miliarde euro) a fost acordata pe 27 iulie 2009 (la o dobanda de 3,125% pe an, avand scadenta in ianuarie 2015). A doua transa, de 1 miliard euro, s-a acordat in septembrie 2009, a treia transa de 1,15 miliarde euro s-a acordat in septembrie 2010, cu un mic decalaj fata de prevederile anterioare, iar a patra transa de1,2 miliarde euro – prevazuta initial a fi acordata in trimestrul 4 a anului 2010 – a fost decalata pentru anul 2011, an in care s-a prevazut a fi incasata si cea de-a cincia transa de 0,15 miliarde euro). Ultimele patru rate au fost prevazute cu rambursare intr-o singura transa si maturitati stabilite astfel incat durata medie a imprumutului sa nu depaseasca 7 ani; rata de dobanda s-a stabilit la nivel apropiat de cel al primei transe, in functie de conditiile in care s-a imprumutat CE. Transele mentionate au fost virate in contul trezoreriei statului si au fost administrate de Ministerul Finantelor Publice.
Banca Mondiala a incheiat cu Romania un program de finantare in valoare de un miliard de euro pentru a facilita atenuarea efectelor crizei economice globale si a sustine reluarea proceselor de crestere economica si convergenta. Asistenta s-a concretizat in trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare contractate de la BIRD (parte a grupului BM). In octombrie 2009 a fost tras un prim imprumut de 300 milioane euro, avand o scadenta de 14 ani si o rambursare intr-o singura transa; al doilea imprumut in valoare de 360 milioane euro a fost programat pentru trimestrul IV a anului 2010, iar cel de-al treilea imprumut in valoare de 340 milioane euro a fost programat pentru trimestrul I a anului 2011. In acest caz, rata dobanzii a fost stabilita la nivelul ratei LIBOR la 6 luni la euro + 0,95% p.a. Sumele primite au fost administrate de Ministerul Finantelor Publice.
Contributia BEI si BERD de un miliard de euro in cadrul pachetului financiar extern are rol important in furnizarea finantarii necesare sectorului privat in perioada de criza.
Sintetizand, Romania a incasat, pana in prezent, circa 16,5 miliarde euro (12,5 miliarde euro de la FMI, 3,65 miliarde euro de la UE si 0,3 miliarde euro de la Banca Mondiala). Din totalul acestora, 10,35 miliarde euro au fost administrate prin BNR (in cadrul finantarii de la FMI) si 6,1 miliarde euro au fost administrate prin Ministerul Finantelor Publice (2,15 miliarde lei de la FMI, si 3,95 miliarde euro de la UE si BM).
In continuare, pentru a facilita intelegerea mecanismului creditarii, se impun a fi identificate si cuantificate costurile si efectele indatorarii externe a Romaniei. Daca ar fi sa ne raportam la cel mai reprezentativ cost cuantificabil – dobanda aferenta creditelor contractate – trebuie sa avem in vedere ca pana in prezent s-au platit:
- 365 milioane euro dobanda catre FMI (287 milioane euro platiti pana in 2010 inclusiv si 78 milioane euro cu scadenta la 1 februarie 2011; pentru intregul an 2011 Romania are de platit in contul dobanzii aferenta imprumutului de la FMI circa 303,6 milioane euro);
- circa 160 milioane euro dobanda catre UE si BM (valoare estimata conform conditiilor stipulate in acordurile de creditare incheiate).
Dincolo de aceste costuri cuantificabile, indatorarea a venit la pachet cu un set de reguli impuse de creditorii externi. In conditiile cresterii nivelului de indatorare, dar si pe fondul unei defectuoase gestiuni a fondurilor atrase, Romania a inregistrat o afectare a autonomiei financiare, creandu-se astfel o dependenta de marii finantatori. Mai mult, conditionarea acordarii transelor viitoare de nivelul de indeplinire a „obiectivelor” asumate in cadrul negocierilor anterioare le-a permis creditorilor externi sa se implice profund in politica interna a Romaniei. Astfel, politica salariala (in special cea bugetara), politica de venituri, politica bugetara (inclusiv politica fiscala), politica de protectie sociala, politica monetara, politica economica sunt doar cateva exemple de politici care nu mai reflecta raspunsul guvernarii la problemele publice interne, ci consecinta diminuarii autonomiei financiare a Romaniei ca stat.
Pe de alta parte, pentru a oferi o viziune accesibila privind efectele indatorarii, este suficient sa analizam evolutia economico-sociala a Romaniei in intervalul dintre momentul contractarii fondurilor si momentul prezent. Sondajele arata clar faptul ca nivelul de trai s-a deteriorat iar competitivitatea economica a scazut. Pentru a nu fi acuzati de superficialitate atunci cand indraznim sa apreciem impactul cresterii nivelului de indatorare externa (plecand de la faptul ca datoria externa a Romaniei a crescut de la 51% din PIB la sfarsitul anului 2008 la si va atinge un maxim de 82% din PIB in anul 2011), propunem si o trece in revista a evolutiei principalilor indicatori macroeconomici.
Astfel, conform Raportului privind administrarea datoriei publice guvernamentale, in anul 2009, Romania a inregistrat
- o contractie economica de 7,1% din PIB (produsul intern brut la sfarsitul anului 2009 fiind de 491 274 milioane lei); singura componenta majora care a inregistrat o contributie pozitiva la cresterea reala a PIB a fost exportul net, respectiv de 7,3 procente, ca urmare a diminuarii exporturilor de bunuri si servicii cu 5,5%, in timp ce importurile s-au redus cu 20,6%;
- o reducere a deficitului de cont curent (cu 68%); o influenta majora asupra diminuarii deficitului de cont curent a avut-o valoarea balantei comerciale care s-a redus cu 64,7% fata de anul 2008;
- semnificative scaderi ale investitiilor straine directe, ajungand sa fie mai mici cu 52% fata de anul 2008;
- o temperare a inflatiei la sfarsitul anului 2009 fata de decembrie 2008 (de 4,74%, media anuala ajungand la 5,59%);
- o depreciere nominala a cursului de schimb care a constituit un factor de presiune asupra inflatiei;
- o reducere a dobanzii de politica monetara ajungand la un nivel de 8% la sfarsitul anului;
- o mentinere a ratingu-lui si a perspectivei de rating de tara.
In lipsa unui raport asemanator pentru anul 2010, vom compara informatiile anterior mentionate cu datele furnizate de INS, respectiv BNR. Astfel, la sfarsitul anului 2010 Romania inregistra:
- o crestere negativa 1,9%; desi in aprilie-iunie 2010 economia a crescut, in termeni ajustati sezonier, cu 0,3% comparativ cu trimestrul anterior, urmatoarele doua trimestre au fost marcate tot de scaderi (deci Romania nu a iesit din recesiune asa cum se estimase initial); PIB real s-a contractat cu 1,9%; la scaderea pe ansamblu a produsului intern brut se remarca contributia activitatilor din servicii, ramura detinand o pondere de peste 49% in PIB (valoarea adaugata bruta din sectorul serviciilor a inregistrat o scadere de 2,2%, volumul de activitate din sectorul constructiilor s-a situat cu 13,3% sub nivelul perioadei ianuarie-septembrie 2009,agricultura, silvicultura si piscicultura si-au micsorat volumul de activitate cu 5,4%, iar valoarea adaugata bruta din industrie a marcat o crestere de 4,8%);
- o crestere a deficitului de cont curent; in primele 11 luni contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 5 173 milioane euro, in crestere cu 23,5% fata de aceeasi perioada din anul 2009, datorita majorarii soldurilor negative de la venituri si servicii si a diminuarii excedentului transferurilor curente (conform datelor furnizate de BNR); aceeasi sursa precizeaza ca deficitul de cont curent a fost finantat in proportie de 43,9% prin investitiile directe ale nerezidentilor in Romania;
- o scadere a investitiilor straine directe; in primele zece luni din 2010, investitiile straine directe au totalizat 2,14 miliarde de euro, in scadere cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor BNR; investitiile au fost realizate in cea mai mare parte din participatii la capital, care au insumat 1,4 miliarde de euro, restul intrarilor, de 711 milioane de euro, reprezentand credite intra-grup; mai mult, semnalele pentru anul 2011 nu sunt favorabile avand in vedere si amanarea aderarii la Schengen;
- o crestere a ratei inflatiei (7,96% in decembrie 2010 fata de decembrie 2009); mai mult, conform Raportului asupra inflatiei emis de BNR in noiembrie 2010, se asteapta ca efectele majorarii TVA asupra ratei anuale a inflatiei sa se epuizeze catre sfarsitul trimestrului trei al anului curent;
- o instabilitate a cursului de schimb; cresterea abrupta consemnata de cursul leu/euro la finele celui de-al doilea trimestru s-a corectat in primele zile ale lunii iulie, rata de schimb manifestand o relativa stabilitate pana in ultima parte a lunii august, cand a consemnat o noua amplificare cu caracter episodic; conform aceluiasi raport emis de BNR in luna noiembrie 2010, aceste evolutii au reflectat, in principal, „schimbarile de sentiment al pietei, induse in mai mica masura de fluctuatiile apetitului global pentru risc cat, mai ales, de variatiile de intensitate ale incertitudinilor privind implementarea si eficacitatea masurilor de consolidare fiscala adoptate de autoritatile romane; din perspectiva variatiei anuale medii a cursului de schimb consemnate in trimestrul III, leul a inregistrat prima depreciere nominala din ultimele trei trimestre comparativ cu euro (0,7%) si cea mai ampla depreciere nominala din ultimele patru trimestre in raport cu dolarul SUA (10,4%);
- o scadere a ratei dobanzii de politica monetara; rata dobanzii de politica monetara afisata in prezent de BNR este de 6,25%;
- o ameliorare a ratingu-lui si a perspectivei de rating de tara; conform informatiilor oferite de Ministerul Finantelor Publice (prin raportarile privind ratingul suveran), se consemneaza trecerea de la BB+ (perspectiva negativa) in anul 2009 la BB+ (stabila) in anul 2010.
Sintetizand, putem afirma ca supraindatorarea (initiata in anul 2009) a fost dureroasa social si politic; intregul set de constrangeri impuse de marii creditori externi au lasat urme adanci pe constiinta romanului de rand. Mai mult, intentia executivului de a incheia un acord de tip preventiv dupa incheierea actualului acord stand-by umbreste si mai mult farama de optimism ce i-a mai ramas romanului. In atari context, indraznim sa adresam executivului urmatoarea intrebare: „Indatorare, indatorare … dar sa stim si noi pana cand?!”.
Sursa: www.corectnews.ro

Andrei Țurcanu Just și exact ca o formulă matematică!