vineri, 10 iunie 2016
Eu, Daniel Blake
Biocidul genocid
Biocidul genocid – 24 mai 2016
Prospectiv A-z
Tinerii agitati de Colectiv au iesit deja la pensie? Pe langa Colectiv, un motiv natang de a da jos un guvern ales, Hexi Pharma arata ca Titanicul pe langa o barcuta rasturnata de excesul unor tineri.
http://www.cotidianul.ro/biocidul-genocid-281681/
Redau cateva comentarii:
Valahu
Articol E X C E P T I O N A L ! . Deriva post-comunistă e deja un plan bine pus la punct pentru menţinerea în mizerie a României, blocându-i propria reactivitate şi alegere. Prăbuşirea climatului intern a depăşit orice limite. Cetăţenii români sunt îndrumaţi pe diferite căi să se distrugă reciproc. Această direcţie face parte dintr-o strategie pe care nu o mai poate nimeni ignora. Campaniile pentru democraţie au sfârşit cu rezultate care arată că totul a fost, în fond, manipulare.
IQ100reloaded
Haideti, dle general , ce politica in sus, politica in jos? politica e si ea o masca pt scârbiciile suspecte interne tradatoare si externe ostile, o stim si noi popwulimea...iar scopul nu e banul , banul e doar mijlocul de mituire, de motivare a executantilor "middle mangement", o justificare sau o cuantificare a activitatii . Scopul si miza contribuita la saracirea , degradarea biologica in masa si imputinarea pana la NESUSTENABILITATE a statului si a poporului roman ( asta de abia e un castig major pt inamici).Adica un genocid.Mai soft, dar tot genocid.Cum o spuneti si dvs , dar parca doar in titlu.
Emil
Dle Aurel I. R. cifra de 60.000 ați împrumutat-o de la morții revoluției din decembrie 1989? Sigur traba pute urât, dar face parte din capitalism, iar siguranța cu care ne priviți seamănă cu afirmirmațiile tip verdict pe care le emiteți. Nu vi se pare că și la case mai mari se minte? Unii, mari și garantați prin originea germanică, vând gaze de eșapament concentrate pe care le afișează diluate prin programe măsluite. Nu ne spuneți și care este numărul morților cauzați de acestă miciună toxică? Ai noștrii, pe invers vând, produse, zic unii, diluate pe care cer bani ca pentru cele concentrate. La ei se recunoaște repede, se cer scuze, se bagă gunoiul sub preș și se încercă să se dreagă busuiocul. Noi o scăldăm de la Președenție, DNA, laboratoare de analize etc... ca să ținem gunoiul la vedere cât mai mult, dar pe final nu se va rezolva nimic.
Charlie
Din aceasta analiza excelenta lipsesc serviciile, iar taxarea comisiilor parlamentare specifice prea blanda. A avut loc o substituire de persoana pentru iesirea din scena a persoanei vulnerabile celor care l-au bagat in fata.
Biocidul genocid
joi, 9 iunie 2016
Romania, tara fara guvern si presedinte
Romania, tara fara guvern si presedinte – 23 mai 2016
Dinica Roman
România – ţara fără guvern şi fără preşedinte
Autor: Petru ROMOŞAN
Deşi nu o spun de-a dreptul, pentru că nu se face, comentatorii, câţi au supravieţuit ultimei crize, dau târcoale unei idei abisale : România nu mai are nici guvern şi nici preşedinte. Şi, bineînţeles, nici partide politice. Aici avem de-a face cu singura realizare a guvernului tehnocrat : punerea în evidenţă, în ramă, a unei realităţi, de altfel, mai vechi. Fabricate la origine şi controlate apoi strict de serviciile secrete, partidele politice din România nu sunt, de fapt, partide politice. Doar interfeţe şi marionete.
PNL şi PDL, care, ca focul şi apa, nu reuşesc să fuzioneze, cu o conducere bicefală comică (Blaga + Gorghiu, doi care fac mai puţin decât unul), cu rateurile penibile în alegerea candidaţilor pentru Bucureşti, PNL şi PDL nu sunt un partid conservator şi liberal, popular, cum se pretind, ci doar o adunătură patetică, încă protejată inexplicabil de DNA.
Nici PSD-ul, condus de controversaţii (juridic, dar nu numai) Liviu Dragnea, Victor Ponta şi până de curând şi de Valeriu Zgonea, preşedinte executiv, eliminat urgent ca o măsea stricată, deci nici PSD-ul nu încropeşte „marele partid" al României, cum îl proclamă propagandiştii de casă travestiţi în ziarişti sau sociologii-sondori bine plătiţi (e adevărat că un sondaj „cu adresă" costă între 10 şi 15 000 de euro ?).
Guvernul de tehnocraţi amatori al domnului Dacian Cioloş nu a reuşit deci până acum decât să ne convingă că putem să ne lipsim, fără mari pierderi, de partide politice. Era şi acesta un punct pe agenda unui guvern tehnocrat care are tentaţia naturală de a se eterniza la putere. De Parlament ne lipsim, deşi îl plătim la supranumeric, supraponderal de câteva mandate. De asemenea, acest guvern tehnocrat amator a mai reuşit să ne convingă că fiii şi nepoţii fostelor cadre ale partidului comunist şi ai ofiţerilor de diverse obedienţe (Securitate, Miliţie, Armată, diplomaţie, „tehnocraţi" comunişti din marile întreprinderi şi din birocraţia centrală sau locală) sunt încă mai neisprăviţi, cu toate şcolile lor scump plătite, decât părinţii, unchii, mătuşile şi naşii lor. Adică să confirme că nepotismul tehnocrat nu e o soluţie pentru ţara noastră, aflată într-o criză gravă, profundă.
În ce-l priveşte pe domnul Klaus Iohannis, fost primar (deja „exotic", ca minoritar) al Sibiului, dacă i s-ar compune o uniformă cu destule zorzoane, medalii şi grade, ar fi un foarte bun „mareşal de hotel" la poarta Cotrocenilor. Fizicul îl serveşte. Asta mai ales după imnul închinat SRI-ului (o fi având omul obligaţii ?) în neclarificata catastrofă a dezinfectanţilor şi după fraza care va fi doar una din marile sale contribuţii la gândirea socio-politico-economică a României secolului XXI : „În momentul în care primim informări [de la SRI – n.n.], le citim şi ne considerăm informaţi."
De altfel, România dovedeşte cu asupra de măsură că şi-a făcut temele („treaba", cum obişnuiesc să spună sistematic factorii răspunzători) după ce a aderat la NATO şi la UE. Cele două organizaţii sau organizări au scopul nemărturisit de a face să dispară guvernele şi conducerile naţionale, care încurcă inutil puterea centrală de la Washington, cu filiala sa Bruxelles. Performanţele de autoaneantizare atinse de guvernul şi preşedintele de la Bucureşti sunt fără egal în UE şi poate chiar pe planetă (probabil, cu excepţia preşedintei lituaniene Dalia Grybauskaite, laureata Premiului Carol cel Mare în 2013).
Nu avem încă o explicaţie acceptată de toată lumea în legătură cu „primul mileniu tăcut" din existenţa noastră ca popor. Istoricii maghiari pretind, interesaţi şi aberant, că am fi plecat cu toţii la sud de Dunăre. Actuala clasă suspusă din România dovedeşte zilnic că ne aşteaptă cel puţin un nou „secol tăcut". Partide compuse din repetenţi şi penali, guverne după guverne ratate, preşedinţi nuli (Emil Constantinescu, Klaus Iohannis), din alte vremi (Ion Iliescu) sau chiar catastrofali (Traian Băsescu), presă vândută sau dispărută pur şi simplu, servicii secrete care se servesc şi nu servesc pe nimeni (vezi şi cazul recent Hexi Pharma) – la ce te poţi aştepta dacă nu la disoluţia, „diluarea" finală ?
Vom rămâne până la urmă de tot fără partide politice, fără guverne, fără preşedinţi, fără servicii secrete şi fără armată, doar cu şefi de obşti sau bresle, cu oligarhi şi interese comunitare, cu „juzi" aleşi direct şi natural, adică un nou mileniu medieval tăcut sau măcar un secol-două ? Riscul e, desigur, foarte mare, acela al dispariţiei statului naţional, al ştergerii ţării de pe harta lumii, al pierderii definitive a limbii şi culturii române. Dacă te joci iresponsabil prea multă vreme cu lucruri importante, pierderile sunt pe măsură. De prea multă vreme în România numai cine nu a vrut nu a fost ministru, deputat, consilier, primar, general, desigur, cu excepţia oamenilor serioşi, consistenţi şi competenţi, care chiar ar fi trebuit să îndeplinească aceste funcţii.
Revenim. Guvernul tehnocrat al domnului Cioloş are deci totuşi un merit, pe care-l împarte cu DNA. Atât tehnocraţii, cât şi procurorii au ştampilat falimentul total al clasei politice de tranziţie. Ca să-şi salveze regeşte pielea, vechea oligarhie comunistă şi urmaşii ei direcţi par dispuşi să sacrifice o ţară. Doar pentru atât ?
Ce ne aduce scutul
Ce ne aduce scutul - 19 mai 2016
Prospectiv A-z via Adrian Nastase
In mod paradoxal, Scutul anti-rachetă de la Deveselu ne asigură mai multă securitate si, in acelasi timp, ne face mai vulnerabili. Eram preocupati, după incheierea Războiului Rece, de faptul că reprezentam o zonă tampon intre NATO si Uniunea Sovietică. Acum suntem chiar frontieră in Noul Război Rece. Sigur, suntem membri NATO iar bazele de la Constanta sau de la Deveselu inseamnă, in concret, că steagul american, respectiv al NATO, au fost amplasate in România. Din punctul de vedere al securitătii noastre sunt evolutii pozitive. Dar, in felul acesta, am devenit chiar „parte a problemei". Prin instalarea bazei de la Deveselu, in mod evident, s-a creat o vulnerabilitate suplimentară pentru noi, in conditiile in care România a devenit, in mod explicit, o tintă, la nivelul declaratiilor si al planurilor operationale rusesti.
Nu cred că, din punct de vedere militar, cei 24 de interceptori de la Deveselu inseamnă foarte mult fata de stocurile de mii de rachete din Rusia. Poate insă că cei 800 de milioane de dolari cheltuiti pe acest proiect au fost utili pentru industria de apărare din SUA. Se repetă obsesiv că instalatia de la Deveselu nu este indreptată impotiva Rusiei. Eventual, impotriva Iranului sau a Coreei de Nord – dacă rachetele lor nu o iau pe partea cealaltă a globului. Sau poate impotriva grindinei, in conditiile in care rachetele noastre anti-grindină nu pot fi incă declansate. Repet, nu pot judeca eficacitatea lor. Cred insă că rusii stiu exact care este valoarea operatională a acestei instalatii dar le convine să o invoce pentru a justifica unele contra-măsuri militare, geo-strategice, propagandistice. Sau de ordin intern, la ei acasă. In felul ăsta, toată lumea a câstigat.
Să ne intelegem, proiectul anti-rachetă, in sine, mesajul transmis sunt importante pentru România, indiferent ce puneau americanii in curtea de la Deveselu. Este vorba de o prezentă concretă nu de ceva de genul garantiilor franco-britanice pentru România de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Sigur, tot intr-o filozofie specifică unui război rece.
Rămâne România prizonieră in acest joc de „love and hate" intre americani si rusi? Inainte de 1989, exista acelasi joc doar că România era in cealaltă parte. A urmat pupatul pe gură al americanilor si nemtilor cu Gorbaciov, au fost apoi alte perioade de „love" intre Clinton si rusi (vă amintiti de ce România nu a intrat in NATO in 1997?).
Am scris, in urmă cu vreo 30 de ani, un articol despre perceptia pericolului in cadrul aliantelor militare, subliniind că aliatii urmează, de obicei, perceptia membrului alfa al aliantei. Sigur că asta se intâmplă si acum. Cu precizarea că unii dintre aliati au inceput să fie mai catolici decât americanii in relatia cu rusii. Dar există, oare, si o tablă de intelegeri bilaterale pe care nu le cunoastem?
Evident, putem să tragem unele concluzii de ordin intern in legătură cu invitatii ambasadei americane la „petrecerea" de la Deveselu. De fapt, a Marinei americane, de fapt… Concret insă, se pare, organizatorii nu au avut adresele lui Basescu, Ponta, Corlătean, Dusa. Si, oricum, nici nu erau prea multe locuri libere intre cei 1000 de invitati…Repet ceea ce spun de ceva timp – americanii nu au decât prieteni actuali.
Să revenim. In perioada Războiului Rece, a functionat un gentleman agreement intre cele două mari puteri, consemnat in Tratatul ABM care, pe scurt, constatând că ambele părti aveau prea multe rachete balistice, si pentru a evita tentatia primei lovituri, dublată de un eventual scut anti-rachetă, SUA si URSS au hotărât să-si mentină vulnerabilitatea fata de rachetele adversarului, obligându-se să nu instaleze scuturi anti-rachetă. Iată, in acest sens, un fragment dintr-un studiu recent al meu, intitulat „Cresterea si descresterea dreptului international":
" Tratatul între SUA și URSS privind limitarea sistemelor de rachete antibalistice a fost semnat la 26 mai 1972 (Tratatul ABM)16. Tratatul, semnat la Moscova, avea în vedere limitarea sistemelor de apărare antirachetă. De fapt, fiecare parte la tratat avea dreptul să menţină două complexe de apărare ABM, fiecare dintre ele neputând să depăşească 100 de interceptori. Soarta acestui tratat a fost pusă în discuţie la momentul destrămării URSS, dar SUA au acceptat, în 1997, ca 4 foste republici sovietice să fie succesoare pentru fosta Uniune Sovietică la acest tratat. Istoria negocierilor pentru realizarea, în 1972, a acestui tratat este mai complexă. Oricum, tratatul a fost semnat cu ocazia întâlnirii la vârf, de la Moscova, între preşedintele Richard Nixon şi secretarul general al PCUS, Leonid Brejnev. Este interesant că, în 1974, printr-un protocol, cele două părţi au scăzut numărul siturilor pentru interceptori de la 2 la 1. Sovieticii au stabilit, ca sit, Moscova iar SUA North Dakota Safeguard Complex. În 1983, Ronald Reagan a lansat însă Iniţiativa apărării strategice (SDI), calificată de către sovietici ca fiind o acţiune iresponsabilă.17
Cercetarea în privinţa SDI nu a dus însă la evoluţii concrete pe teren. La sfârşitul anului 2001, în contextul dezvoltării unei noi strategii bazată pe "autoapărare preventivă" şi în urma atentatelor de la New York, din luna septembrie a aceluiaşi an, George W. Bush a notificat Rusiei şi celorlalte trei foste republici sovietice succesoare la tratatul din 1972 intenţia de a se retrage din acest tratat, practic, denunţarea lui. Explicaţia oficială a fost aceea că Statele Unite trebuie să se protejeze, să-şi protejeze teritoriul împotriva unor atacuri ce ar putea să vină din partea unor actori internaţionali neconvenţionali sau din partea unor state „rogue" (state subversive; care desfășoară acțiuni „piraterești", care ignoră/nu respectă normele dreptului internațional).18
Să vedem ce prevedea textul tratatului din 1972. În afară de dispoziţiile referitoare la limitarea numărului de interceptori pe propriul teritoriu, în articolul IX se stabilea: "Pentru a se asigura viabilitatea şi eficacitatea acestui tratat, fiecare parte se obligă să nu transfere către un alt stat şi să nu amplaseze în afara teritoriului său naţional sisteme ABM sau componente ale acestora limitate prin tratat". Iată deci, în perioada Războiului Rece, Statele Unite nu ar fi avut dreptul să amplaseze în afara teritoriului lor scuturi antirachetă sau componente ale acestora. Cu alte cuvinte, amplasarea bazei de la Deveselu nu ar fi fost permisă prin acel tratat. În urma denunţării tratatului, în 2001, de către americani, această decizie nu mai poate fi considerată contrară acordului. Interesante sunt însă prevederile finale ale tratatului din 1972. Articolul XV: 1. Acest tratat va avea o durată nelimitată. 2. Fiecare parte, în exercitarea SUVERANITĂŢII SALE NAŢIONALE (subl.n.) va avea dreptul de a se retrage din acest tratat dacă decide că evenimente extraordinare legate de obiectul acestui tratat au afectat interesele sale supreme. El va notifica decizia sa către cealaltă parte cu şase luni înainte de retragerea din tratat. O astfel de notificare va include o declarație privitoare la evenimentele extraordinare pe care partea care notifică le consideră a afecta interesele sale supreme" (subl.n.).
____________________________
16 Textul în T.N.Dupuy, G.M.Hammerman, A Documentary History of Arms Control and Disarmement, R.R.Bowker Company, 1973, p.603-607
17 Președintele Ronald Reagan a „reinterpretat unilateral Tratatul ABM, singurul nostru tratat real cu Uniunea Sovietică privind controlul armelor, astfel încât să permită testarea componentelor anti-rachetă Star Wars, componente larg recunoscute ca fiind interzise de acest tratat". (Weston, The Reagan Administration Versus International Law, 19 Case W.Res,J,Int'l L. 295, 295-302 (1987)
18 Interesant, sub aspect istoric, discursul oarecum romantic al lui Mihail Gorbaciov, la ONU, în 1988, anunțând liniile viitoare de acțiune ale URSS și, în fapt, încheierea Războiului Rece. Discursul a fost interpretat ca un gest de „aruncare a prosopului", încercând să argumenteze nevoia „libertății de a alege" la nivel național, în condițiile dezideologizării relațiilor dintre state. (M.Gorbaciov, Discurs la Adunarea Generală ONU, UN Doc. A/43/PV.72 – 1988)
Sigur, americanii dar si NATO au realizat că amenitările, in noul context international, pot veni si din alte directii, nu doar dinspre Rusia. Dar se inscrie oare proiectul defensiv anti-racheta in filozofia războiului „preventiv"? In plus, in conditiile actuale, mai putem folosi oare mijloace de apărare specifice secolului 20? In prezent, arme nucleare, biologice, chimice nu mai au nevoie de vectori – rachetă. Astăzi, grupuri ne-statale, cu caracter terorist, pot utiliza pentru a-si realiza obiectivele, avioane civile, drone, masini-capcană, valize cu incărcătură letală, actiuni cibernetice impotriva unor instalatii civile.
Concluzia mea este că trebuie să privim lucid aceste evolutii, să nu ne imbătăm cu apă chioară si să recitim, periodic, cartea lui Orwell, „1984", inclusiv capitolele despre faptul că marile puteri isi pot schimba periodic aliantele.
Scutul anti-rachetă de la Deveselu
In mod paradoxal, Scutul anti-rachetă de la Deveselu ne asigură mai multă securitate si, in acelasi timp, ne face mai vulnerabili. Eram preocupati, după incheierea Războiului Rece, de faptul că r…
Umilinta ca politica de stat
Umilinta ca politica de stat – 23 mai 2016
Smaranda Dobrescu
„ Totodată, BNR va face demersuri pentru stabilirea unor proceduri de lucru cu instituţii reprezentative de specialitate în vederea evitării unor potenţiale situaţii regretabile în viitor."
Nu va grabiti! BNR nu-si reconsidera atitudinea fata de legea "darii in plata" ci isi cere scuze ambasadorului american care nu a fost de acord cu emisia numismatica anuntata de BNR!! :-)
Umilinţa ca politică de stat