A fost benefic tratatul cu Ucraina?

A fost benefic tratatul cu Ucraina? – 22 februarie 2015

 

Victor Roncea

Sa ne amintim: Tratatul tradarii si nedenuntatorii lui – 22 februarie 2015

Istoria unei trădări naţionale: Tratatul cu Ucraina. O carte-document de Tiberiu Tudor, cu un...

“În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940),...

ziaristionline.ro

  Prospectiv A-z .
"Astăzi când, după summit-ul de la Praga a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina, ci de cu totul alte considerente, de geopolitică globală,"

Daca cineva are cartea, poate sa detalieze aspectul de mai sus? Mult timp ne-am explicat unii altora ca *solutionarea* dosarului ucrainian era necesara in felul acesta pentru primirea in NATO a Romaniei--care chiar daca ar fi asa ar trebui revazute si discutiile din Parlamentul Romaniei pentru a afla cum au cantarit alesii romanilor de atunci situatia.

Eu stiu ca in cartea lui Strobe Talbott, aparuta in 2002/3, se face o referinta la neprimirea Romaniei in NATO in anii 1990 pe motive de sensibilitate ruseasca, niciun cuvant despre Ucraina. http://www.amazon.com/The-Russia-Hand.../dp/0812968468

  Mihai Ion Turcu In principiu "favoarea" de a fi luat sub protectia NATO, observam cat este de fictiva,cerea ca statele candidate sa nu aiba litigii de frontiera cu vecinii. Sensibilitatile Rusiei vedem ca au mare importanta in Franta si Germania. Romania ,teoretic, nu trebuia sa recunosca suveranitatea Republicii Molodova, sau doar dupa ce republica Moldova ar fi redobandit de la Ucraina judetele sudice, extrase din Basarabia prin act administrativ sovietic. Nu trebuia sa fie racunoscuta Ucrainei Insula Serpilor, "cedata URSS de RPR prin simplu proces verbal. S-ar mai pune problema Bucovinei de Nord si Nordul Maramuresului istoric. Daca ne aventuram in istoric ne intalnim imediat cu pretentia Ungariei la Transilvania si urmeaza posibilitatea sa ne intalnim cu pretentia Republici Moldova revenita la Mama Rusie de a se intregi, ca popor, cu partea din Moldova captiva in Romania.

  Prospectiv A-z .
Sa ne amintim putin perioada cederista. Lumea credea ca a scapat de ciuma rosie, nestiind ca da de ta-su. Constantinescu si cederistii erau un amestec de hotzi si p.afaristi. Dupa mentinerea la izolator a Romaniei regimurilor Iliescu de catre *lumea buna*, in general pe motive de nedesprindere suficienta de fostul regim/hegemon, probabil ca naivii cederisti simteau nevoia de supracompensare. Escorcilor (pereni!) asociati cu acel regim li s-a oferit o scuza beton.

Ma rog, astea intra la istorie. Important e ce facem azi, ce lectii s-au desprins?

  Octavian Lupu Dl.Adrian Severin ar putea sa ne prezinte un punct de vedere alternativ? Pentru ca si pentru mine ca om de rand, dar in numele caruia s-a semnat tratatul, acest act graviteaza in zona tradarii prin imprudenta (in cel mai bun caz). Si mi-as dori un raspuns argumentat si la obiect si cat mai concis.

  M.I.T   Prospectiv AZ. Traim un moment de criza in care se actioneaza nu se filozofeaza. Foarte in general, democratia liberala presupune o clasa de mijloc extinsa, cu cele doua nivele, si matrici generatoare de elite. Ambele ne lipsesc sai nu se produc instant. O elita politica de dreapta si de stanga, ar fi putut asigura promovarea interesului national in sistemul UE. Fara, nu suntem proactivi.

  Preda Mihailescu Mi-aduc aminte ca eram la Bucuresti cand s-a semnat, si a aparut Kuchma la TV. Din intregul lui discurs am retinut fraza foarte ambigua "Sunt convins ca dupa semnarea acestui tratat se vor declara de 10 ori mai multi romani in Bucovina". De 10 ori mai multi! Caci sunt protejati, nu mai trebuie sa le fie frica, etc. M-am intrebat, cum poate un om politic sa recunoasca cu atata usurinta ca si-au terorizat minoritatile pana atunci? Sau oare isi batea joc fatis de gazde?

  Adrian Severin Tratatul politic de bază dintre Ucraina și România încheiat în 1997 este un act de înțelepciune istorică, de curaj național și de abilitate diplomatică dintre cele mai admirabile. Tocmai de aceea el a fost pus imediat sub tirul adversarilor României care i-au acuzat pe negociatorii și semnatarii români de trădare. Ca de obicei mulți români - de bună sau mai puțin bună credință - au căzut în capcană și s-au făcut ecoul denigratorilor tratatului. Acesta nu a fost și nu a fost tratat oarecare ci unul de importanță istorică.

Este păcat că pe pagina unui Grup serios și distins precum Grupul Prospectiv se pun în discuție lucruri atât de importante plecând de la textul unor scrieri fără nici o valoare documentară sau analitică. Să nu ne amăgim! Cei care agită azi, în plin conflict ruso-ucrainean, în care România s-a implicat de partea Ucrainei, problema Tratatului româno-ucrainean, adică pun în discuție bazele relației româno-ucrainene sugerând că ucrainenii ar fi beneficiarii unei trădări românești, fac jocul Rusiei. Poate o fi bine așa dar măcar să știm ce facem.

Despre acest Tratat - în finalizarea căruia Petre Roman sau Silviu Brucan nu au avut nici un rol - am scris mult. Un capitol întreg îi este dedicat în lucrarea "Locurile unde se construiește Europa" apărută în 2000 în prestigioasa editură Polirom. Unele dintre textele mele au fost utilizate ca probă în procesul de la Curtea Internațională de la Haga referitor la delimitara platoului continental. La secția de relații internaționale a Facultății de istorie (Universitatea din București) am ținut mai multe prelegeri în care textul Tratatului și scrisorile anexe au fost disecate pe toate părțile. Îmi asum cu mândrie acest Tratat. În afară de mine un rol semnificativ în perfectarea lui l-au avut Președintele Emil Constantinescu și adjunctul meu, regretatul Dumitru Ceaușu.

Nimeni dar absolut nimeni dintre aceia care critică Tratatul nu s-a referit la vreunul dintre argumentele date de mine în susținerea lui. Nimeni nu a răspuns rezervelor mele ponctuale cu privire la susținerile criticilor. Impresia mea este că aceia care critică Tratatul nici măcar nu l-au citit, căci dacă nu se spune nimic care să nege argumentele mele, se face vorbire despre lucruri care nu se găsesc în Tratat. Ce fel de analiză este asta?

Analiza regretatului prof Florin Constantiniu este sentimentală iar nu rațională și în orice caz în afara dreptului internațional. Am apucat să am cu domnia sa o discuție pe această temă abia spre sfârșitul vieții sale. Cred că l-am convins sau cel puțin i-am zdruncinat poziția. Mi-a promis că va reveni asupra tezelor sale inițiale. A plecat dintre noi înainte de a fi apucat să o facă.

Nu am cum relua aici întreaga discuție. Mi se pare corect să trimit la ceea ce am scris. Numai după aceea putem discuta.

Până atunci iată câteva întrebări ajutătoare. Ce drepturi avea România în relația cu Ucraina și nu le mai are prin efectul Tratatului? Ce drepturi nu avea România în relația cu Ucraina și le-a dobândit prin efectul Tratatului?

La întrebarea din urmă dau eu două răspunsuri: 1. Prin efectul Tratatului România a câștigat un teritoriu de aprox 10.000 km pătrați bogați în hidrocarburi. (Imaginați-vă cum ar fi stat lucrurile azi, când Crimeea a fost anexată de Rusia, dacă problema aceasta nu ar fi fost rezolvată.) Fără Tratat nu ar fi fost nici un proces la Haga și nimeni nu s-ar fi putut lăuda cu 'victoria' de acolo în timp ce aceia care au făcut-o posibilă sunt înjurați. 2. Drepturile minorității române din Ucraina sunt ridicate la cel mai înalt nivel cunoscut în Europa, respectiv la nivelul drepturilor minorității maghiare din România. (Că România nu a făcut nimic pentru aplicarea prevederilor Tratatului în ceea ce privește drepturile românilor din Ucraina nu este vina celor care au încheiat Tratatul.)

La aceasta adaug alte patru precizări menite să înlăture patru legende.

1. Negociatorii Tratatului nu au spus niciodată că încheierea acestuia era legitimația sau condiția suficientă pentru intrarea României în NATO. Se știe, însă, că una din condițiile admiterii era normalizarea relațiilor cu vecinii. Or, fără tratat relația cu Ucraina era problematică. Pe de altă parte, ambasadorul american la București ne-a spus clar iar noi nu am făcut un secret din asta: "Dacă încheiați Tratatul cu Ucraina nu vă garantez că veți fi admiși în NATO. Dacă nu îl încheiați, vă garantez că nu veți fi admiși."

2. Tratatul nu "recunoaște", "confirmă" sau "stabilește" vreo frontieră. Tratatul recunoaște (inclusiv în ceea ce privește Insula Șerpilor) doar Ucraina ca succesor al URSS în ceea ce privește frontiera existentă la data încheierii lui. Nu era așa?

3. Insula Șerpilor nu a fost cedată URSS doar printr-un protocol neratificat de legislativul român. Ea figurează ca aparținând URSS în toate tratatele de frontieră româno-sovietice (ratificate confrom legii) încheiate inclusiv după retragerea armatelor sovietice din România.

4. În ordinea internațională nu există noțiunea de "drepturi istorice". Acesta este un concept jurnalistic care nu valorează nimic. Cât privește drepturile teritoriale ale României la data negocierii Tratatului cu Ucraina ele erau stabilite nu de Stalin ci de puterile învingătoare în cel de al doilea Război Mondial (deci, inclusiv SUA, Franța și Marea Britanie) prin Tratatul de pace de la Paris (1946). Acest statu-quo a fost confirmat și înghețat apoi prin Actul Final de la Helsinki (1975) semnat și de România. De aceea la Summitul OSCE din decembrie 1996 România a fost avertizată nu de Rusia ci de Occident că se manifestă ca stat revizionist al Tratatelor de pace și că dacă are revendicări teritoriale nu are decât să declare război Ucrainei, cu conștiința clară că aceasta o pune pe picior de război cu toate puterile victorioase care au semnat acele tratate. Restul este gargară. O gargară iresponsabilă.

În fine, pentru cei care se întreabă ce spune totuși Tratatul cu Ucraina în ceea ce privește "cedarea" teritoriilor românești, iată textul relevant:

Art 2 (1) "Părțile contractante, în concordanță cu principiile și normele dreptului internațional și cu principiile Actului Final de la Helsinki, reafirmă că frontiera existentă între ele este inviolabilă și de aceea, ele se vor abține, acum și în viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum și de la orice cerere sau acțiune îndreptată spre acapararea și uzurparea unei părți sau a întregului teritoriu al celeilalte părți contractante." Atât!!!

Are cineva ceva de obiectat la acest text? Reclamarea unui drept nu înseamnă "acaparare" sau "uzurpare" iar exercițiului unui asemenea drept ipotetic nu se poate face (potrivit Actului de la Helsinki) prin "atentat" sau "violarea frontierelor existente" ci numai prin negocieri într-un context politic favorabil. Tratatul s-a încheiat pe 2 iunie 1997 pentru un termen de zece ani.

  Ionel Iani Velciov il citez pe Domnul Adrian Severin : " dacă are revendicări teritoriale nu are decât să declare război Ucrainei, cu conștiința clară că aceasta o pune pe picior de război cu toate puterile victorioase care au semnat acele tratate..." . Se pare ca aceasta este o varianta acceptabila international, potrivit dreptului international si cutumelor internationale, sa declaram razboi si sa redesenam frontiera ... Ukraina, de facto si de jure, va cere o încetare a focului, apoi se va semna un tratat de pace si la masa negocierilor post-belum se vor trasa noile frontiere, Ukraina nefiind membra NATO nu i se va activa celebrul punct 5 !!!

  I.I.V   Sa revenim la Tratatul din 1997. Este un tratat bun spre foarte bun referitor la anul 1997 !!! A ramas la fel bun spre foarte bun si in 2007 anul incetarii lui, cum s-ar spune la termen, dar inca in vigoare in prelungire pana la semnarea urmatorului ... Suntem in 2015 si conjunctura internationala lasa loc unei renegocieri urmata de un nou tratat . Sper ca Domnul Adrian Severin , sa ne spuna sincer, cum ar renegocia azi, pornind de la premisele istorice, conjunctura regionala si internationala, acest nou tratat atat continuator al celui in vigoare cat si novator bazat pe noile interese ale Romaniei si ale tuturor romanilor. Sper ca Domnul Adrian Severin sa accepte aceasta provocare prospectiva ca pe actuala platforma (a tratatului in vigoare) sa ne spuna parerile despre un ipotetic continut al unui nou tratat !

  P.M  Multumesc Dlui Severin pentru aceste precizari valoroase si care mi se par pertinente! Nu conest valoarea tratatului, as fi insa recunoscator daa dansul ar avea o explicatie referitoare la comentariile surpinzatoare ale dlui Kuchma pe TV Romana, dupa tratat: "se vor declara la urmatoarea statistica a populatiei de 10 or mai multi romani, caci gratie tratatului nu le va mai fi teama ..." Multumesc!

  O.L    http://www.nowaukraina.org/nu_11_2011/09_Kruhlaszov.pdf

  P.A-z .
Cautand cu Google https://www.google.com/search?q=tratatul+romania+ucraina se observa ca lucrurile nu sunt atat de clare cum s-ar crede la 18 ani dupa semnarea acestui Tratat. Ma bucur ca Grupul Prospectiv poate gazdui opinii atat de diferite precum cele ale autorului si distinsului prefatator al cartii semnalate, cat si pe cele ale unuia din protagonistii romani ai acestui Tratat. Ramane ca fiecare sa traga concluziile dupa ce vor fi luat in considerare toate argumentele ridicate de-o parte sau de alta.

Uitandu-ma pentru o relatare obiectiva a desfasurarii evenimentelor la http://ro.wikipedia.org/.../Rela%C8%9Biile_rom%C3%A2no... pot observa ca acest Tratat a fost semnat destul de repede odata ce Constantinescu-CDR au venit la putere. "România a revendicat, începând cu anul 1996, aplicarea prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947, dar, în 1997, NATO a sfătuit guvernul român să rezolve orice diferend teritorial cu Ucraina pentru a se putea integra în organizație. Prin urmare, această problematică a fost abordată în relația cu partea ucraineană în decursul mai multor runde de negocieri care s-au încheiat prin redactarea unui Tratat frontalier româno-ucrainean, numit "Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare", semnat la Constanța, în 2 iunie 1997, care a oficializat de jure apartenența a cinci din cele șase insule contestate la Ucraina (rămânănd în litigiu doar Insula Maican și apele teritoriale din jurul insulei Șerpilor din Marea Neagră). Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare a intrat în vigoare la 22 octombrie 1997." Ma intreb, ce negocieri au putut avea loc si daca nu cumva s-au grabit niste pasi cu gandul la NATO, dupa cum acelasi regim a grabit multe altele.

O alta situatie imi vine in gand apropos de graba semnarii. Ca o conditie a intrarii Ungariei in NATO, inaintea Romaniei, aceasta tzara a trebuit sa-si rezolve problemele cu vecinii. Felul in care si-a *rezolvat* problema cu Romania il cunoastem cu toti, maghiarii sunt cvasi-stat in statul roman.

Acum, ca acest capitol insailat de geopolitica numit Ucraina ne-a fost pus pe tapet, observam ca nici Rusia lui Eltin n-a obiectat ceva in sensul Crimeei la co-semnarea Memorandumul dela Budapesta din 1994, moment la care marile puteri se obligau sa garanteze integritatea teritoriala a Ucrainei in schimbul renuntarii acesteia la armele nucleare sovietice aflate pe teritoriul ucrainian. Deci in favoarea principiului semnarii sta precedentul rusesc de atunci. http://en.wikipedia.org/.../Budapest_Memorandum_on...

  P.A-z .
Pentru a ajuta conversatia, in caz ca sunt doritori de a afla mai multe, iata aici un link la capitole din carte si (auto)biografia profesionala a autorului cartii, dl. Tiberiu Tudor: https://sites.google.com/.../otherwork/history-and-politics

History and Politics - Tiberiu Tudor

Tiberiu Tudor

sites.google.com

  A.S  Regret să fiu în dezacord cu Prospectiv A-z. Problema Tratatului cu Ucraina este cu mult prea complexă spre a fi discutată convingător pe această pagină sau pe oricare alta. Deși intervenția mea anterioară este neuzual de lungă, ea nu cuprinde foarte multe elemente necesare unei evaluări globale a documentului. Principala problemă nu este obiectivitatea ci nivelul de informare. A judeca fără informație este mai mult decât o crimă.

"NATO a sfătuit guvernul român să rezolve orice diferend teritorial cu Ucraina pentru a se putea integra în organizație." Pe cine a sfătuit NATO în acești termeni? Cui în mod concret i-a dat acest sfat? Mie ca ministru de externe nu mi l-a dat. Este adevărat că una dintre condițiile generale pentru a fi invitat (acesta este termenul) să devii membru NATO era aceea de a avea relații normale cu vecinii. Nimeni nu a intrat, însă, în detalii privind problemele teritoriale ale României cu un stat concret. Cu atât mai puțin a garantat cineva că încheierea tratatului cu Ucraina sau cu Ungaria sau cu oricine altcineva va conduce la intrarea României în NATO. Au fost unii, neimplicați în negocieri, care au aruncat pe piața zvonului asemenea idei și iată că acum se scriu cărți pornind de aici.

Tratatul din 1997 nu a fost un "Tratat frontalier româno-ucrainean". Tratatul de frontieră s-a încheiat câțiva ani mai târziu. În legătură cu acest din urmă tratat s-a pus problema celor așa-zise "șase insule contestate" în relația cu Ucraina. După încheierea Tratatului politic de bază (după langajul diplomatic) din 1997 nu a rămas în nici un litigiu problema "apelor teritoriale din jurul Insulei Șerpilor din Marea Neagră". Dimpotrivă, prin schimbul de scrisori conexe s-a acceptat rezerva făcută de România la Tratatul privind dreptul mării, anterior nerecunoscută de URSS (și, deci, nici de Ucraina) potrivit căreia insulele nelocuite nu au dreptul la mare teritorială și la zonă economică exclusivă. Cum singura insulă căreia trebuia să i se aplice această rezervă era Insula Șerpilor, părțile recunoșteau implicit și caracterul de insulă nelocuită al acesteia. Toate aceste aspecte au fost confirmate ulterior de către Curtea Internațională de la Haga care a făcut aplicarea Tratatului cu privire la delimitarea platoului continental iar nu cu privire la Insula Șerpilor.

Acestea nu sunt aprecieri subiective ci fapte. Nu este posibil ca într-un singur paragraf să apară trei erori majore de informație. Nu îl cunosc pe distinsul profesor Tiberiu Tudor (cu atâția profesori, printre care strălucește și vice-premierul Gabi Oprea, este greu să îi cunoști pe toți) dar mă întreb de unde și-a cules informațiile. Dacă m-ar fi întrebat i-aș fi dat toate datele de care dispun (evident, cu excepția celor secretizate) după care ar fi putut să ne condamne la moarte pe toți.

  A.S   S-a negociat în grabă Tratatul cu Ucraina? Care este unitatea de măsură a grabei? Nu mai îmi aduc aminte exact când a început negocierea Tratatului politic cu Ucraina dar aceasta s-a întâmplat cu cel puțin câțiva ani înainte de semnare, sub Guvernul Văcăroiu și ministeriatul lui Teodor Meleșcanu. Este adevărat că Președintele Constantinescu a dorit să aducă repede la bun sfârșit aceste negocieri lungi dar în ciuda acestei relative precipitări negocierile s-au încheiat doar atunci când am avut un text corespunzător intereselor noastre.

Motivele "grabei" prezidențiale erau și ele solide. România era acuzată de Occident că reprezintă un stat-problemă care are revendicări teritoriale și de ani lungi refuză să încheie tratatele cu vecinii săi, în principal Ungaria și Ucraina, tratate menite a stabili principiile relațiilor lor după încheierea Războiului Rece. Dintr-un foc, România era arătată cu degetul ca stat revizionist și ca stat care se opune reglementării ordinii post-bipolare. Cum trebuiau să răspundă patrioții români acestor acuze care ne izolau și ne rupeau de o lume care tocmai se așeza pe baze noi?

Președintele Iliescu, pe ultima sută de metri, semnase Tratatul de bază cu Ungaria (ceea ce era foarte bine) dar aceasta punea Ungaria în poziția de a spune că are relațiile normalizate cu toți vecinii, în timp ce România nu putea spune același lucru. Faptul decupla România de Ungaria după ce și așa era decuplată de Grupul de la Viszegrad. Decuplarea constituia un handicap major atât geo-politic cât și geo-economic. Nu trebuia oare România să se "grăbească" spre a depăși acest handicap?

În 1997 România a inițiat un parteneriat strategic (esențial și astăzi) cu Polonia. Or, Polonia ne presa să încheiem Tratatul cu Ucraina întrucât se spera că în acest fel România va fi, alături de Polonia, o ancoră prin care Ucraina să fie fixată în apele occidentale. Nu era asta o logică bună? Eu cred că da. În plus SUA, cu care intenționam să stabilim un alt parteneriat strategic de importanță esențială (distrus ulterior prin supralicitare de Traian Băsescu), erau interesate, din rațiuni geo-strategice, în construirea unei trilaterale România-Ucraina-Polonia. O asemenea construcție nu se putea realiza în condițiile în care nesemnarea Tratatului politic româno-ucrainean tensiona relațiile dintre cele două țări.

Singurii care nu ne presau (sau cumva ne presau în sens invers, adică spre nesemnarea Tratatului cu Ucraina) erau rușii. De ce? Pentru că ei intenționau să conteste granițele Ucrainei și nu voiau să fie singurii care o fac.

Oare a luat cineva în considerare aceste realități? Oare își putea netezi România drumul spre valorificarea așa ziselor ei "drepturi istorice" mergând spre Rusia iar nu spre Occident? Este o dilemă pe care a avut-o și Konrad Adennauer. A rezolvat-o preferând integrarea în structurile occidentale. Astăzi Germania este mare dinnou; la propriu și la figurat.

Președintele Constantinescu a anunțat la un moment dat încheierea negocierilor. Eu am crezut, însă, că textul nu este încă acceptabil din punctul de vedere al intereselor naționale românești. În consecință am refuzat parafarea Tratatului și am reluat negocierea. S-a creat o criză, inclusiv în relațiile cu state terțe care mi-au cerut explicații. Le-am dat și într-adevăr negocierile au fost reluate. De această dată, ceea ce nu se prea știe, și cu medierea diplomațiilor occidentale care începuseră să înțeleagă exigențele noastre. Este oare aceasta dovada pripelii sau a superficialității? Despre acest episod nu vorbește, însă, nici o carte. De ce?

Negocierile s-au încheiat exact atunci când am avut un text corespunzător agendei naționale românești în contextul istoric dat. De ce a fost acel text un text rău? Asta trebuie stabilit iar nu dacă s-a încheiat prea repede sau prea încet.

Spre a răspunde trebuie răspuns la trei întrebări:
1. Ce drepturi avea România înainte de Tratat și nu le mai avea după semnarea lui?
2. Ce drepturi nu avea România înainte de Tratat și le-a obținut după semnarea lui?
3. Care era alternativa la acest Tratat, în afara nesemnării vreunui tratat de acest tip cu Ucraina, ceea ce nu era o opțiune?

  A.S  Dle Mihăilescu, întrebați de ce Președintele Kucima a vorbit despre faptul că prin efectul Tratatului din 1997 minoritatea română din Ucraina va crește? Răspunsul este simplu. Cel mai amplu capitol din Tratat se referea la drepturile minorităților. Din cele 12 pagini ale Tratatului 2,5 se refereau la minorități. Drepturile pe care le primeau românii din Ucraina erau ample. Pentru noi, negociatorii, viața acestora era mai importantă decât orice altceva. Unul dintre ei mi-a spus textual: "Dacă vă preocupă doar teritoriile s-ar putea să le recuperați atunci când veți găsi condițiile favorabile, lipsite de români." Nu voi uita niciodată această remarcă demnă macar de un paragraf într-o carte care analizează problema Tratatului româno-ucrainean.

Pentru a rezolva problema distincției artificiale de sorginte sovietică dintre români și "moldoveni", am prevăzut că naționalitatea se va stabili în funcție de declarația fiecăruia iar nu de teritoriul pe care locuiește - respectiv Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, sau Sudul și Nordul Basarabiei. Era o mare victorie. Vorbește, oare, cineva despre ea? De ce nu vorbește? ...

În plus, Tratatul prevedea crearea a două euroregiuni - Dunărea de Jos și Prutul Superior (Bucovina) - care să adune teritoriile istorice românești și pe românii locuitori acolo, în structuri politico-administrative transfrontaliere. Noi am văzut-o ca un fel de reunificare de fapt fără modificarea frontierelor. De ce nu au funcționat aceste euro-regiuni la nivelul preconizat? Eu am fost împins afară din Guvern la sfârșitul anului 1997 pentru afirmații pe care astăzi toată lumea le face și despre care astăzi toată lumea este convinsă că sunt adevărate. De aceea, răspunsul trebuie să fie dat de alții.

Revenind, însă, la Președintele Kucima, acesta a judecat perfect logic că Tratatul este atât de favorabil minorității române încât mulți cetățeni ucrainieni, profitând de el, se vor da în vânt să se declare membri ai acelei minorități. Ceea ce din interior Kucima înțelegea perfect, românii, mânați de alte obsesii nu vedeau.

  A.S   Dlui Velciov nu pot decât să îi dau dreptate. Nici un Tratat nu ne împiedică să luăm teritoriile pe care le dorim de la un alt stat pe calea războiului. Rusia o demonstrează astăzi perfect. Este aceasta, oare, calea pe care ar trebui să o urmeze România? Mă îndoiesc.

Desigur, orice tratat se încheie într-un anumit context. Schimbarea contextului impune, în mod logic, schimbarea tratatelor. Există și un principiu de drept internațional în acest sens: "Rebus sic statntibus."

Adaug doar că o asemenea schimbare trebuie făcută cu bună-credință și totodată ținând seama de ordinea internațională dată.

Este evident că statutul Ucrainei este dinamic. Schimbarea lui va atrage și actualizarea cadrului juridic al raporturilor dintre România și Ucraina făcând necesare alte tratate. Nu cred, însă, că este recomandabil ca acum România să încerce a profita de dificultățile prin care trace vecinul ucrainean spre a obține drepturi pe care în alte condiții nu le-a putut obține. (Vorbesc de obținere iar nu de recunoaștere sau restituire, căci pentru aceastea nu există bază în actualul drept internațional.)

În plus, de la încheierea Tratatului româno-ucrainean din 1997 și statutul internațional al României s-a modificat. Astăzi ea este membru NATO și UE. Prin urmare mișcările sale trebuie să țină seama și de obligațiile sale față de aliați dar și de obligațiile acestora față de ea. Deocamdată prioritatea României ar trebui să fie aceea a unei Ucraini independente, suverane, democratice, prospere, stabile, sigure și deschisă spre structurile europene. Pe asemenea baze se poate încheia, la timpul potrivit, un alt tratat politic satisfăcător pentru toată lumea. Normalizarea relațiilor ruso-ucrainene și soluționarea printr-un acord global a crizelor înghețate din fostul spațiun sovietic ar facilita un asemenea tratat bilateral. Mai mult decât atât nu are rost să discutăm acum, într-un mediu mult prea fluid în care politica de alianță are prioritate față de agenda bilaterală.

  I.I.V   Domnule Adrian Severin , va multumesc ca ati binevoit sa acceptati un schimb de idei cu un necunoscut. In extremis putem incerca sa luam, sa cerem, sa negociem, sa fortam un dialog, dar riscam sa deschidem "cutia Pandorei" ! Acea cutie revizionista care poate fi deschisa de oricine ! De asemenea nu este moral si nici uman sa fortam mana vecinilor acum, dar in termeni mai elevati putem spune ca este o oportunitate de-a invita la dialog pe vecinii ukrainieni... Cu toti stim ca odata deschis acest dialog pot trece multi ani pana se vor vedea rezultate, de asemenea un dialog odata deschis poate fi inghetat la fel pentru multi ani si mai ales oportunitatea deschiderii unui dialog nu e o premisa in sine a obtinerii unor rezultate extraordinare !

  P.M   Adrian Severin @ A.Va multumesc personal si poate si in numele grupului, pentru amploarea replicilor date, care ne arata ca nedumeririle sunt luate in serios! Cred ca nimeni nu isi face iluzii ca lucrurile ar fi simple - dar starea de spirit a Romaniei favorizeaza senzatia de "ausgeliefert" - cu atat mai mult contributii ca a dvoastra sunt remarcabile! Dvoastra spuneti : "Ceea ce din interior Kucima înțelegea perfect, românii, mânați de alte obsesii nu vedeau." Astazi, dupa 17 ani, putem pune alta intrebare: au fost aplicate aceste legi, au stiut romanii sa le FOLOSEASCA in favoarea lor? Si in ce masura? Au fost folosite si de alti cetateni? Si, intrebarea evidenta, la subiect: Au de facto azi romanii din Ucraina avantaje comparabile cu cele ale maghiarilor deseori nemultumiti si revendicativi, din tara noastra? Insist asupra caracterullui "de facto", care implica in primul rand aplicarea legilor - de ambele parti.

B. Indisolubil legate de aceste intrebari este si aspectul popularizarii legilor si a consecintelor. Chiar daca nu sunt suficient de informat, nu mi se pare hazardat sa afirm, ca nici cetateanul roman nu a fost suficient de expus unei redeschideri fata de fratii Bucovineni, si, ne intrebam in ce masura, cei de acolo au realizat ca s-a schimbat ceva. Comparativ, cu sau fara legi, tot maghiarul de la Anchorage la Sydney si de la Pecs al Miskolc este ancorat in legaturile emotionale cu cei din Ardeal. Evident ca renormalizarea cu Bucovina se petrecea pe fundalul unor traumatisme despre care in continuare se vorbeste ca de o alta planeta. Putem dezbate putin aceste aspecte? Ce este gresit in mentalitatea publica, in serviciul mediilor, si in legatura dintre politic si mase, facand ca niste SUCCESE la nivel legislativ si de negocieri ca cele de care ne vorbiti, sa nu aiba impactul dorit? Imi permit sa fac aceasta afirmatie, pentru a scurta discutia - si nu ca o acuzatie, caci daca este una, este contra necunoscut. Eu nu imi permit sa vorbesc ca unii mari vorbitori despre "noi suntem asa si pe dincolo". Vorbesc ca un cetatean despre fapte si o stare de spirit cunoscuta in tara. Noi suntem ca oricare alt popor, nu cunosc in Europa popor fara falii, restul sunt mistificatri! Deci sunt sigur ca veti putea cu argumente sa imi raspundeti ca "nu este chiar asa cum va inchipuiti". Dar sunt de asemenea convins ca in ceea ce spun este mult adevar.

C. Eu sunt convins ca romanul nu isi iubeste nici mai mult nici mai putin decat maghiarul fratii sai de peste granite. Convins, pentru ca stiu din experienta - o experienta ingramadita si limitata insa la trairi inidivuale, protejate de mlastina colectiva. Caci el este redus la a trai aceste sentimente la voia intamplarii intalnirilor personale - social este inca intr-o scarboasa prelungire a traumelor care au facut ca timp de 50 de ani sa tremure la pronuntarea cuvintelor "Bucovina si Basarabia". Si asta, cum ne confirma tot dl Malita, pana la nivelul cel mai inalt. Concret: in internet sunt documentari despre Fantana Alba, stim toti din familii ca este varful icebergului, stim cate orori au fost, stim ca orice acuze se pot aduce ca ar fi exagerari in cutare material, ele nu pot ascunde nucleul dur, care este ingrozitor. Dar in Romania se discuta fara jena, ca totul ar fi minciuna, ca au fost impuscati trei tarani si o vaca, din vina lor. Si nu exista mijloace legale sau sociale de a imputa asemenea reactii negationiste. Mai mult, un individ care se vinde pe piata opiniilor, cred ca il cheama Lucian Boia, afirma in 2012 pe platforma "adevarul" ca, citez, "In Basarabia si Bucovina s-au cedat teritorii cu populatie neromaneasca" - punct, si mai slabiti-ne cu traumele romanilor sugereaza individul. Si nimeni nu il trage penal la raspundere, se trece cu vederea. Va puteti inchipui o asemenea reactie in Ungaria? Sau in Franta, sau Polonia? Eu nu! Si sunt tocmai aceleasi rateruir sociale care se vaita ca "noi nu suntem ca ceilalti". De ce atunci nu sunt tratati cu masura pe care o doresc? Cine este de vina? Cine POATE actiona? Cu siguranta nu Ungurii! Dar nici cetateanul roman. Deci: Dincole de tratate, ce se intreprinde de la politic, prin presa pana la sistemul de educatie pentru a mantui trauma, si favoriza relatiile umane sanatoase, libere si demne - si a penaliza totusi nerusinarea? Ar fi in folosul TUTUROR!

D. In egala masura, pe alt plan, existenta primarului din Cernauti, care a fost onorat la Yad Vashem din cate stiu, pentru protectie unui numar de peste zece mii de evrei din Ceranauti, este cvasi necunoscut - dar cu siguranta nu este popularizat cum s-ar intampla in alte tari. De ce? Ne este rusine? Ne este teama de aspectele pozitive ale istoriei noastre si de traumele care ne apasa, fara sa ne incumetam sa le revendicam? Spun "revendicam" nu la modul marerial, ci la modul umanitar, existential si ireducibil. Care face ca orice viata inocenta irosita sa fie o crima! Caci nimeni nu isi va inchipui ca un popor hranit unilateral cu incriminari - fie ele si jutificate, caci multe sunt justificate - dar al carui drept nu este revendicat de cei in masura sa o faca (nu numai politicieni, ci si intelectuali, presa, educatori, etc!) poate sa fie responsabilizat in acest fel. Cine doreste responsabilizare, este dator sa ofere si apareare unui minim respect unde se cuvine. Concluzia fieasca a cetateanului de rand, care citeste Boia si alte maculaturi toxice este ca "acestia imi spun ca viata romanului nu are valoare" - si atunci cum sa fie dispus sa recunoasca valoarea vietii altora? Nici Mahatma Gandhi nu ar fi reactionat in modul acesta unilateral. Citatul oferit este un exemplu aleator si reprezentativ pentru o stare de spirit dominanta, nimeni nu va putea sa il scuze ca "o scapare" - si nici nu este vorba de un productor izolat de maculatura toxica antisociala. Sunt raspandinti si in plina rampa! In aceste conditii, ce sa faca cetateanul roman, mai mult decat sa se refugieze intr-o viata privata omeneste mai ingrijita si un refuz al societatii in felul in care il trateaze? Eu va intreb! Caci nu exista prosperitate materiala si sociala in afara respectului vietii!

Desigur, invitatia la un dialog despre situatia aceasta , este intim legata de tema relatiei cu Bucovinenii, dar patrunde in realitatea traita si de aceea nu se adreseaza iscusitului negociator al tratatului din 1997 - pentru care sunt recunoscator ca am putut capata mai multa admiratie - ci cetateanului gandior politic, Adrian Severin.

Am scris mult, sper ca in masura in care si alti membri ai grupului se simt miscati de intrebari similare, punctele deschise sa poata fi dezbatute mai amplu.

  A.S  O să vă răspund la un moment dat, dle Mihăilescu, așa cum se cuvine. Este funcție de timpul meu iar nu de dorința mea. Tot ceea ce spuneți este, din punctul meu de vedere, exact și impresionant. Până la răspunsul ceva mai amplu pe care îl merită întrebările dvs, ceea ce pot afirma rapid este că Tratatul de bază cu Ucraina a fost rău aplicat. Nu tratatul este rău ci executarea lui. Lucrul este dovedit, printre altele, prin diferența dintre tratamentul minorității maghiare din România și cel al minorității române din Ucraina, în condițiile în care pe acest subiect tratatele cu țările respective sunt aproape identice. De ce este așa? Aceasta este o altă temă care deschide o altă discuție. O discuție lungă și dureroasă.

  P.M   Adrian Severin @ Sunt perfect constient ca discutia este lunga si dureroasa - si am la fel de multa nevoie de intelegere reciproca, pentru faptul de a o purta ... in timp. Sa ii acordam impruna cu colegii de blog timpul cuvenit! La fel de scurt, in privinta maghiarilor vreau sa aduc in discutie un aspect, pe care foarte putini romani il remarca, si care ar fi lungit prea mult primul text. Dar socotesc ca va poate ajuta in abordarea "discutiei lungi si dureroase".

Iata - din discutii sustinute indelung cu maghiari echilibrati, impresia mea este ca dorinta lor fundamentala, de a-si trai identitatea deschis si in mod structural suportat este umana si justificata, se pot extinde chiar unele spatii de libertate intr-un mod care ar fi acceptabil pentru majoritatea romanilor, in masura in care aceasta ar avea loc intr-un cadru riguros delimitat si ponderat. Pus in relatia cu cerintele si necesitatii societatii ca intreg, in gradul ei real de desvoltare. Si de aici insa incep execrabilele confruntari, denaturate, regret sa o spun, de ambele parti - si asupra carora nu vreau sa ma aplec. Tema mai putin vizibila, dar fundamentala fiind alta:

Ea este legata exact de discutia antecedenta. Daca inainte de razboi, Romania putea fi subiectiv traita de maghiari ca o tara "invingatoare" care capatase dreptate in defavoarea lor, si noi aveam un milion si mai bine de (A)Romani ai nostri, de care statul roman se ocupa in tari care nu cunosc nici astazi notiunea de minoritate, dupa razboi insa, in perioada cand se TACEA, am devenit la randul nostru "victime ale marilor puteri", cum auzim necontenit ca se vorbeste referitor la Trianon. Toate bune si frumoase, perceptia subiectiva nu poat e fi inlaturata, si aici se greseste MARET, alunecand in discutia falsa. Ceea ce trebuie comunicat este ca dupa razboiul al doilea, maghiarii nu mai sunt in pozitia de a se revendica drept cea mai defavorizata natie de catre marile puteri (asa cum Lendvai a stiut sa propage de pe rampa sa masiva de propaganda, cu multa inimozitate pentru cauza celor intre care a trait) - caci in oricate defavorizari reale ar fi putut inregistra, nu vor putea vorbi de masacre si deportari, cum au fost la ordinea zilei pentru Romani. Si aici incepe in egala masura discutia dureroasa, cat si, sunt convins - SANSA unei echilibrari. Pentru ca eu, ca oricare roman, post sa deschid bratele larg dorintelor unui maghiar, dar intelegerea mea se opreste brusc cand mi se vorbeste despre "cea mai defavorizata natie" sau despre singura tara care a facut "colonizari", si tot tacamul. Pentru ca aceste exagerari sunt o palma adusa memoriei conationalilor mei din Bucovina si Basarabia, ca sa nu vorbim de cei din tarile Baltice samd. Dar nimeni nu spune asta. Nimeni nu vorbeste asa: fratilor, aveti drepturile voastre si suferintele voastre, pe care le respectam - dar aveti in vedere ca nu vorbiti cu niste Scandinavi, care au rezolvat problemele dintre Suedia si Finlanda in urma cu 100 de ani, ci cu un popor care la randul sau a trecut prin decimari care voua v-au fost economisite. Deci nu se cade sa va exprimati nemultumirea in acest fel Ceea ce nu inseamna sa acceptati orice - dar respectati pentru a fi respectati, si in respect intervine si acela ca natie, deci pentru cei ce au suferit sub sovietici. Stim cat se poate amplifica acest discurs, dar se poate face in termeni umani si constructivi, daca este pornit constient de o structura politica si intelectuala responsabila. La nivel individual, din pacate, experienta mea este ca ei NU INTELEG. Si romanii atunci deduc pripit ca NU VOR sa inteleaga, Ceea ce este doar partial adevarat. Este in egala masura adevarat, ca ei nu se simt chemati la intelegere, atata timp cat vad indolenta in care se scalda romanii fata de temele discutate in textul precedent. Iata deci, cele doua se leaga - si afirm sustinut ca se leaga mai profund decat suntem dispusi sa recunoastem. Este menirea noastra sa stabilim in discutie deschisa aceste legaturi. Fara de care romanul va percepe pe drept cuvant pe maghiar in continuare ca un grof si un "Rosinenpicker", cum se spune la noi. Daca intelegerea pentru crucea romanilor din afara granitei nu le este data, trebuiesc ajutati - si doar asa ne putem pune in relatie reciproca, pentru a crea spatiul de respect al culturii. Este important, caci vorbeam de curand cu un bun amic maghiar, care fiind bine informat totusi, a ramas total surprins cand i-am insiruit temele importante legate de romanii din afara granitelor, si lunga lor istorie. Cam asta - acum trebuie sa merg si eu la treaba.

Ne urez tuturor izbanda, curaj si perseverenta in aceste teme dureroase, si poate, eliberatoare!

  P.M  O initiativa din Chisinau referitoare la Bucovina! Preluata cu permisiunea colegului nostru Szabo Csaba:
http://corbiialbi.ro/.../183-despre-o-moldova-ucraineana.../

Despre o Moldovă ucraineană autonomă - Corbii albi - Portal de publicistica

Despre o Moldovă ucraineană autonomă

corbiialbi.ro|De Corbii Albi

  P.M   Basarabeanul propune o regiune autonoma romaneasca 'model' in Bucovina, ca exemplu si pentru posibila pacificare in Donetzk, si ca spatiul firesc de viata pentru romani. Comentariile par sceptice ?

  P.A-z .
Daca va fi asa ceva in privinta Donetskului, va fi numai dupa o victorie/pierdere a Vestului/rusilor. In alte cuvinte, multe trebuie sa se intample pana acolo. Cat despre drepturile romanilor (si nu moldo-romanilor) din zona, ce stim despre recenta discutie intre presedinti indica ce si cum.

  S.K   O idee bună care arată că totuși moldovenii sunt mai normali la cap decât oamenii noștri politici care văd tot timpul război. Acuma dacă dl. președinte Iohanis ar cere așa ceva- ar fi interesant să vedem cum gândește cu adevărat UE despre drepturile omului- nu numai despre drepturile islamiștilor sau LGBT...

P.M   Pai poate trebuie putin ajutata decizia. Am vazut ca la Bucuresti exista totusi diverse pro Basarabia care fac manifestari. Aici nu trebuie mare lucru: doar o suta de oameni, cu cateva pancarte care descriu intr-o fraza ideea, referinta la articol - si tzac, se invita presa si jurnalisti si se comunica cererea catre presedentie sa aiba in consideratie aceasta idee constructiva. Cred ca la prima incercare ajunge sa se gandeasca la comparatia cu LGTB, nu este nevoie sa o verbalizeze