Profilul prezidențial (1) – 26 iulie
2014
Dorel Sandor
Lansarea, susținerea și alegerea unui Președinte al României va domina viața
politică intens în lunile care urmează. În final, un
cetățean român va ocupa cea mai înaltă funcție în stat,
devenind o instituție. Această particularitate scoate la lumină un pachet de
probleme ce țin de rol, funcție, relaționare, inițiativă, reprezentare, ș.a. O
întrepătrundere de mare complexitate între atributele instituționale și cele
personale. Într-o dinamică la rândul ei complexă, uneori contradictorie prin
îmbinarea unor surse externe și a unor tendințe personale. Rezultă inevitabil o
varietate de ipostaze, între care nu puține pot avea un impact hotărâtor asupra
vieții publice.
Experiența ultimelor decenii, precum și profilurile
etalate de cei trei Președinți ai României scot la iveală o gamă de cerințe,
așteptări, care condiționează buna derulare a mandatului. Comasarea lor poate
amplifica influența în exercitarea rolului, absența lor induce deformări și
derapaje din cele mai costisitoare pentru funcționarea ansamblului
instituțional.
Deci:
1. Imagine publică nepătată de aspecte (morale, penale) sau stări de lucruri
la nivel instituțional în plan intern sau extern. Un paradox al tranziției vine
din faptul că diversificarea și dinamica vieții politice și publice au fost
marcate de o extindere epidemică a compromiterii la vârf, plasând în banal
criterii morale sau juridice. O toleranță colectivă, atât la nivel public și de
la un punct critic, în cadrul instituțional a generat un spațiu de operare
permisiv, ambiguu, marcat de surprize și dezvăluiri scandaloase.
Pe de altă parte, competiția politică într-un sistem pluralist s-a transformat
într-o confruntare interpersonală centrată pe invalidare, defăimare, excludere
reciprocă. O competiție dramatică menită să stimuleze performanța a devenit
sursa de blocaj, descalificare, de pe agenda reală.
Practic, nimic nu a fost ocolit, într-o dominație emergentă, prin acest proces
de contaminare distructivă, generând la ora actuală un deficit supărător la
nivel de persoane cu potențial de a fi alese, menite, propulsate în poziții
cheie ale statului.
În același timp, într-o societate polarizată, marcată de motivații și
modalități ale parvenirii, îmbogățirii rapide și frivolități debordante, într-o
lume aparent liberă, dobândirea de funcții, titluri, responsabilități publice
apare ca o încununare, adesea ca o sursa de imunitate. Convertirea în politic
la diverse nivele, prin “baronizarea” aparatului de partid, instalarea de
“cooperative” ca nuclee dominante se manifestă și prin aceasta, ca unul din
produsele toxice ale “noii democrații”.
Totuși, un prag critic pare să fi fost atins. Datorită unor insistente presiuni
externe, prin reacție întârziată la situații degradante, ca exigență opusă unor
serii de eșecuri personale sau colective, par să se impună, nu doar la nivelul
percepției curente, dar mai ales la nivelul actului de justiție, tendințe clare
de contracarare.
Autoritatea, influența la vârf ar putea deveni tot mai sensibil condiționată de
“dosarul personal”, de cariera care să nu mai fie umbrită de elemente
descalificante politic, juridic si moral.
2. Capacitatea de anticipare, percepție și interpretare a contextelor macro,
a stărilor critice atât pe plan intern dar și în direcția implicării la nivel
regional și global.
România suferă de o mediocră dependență de crize. Desprinderea de comunismul
provincial, tranziția sincopată precum și o integrare plină de inconsecvențe în
lumea occidentală s-au derulat în principal prin situații critice, intervale cu
direcționări contradictorii, păguboase.
Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu neapărat să progreseze.
Poziția și rolul instituțional al liderului prezidențial presupune cu acuitate
vocația tranșării în timp real (deci fără amânări) a stărilor critice în
conformitate cu interesul public și cadrul normativ existent.
O calificare superioară, dar și o vocație, a sesizării și anihilării riscului
sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei performanțe personale, dar mai
ales ca resursă instituțională indispensabilă capacității de mobilizare și
coordonare complexă în intervale critice.
3. Vocaţia exprimată prin asumare şi prezenţă publică de a fi un reper de
prim rang, al identităţii naţionale, într-o Românie aflată la răspântie. Atât
din punct de vedere strategic (la margine de UE şi NATO), cât şi într-un pachet
de dezvoltări care domină şi vor domina intervalul 2015-2020.
Aceasta presupune o experienţă deja probată de identitate valorică în contextul
pluralismului democratic (social-democratic, liberalism, conservatorism, ş.a.)
ca formule practice de exprimare politică a naţiunii române, într-un spaţiu
instabil, expus la interpretări şi iniţiative controversate, chiar ostile.
Riscurile unui primitivism ideologic, precum şi conversiile etniciste, ca şi
diverse forme de radicalism, pot transforma leadership-ul politic în sursă de
instabilitate, confuzie, scepticism civic major.
Pe de altă parte, nu puţine capcane deriva din ecourile în viața curentă şi
comunitară ale globalismului, ale integrării europene în cele mai intime
domenii, de la piața muncii, la efectele consumerismului, rarefierea vieţii
culturale ş.a. Obiectiv de mare complexitate, presupune un efort susținut la
scara națională, prin interferenţa unor domenii cheie ale unei realități in
plină transformare.
Tema clarificării, asumării şi exprimării identităţii naţionale face parte din
misiunea prezidenţială şi presupune o abordare echilibrată dar consistentă.
4. Tentaţia populismului depăşită prin performanţă instituţională şi ţinută
charismatică. Populismul reprezintă rutina de baza a tranziţiei în mediul
politic şi a fost practicat fără excepţie de cei care au dobândit şi utilizat
puterea în ultimii 24 de ani. De fapt în continuarea anilor anteriori.
Dincolo de profitabilitatea politicianistă explicită, împărtăşită indiferent de
identitatea afişată, această opţiune profundă (de neclintit?) a noului
politicianism în România de azi, ar putea reprezenta testul major de
diferenţiere la nivel de leadership. Avem aici una din principalele sfidări ale
testului electoral din noiembrie 2014. Competiţia la prezidenţiale ar fi şi o
oportunitate pentru a pune în practică şi în valoare o altă atitudine faţă de
electorat, alte mijloace de a convinge şi a obține voturi.
Există o alternativă la declaraţii demagogice şi declaraţii de identificare
fierbinte (şi ipocrită) cu săraci, bogaţi, culţi, inculţi, credincioşi,
păcătoşi, şmecheri, fraieri, trişti, veseli?!
Botezul la ţigani practicat în serie de politicieni sus-puşi, dintre cei mai
ambiţioşi, reprezintă cam cea mai sinceră mărturisire referitoare la nivelul
valoric atins, asumat şi practicat cu adevărat pe plaiuri mioritice. Băile de
mulţime au devenit cea mai clară formă de promiscuitate publică. Combinate cu
declinul sever al protestului social acestea ridică serioase semne de întrebare
asupra conţinutului real, la zi, al suportului public în România.
Misiunea prezidenţială pentru anii următori nu poate ocoli aceste semne de
întrebare. Care ar fi răspunsul, noua abordare?!
5. Capacitatea de a înţelege, susţine şi proteja proiecte strategice menite
să susţină modernizarea României. În ultimii ani dezbaterea publică şi
iniţiativa politică s-au hazardat cu superficialitate şi demagogie în lansarea
unor teme-cheie cum ar fi: reforma Constituţiei, regionalizarea, reforma
sistemului de sănătate, a sistemului educaţional, relansarea proiectelor de
infrastructură, ş.a. S-a dobândit o colecţie impresionantă de rateuri, amânări
sau contrafaceri care nu numai că au consolidat capacitatea de tergiversare a
administraţiei publice, dar au contribuit decisiv la creşterea confuziei,
inerţiei şi desigur a costurilor.
Cine şi cum ar putea contribui decisiv la modificarea radicală a cursului
funcţionalităţii mecanismelor instituţionale pe agenda macro? Este instituţia
prezidenţială îndrituita şi dispune de autoritatea publică menită să asigure un
restart?
Desigur, există un prag dincolo de care suportul se poate transforma în
implicare excesivă şi interesată în actul de guvernare. Dificil dar nu
imposibil, în marcarea limitelor şi respectarea separației puterilor.
Rămâne un pariu de neocolit.
6. Capacitatea de a gestiona agenda comunității informative. Dincolo de
activitatea propriu-zisă de supraveghere, prevenție şi clasificare ce revine
serviciilor secrete, un ansamblu instituțional este responsabil în gestiunea
riscurilor şi a amenințărilor la care este expusa România ca stat şi cetățenii
acesteia. Totodată, identificarea si evaluarea principalelor surse de risc
solicita o capacitate de limitare, contracarare. O strategie de apărare adusa
la zi, precum şi alte instrumente de planificare complementare presupun o
activitate permanentă, specializată, de mare responsabilitate. Cooperarea
instituțională, integrarea tot mai complexă in structurile politico-militare
euro-atlantice au condus la o extindere de conținut, arie problematică şi mai
ales la transformări procedurale determinante.
In acest ansamblu instituțional şi funcțional, rolul şefului statului,
calificarea precum şi prezența activă impun exigențe si răspunderi maxime.
Alături de integritate şi patriotism, o anumita inițiere, experiență,
recunoaștere reciprocă sunt de neînlocuit.
Pachetul de tendințe contradictorii la nivel regional, expunerea tot mai
complexă a țării la dezvoltări externe, precum şi unele evoluții grave în plan
intern (crima organizată, spionajul economic ş.a.) plasează domeniul într-o
evoluție deosebit de problematică. Toate acestea impun omogenitate, coeziune şi
leadership.
Acestea ar fi câteva dintre atuurile indispensabile prin care, in viitorul
apropiat, unul din candidați ar accede la funcția suprema in stat. Analiza este
mai complexa şi include desigur alte câteva calități dobândite şi probate ale
viitorului Președinte.
Lista numelor pomenite în presa, reuniuni politice şi în nenumărate declarații
de intenție depășește 15 persoane, de orientări diverse, cu biografii mai mult
sau mai puțin complicate, testate prin sondaje de opinie mai mult sau mai puțin
concludente.
Întrebarea este ce va conta cu adevărat, decisiv în alegerea finala. Va câștiga
bătălia cineva pentru că ar fi potrivit funcției şi rolului de Președinte, sau
pentru că n-are cine să-l bată ?
Un Prospectiv .
Reiau punctul 2:
"2. Capacitatea de anticipare, percepție și
interpretare a contextelor macro, a stărilor critice atât pe plan intern dar și
în direcția implicării la nivel regional și global.
România suferă de o mediocră dependență de crize.
Desprinderea de comunismul provincial, tranziția sincopată precum și o
integrare plină de inconsecvențe în lumea occidentală s-au derulat în principal
prin situații critice, intervale cu direcționări contradictorii, păguboase.
Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu
neapărat să progreseze.
Poziția și rolul instituțional al liderului
prezidențial presupune cu acuitate vocația tranșării în timp real (deci fără
amânări) a stărilor critice în conformitate cu interesul public și cadrul
normativ existent.
O calificare superioară, dar și o vocație, a
sesizării și anihilării riscului sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei
performanțe personale, dar mai ales ca resursă instituțională indispensabilă
capacității de mobilizare și coordonare complexă în intervale critice."
...si ma intreb daca autorul se mai uita la filme cu
Rambo/Termiantorul. Mai departe ma intreb daca scopul aici este Dorel Sandr ca
persedinte sau consultant pentru orice candidat la presedintie.
Adrian Severin Întrucât eu însumi intenționez să scriu un eseu referitor
la portretul celui care este necesar a fi președintele României (într-un moment
în care toată lumea pare interesată doar de portretul celui care să fie
candidat la alegerile prezidențiale - ceea ce nu este același lucru) - mă voi
limita aici la numai două remarci:
1. Analiza lui D. Șandor pleacă de la o premisă
eronată și anume aceea că funcția Preșdintelui României este "cea mai
înaltă funcție în stat". Nu este. Cel puțin, nu este potrivit Constituției...
și nici nu trebuie să fie. Ea este, eventual funcția cu valoarea simbolică cea
mai mare. Or, un simbol nu are nevoie de mari abilități în proiectarea
strategică a acțiunii statului. Nu că asemenea abilități ar trebui să lipsească
dar ele nu sunt de esența profilului celui chemat să ocupe o asemenea funcție.
Desigur, asta dacă nu ne dorim un alt "Președinte-jucător".
2. Primul punct al analizei lui D. Șandor
menționează ca pe o condiție esențială o imagine "curată", departe de
controverse de ordin moral și, fără îndoială, penal. În acest caz ar trebui să
ne alegem președintele prin tragere la sorți din cartea de telefon, după ce vom
fi eliminat toate numele cunoscute. Printr-o acțiune deliberată, tot ce este om
politic cu potențial în România a fost mânjit de noroi, calomniat, demonizat.
(Mă refer, evident, la cei cinstiți.) În aceste condiții la ce bun să operăm cu
un criteriu imposibil de aplicat? Nu facem, oare, în acest fel, jocul
populiștilor și al calomniatorilor? Criteriul este corect, de principiu, dar el
trebuie adaptat la context. Altminteri face mai mult rău decât bine.
Gheorghe Gradinaru
1Eu cred ca un asemenea subiect daca nu este abordat
raportat la conditiile concrete ale prezentelor alegeri prezidentiale( un
Presedinte care va succede unei perioade nefaste de presedintie alui TB) si va
cuprinde numai deziderate ideale, pentru orice candidat la aceasta functie, nu
poate fi decat manipulatoriu
2 Intradevar suntem in situatia de a constata ca nu
exista( sau daca ar fi scos pe piata ar fi compromis foarte repede) un candidat
"curat" in sensul definit de domnul Adrian
Severin .
3 Ca o parere personala estimez ca marea majoritate
s-a saturat de un Presedinte jucator si ar alege o persoana care sa se
integreze spiritului Constitutiei privind separarea puterilor in stat.
A.S Corect! Ne trebuie
un Președinte post-Băsescu, respectiv unul capabil să prezideze ieșirea din
regimul Băsescu și trecerea la un alt regim. După regimul anti-democratic,
corupt și anti-național al lui Traian Băsescu, regim care lasă în urma lui nu
numai o anumită stare de spirit a societății ci și institutuții profund
bolnave, avem nevoie de un Președinte-uriaș (ca înțelepciune politică și forță
de caracter dar nu ca sete de putere și abilitate manipulatorie) iar nu un
Președinte-pigmeu (deopotrivă ca viziune și ca valoare morală).
S.D Poate Un Perspectiv
va posta si o intrebare la care membrii grupului sa vina fiecare cu o trasatura
a portretului robot. De exemplu, eu simt nevoia unui presedinte care sa reuseasca
sa inlature resentimentele din societate, care sa readuca romanii impreuna,
sustinatori ai unui proiect de tara romanesc.
Viorel Straoanu Eu
asociez expresia ,,regimul lui...'' cu unul dictatorial mai mult sau mai putin
autorecunoscut.Regim democratic e o contradictie in termeni.Cum suna : regimul
Elisabeta a 2-a sau regimul Obama ?! De ce trebuie sa avem un ,,regim'' ?!
G.G
Definitie
DEX "REGÍM, regimuri, s. n. 1. Sistem de organizare și de conducere a
vieții economice, politice și sociale a unui stat; formă de guvernământ a unui
stat. "
V.S Multumesc.Dar tot pt
mine are aceeasi conotatie.Cum ramine ,totusi cu regimul Elisabeta a 2-a ?
S.D Nu as asocia
regimul cu domnia Elisabetei, caci monarhia nu are rol in organizarea si
conducerea vietii economice, politice si sociale. Acolo avem monarhie
constitutionala si regim Cameron
