Salvând Ucraina, UE se va salva pe sine-25 octombrie 2014
Prospectiv FCh. George Soros, aceasta persoana non-guvernamentala si for-profit, rosteste de parca ar fi presedintele EUropei. Bine ca nu se rasteste, i-ar putea dauna. Iata mecanismul:
Salvând Ucraina, UE se va salva pe sine
Soros arată că FMI estimează că Ucraina are nevoie de un ajutor de 20 de miliarde de dolari imediat după alegerile de pe 26 octombrie. Partenerii Ucrainei vor furniza finanţarea suplimentară. Cele 20 de miliarde de dolari vor fi folosite pentru refacerea minelor de cărbune din Donbas, pentru cumpărarea unor volume suplimentare de gaze la iarnă şi pentru refacerea rezervelor bancii centrale. Apoi UE ar trebui să transforme obligaţiunile ucrainene în obligaţiuni pe termen lung. Deţinătorii ar trebui să accepte şi scadenţe mai lungi, şi dobânzi mai mici, pentru că acestea vor fi garantate de UE şi de SUA (pe modelul aplicat de SUA în America Latină în anii 1980, prin aşa-numitele obligaţiuni Brady). În acest fel Ucraina va putea trece de următorii doi-trei ani critici, iar băncile vor scăpa de perspectiva falimentului Ucrainei şi vor putea injecta aici capital. Soros susţine că pentru a garanta datoriile Ucrainei, UE si SUA ar trebui să acţioneze prin intermediari, precum BERD şi Banca Mondială.
Apoi, scrie Soros, este absolut necesară restructurarea companiei energetice Naftogaz, adică majorarea preţurilor pentru consumatorii casnici până la preţul pieţei şi, în acelaşi timp, acordarea de subsidii gospodăriilor care au cu adevărat nevoie. Pentru reformele necesare la nivelul administraţiei, Soros estimează că vor fi necesare împrumuturi iniţiale de 10 miliarde de dolari, care ar putea veni din partea BEI şi care ar fi foarte rentabile, scrie Soros.
“Salvând Ucraina, UE se va salva pe sine.”
Clar, nu-i asa? Soros pentru presedinte!
Oare Germania de ce nu marsheaza, are alte planuri, cu Rusia? Sau germanii nu vor sa scoata castana ucraineana pentru sistemul mondial? Pe de alta parte, $20 miliarde sa agati Ucraina la remorca ar trebui sa fie un calcul evident in favoarea investtitorului, doar daca nu cumva costurile din realitate fac din cele estimate o... eroare de calcul.
Rusia a lansat o provocare la adresa existenţei Europei, însă UE, şi în special Germania, par să sufere de o contradicţie internă periculoasă: accpeta ideea că se află, indirect, în război, însă continuă să aplice măsuri de austeritate, scrie George Soros într-un articol publicat de New York Review of Books.
“Europa se află în faţa unei provocări lansate de Rusia chiar la adresa propriei sale existente. Nici liderii europeni, nici cetăţenii europeni nu sunt pe deplin conştienţi de această provocare şi nici nu ştiu cum să o gestioneze cel mai bine. Pun asta pe seama faptului că UE, în general, şi zona euro, în special, şi-au pierdut reperele după criza financiară", scrie Soros.
Pericolul alternativei ruse
"Actualele reguli fiscale din Europa au creat resentimente în rândul populaţiei. Partidele antieuropene au câştigat aproape 30% din mandatele din PE, însă ele nu propun o alternativă realistă la UE. Acum Rusia prezintă o alternativă care implică o provocare fundamentală pentru valorile şi principiile pe care a fost creată UE. Se bazează pe utilizarea forţei, care se manifestă prin represiune internă şi agresiune externă, în contradicţie cu statul de drept. Ce este şocant este că Rusia lui Vladimir Putin a dovedit că este superioară UE – mai flexibilă şi producând constant surprize. Aceasta i-a dat un avantaj, cel puţin pe termen scurt.Europa şi SUA sunt hotărâte să evite o confruntare militară directă cu Rusia – fiecare din raţiuni proprii. Rusia profită de această reticenţă. Rusia a anexat Crimeea violând tratatele la care era parte şi a creat enclave separatiste în estul Ucrainei. În august, când noul guvern de la Kiev părea să câştige un război de intensitate redusă în estul Ucrainei împotriva forţelor separatiste, preşedintele Putin a invadat Ucraina cu armata regulată, violând legislaţia rusă, care interzice militarilor în termen să lupte într-o altă ţară fără consimţământ.
În doar 72 de ore, aceste forţe au distrus o parte însemnată din tehnica de luptă ucraineană (…) Până acum, preşedintele Putin respectă un acord de încetare a focului încheiat în septembrie cu preşedintele Petro Poroşenko, dar Putin păstrează opţiunea de a continua încetarea focului atât timp cât i se pare avantajoasă, precum şi opţiunea de a recurge la un atac.”
Un ajutor lipsit de substanţă pentru Ucraina
George Soros scrie că preşedintele Poroşenko a fost la Washington în luna septembrie şi a cerut arme pentru armata ucraineană, însă preşedintele Obama a refuzat să-i ofere arme letale. La fel, şi ţările europene au fost reticente când li s-a cerut ajutorul militar. “Vizita la Washington i-a adus preşedintelui Poroşenko un sprijin de faţadă, cu foarte puţină substanţă”, scrie Soros.“La fel de îngrijorătoare a fost şi determinarea liderilor internaţionali de a nu-şi asuma noi angajamente financiare faţă de Ucraina până la alegerile de pe 26 octombrie. Aceasta a dus la o presiune asupra monedei ucrainene care ar fi putut fi evitată şi a creat şi spectrul unei mari crize financiare în ţară.
Acum există presiuni din partea donatorilor, atât din Europa, cât şi SUA, pentru ca deţinătorii obligaţiunilor ucrainene să fie platiţi, ca o precondiţie pentru viitorul ajutor pentru Ucraina, dar aceasta îi va expune şi mai mult riscurilor pe contribuabili. Aceasta ar fi o greşeală uriaşă. Guvernul Ucrainei se opune propunerii, pentru că astfel ţara ar ajunge tehnic în incapacitate de plată şi va fi practic imposibil pentru sectorul privat să refinanţeze deficitul. A plăti creditorii privaţi ar salva foarte puţini bani şi ar face Ucraina total dependentă de donatorii oficiali.
Pentru a complica lucrurile, Rusia oferă – dar fără să semneze – un acord pentru aprovizionarea cu gaz care asigură Ucraina pentru la iarnă. În acelaşi timp, Rusia încearcă să împeidice livrarea prin Slovacia a gazelor pe care Ucraina le-a obţinut de pe piaţa europeană. Rusia negociază trimiterea unei misiuni de monitorizare a OSCE la graniţele Ucrainei, în timp ce continuă să atace aeroportul din Doneţk şi portul Mariupol."
Un deal între Rusia şi SUA ar fi o eroare tragică
"E simplu de prevăzut ce se va întâmpla. Putin va aştepta rezultatul alegerilor de pe 26 octombrie şi apoi îi va oferi lui Poroşenko gazele, cu condiţia ca acesta să numească un premier acceptat de Rusia. Aceasta exclude orice persoană asociată cu mişcările ce au dus la căderea regimului lui Viktor Ianukovici Cred că este puţin probabil ca Poroşenko să accepte o asemnea ofertă. Dacă ar face-o, ar fi condamnat de apărătorii Maidanului, iar forţele rezistenţei s-ar retrezi.Putin, scrie Soros, poate să se orienteze către o victorie mai mică: ar putea deschide prin forţă o rută din Rusia până în Crimeea şi Transnistria, înainte de a veni iarna. Pe de altă parte, el poate să nu întreprindă nimic şi să aştepte colapsul economic şi financiar al Ucrainei. Mai suspectez că poate să recurgă la un mare târg prin care Rusia ar ajuta SUA împotriva organizaţiei Statul Islamic – de exemplu nefurnizând Siriei rachetele S300 promise şi astfel ajutând la menţinerea dominaţiei aeriene americane. Iar Rusiei i s-ar permite în schimb să aibă cale liberă în “vecinătatea apropiată”, aşa cum sunt numite multe naţiuni învecinate. Ce este şi mai grav este că preşedintele Obama ar putea accepta o astfel de înţelegere.
Ar fi o greşeala tragică, cu consecinţe geopolitice majore. Fără să subestimez ameninţarea Statului Islamic, aş spune că menţinerea independenţei Ucrainei ar trebui să fie prioritară; fără asta, chiar şi alianţa împotriva SI s-ar prăbuşi. Colapsul Ucrainei ar fi o mare pierdere pentru NATO, pentru UE şi SUA. O Rusie victorioasă ar avea mai multă influenţă în UE şi ar ameninţa statele baltice, care au o minoritate rusă importantă. În loc să sprijine Ucraina, NATO ar trebui să se apere pe propriul teritoriu. Aceasta ar expune UE şi SUA pericolului de care s-au ferit până acum: o confruntare militară directa cu Rusia. UE ar deveni şi mai divizată şi greu de guvernat. De ce ar permite SUA si NATO să se întâmple aşa ceva?”
„Noua Ucraină”
George Soros vine cu două argumente în favoarea implicarii totale a SUA şi UE în UcrainaÎn primul rând este vorba despre importanţa “noii Ucraine”, care este ignorată de liderii din Vest. Spre exemplu, el sugereaza că foaia de parcurs a Acordului deAsociere la UE trebuie schimbată, pentru ca ea a fost negociată cu un alt regim şi ţinând cont de alte realităţi. Astfel, reforma justiţiei ar trebui grăbită. Soros susţine că “noua Ucraină” este reprezentată de rezistenţa din Maidan, “crema societăţii civile: tineri care s-au întors în ţară după ce au studiat în străinătate şi au refuzat să intre în guvern sau afaceri pentru ca mediul le provoca repulsie”. Soros susţine că grupările naţionaliste şi antisemite au reprezentat doar o mică parte din protestatarii anti-Ianukovici.
Miliardarul american mai consideră că “noua Ucraină” se bucură, în mod surprinzător, de sprijinul oligarhilor (printre care şi preşedintele Poroşenko) şi de sprijinul majorităţii populaţiei şi susţine că Ucraina este mai europeană ca niciodată şi că populaţia este unită de această viziune. Pe de altă parte însă, Ucraina nu are forţe de securitate capabile să facă faţă actualei situaţii şi acestea sunt comandate de oameni care au participat la reprimarea mişcării care acum se află la putere.
UE este în război şi trebuie să renunţe la austeritate
În al doilea rând, “o mare deficienţă a atitudinii UE faţă de Ucraina este faptul că nu se recunoaşte ca atacul rus asupra Ucrainei este un atac asupra UE şi a principiilor sale. Este evident că nu este bine ca o ţară sau o organizaţie supranaţională aflată în război sa aplice măsuri de austeritate, asa cum continuă să o facă UE. Toate resursele disponibile trebuie mobilizate pentru război şi aceasta înseamnă şi deficitul bugetar. Fragilitatea noii Ucraine face ca ambivalenţa Vestului să fie şi mai periculoasă. Este în pericol nu numai noua Ucraină, ci şi NATO şi UE. Fără o rezistenţă unită, este nerealist să ne aşteptăm ca Putin să înceteze presiunile în Ucraina.”“Sancţiunile împotriva Rusiei sunt necesare, dar sunt răul necesar. Ele au efecte negative nu numai în Rusia, ci şi asupra economiilor europene, inclusiv cea germană. Aceasta agravează forţele deflaţioniste şi recesiunea. Dimpotrivă, ajutând Ucraina să se apere în faţa Rusiei ar apărea un stimul nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru Europa. Acesta este principiul ce ar trebui să călăuzească ajutorul european pentru Ucraina."
Contradicţiile Angelei Merkel
"Germania, principalul avocat al austerităţii, trebuie să înţeleagă contradicţia internă. Angela Merkel s-a comportat ca un european adevărat în ce priveşte ameninţarea Rusiei. A fost avocatul sancţiunilor şi a sfidat opinia publica si mediul de afaceri din acest punct de vedere mai mult decât în alte situaţii. Însă în ceea ce ţine de austeritatea fiscală, ea şi-a reafirmat susţinerea pentru ortodoxia Bundesbank, poate şi ca un răspuns la progresul înregistrat de Alternativa pentru Germania, un partid antieuropean. Ea nu pare să realizeze că nu este consecventă. Ar trebui să fie mai activă în a ajuta Ucraina decât a impune sancţiuni Rusiei.E timpul ca membrii UE să se trezească şi să se comporte ca state care sunt, indirect, în război. E mai bine să ajuţi Ucraina să se apere decât să lupţi pentru Ucraina. Oricum, contradicţia dintre a fi în război şi a rămâne fideli austerităţii fiscale trebuie eliminată. Dacă există voinţă, va fi şi putinţă."
Salvând Ucraina, UE se va salva pe sine
Soros arată că FMI estimează că Ucraina are nevoie de un ajutor de 20 de miliarde de dolari imediat după alegerile de pe 26 octombrie. Partenerii Ucrainei vor furniza finanţarea suplimentară. Cele 20 de miliarde de dolari vor fi folosite pentru refacerea minelor de cărbune din Donbas, pentru cumpărarea unor volume suplimentare de gaze la iarnă şi pentru refacerea rezervelor bancii centrale. Apoi UE ar trebui să transforme obligaţiunile ucrainene în obligaţiuni pe termen lung. Deţinătorii ar trebui să accepte şi scadenţe mai lungi, şi dobânzi mai mici, pentru că acestea vor fi garantate de UE şi de SUA (pe modelul aplicat de SUA în America Latină în anii 1980, prin aşa-numitele obligaţiuni Brady). În acest fel Ucraina va putea trece de următorii doi-trei ani critici, iar băncile vor scăpa de perspectiva falimentului Ucrainei şi vor putea injecta aici capital. Soros susţine că pentru a garanta datoriile Ucrainei, UE si SUA ar trebui să acţioneze prin intermediari, precum BERD şi Banca Mondială.Apoi, scrie Soros, este absolut necesară restructurarea companiei energetice Naftogaz, adică majorarea preţurilor pentru consumatorii casnici până la preţul pieţei şi, în acelaşi timp, acordarea de subsidii gospodăriilor care au cu adevărat nevoie. Pentru reformele necesare la nivelul administraţiei, Soros estimează că vor fi necesare împrumuturi iniţiale de 10 miliarde de dolari, care ar putea veni din partea BEI şi care ar fi foarte rentabile, scrie Soros.
“E timpul ca Europa să-şi arunce o privire critică. Ceva nu este în regulă cu UE dacă Putin poate să aiba succes, chiar şi pe termen scurt. Birocraţia europeana nu mai are monopolul puterii şi nu are cu ce se mândri. Ar trebui să înveţe să fie mai flexibilă, mai unită şi mai eficientă. Iar europenii ar trebui să se uite şi la noua Ucraină. Aceasta ar trebui să-i ajute să-şi recapete spiritul originar, care a dus la apariţia UE. Salvând Ucraina, UE se va salva pe sine.”
Prospectiv FCh
.V-ati intrebat care-i pozitia-udrea a guvernatorul
la faza asta? Si eu. Iata-o:
"Kievul nu poate cere bani în fiecare zi, ci trebuie să găsească resurse interne pentru a-şi achita datoriile la gaze, a spus vineri, la Bruxelles, Traian Băsescu.
Întrebat ce părere are despre ajutorul cerut de Ucraina pentru a-şi plăti datoriile la gaze (către Gazprom - n.r.), preşedintele a spus:
"Ucraina nu poate cere bani în fiecare zi. Da, sunt un susţinător al sprijinirii Ucrainei în momente dificile. În acelaşi timp, ştim foarte bine ceea ce a spus FMI zilele acestea, că Ucraina trebuie să găsească resurse interne, pentru că aceste resurse există", a declarat Băsescu, după Consiliul European.
Şeful statului a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme.
"În cazul în care Ucraina se va confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte plata, bineînţeles că România nu se va opune să o ajute să achite nota de plată. Dar Ucraina trebuie să înţeleagă că este o ţară mare care trebuie să găsească resurse pentru a supavieţui pe cont propriu, nu să ceară mereu bani", a subliniat preşedintele."
"Kievul nu poate cere bani în fiecare zi, ci trebuie să găsească resurse interne pentru a-şi achita datoriile la gaze, a spus vineri, la Bruxelles, Traian Băsescu.
Întrebat ce părere are despre ajutorul cerut de Ucraina pentru a-şi plăti datoriile la gaze (către Gazprom - n.r.), preşedintele a spus:
"Ucraina nu poate cere bani în fiecare zi. Da, sunt un susţinător al sprijinirii Ucrainei în momente dificile. În acelaşi timp, ştim foarte bine ceea ce a spus FMI zilele acestea, că Ucraina trebuie să găsească resurse interne, pentru că aceste resurse există", a declarat Băsescu, după Consiliul European.
Şeful statului a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme.
"În cazul în care Ucraina se va confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte plata, bineînţeles că România nu se va opune să o ajute să achite nota de plată. Dar Ucraina trebuie să înţeleagă că este o ţară mare care trebuie să găsească resurse pentru a supavieţui pe cont propriu, nu să ceară mereu bani", a subliniat preşedintele."
Viorel
Straoanu A
naibii governor ! Da' cine ne-a amanetat la FMI pe noi ,romanasii ? Nu el ?!
V.S La sfirsit o face
pe inteleptul si da sfaturi altora ? Cum naibii de nu-si vede birna din ochi ?
Niculae
Malanca Ma ar daca ,
ceea ce declara , ar izvori din mintea sa .Le a auzit rostite de altii si le
repeta avand convingerea ca sunt rodul politicii sale europene .
Alexandru Botu
Asa zisele ajutoare (imprumuturi) ce fac obiectul
discutiilor seamana cu bilele metalice introduse in morile pentru macinarea
bolovanilor de minereu. Bolovanii de minereu se fac incet incet pulbere si
minereul pretios extras este folosit pentru a achita pretul bilelor
macinatoare. La fata locului ramane doar namolul de care nu se va mai putea
scapa cu niciun chip.
Gavrila Ch
Prin simpla comparatie cu Grecia se poate usor vedea
ca cele 20 miliarde ar trebui inmultite cu > 10, asa ca nenea asta ar trebui
sa cante la alta masa.
Alexandru
Cosmin Codreanu Trebuie făcute câteva
observații aici:- Aceasta este prima intervenție publică a dlui. Soros de când SUA a lansat acuzațiile de corupție la adresa Ungariei;
- Accesul la cărbunele din Donbas (bazinul Donețk) presupune în prezent interacțiune militară cu trupele rusești aflate deja în zonă. Practic propunerea dlui. Soros înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât angajarea UE și SUA într-un conflict militar înaintea căutării unei soluții diplomatice în acest sens;
- Un ajutor pentru Ucraina din partea UE este etic; nu trebuie să uităm că UE este cea care a tot fluturat multă vreme pe sub nasul Kievului Acordul de Asociere la UE, iar Berlinul este cel care a amânat constant integrarea Ucrainei în structurile NATO. Așteptând garanții și făcând concesii ambelor părți (UE și Rusia), Ucraina și-a degradat constant economia, a pierdut piețe tradiționale și și-a diminuat până la extincție capacitatea de auto-apărare. Acum UE îi spune pe un ton ferm că are și trebuie să își găsească resurse interne pentru a ieși din infernul unui război cu Rusia;
- Nu cred că există un interes real din partea Berlinului pentru o Ucraină puternică, membră UE și NATO. Ucraina are un potențial de dezvoltare cel puțin egal cu cel al Poloniei, însă este mult mai greu de controlat decât aceasta din cauza poziției geografice. Dacă există însă un beneficiar real al întăriri unei Ucrainei pro europene și pro atlantice, aceasta este cu siguranță Washington;
- În lumina celor de mai sus, un eventual sprijin financiar vestic al Ucrainei nu poate avea numai semnificația unui împrumut acordat cu scopul de a controla deciziile interne ale Ucrainei (vezi modelul de funcționare al FMI), ci mai degrabă un nou plan Marshall de finanțare al unei țări devastate de război;
- Beneficiile și
beneficiarii acestui plan sunt evidenți. Mai puțin clară este fezabilitatea
unui astfel de plan. Principalul risc ar fi investițiile făcute într-o zonă
aflată între imperii, un teritoriu care corespunde descrierii plastice făcute
de dl. Weiss României în trecut, „o tranșee evacuabilă”.
Octavian Lupu Cine s-ar fi gandit acum 24 de ani ca o asemenea
declaratie ar fi putut fi posibila? Interesant insa ca nu vor sa iasa din NATO.http://budapestbeacon.com/.../kover-hungary-should.../
Kövér: Hungary should consider withdrawing from the EU
“It is
clear that Hungary needs the EU. But the real question here is does the EU need
Hungary?” – Andrea Seibel, deputy chief editor of Die Welt.
“This is
not the future of the European Union, this is only a nightmare.” – László
Kövér, President and Speaker of the Hungarian Parliament.
Speaking to
right-wing news channel Echo TV yesterday, Kövér made a series of comments
about the European Union worthy of a radical right-wing Jobbik politician,
remarks index.hu.
Evaluating
Hungary’s political situation on the occasion of the 58th anniversary of the
country’s 1956 Uprising against the Soviets, the President and Speaker of
the Hungarian Parliament said the “moral foundations” of the
Euro-Atlantic alliance “had been shaken” by “oppressive measures” exercised by
the US and its Western allies against Hungary. Evaluating the regime change and
the importance of the past 25 years to the country, Kövér said that since the
morality has gone from the Western military and economic cooperation, Hungary
should slowly start to think about withdrawing from the European Union.
The leading
Fidesz politician said he is tired of constant attacks against Prime Minister
Viktor Orbán’s policies from the European Left and Greens. Commenting on the
effects of last year’s highly critical EU report on the situation of human
rights in Hungary, he said the MEPs who prepared the report “are much more
leftist than (former Hungarian communist leader) János Kádár. This makes
Brussels and former Moscow tactics completely identical.”
“We should
therefore start to think about a slow and careful way of backing out of
this,” Köver said. “I am quite convinced that this is not the future of
the European Union, this is only a nightmare–nightmare taken very seriously by
certain individuals.”
Kövér
commemorated the foundation of Fidesz as a liberal party in 1988. He said
this was not the world imagined by them. Back then they had held the Western
world as an example in terms of law and morals. According to Kövér this
changed over the years and now “they have no political culture whatsoever”,
adding that financial and political elites in the West “think they can do
whatever they want” now that there is no longer a communist bloc.
He thinks
EU membership has become more of a burden than a benefit for Hungary over the
past decade. “It was an illusion that in the EU only good rules are in
force. They disregarded (the fact) that such legal regulations, which have
become unbearably bureaucratic today, could evolve because they had
nothing to do with our shared values.”
(We don’t
understand what this means either. -ed.)
On the
United States temporarily suspending the right of six Hungarian individuals,
including certain state officials, from entering the US, Kövér only said he
thinks it is quite natural for the US to interfere in Hungarian politics
because “the political side they prefer, the opposition, is virtually
non-existent. Therefore, they have to artificially sustain these tensions
themselves”.
Kövér’s
comments come after German online Die Welt published an opinion
piece penned by deputy chief editor Andrea Seibel likening Orbán’s grip on
Hungary to that of Vladimir Putin’s on Russia and Recep Tayyip Erdogan’s
on Turkey. “It is clear that Hungary needs the EU. But the real question
here is does the EU need Hungary?” she asks
Alexandru
Cosmin Codreanu În
eventualitatea ieșirii Ungariei din UE conectarea vestului Ucrainei la UE și
NATO devine critică pentru izolarea Ungariei. În plus, va începe degrabă
curtarea Serbiei de către UE și mai ales NATO.
Unul din posibilele prețuri cerute de Serbia pentru integrare poate fi (și) renunțarea României la a mai fi vocală vis-a-vis de drepturile românilor din Timoc.
Unul din posibilele prețuri cerute de Serbia pentru integrare poate fi (și) renunțarea României la a mai fi vocală vis-a-vis de drepturile românilor din Timoc.
O.L Scenariul meu e
putin diferit: daca Ungaria iese sau este data afara din UE nici Serbia nu va
mai dori sa adere. Sa nu uitam ca l-au primit pe Putin cu onoruri si au refuzat
sa se alature sanctiunilor impotriva Rusiei. Si atunci ma intreb, in ipoteza
scenariului descris mai sus, cum va functiona Romania ca tara UE izolata de
mami printr-un cordon non-UE si probabil mai pro-Rusia decat pana acum. Iar in
ceea ce priveste soarta romanilor din Timoc si de aiurea, soarta lor este
pecetluita de mult. Nicioadata n-am avut balls si nici dorinta reala de a ne
ajuta minoritarii romani din afara granitelor.
P.FCh . Initial am fost tentat sa cred ca-i o miscare a germanilor
prin interpusi. Dupa aceea, citind articolul pot sa vad legitimitatea unei
asemenea atitudini a est-europenilor fatza de o EUropa a carei idealuri de
pre/aderare au fost inlocuite de pragmatismul unor lideri mici in timpuri mari.
Deocamdata, as lua miscarea ca pe o tactica de negociere, m-as intreba in/cu cate alte colturi e sustinuta/coordonata--Berlin, Moscova etc. Cred ca tot estul european va cunoaste genul de forte ce au sfartecat Romania la inceput de ani 1990: Pe de-o parte un Vest impotent, pe de alta, reactionarismul. Numai ca in 1990, cel putin Vestul vorbea cu o singura... engleza.
Deocamdata, as lua miscarea ca pe o tactica de negociere, m-as intreba in/cu cate alte colturi e sustinuta/coordonata--Berlin, Moscova etc. Cred ca tot estul european va cunoaste genul de forte ce au sfartecat Romania la inceput de ani 1990: Pe de-o parte un Vest impotent, pe de alta, reactionarismul. Numai ca in 1990, cel putin Vestul vorbea cu o singura... engleza.
Cristi
Pantelimon E grabă mare
între salvatori... semn divin!
P.FCh. Nu exista salvare, doar amanarea deznodamantului.
Asta in termenii concreti ai iminentei spargeri a bulei. Asa ca salvatorii
trebuie cel mult auziti, cu o buna doza de scepticism.
Dl. Soros s-a pronuntat impotriva unor elemente ale capitalismului neoliberal care au condus la Criza, insa acum nu-l mai auzim pronuntandu-se impotriva absentei reformelor la centru, ci pentru rascolirea periferiei conform unui model aproape-falimentar.
Dl. Soros s-a pronuntat impotriva unor elemente ale capitalismului neoliberal care au condus la Criza, insa acum nu-l mai auzim pronuntandu-se impotriva absentei reformelor la centru, ci pentru rascolirea periferiei conform unui model aproape-falimentar.