sâmbătă, 10 octombrie 2015

Aroganta otomana sfideaza Bruxelles-ul

Aroganta otomana sfideaza Bruxelles-ul – 7 octombrie 2015
 
Smaranda Dobrescu
 

Din pacate pentru UE, cotele obligatorii de refugiati si dorinta ca Turcia sa inchida granitele spre Europa pentru stavilirea valului de sirieni, etc, nu au nicio influenta asupra lui Erdogan, presedintele unei tari prospere economic din afara UE.

 

 

Aroganța neo-otomană sfidează Bruxelles-ul

Preda Mihailescu Sa-i lase in Imperiul lor Osman, dar nu in UE.

Mihai Ion Turcu Nu stiu de ce are vrea Turcia sa fie membra a UE ? Cert UE nu poate "guverna" Turcia.

Preda Mihailescu Este intr-adevar o intrebare nazdravana. A inceput cu o promisiune facuta de Europa, la indemnul Americanilor, cu aproape 50 de ani in urma si de atunci Europenii se simt obligati sa ii trateze pe Turci ca si cand ar fi Europeni - desi Sarko a spus macar lucrul acesta clar "Si la Turquie etait en Europe, on l'aurait su". Intre timp nici turcilor nu le mai face cu ochiu, si a devenit o simpla moneda de schimb, de santaj, de promisiuni. Cert este ca nu are ce cauta in EU - si daca ar intra ar da peste cap intreaga Uniune, sau ce va fi ramas din ea.

Mihai Ion Turcu Tocmai, clar pentru toata lumea, ce utilitate poate avea "santajul"? Sa nu se uite turcii au fost un mare imperiu, implodat prin ramanere in urma istorica, lucru de care oricare barbat turc i-si aduce aminte, in plus au armata.

Motorul franco-german al UE, gripat de neputinta

Motorul franco-german al UE gripat de neputinta – 8 octombrie 2015
 
Smaranda Dobrescu
 

Depasiti in mare masura de evenimente, Merkel si Hollande simt nevoia unei solidaritati crescute in Europa si ceea ce se cheama "mai multa Europa". In urma cu cateva luni, solidaritatea europeana cu Grecia fusese parca la cote negative.
"Merkel și Hollande par a cere o singură guvernanță europeană, în care decidenții primordiali să fie germani și francezi, federalizându-și interesele Europei."

 

 

Motorul franco-german al UE gripat de neputință

Presa europeană a comparat apariția împreună a lui Hollande și Merkel din Parlamentul European cu intervenţia istorică împreună a fostului președinte german Helmuth Khol și a fostului șef al statului german François Mitterrand de acum…

COTIDIANUL.RO

Mihai Ion Turcu Mai multa Europa insemneaza exact opusul lui mai multa Germania si Franta.

Smaranda Dobrescu "Mai multa Europa"", echivalent cu "mai multa integrare" inseamna in afara institutiilor centralizate si a unui Parlament unic, cedarea atributelor de suveranitate ale tarilor catre nivelul superior. Statutul aparent egal al statelor va fi insa repede ierarhizat de inegalitatile de dezvoltare economica . Ca sa nu se intample acest lucru ar trebui armonizare pe sistemele de asigurari sociale, salarizare, investitii preponderente in dezvoltare/ cercetare pentru tarile mai sarace, etc. Va dura ani de zile negocierea si armonizarea. Federalizarea trebuia demarata de mult timp si atunci ar fi avut o sansa buna UE. Acum, desi il doresc, ma indoiesc asupra viitorului comun al tarilor Europei.

Alexandru Botu Mai multa Europa inseamna nimic, de fapt inseamna ca nu mai este nimic de facut in proiectul actual. Despre unul viitor, cu experienta de acum, ar trebui sa vorbeasca altii. Cel putin mai frumosi, ca sa nu fiu extrem de caustic.

Mihai Ion Turcu Intelegem ca SUA preseaza EU in sensul infaptuirii federalizarii actualei confederatii de state "suverane". Care ar fi interesul SUA ? UE , asa cum este , n-a realizat nici pedeparte omogenitatea care sa faca posibila federalizarea, exista diversitati si adversitati istorice plus o imposibila acceptare de catre Franta si Anglia a rolului hegemonic al Germaniei si in fapt relatii concurentiale intre toate statele europene inca suverane. Statele europene suverane sunt rezultatul unei istorii de nesfarsita confruntare intre ele, intre Franta, Anglia si Germania in special. Dar exista o presiune considerabila asupra statelor europene si confederatiei a marilor blocuri , american, rus si asiatic, la care in forma actuala Europa nu rezista, cu atat mai mult cu cat a avut proasta inspiratie de a se demilitariza si pune in dependenta de forta militara SUA. Stricto sensu UE este vasala SUA. Nu poate fi vasala si concurenta in acelasi timp. Fostul ambasador al Romaniei la Berna spunea ieri (Realitatea TV) ca Elvetia nu respinde aderarea la UE dar o amana pina cand UE in ansamblul ei va fi la nivelul Elvetiei. Cand UE va fi la nivelul elvetiei nu va exista vre-o problema pentru federalizarea UE, pina acolo este cale lunga si accidentata, lipsa de mare concept si vointa politica, cu sansa de a emerge in conditiile unei confederatii care sa-si respecte principiile, ceea ce se intampla doar formal.

Smaranda Dobrescu "Viziunea federalistă reclamă doua precondiţii. Prima, orice contract de asigurare trebuie să fie semnat în afara oricărei urme de ignoranţă: nu ai putea include solidaritatea în planul de asigurare a unei clădiri dacă casa respectivă este deja în flăcări. Ar fi posibil eventual să se rezolve asimetria actuală dintre ţările din nord şi cele din sud prin identificarea şi izolarea problemelor moştenite din trecut, pentru a se putea confrunta cu ele; este un lucru complex, dar fezabil.
În al doilea rând, şi în principal, ţările care împart acelaşi acoperiş trebuie să aibe legi comune pentru a se limita hazardul moral."
http://blog.prospectiv.org/.../datoriile-suverane-si...

 

 

Grupul Prospectiv™ : Datoriile suverane si sansele Europei

BLOG.PROSPECTIV.ORG|DE SMARANDA DOBRESCU

O afirmatie deocamdata, nimic mai mult!

O afirmatie deocamdata, nimic mai mult.. – 10 octombrie 2015

 
Smaranda Dobrescu
 

Chiar daca declaratiile lui Claude Juncker sunt luate din context,senzatia este aceea a unei mari derive a continentelor in aceste zile:

 

 

Juncker: Nu trebuie să mai permitem SUA să "dicteze" relația Europei cu Rusia

Discurs surprinzător al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Passau, acolo unde a declarat că UE nu mai trebuie să permită Washingtonului să…

COTIDIANUL.RO

Mihai Ion Turcu Iese la suprafata ceva ce exista dedesupt. Daca patinam doar la suprafata se aflam in ignoranta si iluzie. Este periculos sa te aventurezi pe ghiata inainte de a avea certitudinea grosimii ei.

Ion Corbu În sfârşit, gândul bun!

Smaranda Dobrescu Nu m-as grabi sa trag concluzii din acest minuscul gest de orgoliu. Cum ramane cu masivele schimburi comerciale dintre SUA si UE, cu TTIP-ul aproape de finalizare, cu armamentul nuclear adus de curand de catre SUA in Germania, inclusiv cu propaganda extinsa din presa de toate limbile si culorile?

Ion Corbu Un gest minuscul pentru Junker un mare gest pentru echilibrul mondial şi european de forţe! Şi de înţelepciune. Normalizarea relaţiilor cu Rusia şi recunoaşterea statutului său, de mare putere militară, nu afecteayă relaţiile de colaborare cu USA. Poate ştirbeşte un pic din orgoliul americanilor însă oricum orgoliul lor este deja ştirbit. Unipolarismul puterii militare americane, oricum, s-a sfârşit! Ruşii au făcut o neaşteptată dar concludentă demonstraţie de forţă: să deplasezi atâtea avioane, elicoptere şi tehnică militară din Rusia în Siria fără ca sofisticatele şi inteligentele sisteme de detectare americane şi nu numai să nu te simtă este o performanţă care te face să crezi că dacă s-a putut în Siria se poate oriunde! Adică o mare performanţă!

Smaranda Dobrescu De acord. Ce pondere ma intreb in actiunea lor a avut aceasta demonstratie de tehnica militara, cat a insemnat dorinta de distrugere a obiectivelor ISIS si intentia de anihilare a rebelilor? Dupa parerea mea, insasi initiativa declarata de atacare a ISIS a reprezentat gestul care i-a readus Rusiei avantaje in refacerea imaginii de mare putere.

Ion Corbu Rusia a speculat simulacrul de luptă împotriva ISIS pe care îl fac de mult timp americanii. Dar fără tehnologie nu puteau deplsa atâtea forţe acolo. Şi, evident, au speculat extraordinar de bine această oportunitate, ca decizie tactică, politică şi mil...Vezi mai mult


Adrian Costea Mi-a placut omul asta de la inceput. emoticon like

 

Sa decriptam strategia Domnului Brzezinski

Să decriptăm strategia domnului Brzezinski

 

Adrian Severin  October 8, 2015

Intervenția armată a Rusiei în ceea ce am putea numi „criza siriană" – deși mult mai corect ar fi să vorbim despre războiul mondial dintre tabăra creștinismului național și cea a universalismului islamic sau de cel dintre națiunile imperiale (westfaliene) și universalismul musulman (neo-otoman) – a prilejuit Consilierului pentru Securitate Națională al Președintelui Jimmy Carter, reputatul geostrateg Zbigniew Brzezinski, publicarea unui editorial în ziarul britanic Financial Times. Citit prea repede acesta riscă să inducă în eroare cu privire la mesajul real al autorului și asupra strategiei pe care el o preconizează.

Domnul Brzezinski – cu care m-am întâlnit de mai multe ori, o dată (în 2004) atrăgânu-i atenția că ingineria politică prin care SUA doreau să marieze naționalismul cu democrația în creuzetul „revoluției portocalii" ucrainene este utopică și de aceea susceptibilă să se termine cu un divorț geo-politic putând duce până la dezmembrarea Ucrainei – și-a început analiza făcând apel la lecțiile istoriei. În acest context a observat cu deplin temei că multe războaie – în orice caz Primul Război Mondial – au izbucnit din greșeală (sic!). Confruntări accidentale cu caracter local dar implicând interesele actorilor globali, i-au aruncat pe aceștia, împotriva dorinței lor și a vreunui calcul strategic, în conflagrații de anvergură mondială. O situație similară ar putea să apară și în Siria dacă Rusia tratează cu neglijență sau, și mai grav, cu ostilitate interesele americane din Orientul Mijlociu.

Din chiar această paralelă istorică rezultă că, în ciuda interpretării majoritare date articolului său, domnul Brzezinski nu condamnă atât acțiunea armată a Rusiei în Siria cât faptul că ea ar fi avut sau ar avea loc „fără cooperare politică și tactică cu SUA". Pornind de aici el constată că „dacă vor să își protejeze interesele în regiune", ca și „credibilitatea în rândul aliaților din Orientul Mijlociu", „SUA au o singură opțiune: să transmită Moscovei solicitarea de a înceta și de a se abține de la acțiuni care afectează în mod direct interesele americane." În cazul în care Rusia nu se conformează acestei „solicitări", SUA ar urma să treacă la represalii (în engleză, „retaliate„) – se subînțelege, tot cu caracter militar; adică să pornească un război nemijlocit cu Rusia (!!).

Problema constă, deci, în protejarea intereselor americane și a imaginii de atotputernicie a SUA iar nu, așa cum s-a tot spus, în promovarea principiilor și în democratizarea (silită) a Siriei (și a întregului „Orient Mijlociu Extins").

Logica imaginii este mai ușor de înțeles. Domnul Brzezinski este îngrijorat de faptul că prin acțiunea sa temerară Rusia ar urmări și ar reuși să dovedească lumii „impotența politică" (evident, nu și cea militară, greu de contestat) a Americii; țintă care ar putea fi atinsă în lipsa unei reacții decisive din partea Washingtonului. Românii spun: „frica păzește bostănăria". Dacă Moscova ignoră interesele SUA în Orientul Mijlociu iar Washingtonul nu pune imediat lucrurile la punct, trecând la represalii, lumea va zice că, în ciuda superiorității lor militare, care le garantează victoria în confruntările tactice, americanilor le lipsesc vigoarea, curajul și inteligența politică necesare spre a valorifica respectiva superioritate în plan strategic. Cu alte cuvinte, lumea va conchide că ei pot câștiga bătălii dar nu pot câștiga războaie sau, dacă pot câștiga războaie, nu pot câștiga pacea, respectiv premiul victoriei în război.

Necazul este că în această privință nu imaginea ridică probleme ci realitatea. În ultimele decenii SUA au câștigat din punct de vedere strict militar toate războaiele în care au intrat dar au ratat întotdeauna pacea – pax americana – după care au alergat prin intermediul lor. Ceea ce au obținut prin ascuțimea sabiei nu au putut valorifica prin ascuțimea minții. Acesta este secretul lui Polichinelle, rămas ascuns doar unora dintre decidenții de la Washington, adepți ai neoconservatorismului sau al procesului de „militarizare a diplomației americane" (criticat chiar de către unele personalități de pe malurile Potomacului, precum ambasadorul Thomas Pickering sau ambasadoarea Susan Johnson).

Rusia nu poate face nimic în această privință. Președintele Putin nu merită nici o asemenea acuzație nici un asemenea credit. Administrația americană, însă, ar trebui să învețe chiar din lecțiile istoriei invocate de Zbigniew Brzezinski, că toate imperiile (decadente) care au apelat la gesturi de forță nu pentru a-i face pe ceilalți să nu uite unde este puterea ci pentru a ascunde faptul că puterea nu mai este acolo unde altădată era, au sfârșit-o prost. Pe „Marea tablă de șah a lumii" (titlul unei excepționale cărți scrise de domnul Brzezinski), acolo unde rușii sunt reputați ca mari maeștri șahiști, americanii nu vor putea câștiga jucând ca pokeriștii la cacialma.

Acestea fiind spuse, să revenim la interese. Care sunt „interesele americane în regiune" pe care rușii nu ar trebui să le trateze neglijent? Domnul Brzezinski nu o spune. Pentru a nu intra într-o analiză prea lungă, mă rezum a aminti aici descrierea făcută acestor interese de congresmanul Tom Lantos în justificarea intervenției militare americane în Irak, decise de administrația Bush Jr., cu scopul înlăturării lui Saddam Hussein. Tom Lantos (între timp decedat) spunea atunci că ceea ce SUA urmăresc (povestea armelor de distrugere în masă ale liderului irakian fiind doar un pretext) era aducerea la putere a unui „dictator prietenos" în relațiile cu America și Israelul, care să pregătească democratizarea societății irakiene după model american. (Obiecțiunea mea și a altor câtorva oameni politici europeni și israelieni, potrivit căreia dictatorii nu prea acceptă de bună voie trecerea la democrație, precum și că nu „modelele" de democrație pot fi exportate ci numai cele de dictatură, nu a făcut cine știe ce impresie). Mai târziu, după ce SUA se împotmoliseră în Irak, într-o discuție purtată cu adjunctul Secretarului pentru apărare, Paul Wolfowitz, venit la București pentru consultări privind posibilitatea de a aplica lecțiile revoluției române din 1989 și a reformelor subsecvente întru rezolvarea șaradei irakiene, am luat act de calculul strategic – de altminteri just – potrivit căruia eforturile americane în acea țară rămâneau fără efect consistent și durabil dacă ele nu ar fi fost urmate de o schimbare similară în Siria. Dincolo de aspectul petrolier al afacerii, sub aspect geopolitic un „bloc" proamerican format din Irak și Siria ar fi fost de natură a consolida parteneriatul strategic al Turciei cu America, ar fi garantat securitatea Israelului și ar fi permis, inclusiv cu participarea Arabiei Saudite și Egiptului, crearea unei contraponderi irezistibile la puterea și influența Iranului în regiune. Bonusul era excluderea cvasitotală a Rusiei din Orientul Mijlociu; deși la timpul respectiv prezența acesteia acolo nu mai genera mari emoții. Fără a pune la socoteală cinismul, ideea nu era rea; ea era însă nerealistă.

Ca și în alte dăți și în alte locuri, americanii, sub presiunea internă – democrația obligă – au trebuit să părăsească Irakul fără a fi putut lăsa în urmă nici dictatori prietenoși nici democrație viabilă, în timp ce în Siria, după chiar expresia lui Zbigniew Brzezinski, „domnul Bashir al-Assad nu a fost nici înclinat să asculte ordinele Washingtonului de a se retrage (de la putere – nn), nici intimidat de eforturile SUA de a organiza o rezistență democratică împotriva regimului său" (rămânînd pe poziție – nn). Între timp, cu sprijinul Rusiei, s-a schimbat însă conținutul relației dintre SUA și Iran, după cum vom vedea mai jos. (Lăsăm la o parte analiza schimbărilor în relațiile Turciei cu Israelul, Rusia și respectiv SUA ca și nuanțările apărute în relațiile SUA cu Arabia Saudită și respectiv Israelul. Notăm doar, cu legitim amuzament – fie el și tragic, temerea gingașei doamne Nuland că intervenția Rusiei împotriva ISIS va ostiliza întreaga comunitate sunnită. Aceasta după ce SUA i-au alienat pe sunniții irakieni prin propulsarea la putere a minorității șiite – nu mai vorbim de alienarea Turciei prin susținerea kurzilor – deschizând astfel calea spre războiul inter-confesional care a provocat apariția Statului Islamic.)

În efortul de a-l dizloca pe Președintele al-Assad, administrația americană a făcut eroarea, deja clasică, de a crede că oricine se opune unui dictator este democrat și, în consecință, a susținut (a se citi inclusiv înarmat) insurgența împotriva șefului formal legitim al statului sirian, fie că aceasta era moderată fie că era fundamentalistă. Decizia de a bombarda depozitele guvernamentale de arme chimice, pe considerentul nesprijinit de vreo dovadă, că guvernul oficial le-ar fi folosit împotriva populației civile, ar fi implicat SUA direct în conflict, facilitând accesul la putere a fundamentaliștilor; așa cum s-a întâmplat în toate celelalte țări lovite de microbul „primăverii arabe". În ultimul moment Moscova a ajutat Washingtonul să evite căderea în capcană mediind (la rugămintea discretă a Președintelui Obama) un aranjament între Guvernul sirian, SUA, Rusia și UE în baza căruia armamentul în cauză a fost distrus pe loc sau predat comunității internaționale spre a fi distrus. Am fost direct implicat în conceperea și promovarea acestei formule. (A se vedea și scrisoarea trimisă de mine la vremea respectivă doamnei Catherine Ashton, Reprezentantul UE pentru politica externă și de securitate.) Astfel Președintele Barak Obama a reușit să evite „folosirea forței în tragedia siriană", decizie salutată și de domnul Brzezinski, după cum mărturisește acesta în articolul din Financial Times despre care vorbim.

Aranjamentul amintit l-a readus pe Președintele al-Assad în postura de interlocutor al Occidentului (numai cu cei cu care discuți poți negocia și încheia acorduri) și astfel a permis, potrivit domnului Brzezinski, „o evoluție în foarte dificilele negocieri nucleare cu Iranul (sprijinitor al Siriei – nn), în care atât SUA cât și Rusia au cooperat pentru a depăși obstacolele". La rândul său, tot potrivit domnului Brzezinski, tratatul de neproliferare încheiat cu Iranul a creat premise pentru ca semnatarii acestuia – printre care SUA, Rusia și China – să se implice într-un efort comun vizând „rezolvarea problemei siriene". În contextul unor asemenea evoluții și pe fondul unor asemenea așteptări, forțele de opoziție fundamentaliste din Siria, încurajate inițial de SUA, au devenit principala problemă, după ce Washingtonul crezuse că ar putea fi o parte a soluției.

Ce înseamnă, însă, „rezolvarea problemei siriene"? Să luăm lucrurile așa cum ni se spun de către protagoniștii ordinii mondiale. Pentru SUA rezolvarea constă în neutralizarea Statului Islamic, care între timp s-a instalat pe o mare parte a teritoriului sirian și irakian, simultan cu înlăturarea regimului al-Assad și instalarea la Damasc a actualei „opoziții moderate" și presupus democrate. Astfel războiul civil și cel religios se vor încheia iar Siria va deveni o democrație de tip occidental; prin urmare deschisă către acceptarea protecției americane. Pentru Rusia, prioritară absolut este lichidarea Statului Islamic. În acest scop ea are nevoie de un aliat local și crede că atât din punct de vedere juridic cât și din punct de vedere practic, aliatul optim – dacă nu chiar singurul – este guvernul oficial al țării. În optica Moscovei, acesta beneficiază în suficientă măsură atât de legitimitate cât și de putere pentru a pune capăt războiului civil / religios de îndată ce va primi sprijinul internațional solicitat de multă vreme. După aceea, în condiții de pace, se poate realiza tranziția de la regimul al-Assad – care, uzat moral de conflict, nu mai dispune de capacitatea politică de a reface coeziunea și coerența societății siriene – la un alt regim, legitimat printr-un proces democratic de preluare a puterii.

SUA doresc să întărească „opoziția moderată" punându-o în situația de a purta un război victorios pe două fronturi – atât împotriva Guvernului cât și împotriva Statului Islamic. Rusia argumentează că așa ceva este imposibil: pe de o parte, pentru că acea opoziție este prea slabă și prea divizată iar pe de altă parte, pentru că nu dispune de altă legitimitate decât cea îndoielnică conferită de puterile străine, însăși orientarea sa democratică nefiind certă. În spatele acestui discurs principial, Rusia speră, desigur, că o tranziție graduală și negociată îi va oferi spațiul de manevră necesar spre a se asigura că noua putere nu îi va fi nefavorabilă și îi va permite păstrarea influenței politice în zonă. SUA se tem, însă, că dacă va câștiga singură războiul, Rusia va impune singură și pacea, exclusiv potrivit intereselor sale. Cum pot participa la negocierea păcii dacă nu vor participa la război? Iată una din problemele unei Americi căreia izolaționalismul tradițional al electoratului său îi frânează angajarea în acțiuni marțiale explicite și decisive. Pentru SUA este preferabil ca Rusia să poarte războiul fără ca ele să se implice dar vor să fie prezente la încheierea păcii. De aceea critică războiul purtat de Rusia.

Așadar, nici SUA nici Rusia nu mor nici de dragul nici de grija Președintelui Bashir al-Assad și a regimului său. Ambele se tem de scăparea de sub control a fundamentalismului islamic acum organizat politic în forma Statului Islamic. Fiecare dorește să își consacre influența în regiune instalând la Damasc un guvern favorabil, ca să nu spunem supus. Primele două puncte le unesc; ultimul le dezbină. Dacă asupra acestui din urmă punct, care are valoare strategică, s-ar ajunge la un acord, conotațiile tactice vor fi lesne negociabile.

Înțelegem deci, din articolul domnului Brzezinski, că dacă Rusia nu va îngădui formarea unui guvern „post Assad" suficient de disponibil față de SUA – ceea ce devine nesigur dacă „opoziția" așa-zis moderată, înarmată, antrenată și conseiată de Washington, ar fi distrusă odată cu Statul Islamic – forțele navale și aeriene ale Rusiei în Siria ar trebui „dezarmate". De către cine? De către SUA, evident. Folosind ce mijloace? Nu este clar dar pare imposibil să nu se recurgă (și) la mijloace militare. Autorul articolului noteză că „prezența navală și aeriană rusă în Siria este vulnerabilă, fiind dispersată și aflată departe de baza din țară". Să însemne asta că în Siria ar exista forțe armate americane care nu sunt izolate și departe de bazele lor de aprovizionare? Nu numai că se trece repede peste aceste aspecte „tehnice" de care depinde fezabilitatea recomandării dar nu sunt evaluate nici consecințele militare și politice ale unei confruntări directe în viesparul Orientului Mijlociu dintre Rusia și SUA; confruntare de care China și Iranul cu greu ar putea fi ținute departe. Aceasta în condițiile în care tot domnul Brzezinski ne spune că pe aliații europeni nu se va putea conta. „Se sperie gândul!"

Fără îndoială că lăsarea în ambiguitate a acestor aspecte, altminteri esențiale, nu este semnul superficialității ci indică faptul că în realitate domnul Zbigniew Brzezinski are în vedere cu totul alte soluții, pe care le consideră cu adevărat oportune și realiste în același timp. Iată cuvintele sale, care coincid integral și cu punctul meu de vedere de multă vreme exprimat: „…mai bine Rusia ar putea fi convinsă să acționeze împreună cu SUA și să încerce să se adapteze unei problematici regionale care transcende interesele unui singur stat. Dacă se va întâmpla asta, chiar și o cooperare limitată între SUA și Rusia pe plan politic și militar în Orientul Mijlociu ar duce și la alte evoluții geopolitice pozitive: anagjamentul constructiv al Chinei în limitarea pericolelor unei explozii mai ample în Orientul Mijlociu…Și China nu este interesată doar să prevină extinderea haosului ci și să-și sporească influența regională. Franța și Marea Britanie nu mai pot juca un rol decisiv în Orientul Mijlociu. Pentru SUA este greu să joace acest rol singure. Regiunea este ruptă pe falii religioase, politice, etnice și teritoriale și alunecă spre o violență tot mai mare. Aceasta necesită un ajutor din afară însă nu o nouă formă de dominație colonială."

Este foarte interesant și de luat aminte. Intervenția rusă nu este blamată de principiu căci situația „necesită un ajutor din afară". Blamul cade doar asupra caracterului său unilateral iar amenințările cu retorsiunea nu sunt decât perdeaua de fum în spatele căreia se susține necesitatea unei coalizări ori cel puțin a unei coordonări între SUA, Rusia și eventual China. O coaliție, nu atât împotriva regimului Assad cât în favoarea unei ordini regionale noi de convenit între cei menționați, a cărei condiție prealabilă – unică și nenegociabilă – să fie excluderea dominației neo-coloniale, adică a monopolului politic al unei singure puteri globale asupra Siriei și regiunii. Mai mult, domnul Brzezinski spune că o asemenea coaliție este preferabilă celei cu vechii aliați din UE, ajunși într-o stare de neputință structurală, care îi face a fi pentru SUA mai degrabă o vulnerabilitate decât un atu. (De remarcat că „polonezul" Brzezinski nu menționează Germania atunci când se referă la aliații europeni ai Americii. Aceasta neîndoielnic nu pentru că a observat imposibilitatea revenirii la „Acordul Sykes-Picot" ci întrucât, înțelegând că „Pactul Ribentropp-Molotov" a fost reactualizat, trece deja Berlinul în tabăra Moscovei.)

Nedumerirea care rămâne se referă la destinatarul acestei pledoarii (destul de înșelătoare). Aparent este Rusia. De la tribuna ONU, însă, Președintele Putin a chemat în termeni neechivoci tocmai la „formarea unei coaliții între Occident și Rusia asemănătoare celei formate împotriva lui Hitler". (În treacăt fie spus, și aceea a negat „Pactul de neagresiune" germano-rus încheiat anterior.) În aceste condiții de ce se mai obosește domnul Zbigniew Brzezinski să bată la porți deschise?!

Răspunsul nu poate fi decât unul singur: deși publicat în Marea Britanie articolul se adresează nu rușilor ci publicului american. Acesta trebuie convins că – în ciuda strigătelor de luptă ale uliilor neoconservatori republicani, amplificate de difuzoarele campaniei electorale în curs – unica soluție în războiul mondial care de fapt a început este o nouă antantă americano-rusă, extinsă de astă dată, dacă se poate, până la Beijing. O antantă care probabil a fost deja convenită dar care nu a fost încă ambalată corespunzător spre a fi vândută cetățeanului turmentat american în așa fel încât acesta să creadă că de fapt SUA au convins Rusia să coopereze iar nu invers. De „comercializarea" acestui produs se ocupă, iată, domnul Zbigniew Brzezinski. S-o auzi oare și la București? A bon entandeur salut! (Cine are urechi de auzit, să audă!)

„Este nevoie de puterea americană, aplicată inteligent, pentru găsirea unei formule regionale de stabilitate." – spune Zbigniew Brzezinski. Nimic mai adevărat. A fi inteligent înseamnă a înțelege că oricât de puternic ai fi, singur nu poți face totul. Puterea americană este necesară dar nu suficientă. Că este necesară, se pare că Rusia o înțelege. Că nu este suficientă, ar trebui să o înțeleagă și americanii. … Dar și românii…

 

Draghi Puterity "A bon entandeur salut"-ul dumneavoastra e ocupat acum sa laude beneficiile "scutului" de la Deveselu. Scut care ne transforma automat intr-un "legitimate target" pentru armamentul strategic rusesc...

P.S. Gurile rele spun ca "darnicia" doamnei Merkel
 e motivata de faptul ca s-ar pregati pentru un premiu Nobel pentru pace. 

In opinia mea, daca va primi premiul, nu va fi dispusa sa renunte la putere (politica pro refugiati fiind cea mai sigura cale de sinucidere politica in Germania) si la scurt timp dupa, va impune mai multa "solidaritate" in impartirea echitabila a refugiatilor.

Smaranda Dobrescu Deja la intalnirea de ieri D-na Merkel impreuna cu M.Hollande, constienti de remarca lui Brzezinski sau afland poate din surse mai oficiale ca Franta si Anglia,practic Europa, nu va fi chemata la o eventuala intelegere a puterilor a chemat tarile UE la o Europa mai solidara si mai integrata, amintind de atributele si institutiile unei UE de tip federal. Cred ca este totusi cam tarziu, dat fiind conditiile de renegociere ale Angliei, sustinute de alte 4 tari. Solidaritatea a fost deja grav incercata, ultima actiune total nereusita in acest scop fiind negocierile din vara cu Grecia.

Marta Nora Tarnea Cu alte cuvinte, lumea va conchide că ei pot câştiga bătălii dar nu pot câştiga războaie sau, dacă pot câştiga războaie, nu pot câştiga pacea, respectiv premiul victoriei în război."
I s-a părut cuiva întreg la cap că tabăra câştigătoare a războiului 
rece, în frunte cu SUA, ar fi fost un „administrator" inteligent al păcii de după război? Sau mai degrabă un lacom administrator al „notelor de plată de război", uneori de-a dreptul prădalnic!?

Draghi Puterity Se pare ca pt. SUA pastrarea intacta a fortelor anti-Assad aflate sub controlul lor ("rebelii" adica teroristii ascultatori) e mai importanta decat distrugerea ISIS-ului (teroristii neascultatori):

http://www.pbs.org/.../u-s-cooperating-russia-islamic.../

Ion Tanasuica Vă mulțumesc pentru accept!



miercuri, 7 octombrie 2015

Rusia a revenit, dar unde este Romania?

Rusia a revenit dar unde este România? – 6 octombrie 2015

Adrian Severin a publicat un articol pe WordPress.

Între numeroasele articole apărute în ultimele zile pe marginea evoluției relațiilor americano-ruse în contextul „crizei siriene", l-am remarcat pe cel scris de fostul ambasador al SUA la NATO, Robert E. Hunter, și intitulat „Rusia a revenit; trebuie să ne obișnuim cu asta!" Bob Hunter și-a îndeplinit importanta sa misiune la NATO în perioada 1993-1998, adică în timpul luării deciziei strategice de extindere a acestei organizații spre estul altădată sovietic și al marelui asalt românesc pentru cucerirea unui loc de membru cu drepturi depline în alianța nord-atlantică. [ 2092 more words. ]

http://adrianseverin.com/rusia-a-revenit-dar-unde-este-rom…/

 

 

Rusia a revenit dar unde este România? - Adrian Severin

George Halarescu Trebuie să recunoaştem că Rusia a fost ajutată să-şi recapete rolul important ca urmare a politicilor proaste ale ue şi SUA. Rusia nu era în măsură să întreprindă niciun demers, dacă nu făceam noi numeroşi paşi greşiţi în relaţia cu ea.

Eduard Barbu Spre deosebire de afirmatia lucida a lui Robert E. Hunter, Zbigniew Brzezinski - inca tributar viziunii sale globalizatoare, o globalizare visata doar in termenii Casei Albe - semneaza un articol virulent.http://www.politico.com/.../zbigniew-brzezinski-financial...

 

Adrian Severin Textul dlui Brzezinski trebuie citit cu atentie. El incepe prin a vorbi despre contracararea - se subintelege prin forta - a Rusiei, fara a se referi insa la modalitatile concrete si la consecinte, dar termina prin a pleda pentru o coalizare sau macar coordonare a fortelor SUA, Rusiei si Chinei. De remarcat este ca din aceasta coalitie sunt expres excluse ca nerelevante UK si Franta. Ceea ce inseamna ca o coalitie intre SUA si Rusia este vazuta ca preferabila si mai fezabila decat una dintre SUA si UE. E de luat aminte.

 

Eduard Barbu UE-ul este exclus poate pentru că Berlinul este, pe fond, în tandem cu Rusia. Deci, UE-ul nu mai este acel spaţiu visat de Brzezinski în Marea Dilemă. Pentru că Rusia a furat startul în Siria, Americii nu-i rămân decât 2 variante: a. să saboteze planul Rusiei fără să pară ca sabotează, ca să nu piardă şi mai mult la capitolul imagine, de vreme ce Rusia s-a angajat în lichidarea unui organism terorist (SI); b. să intre în careu alături de Rusia şi China, ulterior încercând să influenţeze cât se poate în a-şi trece agenda, linie cunoscută de Rusia, deci, improbabil de pus în practică. E mai interesant de urmărit jocul Turciei - entitate ambivalentă. Poziţia Turciei sau va amâna sau va grăbi reaşezarea de influenţe în zonă.

Vasile Delcea     Adrian Severin ...,DOMNUL MEU ..., POLITICIENII ROMÎNI ..,CONTAMINATI DE AMERICANITA CRONICA .., TREBUIE NEAPARAT ,SA PUNA MÎNA PE ISTORIA ROMÎNILOR ...,SI SA O DESCHIDA !!!! ASTIA CÎND CU STALIN ..,CÎND CU OBAMA ..,MÎINE CU COPII LUI MAO .., UITA DE PROPRIA NATIONALITATE !!! AU O FRICA ANIMALICA DE STAPÎNITORII EXTERNI ..,TOT DE EI ADUSI IN ROMANIA !!!!!!

Mikael Tincu   Eduard Barbu Turcia nu are incredere in US datorita evenimentelor de acum citiva ani. Israel si Rusia colaboreaza in chestiune siriana- de vazut vizita de la Moscova si declaratiile din presa israeliana- iar daca este adevarat ca si China ajunge acolo inseamna ca anglo-americanii sunt inlocuiti dupa doua secole cu ruso-chinezii. Ne lamuram cat de curand.

Vasile Delcea    Adrian Severin DOMNUL MEU ..,GRESEALA CAPITALA A USA ..,A FOST ..,DEZMEMBRAREA URSS !!!! ASTA SPUN CEI MAI MARI SPECIALISTI IN MACROSTRATEGIE AMERICANI ,TRECUTI PE LINIA DOI DE SERVICII !!!! SI O ÎNTREBARE CAPITALA DOMNUL MEU ..,DACA GERMANIA LUI ADOLF HITLER DOREA GLOBALIZAREA ..., ACUM AMERICA DORESTE ACELASI LUCRU !!!! CARE ESTE DIFERENTA DINTRE ATACAREA FRANTEI ,POLONIEI ,CEHOSLOVACIEI ..,DE CATRE HITLER ..,SI PRIMAVARA ARABA ????

Vasile Delcea PUTETI RASPUNDE LA ÎNTREBARE ??? DAR ONEST ..,NEPOLITIC !!!!

Eduard Barbu    Mikael Tincu, Turcia nu are incredere nici in Rusia emoticon grin

Mikael Tincu   Eduard Barbu In jocul international nimeni nu are incredere in nimeni, evident. Cu rusii in schimb nu se asteapta la surprize neplacute.

Eduard Barbu Turcia vrea asa (de asta zic ca exagereaza): 1. Membru NATO, 2. Membru UE, 3. Echilibrator in Orientul Mijlociu, 4. Retea de moschei intr-o Europa din ce in ce mai debila religios, se investesc milioane in diplomatia publica, 5. Jucator pe rutele energetice, 6. Membru in SCO, 6. Siria cum vrea ea, ca sa nu aiba concurent economic si ca sa controleze problema kurda. Si nu da semne de ceva masura in orgoliu.

Mikael Tincu    Eduard Barbu cu punctele 3, 4, 5 si 6 sunt de acord. 2- cred ca e de domeniul trecutului fara a avea pretentia sa nu gresesc 1 este singura tara din Nato CU PARERI personale in ce priveste relatia cu Rusia, China etc.

Smaranda Dobrescu Textul lui Brzezinski mi se pare neevaluat personal de acesta in ce priveste urmarile posibile. Ma gandesc la fraza urmatoare: "În cel mai fericit caz, este vorba despre o etalare a incompetenței militare a Rusiei; în cel mai rău caz, este dovada uneidorințe periculoase de a sublinia impotența politică a Americii.
În ambele cazuri sunt însă în joc viitorul regiunii și al credibilității Americii în rândul aliaților din Orientul Mijlociu."

Pe de o parte daca a facut afirmatia pentru uz intern, este foarte posibil ca mesajul sa aibe un efect incitator pentru parte din americanii ce-si doresc cu inversunare implicarea SUA in mai toate conflictele lumii capabile sa reafirme suprematia si sa consume din rezervele de armament si pe de alta parte ne putem intreba daca SUA se mai bucura de credibilitate in fata tarilor din Orientul Mijlociu, fie aliate sau nu dupa esecurile din Egipt, Libia, Irak, Siria, Fasia Gaza..

Mikael Tincu   Smaranda Dobrescu Nu s-a bucurat niciodata de incredere. Cred ca si Turcia doar o tolereaza.

Eduard Barbu   Smaranda Dobrescu Suportul popular pentru interventionismul bazat pe Responsabilitatea de a Proteja a scazut progresiv dupa momentul Irak, prabusindu-se de-a dreptul dupa momentul Libia si vadindu-se debil in momentul Siria.

 

 

Mikael Tincu De acord 100%. In ce priveste Romania, revolutia de tip maidan pe langa faptul ca este o replica proasta a revolutiei rosii este in acelasi timp o varianta europeana a primaverii arabe sau a evenimentelor din Siria. Nu exista real o lupta impotriva coruptiei. Exista doar un mode de a conduce Romania de catre niste straini si niste 'maidanezi' naivi care cred ca vor conduce vreodata ceva. Pana la urma e dramatic si jenant ce se intampla aici.

Serban Paunescu Eu cred ca Rusia a fost ajutata ca sa se "ridice" pentru ca ar fi fost si mai periculoasa daca nu se "ridica".

Oleg Betsian Gresit! 
Nu cumva poate sanctiunile intenationale o ajută?)) Sau poate mostenirea tradatorului si alcogolicului de Boris Elițin? 
RUSIA singură s-a ridicat, poporul multinational rus condus de marele Vladimir Putin! Apropo, cuv. Vlad i mir din rusa (Vl... Rusia a revenit dar unde este România?

 

Sorin Bele Sorin Este cea mai buna analiza geopolitica facuta de vreun politician roman,asta fara doar si poate.De fapt,daca e sa o spunem pe aia dreapta,expertiza geopolitica lipseste cu desavarsire la factorii decidenti de la Bucuresti,deci,nici macar nu avem termen de comparatie pentru analiza d-lui Severin.Asta nu am spus-o sub nici o forma pentru a minimaliza exceptionala analiza a d-lui Severin,ci ca o constatare amara.

George Halarescu Păcat că doar analizele dlui Adrian Severin apar în spațiul public sau sunt mult mai vizibile. Mai sunt și alți experți care scriu foarte bine pe aceste teme.

Mikael Tincu    Sorin Bele Sorin- ei se ghideaza dupa pactul de cooperare si securitate cu US care va fi cat de curand anulat unilateral de catre US.

Beatrice Mcartney Subscriu 100% comentariului tau Sorin Bele Sorin

Beatrice Mcartney    George Halarescu care ar fi acestia, ca eu nu am mai citit asa ceva de la nici un expert...nu zic ca nu sunt...dar care sunt????


Henrieta Szabo parafrazand titlul cartii lui Adrian Severin recent aparuta la Editura Compania , " Romania - subiect sau obiect al geopoliticii ? " si raspunzand tot printr-un fragment din aceeasi carte la cele doua intrebari din finalul articolului semnat astazi de Adrian Severin: „Cum poate fi resuscitat parteneriatul strategic româno-american în asemenea condiții? Cum poate fi salvată securitatea României, în măsura în care este dependentă de acest parteneriat dar și de resetarea relațiilor cu Rusia ?" -- " Romania va fi obligata chiar de comportamentul si de neputintele familiei democratiilor bolnave occidentale sa-si nuanteze atitudinea, sa-si relativizeze optiunile si sa-si diversifice legaturile externe. Dintr-o atare perspectiva, viitorul aliantelor actuale ale Romaniei, cel putin pe termen scurt apare a fi destul de tulbure. Mult va depinde, desigur si de masura in care actorii euroatlantici cu vocatie regionala si globala vor tine sa aiba in Romania un partener, iar nu un protectorat, precum si de masura in care romanii vor reusi sa-si doteze statul cu lideri nationali autentici ( ceea ce implica, iar nu exclude deschiderea spre aliante externe si integrare euroatlantica ), si nu cu simple marioanete ale strainatatii "...... de luat aminte !!!

Beatrice Mcartney Extraordinar articolul! L-am citit cu sufletul la gura....In ce ne bagam noi romanii ?? Cu politicieni cum sunt cei ce ne conduc astazi apoi nici nu ma mir...O sleahta de politruci fara nici un dram de educatie politica adevarata, care nu gandesc nimic si nu citesc nimic si nu pricep nimic. Dar, mai ales...care pupa oglinda cand se privesc in ea...cum ar fi cazul presedintelui de carton...Incredibil...ne asteapta vremuri grele...acesta este rezultatul faptului ca am lasat niste inculti nemernici sa ne conduca tara