Unde sunt intelectualii de stanga?

Unde sunt intelectualii de stanga? – 19 octombrie 2015

 

 

Smaranda Dobrescu

 

Ion Iliescu atrage atentia:
"Este o critică directă la adresa liderilor partidului nostru, care au o slabă legătură cu intelectualii țării. Nu sunt prezenți în mijlocul lor, în acțiuni specifice. Aș vrea să amintesc doar un eveniment recent — Festivalul "Enescu". A fost o mare manifestare a culturii românești. Liderii PSD n-au fost prezenți. O singură dată a apărut Ponta pentru câteva minute dintr-un concert. Este un semnal că nu prea sunt deschiși liderii partidului nostru la viața intelectuală, la viața culturală și ăsta e un prost semnal. Nu poate un partid să aibă forță dacă nu are alături de el intelectualitatea țării, (...) oamenii care dau tonul în afirmarea noastră în lume. "

per a contrario, eu care am fost la destule concerte ale festivalului sunt in tabara intelectualilor, ne-lideri, ne-membri?? emoticon smile

 

Constantin Gheorghe Excepția, regula, aia, aia. emoticon grin

Gabriela Popescu Savitsky E singurul lucid...

Gabi Cretu E singurul punct in care nu am fost de acord cu domnul Iliescu (ca una care am fost la cate concerte am gasit bilet si nu i-am vazut pe acolo nici pe cei cu blazon autoconfectionat). Nu de snobii de la festival (vreo 80% din sala) ducem lipsa! Credeti-ma, ca stiu ce spun!

Smaranda Dobrescu Eu am incercat o gluma tocmai pentru ca amanuntul este irelevant in primul rand ca cel care la Sala Palatului sta sus la cucurigu, caci atat a gasit sau atat si-a permis nu se prea intalneste cu cei de la primul interval, acolo unde isi avea locul preferat D-l Iliescu.

Gabi Cretu Pe Smaranda am vazut-o! emoticon smile Dar tot nu e asta problema. Pentru noi, accesul la cultura e o tema si o cultura de masa de calitate, nu sa devenim elitistii lui peste... Si o spune o persoana care aparține, intr-un fel, cercurilor culturale si academice.

Mihai Ion Turcu Ion Iliescu si pecand era prim secretar de judet dorea sa se afle in relatii amiabile cu "intelectualii' , comportament care facea parte din imaginea sa ca dizident. Problema aceasta este marginala.

Octavian Lupu Problema nu e de cantitate ci de calitate. In toti acesti ani PSD nu a fost in stare sa-si atraga intelectuali de stanga de calitate, desi slava domnului, acestia exista. Era suficient ca in toti acesti ani sa fi fost promovati si, de ce nu, cointeresati cel putin 4-5 intelectuali de diverse si calibre si care prin opera, jurnalism, dezbateri, etc. sa reuseasca sa pozitioneze partidul in afara etichetei de comunism dar fara a inghesui partidul spre centru dreapta. Pentru ca, din pacate,unor lideri, precum dl Ponta, le-a fost mereu rusine sa fie de stanga (desi este produsul stangii), votand conform propriilor declaratii ba cu taranistii ba cu liberalii. Ca sa nu mai vorbesc de social liberalism concept care-i provoaca aproape orgasm, ignorand ca acesta este cuvantul magic care a distrus social-democratia din Europa. Ei, acesti intelectuali, ar fi trebuit sa fie adevaratii purtatori de mesaj ai partidului nu clantatii de serviciu trimisi pe la tot felul de talk-shaw-uri. Desigur sunt si acestia utili dar au sfarsit ca pana la urma sa exaspereze publicul pentru care stanga inseamna mai mult decat niste procente in plus la pensie.

Gabi Cretu Care-s aia 4-5 intelectuali lipsa?! Ma duc eu sa-i caut si Invit! Vreau doar numele lor! Cand spune cineva ca exista, se gandeste la cineva, nu?! emoticon smile

Octavian Lupu Intrebati-l pe dl. Iliescu. Sunt sigur ca va poate da cateva sugestii.

Gabi Cretu Eu întreb pe cine afirma ca sunt intelectuali de stânga și nu sunt în PSD, sa mă lamuresc de cine e vorba.

Gabriela Popescu Savitsky Ce să facă intelectualii în anomia asta? 
Să stea în turnul lor...

Mihai Ion Turcu Intelectualii pot face pentru prezent si viitor ceea ce le este in fire si posibilitate, atata cate o au la un moment dat, productie si actiune intelectuala. Operam acuma cu un concept bizar " intelectual public", un "intelectual public" (?) ar fi unul implicat in "agora". Chemarea fundamentala a unui intelectual ar fi de a fi implicat in continutul lumii generata de intelect, care nu exclude si participarea sa specifica, intelectuala , in cele pe care agora le implica, dar cu prudenta deoarece agora nu este numai un for de dezbateri (intelectuale) ci unul de decizie politicaades brutala si gresita, mecanismul deciziei fiind altul decat cel al creatiei intelectuale.

Octavian Lupu Din cate inteleg intelectuali precum Noam Chomsky sau Slavoy Zizec ar trebui sa stea naibii in turnul lor de fildes sau barem intr-o casuta construita in copac impreuna cu almanachele lor cu tot si sa nu se murdareasca cu realitatea pe maini mai ales daca e vorba de influentarea procesului de decizie. Va propun acest articol al lui Slavoj Zizek care poate ca va genera schimbari de perspectiva sau, de ce nu, de paradigma.http://www.lacan.com/thesymptom/?page_id=1951

Mihai Ion Turcu Ar trebui definit conceptul de intelectual sau subspeciile sale. Nu stiu daca-l putem considera pe Bethoven intelectual, pe Goethe mai degraba. Stim ca au avut conduita total diferita fata de implicarea in treburi publice sau politice. Gothe a fost la un moment dat ministru de razboi .... Ambii sunt considerati spiritualitati titanice cu impact asupra culturii Europei. Putem vorbi si despre Platon care a fost la un pas de a fi decapitat pentru implicarea lui intelectuala in politica pentru un proiect utopic . Comunismul doctrinar ( dovedit uexpoerimental ca utopic) are sursa intelectuala.... Sursele ideologiei naziste sunt intelectuale.

Gabi Cretu Ce treaba au oamenii de cultura/artiștii/etc. cu discuția despre intelectuali!? Or fi și unii dintre ei intelectuali dar sa nu facem confuzia! Citiți textul meu care se cheamă "Unde se ascund intelectualii!? "

Mihai Ion Turcu Spuneam ca este necesara precizarea conceptului.

Smaranda Dobrescu Daca definim conceptul de intelectual, nu cred ca vom face multi pasi inainte. Un simt comun de exemplu ii defineste pe cei de factura umanista ca fiind intelectuali. Eu nu as despica firul in patru. Intelectual ar fi acela care este prezent in realitate, are cunostiinte diverse, poate prelucra singur si cu obiectivitate fapte si fenomene, are idei asupra cauzelor producerii acestora si idei de reorientare a unor actiuni pe care le considera neavenute. Eu consider ca aproape toti prietenii care imi viziteaza wallul si comenteaza au o orientare de stanga fiind si intelectuali. De ce nu sunt membri PSD? Nu stiu. Stiu insa de ce eu am renuntat sa mai fiu in urma cu peste 10 ani dupa un stagiu de 4 ani: Nu-l consideram autoritate de niciun fel nici pe Vanghelie, nici pe Zgonea, nici... Pe toti acestia ar fi trebuit sa-i votez si sa le fac campanie.S-ar putea ca si alti amici ai mei, intelectuali de stanga sa refuze sa se inregimenteze din aceleasi motive.

Mihai Ion Turcu Am insistat asupra "conceptului"tocmai pentru ca NU este clar definit si nici nu va fi, mai mult incurca discutia decat o face productiva.

Octavian Lupu "Profesionalismul lucrează cu adevăruri relative, intelectualitatea cu adevăruri absolute. Trecerea de la profesionalism la intelectualitate e drumul de la dialectică la dogmatism.
Dacă ai ajuns intelectual, nu mai ai voie să afirmi că nu înţelegi ceva. Pentru intelectual nu există lucru de neînţeles; toate lucrurile sunt de la sine înţelese, dogmatice. Intelectualul trebuie să înţeleagă orice, chiar şi la nivel intuitiv, dacă nu e posibil altfel. O inteligenţă superioară, cum este cea a intelectualului, nu are voie să se dea bătută în faţa enigmelor existenţiale sau de alt fel. De la inteligenţă, se aşteaptă mai mult decât punerea în practică a unei idei: se aşteaptă ideea. Condiţia de intelectual este o condiţie ingrată. Oamenii conştienţi de acest lucru se feresc să afirme că sunt intelectuali. Ca intelectual, se cere prea mult de la tine. Sună frumos să fii considerat intelectual şi numai proştii pot cădea în capcana de a se considera aşa, fără a avea vreun merit. La starea de intelectual ajungi doar dacă îţi vezi de treabă, în condiţia ta primară de scriitor, inginer sau orice altceva. Dacă nu-ţi stă capul la faptul că ar fi bine să fii considerat intelectual, eşti mult mai liber să te perfecţionezi, să inventezi, să şlefuieşti ce-ai făcut. Dacă nu cauţi intelectualitatea ca pe o emblemă, aceasta poate plana asupra ta tot timpul." Victor Martin

Octavian Lupu "Mulţi deprofesionalizaţi şi-au făcut o meserie din a fi intelectuali. Fluturând intelectualitatea ca pe un steag, ei au devenit: activişti culturali, redactori după ureche, vorbitori de meserie, comentatori universali, secretari la filiale de partid sau de organizaţii internaţionale. La urmă, judecătorul suprem este timpul, intelectualul inefabil care trebuie să cearnă totul. Oamenii se mai pot înşela sau pot fi cumpăraţi; timpul, nu." Victor Martin

Cornelius Frankenfeld Care este "distanta" de la intelectualitate la intelepciune?

Mihai Ion Turcu Ideea ca un "intelectual" trebuie sa-si vada in primul rand de treaba este esentiala. Daca-si vede de traba sa "intelectuala" si o face cu har si performanta, dobandeste si autonomie si autoritate si ca vonta ce spune ca venind de la o persoana cu sufienta distanta de obiectele supuse judecatii fapt care face ce spune demn de luat in seama.

Gabriela Popescu Savitsky Era o ironie. emoticon smile. Da, locul celui care gândește și vrea "mai-binele" e printre oameni, desigur.

Mihai Ion Turcu Majoritatea celor care au instruire superioara, considerata punct de plecare a conditiei de intelectual (sunt si exceptii) sunt profesional in relatie cu oamenii dar constituie o categorie distincta, minoritara. Cei dedicati cunoasterilor care nu au legatura directa cu oamenii, si care sunt performanti, nu prea au legatura cu oamenii, in primul rand prin natura obiectului dedicatiei lor si fiind mult prea ocupati cu acest obiect, fapt care restrange semnificativ implicarea lor sociala. Nu insemneaza ca ce produc nu are final impact social. Exista si intelectuali a caror productii pot fi considerate malefice in raport cu binele oamenilor.Iaeasi ne-am afla in fata conceptului de "intelectual'.

A inceput al treilea razboi mondial?

A început al treilea război mondial? – 17 octombrie 2015

 

Adrian Severin

În aceste zile mulți comentatori de politică externă vorbesc despre începerea celui de al treilea război mondial. Alții se îndoiesc că așa ar sta lucrurile și denunță o anumită exagerare. Situația este gravă dar parcă nu atât de rea pe cât ar fi dacă am avea de a face cu o conflagrație la scară universală. Oare care să fie realitatea?

1. „Efectul Tuchman"

În cartea sa „O oglindă îndepărtată", Barbara Tuchman prezintă ceea ce cu un anumit umor numește „efectul Tuchman". Acesta ar consta în împrejurarea că un eveniment istoric apare pentru cercetătorii care nu i-au fost contemporani, de cinci ori mai grav și mai greu de suportat decât pentru persoanele care l-au trăit direct. (Desigur cifra cinci este arbitrară dar ea are darul de a sugera magnitudinea diferenței de percepție.) Pentru oamenii care au traversat în mod nemijlocit iar nu doar cu gândul cel de al Doilea Război Mondial, situațiile cele mai cumplite au fost mai puțin dureroase decât cred cei care cunosc întâmplările acelei tragice conflagrații din cărți sau din filmele documentare. Istoricii se concentrează asupra aspectelor celor mai dramatice ale trecutului. Imaginea acestora este în plus agravată prin esențializare. Culmea este că odată cu trecerea timpului dramatismul scade în amintirea celor direct afectați și crește în imaginația urmașilor lor. Spre exemplu, majoritatea românilor sau a francezilor sau a nemților a trăit destul de bine în timpul războiului. Abia când linia frontului a ajuns la ei acasă și i-a afectat personal, suferințele teoretice au devenit reale. Odată depășite, chiar și durerea produsă de acestea, analizată retrospectiv, s-a diminuat ca efect al unui proces de vindecare psihologică prin uitare sau al nostalgiei generale a bătrânilor pentru anii tinereții.

Am făcut aceste considerații pentru a explica de ce aceia care compară confruntările în curs de desfășurare sub ochii lor, cu ceea ce știu despre războaie din cărți și din povestirile altora, cred că al treilea război mondial nu a început încă. Dacă ar fi început trebuia să fie mult mai rău. Atât de rău cât își imaginează ei că a fost evenimentul similar din trecut. Acest reflex este valabil și pentru cei care înțeleg că oricum, un război mondial astăzi, la nivelul tehnologiilor actuale, nu va arăta la fel cu conflagrațiile mondiale precedente. Fără ca asta să însemne că va fi neapărat mai uman.

2. Jucătorii

Dacă privim la părțile implicate în conflict, războiul actual este mondial. Cineva observa că la ostilități iau parte deja mai multe state decât în Primul Război Mondial – circa patruzeci în total. Statele Unite, Rusia, Franța, Turcia și Israelul au întreprins acțiuni militare directe pe teritoriul Siriei. Unii vorbesc chiar despre intervenția Cubei; cel puțin la nivel de consilieri. În conflict sunt indirect prezente Arabia Saudită, Iranul, Irakul, Qatarul și Iordania. China și-a făcut și ea aparația pe teatrul de război, gata să intre în luptă. UE poartă pe propriul teritoriu bătălii (inclusiv folosind echipament militar) cu așa-zișii refugiați musulmani care au lovit-o precum o veritabilă armă de distrugere în masă – o armă biologică sau, mai exact, o armă etno-demografică sau demo-culturală. Un număr semnificativ de voluntari din statele UE au constituit unități – organizate și înarmate nu se știe de cine (!?) – care combat pe teren de partea tuturor taberelor. Japonia pare deocamdată neutră dar echipamente de producție japoneză – este drept neletale – au fost identificate din belșug în dotarea trupelor așa-zisului Stat Islamic.

3. Potențialul escaladării

Majoritatea statelor menționate (lista nu este exhaustivă) nu are nici pe departe agende comune sau coordonate. De aceea nici o complicație adițională apărută accidental nu este de exclus.

O probabil fortuită intrare a unor avioane rusești pe teritoriul Turciei a făcut imediat să sune alarma la sediul NATO. Deocamdată Moscovei i-au fost trimise doar avertismente. Este de așteptat însă ca repetarea incidentului (perfect posibilă în condițiile date) să ofere Ankarei – inamic declarat al regimului de la Damasc – ocazia de a doborâ vreun bombardier rus pătruns mai mult sau mai puțin (sic!) în spațiul său aerian. Va răspunde Rusia? Va activa NATO art. 5 al Tratatului de la Washington?

Câteva rachete de croazieră lansate de armata rusă au căzut din greșeală pe teritoriul Iranului. Pagubele nu au fost mari, se pare. Iranul nu a protestat întrucât se află în aceeași tabără cu Rusia. Ce s-ar întâmpla însă dacă o altă rachetă a „infidelilor" – căci rușii nu sunt adepții lui Allah – ar cădea peste o așezare civilă dens populată de drept credincioși musulmani, provocând nu doar numeroase decese ci mai ales emoții maxime și proteste populare pe măsură?!

Neoconservatorii americani, revoltați că aviația rusă a bombardat formațiuni ale opoziției siriene înarmate și antrenate de SUA, au cerut Casei Albe să riposteze energic. Strigătele acestora au fost oportun acoperite de emoția consecutivă bombardării, chipurile „accidentale", de către aviația americană a unui spital al „Medecins sans frontieres" din Afganistan. Așa a „scăpat" Administrația Obama de presiunile inoportune vizând „pedepsirea" Rusiei. Asta doar pentru o vreme. Disputa dintre realiști și neoconservatori, dintre „porumbei" și „ulii" va escalada rapid; mai ales în contextul alegerilor prezidențiale care tocmai încep.

Hotărât lucru, americanii de rând sunt mult mai interesați de neutralizarea fundamentalismului musulman care a adus terorismul pe teritoriul lor, decât de soarta Donețkului sau a Crimeii. Ce se va întâmpla însă când vor sosi în America sicriele cu trupul câtorva tineri americani trimiși în Siria să ajute lupta „teocrației" – pardon, a „democrației musulmane" – împotriva „dictaturii" (laice) lui Bashar al-Assad, uciși de „prietenii" ruși ai acestuia?!

Până una alta, în „războiul emoțiilor", zvonurile referitoare la intrarea în joc a Cubei – cu care administrația Obama abia a reluat relațiile diplomatice, spre nemulțumirea neoconservatorilor și a unor comunități de azilanți cubanezi – sunt numai bune spre a plasa o lovitură sub centură Casei Albe, obligându-o cel puțin la escaladarea „războiului retoric" cu Rusia.

Din fericire militarii americani (în cooperare cu cei ruși), în contradicție cu discursul oficial de la Washington și (mai puțin) Moscova, fac toate eforturile pentru a evita ca actualul surogat de „război rece" americano-rus să nu devină un „război fierbinte". Cât vor mai putea-o face?

4. Fluiditatea taberelor

Un aspect înșelător al acestui „război hibrid" este faptul că, măcar în aparență, nu opune doar două tabere ci mai multe. Ambiguitatea țintelor urmărite de fiecare beligerant, adăugată împrejurării că amestecul combatanților statali (clasici) cu cei parastatali (neconvenționali) face ca nici linia frontului să nu fie clar trasată, lasă impresia că nu suntem în prezența unui război în sensul consacrat al cuvântului. (Faptul nu este, totuși, fără precedent căci, la urma urmelor, așa cum s-a văzut odată cu izbucnirea Războiului Rece, și în al Doilea Război Mondial s-au confruntat mai mult de două blocuri. Deși au luptat împreună împotriva Axei Berlin-Roma-Tokyo, aliații occidentali și URSS au fost în realitate, în același timp și sub același raport, inamici. Atât de inamici încât după înfrângerea lui Hitler și potrivit previziunilor lui, Occidentul a adus de îndată în rândurile sale Germania spre a se opune sovieticilor.)

Oficial, inamicul comun – un fel de Germanie nazistă a lumii arabo-musulmane – este ISIS (Statul Islamic). Acesta reprezintă, însă, o realitate fluidă; un „califat terorist" fără față, fără frontieră, fără infrastructuri clare și fără instituții certe. Teoretic toată lumea se bate cu el. Americanii, francezii, turcii, ca să nu mai vorbim de Rusia și Iran dar și de entități nestatale sau cvasi-statele precum comunitatea kurdă sau organizația Hezbollah, îl bombardează din aer sau de la sol.

Recent, în convorbirile purtate cu Președintele Putin la Soci, până și Arabia Saudită s-a declarat împotriva acestei entități fundamentaliste. (Cu condiția ca, în războiul cu ISIS, Rusia să coopereze cu Iranul numai în plan militar iar nu și geopolitic.) Lucrul este firesc întrucât nici Ankara și nici Ryadul nu sunt adepți ai terorismului și nu fac parte dintre statele care îl finanțează. Dimpotrivă. Terorismul amenință atât ordinea (totuși) seculară a Turciei cât și pe cea teocratică a Arabiei Saudite. Asta teoretic..

Realitatea este, însă, mai complexă. Pentru unii ISIS este inamicul absolut și total. Cam așa cum a fost în a doua parte a celui de al Doilea Război Mondial hitlerismul pentru URSS. Pentru alții ISIS este mai degrabă o trambulină utilă în lansarea unor ambiții geopolitice sau/și berbecele de asalt în promovarea unei anume concepții referitoare la ordinea mondială. Cam așa cum au privit aliații anglo-americani Germania la finele celui de la Doilea Război Mondial. Un fel de combinație între un semi-inamic și un semi-aliat. Așa se explică de ce Rusia bombardează tot ceea ce îi iese în cale și tot ceea ce se opune lui Bashar al-Assad (un aliat legitim întrucât este președinte legitim), în timp ce SUA sau Turcia bombardează atât de „selectiv" încât rezultatele aproape că nu se văd. America nu lasă ISIS nici să trăiască nici să moară. El este mai degrabă hărțuit pentru a fi menținut la un nivel de vigoare suportabil pentru hărțuitor dar letal pentru celălalt inamic al hărțuitorului, regimul sirian oficial.

Turcia a împiedicat pe cât s-a putut operațiunile militare ale SUA în Siria, punând Washingtonul în situația de a-și retrage armamentul de pe teritoriul său. (Retragerea a avut loc cu puțin înainte de intervenția „intempestivă" a Rusiei. Oare chiar întâmplător?) Atunci când, în fine, s-au lăsat convinși să bombardeze ISIS, turcii și-au aruncat bombele cu precădere asupra pozițiilor … kurde. Kurzii fiind cei mai eficienți aliați locali ai SUA în lupta cu ISIS.

Protestele americane față de bombardarea kurzilor de către turci nu au avut nimic din virulența protestelor față de controversata bombardare de către ruși a „opoziției moderate siriene" (tot islamică) sprijinită de America. Oare de ce? Nu cumva pentru că „triunghiul de la Marea Neagră" (Rusia-Germania-Turcia) format cu peste un deceniu în urmă trebuie spart iar Turcia recuperată pe mâna Rusiei? Pe de altă parte, exact după ce forțele ruse le-au lovit opoziția favorită, SUA au renunțat la programul de pregătire militară a acesteia pe motiv că este ineficient. I s-au parașutat doar niște provizii și a fost lăsată să se descurce cu rușii cum poate.

În ceea ce o privește, Turcia a sesizat NATO asupra violării spațiului său aerian de către avioane militare ruse, în contextul luptei acestora cu ISIS; adică al luptei pentru lovirea unei ținte în care și turcii pretinseseră că au tras și care deci, în mod logic ar fi trebuit să fie comună. NATO – condusă de SUA – a răspuns plângerii turce printr-o condamnare „fermă"…din vârful buzelor. Înțelegând mesajul, Ankara a avertizat – în realitate a amenințat – UE că escaladarea luptelor în Siria ca urmare a intervenției ruse va mări numărul refugiaților care vor invada Europa. Ca și când refugiații ar fugi mai tare de rachetele rusești decât de bombele ISIS sau de tribunalele islamice ale acestuia; ori ca și când refugiații ar veni direct în Europa fără a trece prin taberele turce ori fără a primi asistență turcă.

Hotărât lucru, în „războiul hibrid" ipocrizia și manipularea opiniei publice reprezintă ingrediente esențiale. Toată lumea una spune și alta…fumează.

Fără a mai continua analiza războiului în curs din perspectiva granției foarte subțiri, foarte flexibile și foarte mobile dintre adversari și aliați, ne rezumăm la a conchide că în conflict se află, în linii mari, următoarele tabere: coaliția Nordului, de la Vancouver la Shanghai; coaliția Sudului oriental. Cea dintâi este divizată între spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic, aflate într-o relație dulce-amară. Cea de a doua cunoaște o dublă diviziune: diviziunea strategică între naționalismul arab și universalismul islamic, pe de o parte, și cea sectară între comunitatea sunnită (de la care se revendică ISIS) și cea șiită (în cadrul căreia se remarcă Iranul), pe de altă parte. Pe deasupra tuturor acestor diviziuni și în contextul lor se mișcă Turcia – în același timp asiatică și europeană, orientală și occidentală, atlanticistă (membru NATO) și neo-otomană. În acest complex de alianțe și adversități, de prietenii (adesea neloiale) și dușmănii (uneori loiale) se întâlnesc și se ciocnesc toate marile civilizații / familii culturale ale lumii cu concepțiile lor distincte asupra ordinii mondiale și cu interesele lor divergente, aferente acestora. Nu este oare acesta o conflagrație mondială?

5. Miza / mizele luptei

Cel mai important argument atestând caracterul mondial al războiului în curs ține nu de părțile implicate cât de miza luptei. Care este aceasta? Dinnou trebuie trecut dincolo de aparențe, de pojghița intereselor imediate sau de mișcările înșelătoare cu caracter tactic ale protagoniștilor. Este, de asemenea, esențial să se distingă între miza principală și mizele secundare.

i. Să înlăturăm în primul rând miza falsă: soarta regimului lui Bashar al-Assad. Într-un război civil, de regulă, liderii oficiali se delegitimează. Rolul lor este tocmai acela de a evita divizarea radicală a societății, de a găsi soluții pentru păstrarea coeziunii acesteia. Pierderea coeziunii este simptomul unei grave pierderi a criteriilor și argumentelor pe baza cărora se construiește loialitatea cetățenilor față de puterea politică, față de stat. Simpla incapacitate de a evita războiul civil a pus în discuție legitimitatea regimului Assad.

În plus, războaiele civile sunt întotdeauna crude ele fiind totdeauna justificate prin credința taberelor adverse în anumite valori proprii fiecăreia. Or, în materie de convingeri toată lumea are dreptate căci nimeni nu are argumente raționale. În lipsa rațiunii singura care poate decide este forța iar recurgerea la forță împotriva propriului popor (sau a unei părți semnificative a acestuia) de asemenea delegitimează.

Iată motivele principale pentru care regimul Assad – vinovat sau nu, susținut sau nu, iubit sau nu – este epuizat și obligat să se retragă. O retragere indispensabilă pentru refacerea coerenței statului sirian sau a ceea ce ar mai rămâne din el. Nimeni nu are îndoieli asupra acestui fapt. Nici măcar domnul Bashar al-Assad. După cum nimeni nu este gata să moară pentru salvarea lui. Singurele diferențe de opinii vizează modul de retragere și concepția tranziției către un alt regim: o tranziție relativ pașnică și graduală sau una violentă și rapidă. Cum această diferență se definește pe terenul intereselor iar nu al valorilor, ea nu mai este emoțională și se poate concilia în mod rațional. Cel mai probabil se va opta pentru o soluție politică iar nu pentru una militară.

ii. Există desigur o miză geo-strategică la nivelul Orientului Mijlociu. Rusia are în Siria o bază militară care îi permite să opereze în Mediterana și să își susțină influența în întreaga regiune. Menținerea respectivei baze este garantată de actualul regim sirian și depinde foarte mult de negocierea succesiunii lui.

La aceasta se adaugă și un element psiho-politic. Intervenind într-un conflict cu impact global – prin importanța sa deopotrivă geo-politică și geo-economică – Rusia urmărește să își afirme vocația de putere globală. Totodată ea vrea să confirme faptul că (spre deosebire de SUA sau UE) este un protector pe care aliații săi pot conta în orice împrejurări. La pachet vine decredibilizarea NATO, redusă la irelevanță întrucât fundamental a rămas sectară într-o lume globală, dogmatică într-o lume multiculturală, reactivă într-o lume haotică și inerțială într-o lume dinamică, fiind totodată dezbinată în lipsa unui inamic comun evident pentru toți membrii săi.

În acest context criteriul succesului Rusiei nu este în primul rând înfrângerea ISIS și cu atât mai puțin timpul de prelungire a vieții regimului al-Assad ci reintrarea ei în clubul superputerilor împreună și în înțelegere cu SUA. Întrebarea este cum vor reacționa SUA? Se vor opune ele unei asemenea agende în cadrul unui joc de sumă nulă, încercând să își consolideze rolul global pe seama slăbirii Rusiei (și a aliaților ei)? Vor prefera ele un joc prin care să își mențină actualele avantaje strategice în schimbul unor concesii tactice? Vor intra în compromisuri tactice care să ofere câștiguri strategice rezonabile ambelor? În opinia mea ultima variantă este nu doar cea mai de dorit dar și cea mai probabilă – ca fiind simultan cea mai justă, mai fezabilă și mai durabilă.

Să adăugăm, însă, că în joc nu sunt doar Rusia și SUA. Cu interese net diferite – atât față de cele rusești cât și de cele americane – dar și cu potențial de a promova o agendă proprie ambițioasă, mai participă și Turcia. De asemenea nu poate fi ignorată China. UE (în special Franța, Marea Britanie și Germania), la rândul său, ar putea emite ceva pretenții deși deocamdată, în absența unei organizări federale, îi lipsește forța pentru a-și impune jocul. (Reforma instituțională a UE, adâncirea integrării în zona Euro, reglementarea comunitară a politicii în domeniul azilului și migrației, precum și clarificarea raporturilor cu Marea Britanie, ar putea fi tocmai reacția europeană urgentă impusă de evoluțiile războiului mondial.) De aceea găsirea compromisului final va fi dificilă. Ea va impune grupări și regrupări ale actorilor principali. Cea mai probabilă îmi pare cea între Kremlin și Casa Albă.

iii. Miza geo-economică a războiului este și ea de neignorat. „Sfidarea petrolului" – titlul unui volum de mare succes în anii 1970 scris de Jean-Jacques Servan-Schreiber – revine la ordinea zilei. Rusia nu putea lăsa Americii controlul absolut al resurselor energetice din Orientul Apropiat, Asia Centrală și Golful Persic, cu atât mai mult cu cât ea însăși este o putere petro-dependentă. Occidentul, aflat în concurs geo-strategic cu Moscova velicorusă dar și lumea arabo-musulmană, aflată într-un conflict de valori confesionale ereditar cu Moscova pravoslavnică, ar putea oricând să îngenuncheze economic Rusia recurgând la arma prețului hidrocarburilor. Lucru care deja era pe cale să se producă în contextul războiului economic (deghizat „principial" sub denumirea de „sancțiuni economice") declanșat de Occident ca urmare a anexării Crimeii și intervenției ruse în Ucraina de est.

iv. Nici una dintre aceste mize nu trebuie să ne abată atenția, însă, de la miza principală: redefinirea ordinii mondiale. De actuala ordine singura relativ mulțumită este America. Spun relativ întrucât și pentru ea susținera acestei ordini a devenit mult prea costisitoare. Dacă americanii vor continua să își asume rolul de jandarm absolut al ordinii pe care ei au creat-o, intervenind peste tot acolo unde aceasta este contestată (direct sau indirect), foarte curând puterea lor se va epuiza iar ei se vor prăbuși. De aceea, America însăși este interesată într-o schimbare. Evident, însă, nu oricum, nu în detrimentul intereselor sale vitale și nu prin abandonarea rolului său de superputere globală (dacă se poate, singura).

SUA sunt astăzi o superputere decadentă obligată să lupte simultan pe toate fronturile „lumii pe care America a construit-o" (după cum sună titlul unei lucrări recente scrise de Robert Kagan). Puterea lor militară – reală – a ajuns inutilă; puterea lor economică – aparentă – a devenit relativă; puterea lor culturală – obsolită – este contestată. „Visul american" și-a pierdut magia lăsând în urmă doar un imperiu trist și singuratic. De aceea SUA au nevoie să se reinventeze. Deocamdată se „europenizează", în sensul că din putere „hard" devin putere „soft" – lovesc Rusia pe piața petrolului, China pe piața bursieră și Germania pe piața industriei de automobile – și mută accentul de pe mesianism pe apărarea interesului național prin echilibrul puterilor. Potențialul acestei schimbări rămâne, totuși, limitat întrucât menține angajarea directă a Americii într-un „război total și permanent", de nesuportat pe termen mediu și lung. De aceea, spre a se reinventa cu succes pe sine ca putere globală SUA au nevoie să reinventeze și ordinea mondială.

6. În loc de concluzie

Acestea fiind spuse, se poate sintetiza o ultimă conlcuzie. În momentul de față și în contextul actualei dezordini multipolare se ciocnesc trei mari concepții referitoare la ordinea mondială.

a) Concepția westpfaliană bazată pe principiile egalității suverane, al apărării intereselor naționale și al echilibrului de putere – concepție al cărei principal promotor este Rusia (căreia i se raliază statele BRICS și majoritatea națiunilor europene, fie ele federaliste sau suveraniste în raport cu UE).

b) Concepția bivalentă îmbinând neoconservatorismul cu westphalianismul – promovată preponderent de SUA – care: i. recunoaște legitimitatea intereselor naționale dar pretinde ca națiunile să se organizeze politic în conformitate cu un anume set de valori având caracter universal; ii. recunoaște nevoia echilibrului între puterile suverane dar în condițiile existenței unui pol de putere globală suprem, apt a impune la nevoie valorile ordinii universale – anume pacea, democrația și libertatea comerțului – atunci când echilibrul actorilor locali și regionali se dovedește insuficient spre a o face automat.

c) Concepția universalistă absolută – promovată de lumea islamică din care se distinge din ce în ce mai pregnant Turcia – potrivit căreia pacea generală se poate instala numai prin asocierea puterii politice cu legitimitatea comandamentelor divine sintetizate în învățăturile Coranului (apte, se zice, de modernizare și de transpunere în termenii unei adevărate democrații musulmane conciliind religia cu democrația).

Este greu de spus care dintre aceste concepții va prevala sau dacă se va ajunge la un compromis între ele și care va fi acela. Cu certitudine, însă, miza principală a luptei de azi, propulsată de vidul de ordine actual și de sentimentul general de insecuritate și frustrare al oamenilor de pretutindeni, este tocmai găsirea unei noi ordini a lumii. Ca și în secolul întâi al calendarului nostru, omenirea nu este mulțumită de starea ei actuală, nu mai are încredere în lideri, nu mai vede sensul în care se mișcă și nu mai înțelege rostul vieții. Atunci o lume s-a sfârșit și s-a născut o nouă lume – lumea creștină – care și-a impus ordinea la nivel global până în ziua de azi. Câtă vreme miza actualului război este o nouă ordine globală, rezultă că acest război are caracter mondial. Unde ne va duce nu știm încă. Ceea ce putem spune este că odată cu el lumea noastră se va sfârși. Să sperăm că lumea care îi va urma va fi una mai bună!

.

50 de distribuiri

Mirica Dimitrescu Ca de obicei, avem sansa sa accesam o analiza profesionista! Merci Profesore!

Costel Gilca Nu știu de ce am senzația ca tocmai s-a încheiat pacea, ca trupele paramilitare (teroristii) sunt în majoritatea lor în cazărmi și ca trupele regulate se poziționează granițele mondiale nou trasate!

Нина Баранова счастье - это когда есть кому пожелать " Доброе утро" и просто знать что тебя ждут и есть куда спешить..Vezi traducerea

Нина Баранова Возраст - это конечно грустно. Но это единственный способ - жить долго.и радоваться жизни.Желаю вам - здоровья! здоровья! и еще раз здорвья!Vezi traducerea

Ana Oniga Va rog sa scrieti in limba romana..

Marta Nora Tarnea  Dacă pot fi de acord cu vindecarea în timp – nostalgia pentru tinereţe a bătrânilor este universală, chiar dacă nici aceasta nu trebuie generalizată -, nu sunt de loc de acord cu faptul că trăitorii suferinţelor din valurile violenţelor istorice nu le resimt atât de acut precum analiştii, istorii şi urmaşii. 
Este o „masificare" a durerilor individuale, imposibil de cuantificat, Este chiar un soi de nesocotire a acestora. 
Faptul că în unele ţări europene (România, Germania, Ungaria şi parţial Franţa), efectele dureroase ale războiului au venit numai odată cu câmpul de luptă -, deşi în cazul România nu cred că sfârtecarea ţării prin două dictate nu a creat destulă suferinţă – nu semnifică de loc că suferinţele celor deportaţi, duşi la muncă forţaţă, sau doar deposedaţi de proprietăţi şi umiliţi, individual ar fi fost mai mici „de cinci ori" decât ale istoricilor care tratează tema sau ale urmaşilor acestora.
Acest lucru este valabil şi pentru contemporanii noştri din toate zările lumii care trăiesc suferinţele războaielor locale
Aceste sofisme intelectuale, încercări adesea reuşite, de a părea foarte deştepţi, nu mi-au plăcut niciodată. În fond este ca şi când ai despica firul pe seama unui adevăr de când lume: viaţa învinge în toate situaţiile.
Nu din cauza suferinţei „încă mici", unii neagă declanşarea celui de-al treilea război mondial, aproape simultam cu sfârşitul celui pe care l-am denumit războiul rece. Unii o fac din interes, alţii din prostie,
În rest, adică în esenţă, analiza este atât de bună că te poate pune foarte serios pe gânduri: chiar, ce lume lăsăm după noi!?

Henrieta Szabo Modul lucid, transant si curajos al acestei expertize adusa in atentia opiniei publice de un ex vice-prim ministru , ministru de externe (din pacate !! )si nu numai ,ne face sa simtim acut lipsa unor profesionisti in viata politica romaneasca !!!
O analiza remarcabila "marca "Adrian Severin ce ar trebui sa fie un prilej serios de meditatie dar si un indem la actiune pentru cei care conduc astazi destinele Romaniei.. Astazi cand amatorismul, mediocritatea, reaua credinta si personaje fara nici o vocatie domina viata politica romanesca, este clar atat pentru cei care-l apreciaza si simpatizeaza pe Adrian Severin cat si pentru cei mai inversunati adversari ca absenta sa din prim planul vietii politice (datorita unor jocuri murdare si interese meschine ) este o pierdere pentru Romania

 Nacu Mihael Laurentiu Un review onest!

Silviu Pricope Amanuntita analiza. Insa nu face altceva decat sa abata atentia de la Adevar. Orice este interesant, doct si demn de proferat ignorantilor, atata vreme cat abate atentia de la chestiunile esentiale: scopul real al acestor "miscari de trupe", organizatori si beneficiari.

Costel Gilca  Mereu avem noroc cu deținătorii absolut ai adevărului!

Adrian Severin Si care este "adevarul" dle Pricope? Spuneti-l dvs. Nu ne mai fierbeti.

Ioan Sorin Leoveanu Felicitări! S-au uitat resursele imense ale Rusiei, care fac cu ochiul. Nu numai petrolul este resursă.

Viorel Voinea Chiar Adrian, in opinia ta, care este realitatea?, lasand pe Tuchman la o parte. Ai mare experienta in viata politica, Romaneasca si, cel putin, la nivelul Comunitatii Europene. Te cunosc de 44 de ani, sincer, what's going on?.

Adrian Severin Te salut, Viorel. Ma bucur sa primesc mesajul tau. Recent am vorbit cu o fosta colega de servici de a ta despre tine si chiar doream sa luam legatura. (NB: dl Viorel Voinea mi-a fost coleg de clasa la liceu.) 

In legatura cu intrebarea ta, eu chiar cred ca vechea ordine a lumii s-a prabusit si ne gasim intr-un razboi mondial a carui miza principala este definirea unei noi ordini. Orice ordine presupune un sistem de organizare a puterii si a relatiilor de putere care sa asigure pacea lumii. Vechea ordine a fost definita in contextul distributiei bipolare a puterii care a rezultat din al Doilea Razboi Mondial. Unipolarismul care i-a urmat nu a fost un sistem convenit sau acceptat. El a fost de fapt un fenomen inertial post-bipolar, prelungit in timp din cauza refuzului celor care eronat s-au crezut invingatori in Razboiul Rece de a negocia o noua ordine sau cel putin de a se reforma pentru ase adapta la realitatile postbipolare. Acum SUA insele vor sa reformeze ordinea lumii intelegand ca nu mai pot face fata celei vechi. Nu mai vorbim de ceilalti. China vrea un loc intre superputeri. Rusia nu vrea sa plece de la masa superputerilor si de aceea vrea sa se reinventeze inclusiv redefinind regulile jocului. Vine apoi lumea celorlalte continente. Sentimentul esecului debuseaza in crize identitare. Criza economica este de fapt o criza a distributiei resurselor la nivel mondial. Mai sunt multe de spus. Refuzul de a discuta rational aceste probleme (in special lacomia si iresponsabilitatea Occidentului euro-atlantic) in conditiile in care puterea este asimetric distribuita iar puterea cea mai mare (SUA) este prea mica spre a tine sub control puterea celor fara de putere ajunsi la disperare (sau in orice caz, la nevroza), a impins spre un razboi (numeste-l si de gherila, daca vrei) al tuturor impotriva tuturor. Aici suntem. Acesta este un razboi mondial. El este hibrid in sensul ca amesteca mijloace conventionale si neconventionale, mixul celor conventionale fiind de asemenea diferit de cel din trecut. Cat timp bomba nu ne cade in bucatarie nu vom constientiza probabil gravitatea situatiei. Cand ne va cadea s-ar putea sa fie prea tarziu. Orice razboi se incheie cu o pace. Dreapta sau nedreapta, inteleapta sau stupida, durabila sau nu - asta este o alta discutie. Eu unul sper ca la o formula de pace sa se ajunga cat mai repede si cu costuri cat mai mici. Cum speranta nu este o politica, incerc sa fac ce pot; atat cat sunt lasat sa fac.

Elena Breazu Foarte multa scriptologie, putine rezolvari. Cred ca romanilor le place sa scrie mai mult decat sa gaseasca rezolvari urgente. Cei care ocupa functii au marea datorie.

Adrian Severin Păi cum să găsești rezolvări dacă nu gândești?! Inclusiv în scris. În plus, gândirea exprimată în scris este mai riguroasă decât gândirea exprimată oral. De multe ori atunci când scriem observăm că ceea ce am gândit în formă orală nu rezistă. Așadar, problema nu este că scriem prea mult ci că gândim prea puțin. Iar datoria de a gândi o avem cu toții...

Elena Breazu Sunt multi ani de cand tot se fac proiecte program, dar se pare ca aveti dreptate , nu se potriveste cu realitatea. Ceea ce obs este ca politicienii gandesc f bine pt binele lor.

Andreea Dorian o analiza cuprinzatoare, logica si ampla (chiar daca mai sunt multe de spus). ma inclin cu respect
(un mic amendament, numele corect al lucrarii lui J-J S Schreiber este "SFIDAREA MONDIALA")

Adrian Severin Sunt doua lucrari diferite scrise la interval de cativa ani. Cea de a doua, in ordine cronologica, este intr-adevar "Sfidarea mondiala", care a aparut si in Romania.

Andreea Dorian imi cer scuze, eu am citit doar "sfidarea mondiala"

Adrian Severin "Sfidarea mondiala" este mai cunoscuta si, dupa parerea mea, chiar mai valoroasa. A fost un best seller si este normal sa va aduceti aminte mai degraba de ea.

Andreea Dorian (va multumesc frumos ca v-ati facut timp pt a-mi raspunde
analiza din anii 70-80 doar creioneaza si traseaza politica externa americana in statele din golf, "infratirea" cu sar si implicit valorificarea nenaturala a monedei nationale americane....dar asta este din alt episod)

Ionela Ionescu al treilea Razboi Mondial a inceput cu uciderea lui Ceausescu si astfel decapitarea gastii care demonstrase ca o tara poate fi autonoma, autosustenabila, ca poporul poate trai binisor, cu casa, scoala , cultura si spital daruite de stat, care "stat" e in stare sa se elibereze si din jugul datoriei externe prin PLANIFICAREA si COORDONAREA economiei proprii... de atunci a tot continuat pedepsirea exemplara a prietenilor lui Ceausescu si tocarea tarilor lor .... numai ca intre timp filozofia gastii lui Ceausescu de eliberare de sub jugul Ocultei Mondiale a facut pui ...si astazi s-a infiintat deja grupul BRICS , cu membrii mai marcanti decat Romania si tarisoarele Arabe... razboiul continua, Oculta Mondiala nu se lasa.... noi deja am fost tocati de la A la Z, deci in continuare ce sa facem decat sa privim evenimentele ca si spectatori, daca mai suntem in stare sa supravietuim si sa spunem copiilor nostri ADEVARUL : ce-am fost, ce-am patit si ce-am ajuns .... iar declansatorul celui de-al treilea razboi mondial a fost Gorbaciov sedus de prietena (sau sefa ?) sa Margaret Thatcher si de prietenul ei Helmut Kohl....dupa cum au evoluat hartile economice de-atunci si pana astazi putem vedea cu ochiul liber ca prada de impartit trebuia sa fie Uniunea Sovietica pentru Marea Britanie, satelitii URSS pentru Germania si restul lumii pentru SUA..... treburile mergeau in graficul lor pana cand incapatanatul asta mic de Bashar nu s-a dat dus si nici sa-l omoare n-a reusit nimeni , degeaba l-au bombardat, l-au hartuit cu CINCI categorii de forte ostile, degeaba linsaj mediatic, degeaba toate..... ba intre timp li s-a mai clarificat mintea si Rusiei si Chinei si acuma au priceput si ele in ce film joaca..... batalia e pe viata si pe moarte : ori Oculta Mondiala ori popoarele dezrobite, cale de mijloc nu va exista..... iar lupta se da pe toate fronturile si cu pusca si cu pixul.

Ionela Ionescu iar episodul refugiatilor, este un business, un joc financiar piramidal Ponzi Scheme, care imbina placutul cu utilul in beneficiul tot al Ocultei Mondiale (Rotschild-and-Friends + Bilderberg Group + Muslims Brotherhood) deoarece : 1. oamenii care pleaca fizic de-acolo lasa in urma lor niste pamanturi tot fizice si ele care mustesc de bunatati si nici nu mai incurca locul pe "terenul de joaca" 2. in bataliile care se vor da pe "terenul de joaca" unii vor vrea sa-si extinda harta administrativa cu pamanturi si bunatatile all included , altii sa-si pastreze ceea ce au inclusiv baze militare, altii sa-l rapuna dracului odata pe indisciplinatul Bashar 3. islamul va penetra noi teritorii si anume pe banii penetratilor 4. penetratii vor munci din ce in ce mai mult, ajungand sa se ostoiasca fizico-chimic pentru a intretine niste beshnitze tupeiste (si pe viitorii lor puradei tupeisti si ei) pana la nivelul in care sumele celor intretinuti LEGIFERATE de catre niste politicieni orbi-fricosi-tampiti-iresponsabili cum ca ar fi de dat gratis forever sa ajunga sa depaseasca aritmetic capacitatea platitorilor de impozite de a acoperi necesarul de impozite, astfel incat statele se vor imprumuta "international" mai mult si mai mult pana cand intregul castel de carti de joc al banilor virtuali se va darama , caci matematic vorbind acesta va fi singurul sfarsit INERENT al datorillor suverane , adica resetarea de la zero ..... si... 5. pe fondul nebuniei generalizate din tarile penetrate de islam, nebunie la nivelul strazii, scolii, spitalului si al cetateanului, se vor inaspri regulamentele de controlul populatiei care insa in loc sa tina populatia in frau, vor avea efect contrar si vor grabi resetarea financiara globala..... vom trai vremuri fierbinti in secolul care abia a inceput.... vor scapa de nebunia generala doar oamenii care se vor izola in comunitati mici, autosustenabile, cu propriul gard si propria brigada de paza, cu propria productie de mancare , de apa si curent, pe modelul CETATILOR asa cum au fost ele pe teritoriul tarii noastre.... eu deja ma pregatesc, imi instruiesc copilul intr-ale supravietuirii de la ac si ata, bucatarie, agricultura, mestesuguri, inventii si inovatii, informatica, pana la arte martiale, strategii, cultura generala si capacitatea de a discerne intre marfa si ambalaj, intre adevar si advertising..... am scris asta tocmai ca sa citeasca cat mai multi romani si sa-si pregateasca nepotii si copiii pentru VIITORUL logic ESTIMAT al societatii, sa devina supravietuitori nu victime.