Câteva reflecţii despre criza de identitate şi debusolarea etică a românilor – 17 februarie 2015
Nedeea Burca
Toate acestea şi multe altele încă au ruinat în primul rând structura identitară a oamenilor simpli şi cinstiţi care privesc tot acest circ dezlănţuit şi nu pot pricepe de ce viaţa lor onestă, dusă în modestie şi cumpătare şi-a pierdut orice preţ, după cum nu pot pricepe cum regulile simple şi clare, ce n-au nevoie să fie reinventate, nu valorează nimic pe lângă un ticălos isteţ, pe lângă un viclean înrăit - dar, vai! – „de succes”, pe lângă toţi indivizii lipsiţi de cuvânt şi de onoare care inventează fără nicio jenă forme noi de abjecţie pentru orice situaţie a vieţii.Ar trebui să ne întrebăm în ce fel se poate – dacă se mai poate! – remedia această situaţie, într-o oricât de mică măsură? Mai precis, nu cumva, tocmai restituind moralei şi meditaţiei etice locul pe care l-au ocupat până acum, în toate cetăţile (cu excepţia celor totalitare), am putea să influenţăm în bine regăsirea de sine a românilor? Sau dimpotrivă: Am izbuti , oare, să stăvilim debusolarea etică atât de periculoasă pentru viitorul naţiunii, odată cu reedificarea structurilor noastre identitare, şi asta înainte de a fi prea târziu?http://blog.prospectiv.org/…/cateva-reflectii-despre-criza-…
blog.prospectiv.org|De Grupul
Prospectiv