Pe facebook: O afirmatie deocamdata, nimic mai mult!

sâmbătă, 10 octombrie 2015

O afirmatie deocamdata, nimic mai mult!

O afirmatie deocamdata, nimic mai mult.. – 10 octombrie 2015

Smaranda Dobrescu

Chiar daca declaratiile lui Claude Juncker sunt luate din context,senzatia este aceea a unei mari derive a continentelor in aceste zile:

Juncker: Nu trebuie să mai permitem SUA să "dicteze" relația Europei cu Rusia

Discurs surprinzător al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Passau, acolo unde a declarat că UE nu mai trebuie să permită Washingtonului să…

COTIDIANUL.RO

Mihai Ion Turcu Iese la suprafata ceva ce exista dedesupt. Daca patinam doar la suprafata se aflam in ignoranta si iluzie. Este periculos sa te aventurezi pe ghiata inainte de a avea certitudinea grosimii ei.

Ion Corbu În sfârşit, gândul bun!

Smaranda Dobrescu Nu m-as grabi sa trag concluzii din acest minuscul gest de orgoliu. Cum ramane cu masivele schimburi comerciale dintre SUA si UE, cu TTIP-ul aproape de finalizare, cu armamentul nuclear adus de curand de catre SUA in Germania, inclusiv cu propaganda extinsa din presa de toate limbile si culorile?

Ion Corbu Un gest minuscul pentru Junker un mare gest pentru echilibrul mondial şi european de forţe! Şi de înţelepciune. Normalizarea relaţiilor cu Rusia şi recunoaşterea statutului său, de mare putere militară, nu afecteayă relaţiile de colaborare cu USA. Poate ştirbeşte un pic din orgoliul americanilor însă oricum orgoliul lor este deja ştirbit. Unipolarismul puterii militare americane, oricum, s-a sfârşit! Ruşii au făcut o neaşteptată dar concludentă demonstraţie de forţă: să deplasezi atâtea avioane, elicoptere şi tehnică militară din Rusia în Siria fără ca sofisticatele şi inteligentele sisteme de detectare americane şi nu numai să nu te simtă este o performanţă care te face să crezi că dacă s-a putut în Siria se poate oriunde! Adică o mare performanţă!

Smaranda Dobrescu De acord. Ce pondere ma intreb in actiunea lor a avut aceasta demonstratie de tehnica militara, cat a insemnat dorinta de distrugere a obiectivelor ISIS si intentia de anihilare a rebelilor? Dupa parerea mea, insasi initiativa declarata de atacare a ISIS a reprezentat gestul care i-a readus Rusiei avantaje in refacerea imaginii de mare putere.

Ion Corbu Rusia a speculat simulacrul de luptă împotriva ISIS pe care îl fac de mult timp americanii. Dar fără tehnologie nu puteau deplsa atâtea forţe acolo. Şi, evident, au speculat extraordinar de bine această oportunitate, ca decizie tactică, politică şi mil...Vezi mai mult

Adrian Costea Mi-a placut omul asta de la inceput. emoticon like

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 10 octombrie 2015

O afirmatie deocamdata, nimic mai mult!

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv