Rusia normalizeaza relatiile cu Cuba

Rusia normalizeaza relatiile cu Cuba – 19 decembrie 2014

Adrian Severin: Decât să se lupte cu Rusia pentru Ucraina, SUA normalizează relațiile cu Cuba

December 19, 2014

În ziua în care Președintele Vladimir Putin, în cadrul unei conferințe de presă mamut, a transmis Occidentului că ursul rus nu acceptă ca altcineva să îi stabilească dieta, necum să îl pună în lanțuri (cu alte cuvinte, că cei care cred că războiul economic va determina capitularea Rusiei, trebuie să își ia gândul de la aceasta), Președintele Barak Obama a anunțat reluarea relațiilor diplomatice cu Cuba, liderul moral al Americii Latine.
Cele două evenimente trebuie citite împreună. Ele marchează un pas istoric spre o nouă realitate globală. Când Rusia nu crede în capitulare, America trebuie să creadă în rațiune. În chiar această coincidență de evenimente găsim un acord tacit privind renunațarea la “neoconservatorism” și adoptarea generală a “realismului” în relațiile internaționale. Vorba Letiției Bonaparte: “Numai de ar dura!”
În vara anului 2013, cu referire la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, a cărui negociere era pe linia de start, scriam următoarele:
“O altă situație la fel de interesantă, dar de o cu totul altă factură este cea creată de relațiile „speciale” – dar în sens negativ – dintre SUA și Cuba. Aceasta în timp ce poziția UE față de Cuba este mai nuanțată și mai pozitivă.
De câteva decenii SUA au instituit un embargou asupra comerțului cu Cuba. Mai mult decât atât, Washingtonul a conferit caracter extrateritorial respectivului embargou. În consecință, firmele europene care îl încalcă sunt susceptibile a fi penalizate în SUA. Așa se întâmplă și cu băncile europene care finanțează tranzacțiile euro-cubaneze sau investiții în Cuba. În măsura în care vor să opereze în SUA ele trebuie să achite efectiv amenzi consecutive acelor finanțări. Pe de altă parte, emigranții cubanezi care ajung în SUA primesc cvasi-automat cetățenia americană, cu toate consecințele pe care aceasta le presupune pe piața americană, un regim care nu le este oferit în UE.
În ceea ce îi privește, europenii nu acceptă ideea ca politica lor comercială, cea bancară sau cea privind imigrația să fie impuse de SUA (sau de oricare alt stat). Negocierea TTIP va reprezenta, astfel, un moment potrivit pentru ca asemenea aspecte să fie clarificate. Este de anticipat că SUA vor fi foarte reticente față de schimbarea atitudinii lor în relațiile cu Cuba dar nici UE nu va putea accepta ca prin TTIP SUA să capete în Europa autoritatea politico-judiciară extrateritorială care le-a fost refuzată până acum. Dacă UE va reuși obținerea unui compromis cât de mic, aceasta va ameliora situația Cubei și, deci, va mări influența europeană la Havana, într-un moment în care autoritatea morală cubaneză în America Latină este, de asemenea, în creștere.”
Tot atunci mai scriam că România ar trebui să utilizeze calitatea sa de membru al UE dar, mai ales parteneriatul strategic cu SUA spre a facilita normalizarea relațiilor americano-cubaneze.
Facilitatorul nu a fost UE și cu atât mai puțin România, ci Vaticanul. Papa Francisc I calcă astfel pe urmele Papei Ioan-Paul al II-lea.
Renunțând la sancționarea inumană și inutilă a “poporului cubanez” și reluând dialogul politico-diplomatic cu statul cubanez, SUA semnalează că sunt gata să respecte diversitatea lumii și că acceptă să opereze într-o lume multi-culturală, pe principiul includerii și pe baza recunoașterii caracterului indivizibil al securității globale. De aici două consecințe practice pe termen scurt: 1. SUA își resetează în termeni raționali și pozitivi politica față de întreaga Americă Latină, simplificându-și dialogul cu statele acestei regiuni de importanță strategică pentru ea și consolidându-și influența acolo (simultan cu echilibrarea influenței UE dar mai ales cu contracararea ascendentului rusesc). 2. SUA crează premisa pentru a încheia confruntarea cu Rusia pe tema valorilor, facilitând astfel deschiderea și purtarea negocierilor cu aceasta pe tema arhitecturii de securitate în Europa de est ca și cooperarea în lupta strategică cu Statul Islamic (cu fundamentalismul islamic, în general).
Dinnou, ca și în anii 1960, pacea lumii se joacă în triunghiul Washington-Moscova-Havana, stabilitatea echilibrelor globale fiind plătită prin abandonul statelor central și est europene. Degeaba vin pe aici emisari americani de mâna a doua care să asigure că scutul anti-rachetă proiectat, chipurile, să ne protejeze față de Iran ne va apăra acum față de Rusia (sic!). Nu de război cu Rusia este nevoie ci de integrarea Rusiei într-un mecanism de apărare și securitate global.
După normalizarea relațiilor americano-cubaneze, cu efectele menționate, urmează, probabil, acțiuni americane pentru “recuperarea” Coreii de Sud și apropierea de China (un proiect americano-chinez vizând reunificarea Coreii nu este exclus), ceea ce implică o revedere a relațiilor cu Japonia, în sensul relativizării garanțiilor acordate acesteia de SUA.
Toate aceste macro-mișcări geo-politice, care se petrec fără participarea României, nu tulbură, însă, hărțuiala politică de la București. Cu cât mai mică influența României în lume cu atât mai aprigă este lupta pentru influență în România. Cu cât România este mai sleită de puteri cu atât lupta pentru putere în România se întețește. Cu cât sprijinul extern pentru România se stinge cu atât dezbinarea lăuntrică îi cuprinde mai tare pe români. Într-o lume care pare a se trezi din pumni, România arată simptomele națiunilor ce mor.

Prospectiv A-z .
Rusia iertase deja datoria Cubei fatza de URSS--ajunsa deja la peste $30Mld. Resetul americano-cubanez e cel mai probabil intr-o relatie de cauzalitate cu gestul rusilor.