Profilul prezidențial (1)

Profilul prezidențial (1) – 26 iulie 2014

Gheorghe Gradinaru a distribuit postarea publicată de Dorel Sandor.

Dorel Sandor
Lansarea, susținerea și alegerea unui Președinte al României va domina viața politică intens în lunile care urmează. În final, un cetățean român va ocupa cea mai înaltă funcție în stat, devenind o instituție. Această particularitate scoate la lumină un pachet de probleme ce țin de rol, funcție, relaționare, inițiativă, reprezentare, ș.a. O întrepătrundere de mare complexitate între atributele instituționale și cele personale. Într-o dinamică la rândul ei complexă, uneori contradictorie prin îmbinarea unor surse externe și a unor tendințe personale. Rezultă inevitabil o varietate de ipostaze, între care nu puține pot avea un impact hotărâtor asupra vieții publice.
Experiența ultimelor decenii, precum și profilurile etalate de cei trei Președinți ai României scot la iveală o gamă de cerințe, așteptări, care condiționează buna derulare a mandatului. Comasarea lor poate amplifica influența în exercitarea rolului, absența lor induce deformări și derapaje din cele mai costisitoare pentru funcționarea ansamblului instituțional.
Deci:
1. Imagine publică nepătată de aspecte (morale, penale) sau stări de lucruri la nivel instituțional în plan intern sau extern. Un paradox al tranziției vine din faptul că diversificarea și dinamica vieții politice și publice au fost marcate de o extindere epidemică a compromiterii la vârf, plasând în banal criterii morale sau juridice. O toleranță colectivă, atât la nivel public și de la un punct critic, în cadrul instituțional a generat un spațiu de operare permisiv, ambiguu, marcat de surprize și dezvăluiri scandaloase.
Pe de altă parte, competiția politică într-un sistem pluralist s-a transformat într-o confruntare interpersonală centrată pe invalidare, defăimare, excludere reciprocă. O competiție dramatică menită să stimuleze performanța a devenit sursa de blocaj, descalificare, de pe agenda reală.
Practic, nimic nu a fost ocolit, într-o dominație emergentă, prin acest proces de contaminare distructivă, generând la ora actuală un deficit supărător la nivel de persoane cu potențial de a fi alese, menite, propulsate în poziții cheie ale statului.
În același timp, într-o societate polarizată, marcată de motivații și modalități ale parvenirii, îmbogățirii rapide și frivolități debordante, într-o lume aparent liberă, dobândirea de funcții, titluri, responsabilități publice apare ca o încununare, adesea ca o sursa de imunitate. Convertirea în politic la diverse nivele, prin “baronizarea” aparatului de partid, instalarea de “cooperative” ca nuclee dominante se manifestă și prin aceasta, ca unul din produsele toxice ale “noii democrații”.
Totuși, un prag critic pare să fi fost atins. Datorită unor insistente presiuni externe, prin reacție întârziată la situații degradante, ca exigență opusă unor serii de eșecuri personale sau colective, par să se impună, nu doar la nivelul percepției curente, dar mai ales la nivelul actului de justiție, tendințe clare de contracarare.
Autoritatea, influența la vârf ar putea deveni tot mai sensibil condiționată de “dosarul personal”, de cariera care să nu mai fie umbrită de elemente descalificante politic, juridic si moral.
2. Capacitatea de anticipare, percepție și interpretare a contextelor macro, a stărilor critice atât pe plan intern dar și în direcția implicării la nivel regional și global.
România suferă de o mediocră dependență de crize. Desprinderea de comunismul provincial, tranziția sincopată precum și o integrare plină de inconsecvențe în lumea occidentală s-au derulat în principal prin situații critice, intervale cu direcționări contradictorii, păguboase.
Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu neapărat să progreseze.
Poziția și rolul instituțional al liderului prezidențial presupune cu acuitate vocația tranșării în timp real (deci fără amânări) a stărilor critice în conformitate cu interesul public și cadrul normativ existent.
O calificare superioară, dar și o vocație, a sesizării și anihilării riscului sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei performanțe personale, dar mai ales ca resursă instituțională indispensabilă capacității de mobilizare și coordonare complexă în intervale critice.
3. Vocaţia exprimată prin asumare şi prezenţă publică de a fi un reper de prim rang, al identităţii naţionale, într-o Românie aflată la răspântie. Atât din punct de vedere strategic (la margine de UE şi NATO), cât şi într-un pachet de dezvoltări care domină şi vor domina intervalul 2015-2020.
Aceasta presupune o experienţă deja probată de identitate valorică în contextul pluralismului democratic (social-democratic, liberalism, conservatorism, ş.a.) ca formule practice de exprimare politică a naţiunii române, într-un spaţiu instabil, expus la interpretări şi iniţiative controversate, chiar ostile.
Riscurile unui primitivism ideologic, precum şi conversiile etniciste, ca şi diverse forme de radicalism, pot transforma leadership-ul politic în sursă de instabilitate, confuzie, scepticism civic major.
Pe de altă parte, nu puţine capcane deriva din ecourile în viața curentă şi comunitară ale globalismului, ale integrării europene în cele mai intime domenii, de la piața muncii, la efectele consumerismului, rarefierea vieţii culturale ş.a. Obiectiv de mare complexitate, presupune un efort susținut la scara națională, prin interferenţa unor domenii cheie ale unei realități in plină transformare.
Tema clarificării, asumării şi exprimării identităţii naţionale face parte din misiunea prezidenţială şi presupune o abordare echilibrată dar consistentă.
4. Tentaţia populismului depăşită prin performanţă instituţională şi ţinută charismatică. Populismul reprezintă rutina de baza a tranziţiei în mediul politic şi a fost practicat fără excepţie de cei care au dobândit şi utilizat puterea în ultimii 24 de ani. De fapt în continuarea anilor anteriori.
Dincolo de profitabilitatea politicianistă explicită, împărtăşită indiferent de identitatea afişată, această opţiune profundă (de neclintit?) a noului politicianism în România de azi, ar putea reprezenta testul major de diferenţiere la nivel de leadership. Avem aici una din principalele sfidări ale testului electoral din noiembrie 2014. Competiţia la prezidenţiale ar fi şi o oportunitate pentru a pune în practică şi în valoare o altă atitudine faţă de electorat, alte mijloace de a convinge şi a obține voturi.
Există o alternativă la declaraţii demagogice şi declaraţii de identificare fierbinte (şi ipocrită) cu săraci, bogaţi, culţi, inculţi, credincioşi, păcătoşi, şmecheri, fraieri, trişti, veseli?!
Botezul la ţigani practicat în serie de politicieni sus-puşi, dintre cei mai ambiţioşi, reprezintă cam cea mai sinceră mărturisire referitoare la nivelul valoric atins, asumat şi practicat cu adevărat pe plaiuri mioritice. Băile de mulţime au devenit cea mai clară formă de promiscuitate publică. Combinate cu declinul sever al protestului social acestea ridică serioase semne de întrebare asupra conţinutului real, la zi, al suportului public în România.
Misiunea prezidenţială pentru anii următori nu poate ocoli aceste semne de întrebare. Care ar fi răspunsul, noua abordare?!
5. Capacitatea de a înţelege, susţine şi proteja proiecte strategice menite să susţină modernizarea României. În ultimii ani dezbaterea publică şi iniţiativa politică s-au hazardat cu superficialitate şi demagogie în lansarea unor teme-cheie cum ar fi: reforma Constituţiei, regionalizarea, reforma sistemului de sănătate, a sistemului educaţional, relansarea proiectelor de infrastructură, ş.a. S-a dobândit o colecţie impresionantă de rateuri, amânări sau contrafaceri care nu numai că au consolidat capacitatea de tergiversare a administraţiei publice, dar au contribuit decisiv la creşterea confuziei, inerţiei şi desigur a costurilor.
Cine şi cum ar putea contribui decisiv la modificarea radicală a cursului funcţionalităţii mecanismelor instituţionale pe agenda macro? Este instituţia prezidenţială îndrituita şi dispune de autoritatea publică menită să asigure un restart?
Desigur, există un prag dincolo de care suportul se poate transforma în implicare excesivă şi interesată în actul de guvernare. Dificil dar nu imposibil, în marcarea limitelor şi respectarea separației puterilor.
Rămâne un pariu de neocolit.
6. Capacitatea de a gestiona agenda comunității informative. Dincolo de activitatea propriu-zisă de supraveghere, prevenție şi clasificare ce revine serviciilor secrete, un ansamblu instituțional este responsabil în gestiunea riscurilor şi a amenințărilor la care este expusa România ca stat şi cetățenii acesteia. Totodată, identificarea si evaluarea principalelor surse de risc solicita o capacitate de limitare, contracarare. O strategie de apărare adusa la zi, precum şi alte instrumente de planificare complementare presupun o activitate permanentă, specializată, de mare responsabilitate. Cooperarea instituțională, integrarea tot mai complexă in structurile politico-militare euro-atlantice au condus la o extindere de conținut, arie problematică şi mai ales la transformări procedurale determinante.
In acest ansamblu instituțional şi funcțional, rolul şefului statului, calificarea precum şi prezența activă impun exigențe si răspunderi maxime. Alături de integritate şi patriotism, o anumita inițiere, experiență, recunoaștere reciprocă sunt de neînlocuit.
Pachetul de tendințe contradictorii la nivel regional, expunerea tot mai complexă a țării la dezvoltări externe, precum şi unele evoluții grave în plan intern (crima organizată, spionajul economic ş.a.) plasează domeniul într-o evoluție deosebit de problematică. Toate acestea impun omogenitate, coeziune şi leadership.
Acestea ar fi câteva dintre atuurile indispensabile prin care, in viitorul apropiat, unul din candidați ar accede la funcția suprema in stat. Analiza este mai complexa şi include desigur alte câteva calități dobândite şi probate ale viitorului Președinte.
Lista numelor pomenite în presa, reuniuni politice şi în nenumărate declarații de intenție depășește 15 persoane, de orientări diverse, cu biografii mai mult sau mai puțin complicate, testate prin sondaje de opinie mai mult sau mai puțin concludente.
Întrebarea este ce va conta cu adevărat, decisiv în alegerea finala. Va câștiga bătălia cineva pentru că ar fi potrivit funcției şi rolului de Președinte, sau pentru că n-are cine să-l bată ?
Un Prospectiv .
Reiau punctul 2:

"2. Capacitatea de anticipare, percepție și interpretare a contextelor macro, a stărilor critice atât pe plan intern dar și în direcția implicării la nivel regional și global.
România suferă de o mediocră dependență de crize. Desprinderea de comunismul provincial, tranziția sincopată precum și o integrare plină de inconsecvențe în lumea occidentală s-au derulat în principal prin situații critice, intervale cu direcționări contradictorii, păguboase.
Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu neapărat să progreseze.
Poziția și rolul instituțional al liderului prezidențial presupune cu acuitate vocația tranșării în timp real (deci fără amânări) a stărilor critice în conformitate cu interesul public și cadrul normativ existent.
O calificare superioară, dar și o vocație, a sesizării și anihilării riscului sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei performanțe personale, dar mai ales ca resursă instituțională indispensabilă capacității de mobilizare și coordonare complexă în intervale critice."

...si ma intreb daca autorul se mai uita la filme cu Rambo/Termiantorul. Mai departe ma intreb daca scopul aici este Dorel Sandr ca persedinte sau consultant pentru orice candidat la presedintie.

Smaranda Dobrescu Au inceput mercenarii politici sa-si expuna oferta..

Adrian Severin Întrucât eu însumi intenționez să scriu un eseu referitor la portretul celui care este necesar a fi președintele României (într-un moment în care toată lumea pare interesată doar de portretul celui care să fie candidat la alegerile prezidențiale - ceea ce nu este același lucru) - mă voi limita aici la numai două remarci:
1. Analiza lui D. Șandor pleacă de la o premisă eronată și anume aceea că funcția Preșdintelui României este "cea mai înaltă funcție în stat". Nu este. Cel puțin, nu este potrivit Constituției... și nici nu trebuie să fie. Ea este, eventual funcția cu valoarea simbolică cea mai mare. Or, un simbol nu are nevoie de mari abilități în proiectarea strategică a acțiunii statului. Nu că asemenea abilități ar trebui să lipsească dar ele nu sunt de esența profilului celui chemat să ocupe o asemenea funcție. Desigur, asta dacă nu ne dorim un alt "Președinte-jucător".
2. Primul punct al analizei lui D. Șandor menționează ca pe o condiție esențială o imagine "curată", departe de controverse de ordin moral și, fără îndoială, penal. În acest caz ar trebui să ne alegem președintele prin tragere la sorți din cartea de telefon, după ce vom fi eliminat toate numele cunoscute. Printr-o acțiune deliberată, tot ce este om politic cu potențial în România a fost mânjit de noroi, calomniat, demonizat. (Mă refer, evident, la cei cinstiți.) În aceste condiții la ce bun să operăm cu un criteriu imposibil de aplicat? Nu facem, oare, în acest fel, jocul populiștilor și al calomniatorilor? Criteriul este corect, de principiu, dar el trebuie adaptat la context. Altminteri face mai mult rău decât bine.

Gheorghe Gradinaru 1Eu cred ca un asemenea subiect daca nu este abordat raportat la conditiile concrete ale prezentelor alegeri prezidentiale( un Presedinte care va succede unei perioade nefaste de presedintie alui TB) si va cuprinde numai deziderate ideale, pentru orice candidat la aceasta functie, nu poate fi decat manipulatoriu
2 Intradevar suntem in situatia de a constata ca nu exista( sau daca ar fi scos pe piata ar fi compromis foarte repede) un candidat "curat" in sensul definit de domnul Adrian Severin .
3 Ca o parere personala estimez ca marea majoritate s-a saturat de un Presedinte jucator si ar alege o persoana care sa se integreze spiritului Constitutiei privind separarea puterilor in stat.

A.S  Corect! Ne trebuie un Președinte post-Băsescu, respectiv unul capabil să prezideze ieșirea din regimul Băsescu și trecerea la un alt regim. După regimul anti-democratic, corupt și anti-național al lui Traian Băsescu, regim care lasă în urma lui nu numai o anumită stare de spirit a societății ci și institutuții profund bolnave, avem nevoie de un Președinte-uriaș (ca înțelepciune politică și forță de caracter dar nu ca sete de putere și abilitate manipulatorie) iar nu un Președinte-pigmeu (deopotrivă ca viziune și ca valoare morală).

S.D  Poate Un Perspectiv va posta si o intrebare la care membrii grupului sa vina fiecare cu o trasatura a portretului robot. De exemplu, eu simt nevoia unui presedinte care sa reuseasca sa inlature resentimentele din societate, care sa readuca romanii impreuna, sustinatori ai unui proiect de tara romanesc.

Viorel Straoanu Eu asociez expresia ,,regimul lui...'' cu unul dictatorial mai mult sau mai putin autorecunoscut.Regim democratic e o contradictie in termeni.Cum suna : regimul Elisabeta a 2-a sau regimul Obama ?! De ce trebuie sa avem un ,,regim'' ?!

G.G  Definitie DEX "REGÍM, regimuri, s. n. 1. Sistem de organizare și de conducere a vieții economice, politice și sociale a unui stat; formă de guvernământ a unui stat. "

V.S Multumesc.Dar tot pt mine are aceeasi conotatie.Cum ramine ,totusi cu regimul Elisabeta a 2-a ?

S.D  Nu as asocia regimul cu domnia Elisabetei, caci monarhia nu are rol in organizarea si conducerea vietii economice, politice si sociale. Acolo avem monarhie constitutionala si regim Cameron