Pe facebook: Dileme geostrategice

miercuri, 11 martie 2015

Dileme geostrategice

Dileme geostrategice – 21 februarie 2015

Stefan Kovacs

Hai să ne gândim un pic la un răspuns al Rusiei- pe bune- la toată aiureala. Rușii ar putea să sprijine India- de exemplu- ca printr-un atac bine plasat și eficient să termine amenințarea cu Pakistanul- stat fascisto-islamist cu armament atomic. Și care provoacă India aproape zilnic. Eliminarea Pakistanului de pe hartă- sau dezarmarea lui- ar reprezenta o lovitură serioasă dată SUA- și la care SUA n-ar putea face cam nimic- ținând seama de recentele măgării islamiste prin Europa care au în spate banii și pregătirile din Pakistan și Arabia Saudită...

Viorel Straoanu Ce inseamna atac bine plasat ? Sa le distruga dintr-un foc si fara consecinte planetare armamentul atomic ? Sau ce? Nici chiar Kim coreeanul nu se gindeste serios.Putin e mai putin nebun.Cum sa te iei de un stat nuclear ?!

S.K Pakistanul e un stat sprijinitor al terorismului islamic. Din păcate e și un stat cu arma nucleară. În realitate e o chestiune inexistentă- făcută din pix de onor Marea Britanie , inconștiența lui Ghandi și complicitatea SUA . Indienii i-au mai bătut pe pachistanezi de vreo 2 ori de le-a sunat apa în cap- ultima dată în 1971. Dacă Putin chiar și-ar dori un război din care să profite și pe care să-l câștige- ar trebui să-i sprijine pe indieni care au o listă foarte lungă de socoteli de încheiat.

Prospectiv A-z .
In spatele Pakistanului nu (mai) stau vorbitorii de inglish, ca pe timpul Razboiului Rece, ci cei de... chineza. Toti si-au cam dat sah unii altora acolo, adica politica imperiala de balansare a avut succes. Indienii raman intr-adevar mai aproape de rusi, insa nu in exclusivitate--care n-a existat niciodata dupa eliberarea de sub britanici. Adica indienii sunt mielul care suge la cateva oi.

S.K Da, i-au sprijinit și chinezii- numai că și chinezii au oarece probleme cu minoritatea lor musulmană. Asta nu înseamnă că India ar trebui să atace mâine în zori- dar dacă le vor mai da o lecție pakistanezilor- ultima fiind primită prin 1997 în Kashmir- s-ar putea să mai iasă și ceva instructori americani cu mâinile în sus...

P.A-z .
DOmnule Kovacs, eu vad situatia de acolo inghetata. Cred ca pak.in.dienii nu (mai) sunt asa fraieri ca altii sa apuce castane din foc pentru altii.

S.K Dădeam doar un exemplu- apropo de ce ar putea să facă rușii dacă și-ar dori un conflict cu adevărat. Eu cred că dl. Putin își dorește re-câștigarea asset-urilor pierdute de prostia lui Elțin- și dacă se poate un pic de demnitate obținută prin zăngănit de arme. Evident că domnia sa este un prădător oportunist- adică profită de situația unor ferestre de oportunitate- pe care prostia Vestului i le oferă.

P.A-z .
Daca m-ar intreba pe mine rusii, as cauta exemplele in alte parti--de fapt, o cam fac deja in America Latina, punand astfel Doctrina Monroe intre paranteze. Spre deosebire de romani, cred ca rusii si-au pastrat memoria institutionala. Sunt la un apel telefonic/intalnire distanta de vechile contacte pe mai toate continentele.

Ghici ghicitoarea mea: Cine le va raspunde la Bucuresti?

S.K Mă îndoiesc că le va răspunde cineva. Nu de alta dar dl. Ion Iliescu e cam bătrân și cam izolat. În rest, tânăra generație nu pare a fi foarte rusofonă. Ce mi se pare cu adevărat ciudat e că rușii nu și-au activat antinuclearii de prin UK sau Europa.

P.A-z .
Daca dupa curatenia asta (si asa ciudata) facuta de DNA nu se reaseaza apele, sunt cativa care vor ridica receptorul... Sper sa se inteleaga repede si bine, chiar si acolo unde se intalnesc inclusiv firele de pe facebook. E nevoie de constructie, nu mai merge cu Godot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 11 martie 2015

Dileme geostrategice

Stefan Kovacs

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv