Pe facebook: Lipsa increderii

joi, 9 iunie 2016

Lipsa increderii

Lipsa increderii – 23 mai 2016

Smaranda Dobrescu shared Mihnea Măruţă's post.

"La urma urmei, cea mai tristă constatare a acestor zile este că oamenii tind să nu mai aibă încredere în nimeni.

Asta nu e o noutate - românii sunt obișnuiți cu retragerea din istorie, cu dedublarea întru conservare -, însă, de data aceasta, fenomenul se petrece într-o societate presupus deschisă și liberă, iar falimentul încrederii sociale ar înteți setea de ordine și, la limită, dorul de dictatură.'

Mihnea Măruţă

Am scris.

Atentatul național

Protagonistul celei mai grave dezvăluiri de presă de după aderarea României la UE iese din scenă. Asta e singura certitudine în acest moment: nu-l vom mai vedea pe patronul Hexi Pharma. Cinic vorbind, nici nu mai contează dacă în mașina care…

PRESSONE.RO

Dinica Roman Nu inteleg de ce nu se trece la urmatorul de pe lista conducerii Hexi Pharma. Ca doar asta de a fost sinucis nu a facut toate minunile apei chioare de unul singur...

Smaranda Dobrescu Ca doar mai are firma masini..

Draghi Puterity Chiar asa, la ce ne mai trebuie... acel serviciu secret de care povestea Tariceanu. Ca doar dusmanii romanilor sunt doar in interior, iar de ei se ocupa binomul.

Mihai Ion Turcu "Serviciile" au organizat productia unor marfuri cu valoare si desfacere buna ( productia de diamente industriale spre exemplu sau metale speciale), nu o escrocherie pe care o poate demonta un student in chimie. Identificarea traseului urmat de vehicolul victimei nu pledeaza pentru acidentarea intentionata ci pentru evitarea efectelor unei defectiuni tehnice majore. A iesit inafara carosabilului, a sters cu laterala primii doi copaci nereusind sa-l evite si pe al III-lea. De notat este faptul ca victima a folosit un vehicol oarecare nu pe al sau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 9 iunie 2016

Lipsa increderii

Smaranda Dobrescu shared Mihnea Măruţă's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv