Pe facebook

joi, 23 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

September 21, 2014

Pentru companiile multinaționale, luarea de mită permite companiilor să obțină contracte (în special pentru lucrări publice și echipament militar) sau concesii pe care nu le-ar fi câștigat altfel, sau să obţină condiții mai favorabile pentru afacerea lor. În fiecare an, companiile occidentale plătesc sume uriașe de bani în mită pentru a câștiga prieteni, influență și contracte. Aceste mite sunt estimate conservativ la cca 80 miliarde dolari pe an, aproximativ suma dee care ONU consideră că este nevoie pentru a eradica sărăcia la nivel global.

- Dr. Susan Hawley, Exportul corupției; Privatizare, multinaționale și luarea de mită, Editura Corner, iunie 2000

Globalizare > Corporaţii multinaţionale > Corupţie | Aluzii

Scandalurile de corupție care fac uneori știri în mass-media occidentală, dar pot fi de multe ori mai puternice în țările în curs de dezvoltare.

ALUZII.RO

Aura Floris Interesant unghi de vedere, indiferent ce forma ia, mita sau poate comision mascat, nu cred ca va eradica saracia din contra o va acutiza, trecand peste aspectul cu caracter legislativ, care daca ar fi asa, ar trebuie sa fie trecuta ca o bila alba, ceea ce ar rastura si sfida normele de moralitate in primul rand, dar fireste, azi cine mai stabileste norme de moralitate ?
Smaranda Dobrescu Daca corporatiile ar ceda macar 10% din aceasta mita intr-un fond pentru ajutorarea copiilor infometati din Africa, am putea considera ca lumea in care traim devine ceva mai suportabila.
Aura Floris Never ! Unde s-a vazut ?
Cornelius Scipio Multumesc dle. Gradinaru Gheorghe . Mi-ati furnizat un citat de care aveam multa nevoie in argumentarea dimensiunii "embrionare" a oamenilor de afaceri conationali comparativ cu balenele occidentale....
Zoe Petre La o audiere in COngresul SUA, despre care a scris dl. Mircea Platon in blogul sau, dna Macovei a sustinut cu inflacarare ca in Romania doar romanii dau mita, corporatiile - niciodata!
Viorel Straoanu Ad literam dna Macovei are dreptate : sint romani care iau bani de la straini si le dau altor romani drept mita pt obtinerea de contracte etc.
Prospectiv A-z .
Aici in SUA este o lege care formal interzice corporatiilor americane sa dea mita, oriunde in lume ar activa. In plus, in departamentele de 'dezvoltare economica' la majoritatea universitatilor, modelul neoliberal leaga coruptia de subdezvoltare, iar oamenii dau in felul acesta o explicatie exculpatorie a esecului diferitelor programe de asistenta si dezvoltare etc. In alte cuvinte, de vina-i victima! Am ripostat de fiecare data cand am intalnit aceasta reprezentare simplificata a coruptiei in mediile academice si am spus ca acest act are 2 fatete, cel care da si cel care primeste.

Dna Macovei este genul de papusa plimbata prin fata Congresului pentru a intari convingerile acestea eronate, care in fond feresc de ochiul public sociopatia profitului la orice cost. Mult decorum si solutii pe masura...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 23 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv