Un Prospectiv

July 7, 2014

...pana la granitele Turciei cu Irakul, vrand-nevrand? Ce mai apetit!

Van Rompuy: Daca publicul nu doreste extinderea UE, “noi o vom face oricum”

Ambitiile expansioniste ale liderilor UE nu corespund cu vointa populatiei din statele membre, dar acest lucru nu conteaza pentru "Imperiu"

VOTP.INFO

• 

  Adrian Severin Cei care se implică în "discursul european" sunt asemenea Cenușăresei, obligată să separe boabele de mei de cele de mac. Chinuitoare și migăloasă misiune, oricând susceptibilă de rătăcire și de eșec. 
  
  După părerea mea, spre a reuși în asemenea demersuri este necesar să ai mereu în vedere propriul proiect european și să apreciezi spusele unora sau altora numai prin prisma măsurii în care rezonează sau nu cu acel proiect.
  
  Raționând cu o asemenea metodă eu unul ajung la următoarele concluzii:
  1. Statele europene sunt prea mici și prea slabe pentru a face față concurenței globale într-o lume în care guvernanța economică (de tip oligarhic) este deja globală, crima organizată este globală, sărăcia este globală. 
  2. Federalizarea statelor europene este răspunsul firesc la asemenea provocări, cu mențiunea că prin "federalizare" trebuie înțeles edificarea unei democrații transnaționale iar nu a unui imperiu care să ceară națiunilor dominate de la periferie renta imperială, în schimbul promisiunii de a le integra în universul civilizațional al centrului dominant.
  3. În măsura în care se proiectează și se construiește o asemenea democrație, ea trebuie să fie coerentă; căci fără a fi coerentă nu poate fi eficientă. Aceasta înseamnă că nu poate fi concepută o piață unică, adică o uniune comercială, fără o politică economică unitară (cel puțin coordonată), adică o uniune economică, pe care să se bazeze și cu care să fie compatibilă uniunea monetară. Aceasta implică în mod necesar o politică bugetară comună (cel puțin pentru susținerea exercitării competențelor federale / comunitarizate) iar o asemenea politică este de neconceput fără o armonizare a politicilor fiscale, fiind totodată de domeniul evidenței că în lipsa unei Europe sociale nu se vor găsi criterii de coeziune europene valabile, respectiv motive pentru care cetățenii europeni să fie loiali instituțiilor europene. În fine, o astfel de politică internă coerentă este de neconceput fără o politică externă europeană al cărui ultim recurs este politica de apărare comună. Nu există lanț politic logic care să nu se termine cu apărarea. Toate acestea sunt circumscrise de obiectivele și politicile de coeziune economică, socială și teritorială la nivelul uniunii, precum și subordonate nevoii de pace și securitate stabilă la nivel local, regional și global. Tertium non datur.
  
  Dacă un asemenea proiect nu este dorit suntem ținuți a ne întoarce la punctul de plecare și a căuta o altă soluție pentru a răspunde decalajului dintre resursele obiective ale statelor moderne (națiune) și sfidările post-moderne (globale sau legate de fenomenul globalizării). Să rămânem pe loc este imposibil.
  
  Cum putem implica poporul în acest proces și cum îl putem explica poporului, este o altă discuție. În acest context nu trebuie uitat că elitele conduc poporul iar nu poporul conduce elitele. Prin aceasta înțeleg că poporul trebuie, într-adevăr, să aprobe proiectul dar nu de la masă ci de la conducători trebuie să vină propunerea de soluție. (În ceea ce privește ideea unei politici externe și de apărare comune, pentru moment, potrivit sondajelor ea este susținută de o majoritate zdrobitoare a cetățenilor europeni.)
  
  În fine, este necesar să rămânem vigilenți referitor la tendințele unor actori europeni cu tradiții dominatoare (imperiale) de a transforma în procesul construcției, proiectul european dintr-unul democratic într-unul oligarhic, dintr-unul federal într-unul imperial sau colonial și dintr-unul post-modern într-unul pre-modern sau neo-feudal. Amenințarea este reală. Lupta împotriva ei nu trebuie confundată cu lupta împotriva ideii federale europene.
  
  Că pe un asemenea drum se va schimba raportul geo-strategic între Rusia și restul Europei federalizate în UE, ca și cel între spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic este evident. Problema nu este, însă, aceasta ci definirea împreună cu Rusia a unei ordini mondiale multipolare echilbrate și a unei arhitecturi de securitate care să confere stabilitate echilibrelor globale, foarte probabil și chiar de dorit, dinamice. Este firesc ca Rusiei să nu îi surâdă o astfel de evoluție dar și ea trebuie să accepte că status quo-ul (care, de altfel, nici nu o avantajează) nu este o opțiune viabilă.
  
  Pe un asemenea fond personalitatea dlui van Rompouy și mașinațiunile perverse care se agită în spatele discursului său - ca și în spatele discursului oponenților sau detractorilor săi - nu au nici o importanță. Ne aflăm în zona proiectelor strategice iar în materie de strategice contează numai ce îți propui tu, nu ceea ce își propune celălalt.

  
  
• 

  Adrian Severin Mai am ceva de adăugat cu privire la limitele geografice ale extinderii UE. Ele depind de trei factori: a) identitatea culturală a UE; b) identitatea geo-politică a UE; c) nivelul de integrare (federalizare) al UE. În toate aceste direcții nu numai că nimic nu este, încă, jucat ci principalii actori europeni nici nu vor să decidă ceva. În lipsa deciziilor corespunzătoare riscul unor deplasări ridicole și abuzive, aflate sub semnul egoismului național, șovinismului puterii, lăcomiei și iresponsabilității, este enorm. Acesta trebuie eliminat iar pentru eliminarea lui mobilizarea națională (nu naționalistă) a tuturor statelor europene este indispensabilă.

  
  
• 

  Un Prospectiv .
  Dela dialogul nostru extins, publicat la blogul Grupului, dar cenzurat de presa libera, marturisesc faptul ca am inceput sa dau mai multa atentie FEDERALIZARIi in termenii expusi de dl. Severin. Si, mai trebuie sa adaug, federalizarea este o solutie analitica la probleme extinderii europene dincolo de grupul initial.
  
  Politici comune de dezvoltare, aparare, afaceri externe sunt intr-adevar necesare pentru a face din proiectul european mai mult decat suportul hegemoniei centrului. Numai ca ce sa inteleaga centrul cand 'noii' europeni au pierdut ocazia sa taca in 2003? Sau cand o tzara jumate in UE si jumate in apa se opune reformelor capitalului speculativ?
  
  Cum spuneam noi si pe aici, e timpul EUropei sa arate ca federalizarea/extinderea nu-i doar o schema prin care periferia se atomizeaza, iar centrul isi urmareste interesele nationale, relativ usor identificabile.