Pe facebook

vineri, 24 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

August 1, 2014

Alegeri prezidentiale sau alegeri guberniale?

Romania traieste din plin efervescenta cautarii unui candidat de succes pentru alegerile asa-zis prezidentiale din toamna. Se cauta „candidatul” dar nu se cauta „Presedintele”. Poate nici nu este nevoie! Guberniile, ca si protectoratele, nu au presedinti; iar statele esuate degeaba ii au.

CORECTNEWS.COM

Un Prospectiv .
Sunt multe paragafe aici care ar merita sa tzina manseta ziarelor centrale. De exemplu, "Cei mai putin prosti se intreaba care este legatura dintre Rusia de astazi si comunism dar, mai ales, de ce rusii care exporta coruptie in Romania (de regula sub acoperirera unor firme private occidentale) sunt mai rai decat exportatorii de coruptie occidentali (de regula sprijiniti de puternicile state de provenienta prin presiuni politico-diplomatice)? Nu cumva cu totii isi impart responsabilitatea pentru aducerea Romaniei in situatia de stat (cvasi)esuat?! Intrebari puse in soapta pentru ca Serviciul Roman al Iubirii (SRI) si Directia Nationala a Adevarului (DNA) vegheaza si nu permit astfel de indoieli susceptibile a corupe dogmatica puterii miluite. "

Legat de cele 3 Observatii dela sfarsit, as spune ca o a patra trebuie facuta elitelor romanesti:

4) Strainii lucreaza cu materialul clientului in 99% din cazuri. Sunt tzari si mult mai inzestrate, si mai putin inzestrate, decat Romania, in care Vestul a apelat la vreun providential al locului pus pe hartza interna si/sau externa. Aceste tzari sunt vai mama lor, iar cetatenii le sunt infometati si obiecte ale razboaielor civile sau proxy.
Smaranda Dobrescu Pana si Ceausescu realiza greutatea si impactul unei declaratii de razboi asupra tarii. Pana si el in cadrul Congreselor premergatoare asa ziselor alegeri isi prezenta programul pentru tara.

Alegerea pe baza unei campanii bazate pe conflictul geostrategic in afara imbecilitatii demersului, despre care vorbeste Adrian, ar fi si inutila avand in vedere sondajul INSCOP postat ieri la Grup, prin care se vedea preferinta romanilor pentru germani (84%) si antipatia lor fata de rusi, maghiari si ucrainieni. Corect sau nu, aceste preferinte sunt consolidate si vor creste sansa candidatului caruia Germania ii va arata sustinere oficiala.

Ca sa aibe sanse un alt candidat, deci ca sa se sparga ideea alegerilor guberniale ar fi extrem de important ca acesta sa aibe un program in spiritul Constitutiei si in favoarea romanilor loviti in aspiratiile clare si legitime din ultimii 10 ani, Desigur si aici exista riscul modelului Antonescu, de a declara o directie si a o schimba in secunda urmatoare.

Chiar Cristian Diaconescu este enigmatic in conflictul geostrategic ce previzioneaza ca va popula campania: Radu Golban il considera alesul germanilor, Adrian Severin il vede mai degraba un atlantic. Deci, el e pe drumul bun al echivocului si ambiguitatii, Ce nu e in ordine este ca nu vorbeste de despartirea sau incastrarea in basism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 24 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv