Stefan Kovacs

July 22, 2014 · Bucharest, Romania

Echilibrul inegal
--------------------
Una din chestiunile care nu sunt înțelese cel puțin la ora actuală și la prima vedere este faptul că degeaba ești o națiune care are bățul cel mai mare și rânjetul cel mai alb. Nu le poți avea pe toate doar prin forța armelor- sperând în adâncul sufletului că lucrurile vor rămâne în esență la fel. 
La 1855- pe vremea când Rusia era înfrântă în Războiul Crimeii- Anglia era o mare putere, Franța era o mare putere- SUA era o națiune în căutarea identității- peste marele Ocean- Germania nu exista. În 1871 Germania umilea definitiv Franța. Imperiul Austro-Ungar- factor de civilizație pentru Europa Centrală și de Est era redus la ignobila KaKanie. La 1904 necunoscuta Japonie trăgea o bătută bună Imperiului Țarist.În 1945 rușii puneau steagul sovietic pe Reichstag.
Ce putem deduce noi de-aici ? Nici Germania în 1871, nici Japonia în 1904 și nici Uniunea Sovietică în 1945 n-au fost niște ”puteri nominale” care să fie favorite în respectivele războaie. Factori interni- cum au fost în principal mândria națională- au funcționat mai eficient decât structuri statale cum au fost Imperiul lui Napoleon al III-lea sau Imperiul Țarist. 
Faimosul ”corsi e ricorsi” pe care eu l-am învățat de la Croce dar care se pare că-i aparține lui Gianbattista Vico- e pe undeva una din cele mai de preț lecții ale istoriei. O putere- sau un grup de puteri trec prin 3 perioade: cea fantast(ic)ă- atunci când respectiva națiune se auto-creează și-și dezvoltă miturile- vezi SUA după războiul Civil și până la primul Mondial, cea eroică -vezi salvarea Europei de sub naziști- și cea umană- vezi perioada din 1945 încoace. Irakul și Afganistan-ul ne arată că la momentul în care puterea extensivă americană (cu sau fără aportul celorlalte state NATO) este egalată de o grupare (nu putem considera state nici ISIS-ul și nici talibanii) aflată în perioada fantastă și care este dispusă să sacrifice absolut orice ca să-și atingă țelurile- forța privită prin prismă umană face un pas înapoi- cam în stilul zicalei de pistolari că ”cine clipește primul pierde”. 
Cu ce ne ajută pe noi asta ? ne ajută indicându-ne că la marile provocări ale istoriei - cum este cea prezentă dintre Rusia și restul lumii- nu trebuie răspuns de la început cu violență. Rusia nu este doar ”nebunul” de Putin pe care un pic mai mult soroșianism l-ar doborî ca pe o pană în vânt. Dacă SUA și Uniunea Europeană- în loc să sprijine oligarhi și fanatici- ar fi sprijinit economic Ucraina ca să ajungă la un nivel de dezvoltare hai să zicem cât Portugalia- din 1990 încoace- n-am mai fi discutat despre acest conflict. Din păcate SUA a rămas la nivelul anilor 50- dacă nu și mai devreme- apropo de politica viceregilor (a se vedea comportamentul succesivilor ambasadori americani din colonia pe nume România) și de zăhărelul aruncat camarilei. Așa-zisul parteneriat- invocat de la Iliescu la Băsescu- n-a făcut absolut nimic pentru România- în afară de cheltuielile din care probabil că ne-am fi finanțat până acum școli la nivelul Finlandei dacă nu ne-am fi aruncat banii pe prostii în speranța că ne vede și pe noi cineva.

• 

  Un Prospectiv .
  La un moment dat a aparut o gluma in care 2 moguli dela Hollywood discuta despre cat de multa avere trebuie sa ai. Pana cand unul raspunde:
  Nu-i suficient ca eu sa am totul, mai trebuie sa ca restul sa n-aiba nimic.//Nu-i sufiecient daca mi-e bine, mai trebuie ca celorlalti sa le fie rau. 
  
  ______________
  In general, americanii cei mai multi nu gandesc asa, nici pe departe. Cu plutocratii e o cu totul alta discutie.
  
  Bunastarea cred totusi ca a corupt fibra morala si cetateneasca a cetateanului vestic, iar plutocratii stiu asta cel mai bine. Cum o definise dl.Severin, sovinismul bunastarii...
  
  Plutocratii n-au decat sa santajeze publicul vestic cu subtierea untului pe felia de paine sau panici de genul telurismului.

  
  
• 

  Stefan Kovacs Din păcate- societatea care ni l-a dat pe omul mediu- n-a înțeles decât foarte rar că acel om mediu este cheia bunăstării și în SUA dar și în rest. Fără Planul Marshall și statul social- am fi învățat astăzi limba rusă până la malul Atlanticului. Pentru rusofoni- oferta Rusiei este mai tentantă decât promisiunile UE iar manifestările din Kiev din februarie ar fi făcut pe orice cetățean normal la cap (familie, copii, loc de muncă asigurat) să țină cu măicuța Rusie.

  
  
• 

  Adrian Severin Din 1997 am propus - și pe cât mi s-a permis, am dus - în chestiunea ucraineană o politică de natură să evite criza majoră cu impact regional și global la care s-a ajuns. Intenționat sau neintenționat amprentele mele au fost lăsate peste tot (mulți fiind interesați să le șteargă). În special în ultimii nouă ani am încercat să împing Occidentul și în special UE spre o politică ucraineană similară cu politica imediat postbelică a SUA față de Europa (vezi Planul Marshall etc), descriind aproape în detaliu dezastrul la care se va ajunge în absența unei asemenea abordări. S-a aujuns exact acolo unde m-am temut. Iată de ce cel care spune că nu a știut sau că era imposibil de prevăzut, minte. (Planul asasinării mele politice a fost pus în mișcare tocmai pentru că m-am pus de-a curmezișul drumului spre dezastrul de astăzi.) Spun toate aceste lucruri întrucât ele nu trebuie ignorate când vorbim de "responsabilități morale și politice".