Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Un Prospectiv

May 12, 2014

Nationalismul romanesc in versiunea 2?

Daca Vadim Tudor a animat prima reactie nationalista post-1989, iata acum o varianta de secol 21. Nu mi-e clar de ce nationalismul romanesc de acum ar opune SUA si Rusia, dupa cum nu este clar cum s-ar aranja lucrurile mai bine in paradigma acestui tip de nationalism.

Trebuie retinut totusi ca adancirea esecului inserarii economiei romanesti in sistemul mondial face legitima si o astfel de reactie. Cei care dau cu 'sa traiti, am inteles!'-ul prin anticamerele Cluburilor nu pot continua acest lung exercitiu de extractie si sleire cu impunitate.

Ma astept totusi sa asistam la o largire rapida a optiunilor, dincolo de acestea doua (status qvo vs. nationalism). Numai asa se vor crea conditiile unui edificiu viabil.

La momentul acesta, luand in calcul saracia de idei si optiuni, as parafraza: „Prospectați, români, orice, numai prospectați!

Naţionalismul, ideologia secolului XXI

Suveranitatea României trebuie trăită constant de fiecare român în parte. Iar de interesul naţional al ţării noastre trebuie să se ţină cont şi să fie respectat de orice ţară sau popor din lumea asta, aşa cum şi...

COTIDIANUL.RO

Smaranda Dobrescu Am citit deja cateva comentarii legate de acest articol care salutau noua abordare.Intamplator, cei care vorbesc laudativ gandesc viitorul tarii alaturi de slavi si ortodocsi. Si eu pot aprecia multe idei ale autorului, dar nu inteleg de ce este contextualizat acest nationalism in actuala paradigma dihotomica a puterilor ce-si disputa intaietatea in lume. Daca nationalismul inseamna definirea unor interese specifice care trebuie respectate si aparate, daca el presupune relatii bune cu toate tarile si cu deosebire vecinii, schimburi economice bilateral avantajoase,apararea mediului si a bunelor traditii ,as fi convinsa. Sunt de acord cu acel nationalism conform caruia intr-o uniune monetara/economica de exemplu, toate statele membre se bucura de acelasi statut si respect, conform specificitatilor.O deosebire as face totusi intre preambulul lui Un Prospectiv si articolul in sine.
Un Prospectiv .
"gandesc viitorul tarii alaturi de slavi" Nu-i vorba de slavi in general, ci de rusi. Cu alti slavi suntem in EU si NATO.

Probabil, Georgescu pleaca si el dela premiza ca Romania e un stat prea mic pentru a fiinta fara umbrela. Din asumarea acestei premize, cred eu, apare Rusia.
Smaranda Dobrescu "Slavi si ortodocsi"=bulgarii. Right! "Din asumarea acestei premize, cred eu, apare Rusia" As fi mai specifica : ii apare lui Rusia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Un Prospectiv

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv