Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Măria sa, domnul elefant (alb)- studentul
----------------------------------------------------

O persoană consecventă în consecvența domniei sale- ne tot aburește pe diversele canale de comunicare aflate la dispoziție- despre necesitatea irevocabilă ca tot ce înseamnă școală să fie centrat pe individul primitor, respectiv pe elev/student. Atitudine greșită și chiar dăunătoare. Interesul meu- ca profesor- nu este ca dl. Gigel Ionescu să se simtă bine și cool la școală, interesul meu- ca profesor este să ofer receptorilor mei- respectiv elevii/studenții o marfă (educația este o marfă, plângeți dar asta e) de calitate. Respectiva marfă este folosită de primitor- așa cum simte el- în mod individual. Aici se produce confuzia- după părerea mea. Cel care este ultimul decident- este într-adevăr elevul/studentul. Numai că acel decident- își ia soarta în mâini și decide dacă dorește să urmeze un proces educațional- sau să iasă din acest proces- fie prin refuzul total sau prin lipsa de performanță.
Ca profesor am datoria să transmit unei clase- de n persoane- un conținut educațional adaptat în forma sa cea mai bună- pentru înțelegerea sa de către respectiva clasă. Faptul că dl. Gigel Ionescu- care a învățat să citească de la 3 ani și lucra integrale la 5- ar dori să facă fizică atomică atunci când eu predau mecanica- de exemplu- e problema directă a dlui. Gigel Ionescu - față de care eu pot fi simpatetic- dar pe care nu trebuie să o rezolv. Ceea ce trebuie să fac eu este să predau mecanica unei clase de 30 de persoane. Dacă 26 dintre ei vor înțelege și recepta ce predau, 3 vor avea probleme de înțlegere iar 1 va fi plictisit- e zic eu, OK.
Profesorul trebuie lăsat să-și facă meseria. Evident că un sistem normal va da afară psihopații, abuzorii și profesorii de calitate slabă. Așa cum un sistem normal va obliga elefantul- a.k.a elev/student la un minimum de disciplină. Ceea ce îi va împiedeca pe elevii de la nu știu ce prestigios liceu din Cluj să-și bată joc de profesorii lor on-line- eventual și prin bătaia cu cureaua la fundul gol. Mi se pare normal ca un elev să poată să reclame un profesor psihopat, abuzor sau pur și simplu slab pregătit. Mi se pare o încălcare a oricărui sistem educațional- de-aici și până pe planeta Marte- ca un elev/student să fie lăsat să facă ce vrea el- pe considerentul că trebuie să sprijini individul și nu procesul educațional .
Elevii/studenții n-au principala vină. Un copil este în mod normal- un copil- nu un schizopat pervers. Vina aparține în primul rând unui mediu permisiv și cu complexe de vinovăție aiurea- și în al doilea rând unei familii care n-are o experiență a unei educații corecte- pe cine știe ce explicații puerile.

Prospectiv A-z .
Domnule Kovacs, atat timp cat e vorba cel putin de invatamant public, nu pot fi de acord cu "să ofer receptorilor mei- respectiv elevii/studenții o marfă (educația este o marfă, plângeți dar asta e) de calitate." Daca reduceti actul impartasirii de cunostinte, respectiv al asimilarii lor, la ipoteticul continut ce ia forma de marfa, atunci se va fi dus totul la vale cu acceleratie mai mare decat g. Mai la vale de acest preambul, se pare ca listati doar cateva din simptomele *marfuizarii* invatamantului.
Preda Mihailescu Prospectiv @ Vai - desigur ca educatia nu poate deveni marfa, desi fac tot ce le sta in putinta pentru a atinge acest scop.
Ionel Iani Velciov Ambii domni, si Dl. Stefan Kovacs si Dl Prospectiv A-z au dreptate, multipolaritatea adevarului sau adevarul multipolar este inca un concept mai putin studiat, oferta trebuie sa fie si mercantila si modelatoare in acelasi timp ...
Stefan Kovacs Domnule Prospectiv- știu că sună urât, nici mie nu-mi place- dar în final este un produs. Ca orice produs poate fi mai bun sau mai rău, este realizat în condiții de calitate sau nu- și mai ales este unic și ireversibil. De ce să nu-i spunem marfă ? Profesorul- până în final- este și el un artizan (mă refer aici la profesorii buni). Eu- ca profesor- generez un transfer de cunoștințe- care poate fi apreciat- și evaluat. Pentru acest transfer de cunoștințe mă aștept- în mod normal - la un context minimal de receptare (care presupune un respect față de cel care prestează) și eventual de aprecierea necesară. Mai există oameni- și am suficiente exemple- care consideră activitatea didactică drept cine știe ce distracție. Nu e.
Preda Mihailescu Stefan Kovacs @ Se spune "When all you have is a hammer, everything is a nail". Cand singurul schimb de valori perceput devine schimbul de bani si de marfa, nu mai ramane decat ce spuneti. Dar cine se lasa antrenat pe aceasta panta trebuie sa fie atent sa nu ajunga insusi marfa, sau sa creada ca isi cumpara prieteni, dragoste si sanatate, si inca cateva .... Se stie, de mult ....
Stefan Kovacs Domnule Mihailescu- știu că sună neplăcut. Pe de altă parte într-o lume în care piața competitivă e singurul lucru acceptat ca și valoare absolută- cam tot ce este în afara pieței riscă să fie tratat ca de second hand. Când ”prietenul” Băsescu vorbea despre ”omul gras” , ”universitatea care pregătește tâmpiți”, etc.- el cam asta reflecta- ideile neocon. Ori neocon-ului care susține inclusiv că școala este o prostie- și că e mai nu știu cum să-ți educi copiii acasă- n-ai cum să-i explici ceva decât în astfel de termeni- mai mult, într-un stat capitalist- precum SUA- tot astfel de termeni trebuie să folosești. Urmăresc de ceva timp lupta statelor cu ”Common Ground” și văd că noțiunile folosite sunt din păcate cam tot în jurul mărfii. Dorinței normale și legitime de a avea un curriculum unitar- care să poată concura cu orice fel de țară- i se răspunde cu argumente absurde referitoare la mândria de a fi american și drepturile individuale ale părinților.
Stefan Kovacs Pun aici și un link pe care l-am găsit acum....http://www.catchy.ro/profesoara-de-liceu-in-franta/68974

Cum e la liceu în Franța

Nu știu câți dintre voi aţi văzut filmele Liceenii. Erau o frântură de educație comunistă care a dispărut acum...

CATCHY.RO
Preda Mihailescu Pai eu vorbeam de faptul ca transformarea in marfa a invatamantului se promoveaza in lumea intreaga, nu numai in Romania, dimpotriva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv