Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Stefan Kovacs

re- cum ar fi Prusia de Est- care a ajuns la polonezi după. Sau de faptul că nu se spune cam nimic de halul porcesc în care s-au purtat Polonia și Cehoslovacia cu minoritatea germană de-acolo- dna. Merkel ca și predecesorul ei declarând grațios că n-au nici un fel de pretenții de la polonezii și cehii care nu numai că au furat ce se putea fura dar i-au și trimis pe rămașii nemți prin marșuri ale morții spre o Germanie care era și ea suficient de distrusă. Dacă te uiți mai bine- toată retorica asta anti-rusă are exact 2 surse- Germania și Marea Britanie- care e pusă un pic de americani să latre ham, ham. Iar Germania- în loc să-i pupe chiloțeii de antrenament lui Putin că i-au lăsat rușii să se unească în 1990- face un joc primejdios și inutil.
Dacă ar fi să facem o hartă a pro-rușilor, neutrilor și pro- rzăboiului în Europa- am putea să punem în tabăra pro-rușilor Grecia Spania Italia și Portugalia- de la început. Eu sunt convins că și Franța își va găsi locul pe acolo- și probabil că și belgienii. Ar mai trebui să-i adăugăm pe slovaci- care sunt oameni deștepți- și pe bulgari. Să nu-i uităm și pe maghiari.
Neutrii ar fi din țările nordice- acolo unde Suedia e obișnuită de prin anii 50 cu chestii rusești care înnoată, zboară sau se târăsc- și face și ea chestiuni similare. Norvegia și Danemarca care nu zic nimic- că nu prea au ce să zică- le-a ajuns al doilea Mondial. O Turcie care e cam scârbită de refuzurile UE să o primească înăuntru. Cehii- despre care nu știm dacă mai există pe-acolo sau au fost înlocuiți în totalitate cu marțieni cu ochii oblici- că nu se manifestă.
Pro-război sunt Germania și Marea Britanie. Avem loc aici și pentru Polonia- care n-ar vrea ea chiar un război- dar o mână insolența pani-lor(nici o legătură cu panificația). Țările Baltice- care sunt complet inconștiente. A, și România. .

Mihai Ion Turcu Stefan Kovacs, in 1989 romanii puteau sa se bucure de abolirea national-comunismului Ceausescu si sa beneficieze de relaxarile propuse de Gorbaciov, cum propunea si Ion Iliescu de la balconul CC, si sa ramana in blocul sovietic. Ne-am impus optiunea pentru integrarea in blocul vestic, cu marile pierderi cerute de acceptarea noastra in bloc. Sa ne straduim sa depasim conditia de cal- magar ramanand stabili in optiune. Eomania nu vrea razboi cu cineva, nici nu este in conditaia de a participa semnificativ la vre-un razboi.Ce se desfasoara este o confruntare intre Rusia si SUA, in care UE are pozitia de copil de mingi. Ca aceasta confruntare poate avea loc si pe teritoriul nostru (?) face parte din riscul optiunii din 1989.
Stefan Kovacs Domnule Tucu- poate mă lămuriți un pic ce e aia ”ne-am impus opțiunea”. Și poate puteți explica de ce în loc să ne fie mai bine- lucru pe care l-au crezut majoritatea- ne amenință un război în care nu avem nimic de câștigat. Mie personal mi se pare o tâmpenie majoră o ”opțiune” care dă frumos la șefii de stat- și acolo ca la copii proști care trebuie să tacă și să se alinieze- dar dă oribil la populație. Adică- mai pe românește- dacă e să fim deștepți și să trăim- de ce ar trebui să fim tâmpiți pentru ”o opțiune” ?
Mihai Ion Turcu Stefan Kovacs, optiunea are istorie si continuitate. Razboiul care ne ameninta(?) nu este pentru a castiga ceva ci pentru a nu pierde ceva.
Stefan Kovacs Dle. Turcu- viața- așa cum știu eu- nu are piese de rezervă. Cred că circa 80...90% dintr-o țară normală se cam șterge nu spunem noi unde cu marile idei - cum ar fi chestia cu istoria și continuitatea- preferând să-și trăiască viața.
Mihai Ion Turcu Domnule Kovacs, pentru ca 90% din vietuitorii unei tari normale sa vietuiasca normal, tara trebuie sa fie normala. Am putea vietui intr-o tara ISIS ? Nu stiu dar n-as vrea sa incerc. Bunicul meu matern ofiter rezervist in armata imperiala austriaca, a fost facut prizoner de rusi si locat in Siberia. Din Siberia nu se poate evada, nu ai unde. A evadat impreuna cu soldatii sai si au mers spre China. In China s-au atasat armatei franceze (de interventie). A revenit in alta tara, Regatul Romaniei, decorat cu crucea de razboi a Republicii Franceze. Evadand aveau peste 50% perspectiva de a muri inghetati sau de foame. De ce au evadat ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Stefan Kovacs

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv