Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Surprise, surprise. Iata cine sustine TTIP-ul, voluntar sau interesat. O mentiune pentru duduia in cauza: TTIP-ul este aproape necunoscut pentru cetateanul de rand pentru ca si politicienii sunt tinuti in bezna pe acest subiect. Desigur mai sunt si unii care au impresia ca stiu. De aceea zambesc ca in pozele facute la iarmaroc.

TTIP, o miză mondială majoră ignorată de guvern și (aproape) necunoscută de cetățeni

Prinși în ițele politicii noastre dâmbovițene, pierdem adesea din vedere mizele...

STIRIPESURSE.RO

Prospectiv A-z .
La pagina Grupul Prospectiv am adus in discutie acest subiect de luni bune. Ce nu ne spune duduia este ca despre acest gen de subiecte, dansa vorbeste dupa teleprompter. Ca politician roman, cam atat i-a ramas de facut--ca doar mai are rate de platit etc.
Smaranda Dobrescu Faptul ca Andreea Paul sustine TTIP, indiferent daca vorbeste aiurea sau nu, creaza impresia ca neoliberalii ar sustine ideea asa cum este in prezent expusa. Eu totusi sper ca chiar cei mai autentici corporatisti isi dau seama de neajunsurile grave ale tratatului.
Mihai Ion Turcu Partidele noastre au un defect inconstruit, criteriile de promovare a cadrelor,doua sunt evidente: interesul retelelor de interese de grup si verbozitatea. A pune in fata pe cineva bun de gura. Despre competenta in vre-o materie si plasamentul adecvat a unor competenti ?? Accentul cade inca pe confruntarea politianista si deloc pe functionalitati. Posibil aceasta politica perdanta se leaga de faptul ca burghezia compradora acuma bine indopata cu banii spoliati, NU are investitii adevarate in economia nationala. Daca ar avea bani investiti in economie ar fi mai atenti la functionalitate in locul in care s-ar avea investiti banii.
Octavian Lupu Ingrijorator nu e faptul ca duduia Paul este fun TTIP ci faptul ministrul de externe German, deci Germania, este un sustinator infocat al TTIP. Asa ca vrand nevrand intreaga Europa comunitara va fi tarata in acest tratat, iar noua nu ne ramane decat sa dam marunt din buze. Eu cred ca ar trebui facuta o interpelare prin intermediul unor parlamentatri atat fata de guvern cat si fata de presedintie pentru a afla punctul lor de vedere si pe ce se bazeaza, in afara de entuziasmul Germaniei. Pentru ca noi si partenerii UE in general ar trebui sa atragem atentia asupra faptului ca nu tot ce e bun pentru Germania si SUA este bun si pentru noi.
Smaranda Dobrescu Am semnat o petitie in urma cu vreo doua saptamani. trebuie sa se regaseasca pe undeva, pe la petitii..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv