Pe facebook: Cine tine prizoniera averea publica?

duminică, 19 aprilie 2015

Cine tine prizoniera averea publica? - 18 februarie 2015

Cine tine prizoniera averea publica? – 18 februarie 2015

Octavian Lupu

<<Să ne imaginăm bogăția acestei țări înconjurată de trupe. Serviciile secrete au mobilizat la această captură politicieni, magistrați, jurnaliști, oameni de afaceri și activiști civici. E o mînă de oameni, cîteva zeci de mii cu totul, îmbrăcați în uniforme pe care nu le vedem, dar le simțim. Ei țin în prizonierat averea publică. Restul, milioanele de civili, stau pe dinafară. Lor le e îngrădit accesul la resurse, dar au libertatea să producă ceea ce poate fi furat.
Regatul serviciilor secrete aniversează un sfert de veac în România. Rege e lăcomia în persoană, iar supușii i-au jurat credință printr-un angajament semnat cu nume conspirativ. Nu mai e nevoie de referendum, avem deja monarhie. Republica și datoriile rămîn pentru civili.>> Pe la inceputul anilor 90 , Ticu Dumitrescu a venit cu ideea sa punem intre paranteze democratia pentru vreo cateva luni si sa incepem o vanatoare de securisti si activisti. Nu am fost si nu sunt nici acum de acord cu astfel de masuri extreme. Dar, privind retrospectiv, i-am inteles ceva mai bine extremismul.

Caţavencii - Regatul ofiţerilor

Regatul ofiţerilor 17 February 2015 Doru Buşcu “Știe, mă! Crezi tu că nu știe?” Așa descrie Mircea Băsescu epoca fratelui său mai mare, cei zece ani de despotism penal în care furtul nu a fost doar o formulă de guvernare, ci și un fenomen cunoscut la detaliu. Cei zece ani în care jaful nu a fost gen…

catavencii.ro

Top of Form

Bottom of Form

Prospectiv A-z .
S-a ajuns la fundul sacului, incep sa-si scoata ochii unii altora. Asta inseamna ca niciuna din factiunile astea nu-i automat mai breaza. Cred ca baietii astia au fost primii care au inteles ordinul de zi (cel putin 21 decembrie, 1989) pe unitate, Privatizati totul! De fapt, furand, ei se cred patrioti.

P.A-z .
Acum pot sa incep sa inteleg de ce au inchis comunistii masoneria, desi ni se spunea ca ei ar fi facut Romania etc.

http://www.cotidianul.ro/sorin-rosca-stanescu-paznicii.../

Oricum, ma intreb care-i pozitia feministelor fata de aceasta forma de organizare.

P.A-z .
Desi e o perspectiva de pe partea Basescului, iata cum arata si ceilalti:

http://www.nasul.tv/.../jocuri-periculoase-la-cel-mai.../

Cum sa nu se piarda/castige alegeri pe miza coruptiei?!

Nedeea Burca Imi pare ca Radu Moraru incearca sa explice cateva evenimente astfel incat Basescu si unii dintre ai sai sa iasa basma curata. Cum ar fi de pilda Baconski, cu al sau celebru vot din diaspora franceza. In acest sens, scenariile pe care le scrie sunt prea amanuntite pentru a fi reale. Izul de facatura se simte de la o posta, zic eu..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 19 aprilie 2015

Cine tine prizoniera averea publica? - 18 februarie 2015

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv