Pe facebook: Utopia comunista din Spania

duminică, 19 aprilie 2015

Utopia comunista din Spania - 15 februarie 2015

Utopia comunista din Spania – 15 februarie 2015

Octavian Lupu

Nu stiu exact ce este comunitarismul si nici nu m-am documentat in acest sens dar daca exista o baza teoretica iata ca ea functioneaza cu rezultate si in practica. Acum 25 de ani cred, satenii de pe o mica insula filipineza au decis sa faca ceva asemanator pentru a subzista iar armata a inceput sa-i vaneze si sa-i impuste pentru ca erau "comunisti". <<Noi credem sincer că nu există niciun viitor dacă nu-l construieşti în prezent“,>> Adevarat si frumos spus.

Citeste mai mult: adev.ro/njra67

Utopia comunistă din Spania. Un sat în care nu există şomaj, iar criza economică nu s-a făcut...

Marinaleda, un sat din regiunea spaniolă Andaluzia, a trecut prin momente grele. Sătenii erau săraci şi aproape că mureau de foame. Soluţia salvatoare a venit...

adevarul.ro

Top of Form

Bottom of Form

Stefan Kovacs Comunismul libertarian a fost la mare vogă la începutul războiului civil din Spania- exact în cele mai sărace regiuni. Problema era că speria clasa mijlocie- și pentru a avea o clasă mijlocie alături de Republica spaniolă- au renunțat la el.

O.L Avand in vedere ca inegalitatile crescande din tarile capitaliste cat de cat dezvoltate iau amploare practic aruncand clasa milocie spre statutul de clasa saraca, probabil ca nu vor mai fi prea multi membrii ai clasei mijlocii care sa se sperie de comunitarism.

Smaranda Dobrescu Nu pot spera intr-o multiplicare a fenomenului, poate nici nu este normal. Regimul proprietatii trebuie respectat. Ceea ce mi se pare pozitiv este faptul ca in timpul crizelor solidaritatea dintre oameni, la limita chiar egalitarismul pe perioade definite trebuie sa apara in chiar sanul unei comunitati. Prelungirea insa a acestei situatii este posibil sa nu asigure mai mult decat un fel de subzistenta, indiferent de capabilitatile prezente. Mai ales daca manati de saracie intr-o astfel de enclava vor intra din ce in ce mai multi.din afara.

Mihai Ion Turcu Toate societatie "egalitariste" colapseaza fiind artificiale. Oamenii sunt ca oameni si in principiu egali intre ei nu si real. Un principiu director pentru organizarea sociala are importanta in raport cu reaitatea si pentru a face o societate viabila, dar este nul si neavenit cand tinde sa forteze realitatea la ce realitatea nu este.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 19 aprilie 2015

Utopia comunista din Spania - 15 februarie 2015

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv