Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Nu inteleg de ce autorul articolului nu merge pana la capat sa spuna ca Jeff Bezos, bossul de la Amazon si propietarul WP are un contract anual de 600 mil USD pentru clouding cu CIA. Este informatie publica.

One of Our Major Newspapers Says: What the Hell, Why Not Start Another Unwinnable War?

On the bright side, Tom Cotton now seems statesmanlike.

THEATLANTIC.COM|BY JAMES FALLOWS

Prospectiv A-z .
Cu ce ar fi ajutat acea informatie? Nici Atlantic, nici Fallows nu-s chiar de ieri, de azi; mai bine ar mentiona conectiile proprii. Moment in care ne-am da seama ca puterea in SUA este cu adevarat (cam) dufuza.
Octavian Lupu Am mentionat informatia cu CIA-ul pentru ca autorul articolului sa nu mai fie asa uimit ca un astfel de op-ed apare in WP. Un american hatru sugera cu mult timp in urma ca senatorii si congressmanii sa poarte niste combinezoane ca cele ale pilotilor de curse pe care sa apara logo-ul sponsorilor. Cred ca si massmedia ar trebui sa afiseze pe prima pagina numele propietarului si ce contracte cu statul are publicatia sau alte entitati din grupul de firme pe care il detine.
Prospectiv A-z .
Domnule Lupu, mitul presei libere si obiective este mentinut cu tolerarea catorva publicatii si/sau voci marginale. Nu este cazul, de exemplu, cu NYT, WP sau WSJ, respectiv Atlantic/Fallows.

NYT & WP si-au facut un nume din oferirea de platforme de pe care a fost atacata institutia presidentiei americane. S-a confundat voit acel act (nu fara riscuri, e drept) cu un act de independenta, obiectivitate, serviciu public. N-a fost sa fie!

Acum, a va focaliza pe acel contract public intre CIA si Amazon nu-i mare lucru. Ar trebui analizat coplexul militaro-industrial, cel despre care Eisenhower n-a facut nimic mai mult decat sa vorbeasca atunci cand chiar nu mai putea face ceva. La timpul acesta, probabil ca metamorfoza acelui complex include industrii noi, ponderi noi, dar elementele sale fundamentale au ramaes aceleasi.
Octavian Lupu Nu pot decat sa adaug o butada a lui Frank Zappa: "Guvernul nu este altceva decat divizia de etertainment a complexului militar-industrial."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 aprilie 2015

Octavian Lupu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv