duminică, 26 aprilie 2015


Un Prospectiv
.
Mi se pare mie sau cu declaratia lui Iliescu avem de-a face cu genul de declaratie GG sugereaza ca trebuie sa urmarim pentru a intelege situatia?
De exemplu, cand Iliescu afirma "Ori acum Rusia a încălcat aceste reguli ale jocului," sa-ntelegem ca el a venit la putere conform acelor reguli convenite de Vest cu Gorby?
Mai mult, in ceea ce priveste acele reguli, Bush II le-a renegociat unilateral in privinta Romaniei si Bulgariei la un timp cand Putin nu se ridicase, dupa cum nici pretul petrolului/materiilor prime, iar puterea SUA era de nestavilit?
Eu cred ca in Ucraina privim la ceva inceput cel putin cu Revolutia Portocalie, momentul declansarii (Olimpiada de Irna la Soci) nefiind chiar o surpriza. Trebuie sa spun ca o perioada am gandit si eu ca ar fi fost o surpriza si totul s-ar fi intamplat in real time. Cand am spus ca solutia va fi federalizare puternica sau partitie imi trecuse shocul.
Problema acum este ca lucrurile nu se vor termina aici. Vestul l-a amenintat pe Putin cu miscari interne si alte alea. Dpdv romanesc, ma astept ca Putin sa loveasca in cele mai debile verigi NATO si EU, printre altele.
Data cu care istoricii marcheaza inceputul unui razboi e destul de arbitrara.
P.S. Tot in sensul declaratiilor lui Iliescu ma astept sa fie si prima declaratie a lui Gorby. Pana la a doua, acesta o mai fi fost adus la zi cu ce s-a mai intamplat dincolo de fumigene.
P.P.S. Romania ar face bine sa intre intr-o zona a sobrietatii. Nu numai dpdv al declaratiilor, ci si al pregatirilor pentru orice--dela cartitele in adormire pana la capacitatea de aparare/rezistenta. Doar o opinie...
Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, "Ne aflăm în faţa unui act de forţă care a schimbat o realitate istorică"
BY COTIDIANUL.RO

Niciun comentariu: