vineri, 1 mai 2015

Marginali vs. restul lumii
-------------------------------
La 20- și chiar la 30 de ani- eram un tip entuziast care vedea viața în roz și era convins că progresul uman va conduce la o societate idilică și un loc gen Raiul pe pământ.
La 54 de ani sunt un individ cinic, trist și care începe să înțeleagă că lumea n-a fost făcută pentru el și că el e pe undeva un fel de eroare tolerată- ca să ne exprimăm într-un mod elegant.
Am constatat- cu uimire și pe undeva cu destulă stupoare că societatea capitalistă- aia în care cică trăim din 1990 încoace n-are nici cea mai mică intenție să mă ajute pe mine ca cetățean, om normal, doctor inginer să mă realizez și să îmi faco carieră bazată pe capacități și pe merit- ci dimpotrivă.
Societatea capitalistă (fac sublinierea- cea existentă în România) are intenția explicită și clară să mă transforme într-un marginal.
Ce sunt marginalii ? Ăăă...”persoane simple”, ”oameni simpli”, ăia care nu apar la Antene sau ProTv decât Doamne ferește în caz de vreo nenorocire. Ăia care n-au pretenții la 3500 de Euro/lună sau la vreo pensie specială- ci, în cel mai bun caz- la un trai normal și decent.
Ca să-l imit un pic pe V.I. Lenin numesc trai normal și decent o lume cu prețuri și salarii ca prin 1986+magazine pline+electricitate și electricitate ieftină- propaganda PCR.
Cum ne marginalizează societatea ?
1. prin scăderea constantă a nivelului de trai- pe tot felul de motive (ultimul fiind acea uniune Europeană a energiei). O factură de lumină poate fi citită și interpretată doar de inițiații voodo care înțeleg- de exemplu- de ce trebuie noi să exportăm energie în loc să ieftinim energia de la populație, de ce ne trebuie cogenerare și energie verde, etc. Mai includem aici și lipsa totală de transparență apropo de modul în care sunt formate prețurile- care în general includ și frica producătorilor față de zâna Măseluță și dorința de a se îmbogăți în maximum 1 an la modul nerușinat. Poveștile cu piața care reglează și chiar scade prețurile sunt povești pentru copii subnutriți și utopici. În realitate nimeni nu mai controlează nici un fel de preț iar producătorii includ în preț inclusiv reclamele stupide care trebuie să te bucure pentru că nu se mai dau 5000 de cărcucioare ci chiar 16.000 sau poveștile cu Belgravistanul...
2. prin tâmpirea sistematică și intenționată- începând cu interzicerea accesului la opera scrisă- datorită prețurilor prohibitive. Eu aș fi curios să văd pe cineva- evident nu un om simplu- care să se plimbe în librărie la Cărturărești și să ia- la întâmplare- 10 cărți- să le adune prețul- și să vadă dacă un intelectual- fie el profesor, medic sau inginer- își permite să cumpere aceste cărți - să zicem în 2 luni. Tâmpirea continuă prin impunerea unor emisiuni gen ”ce-a mai făcut parașuta X” și a unor telenovele de rating XX- pe motivul exprimat recent de PRO TV ”așa ceva vrea publicul”- ceea ce reprezintă nu numai o minciună ci și o măgărie ordinară. Reducerea la minim a unor deschideri culturale cum ar fi spectacole de teatru și concerte- se pune tot aici.
3. prin tăierea dramatică a oricărui reper moral în cadrul unei societăți unde ești învățat din prima clipă că doar tu contezi și ceilalți n-au decât să se ducă la dracu. Cultivarea unui egotism de cel mai prost gust- a unei lumi în care tot ce e anormal devine normal- se face din ce în ce mai apăsat.
4. prin introducerea unor norme de ”corectitudine politică” prost înțelese- care deschid drumul adevăraților marginali- fie ei teroriști sau minorități sexuale- către putere. Nu poți să te manifești față de niște manifestări de cel mai prost gust fără să fii etichetat drept homofob, rasist sau mai știu eu ce. E normal ca la o universitate din Anglia să li se ceară unor studenți albi și bărbați să nu participe la un eveniment- pentru că acesta e gândit pentru ”corectitudine politică” adică islamiști, populație de culoare și LGBT.
5. prin aluzii ”fine” apropo de oportunitatea democrației ca atare și a votului ca drept pentru orice fel de cetățean. Alegerile din 2012 au dat prilejul acestui ”cor de bocitoare” de la HRP și până la Mircea Mihăieș să se manifeste pentru dreptul de vot gândit doar pentru elite.
6. prin teroare și represiune deschisă- finalmente. Există deja ”liste de dughiniști” pentru cei care nu sunt de acord cu politica oficială- și sunt din ce în ce mai dese ”clopotele de înmormântare”- acelea cu va fi război și trebuie să ne pregătim pentru o restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești pe motive de securitate, etc. Faptul că telefonul oricui poate fi ascultat fără nici un fel de justificare- sub pretextul luptei anticorupție- e deja o dovadă clară de abuz.

  • Ionel Iani Velciov In tinerete ne dorim o societate idilica... la maturitate ne folosim de societatea asa cum este .... la batranete regretam intreaga societate ...

  • Marian Galben Sa fii marginalizat este foarte simplu. Este de ajuns sa fii un pic patriot si sa tii cu tara ta si eventual cu vecinii tarii tale....Daca se intampla sa si actionezi in interesul Romaniei si al poporului roman...atunci chiar ai pus-o...pentru a ma exprima in limbajul PRO TV.....Semnat...Un Marginal al poporului roman......

  • Mihai Ion Turcu Regret dar conceptul "margina' din sociologie nu are legatura cu discutiile de mai sus.Faptul de a nu fi "central" nu insemneaza a fi marginal. "Marginalitate- pozitie sociala periferica, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces dreastic limitat la resursele economice, politice,educatonale si comunicationale ale colextivitatii'. de regula se manifesta prin absenta unor conditii minime de vaiata. (D.S. Zmfir-Vlasceanu).De la "centralitate" la marginalitate sunt multiple trepte dar si o granita definita intre integrare si marginalitate.

  • Stefan Kovacs Domnule Turcu- noi, adică majoritatea- suntem marginalizați. Totuși. În favoarea unor persoane de proveniență ciudată- ca să zic așa. Din câte mai țin eu minte- în Germania nu-mi apar Promi pe toate mijloacele media- cum și-au luat ei masa la restaurantul din Dorobanți sau alte chestii din astea. Persoane normale apar în media- și s-ar putea face o cercetare din asta- cam în 99.9% din cazuri când li se întâmplă o nenorocire demnă de știri- le-a căzut un meteorit în cap, au explodat cu blocul, etc...Marginalizarea economică- care a împins din prim plan oamenii normali în favoarea diverșilor- a fost o constantă după 1990 încoace...

Niciun comentariu: