Pe facebook

luni, 27 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

March 14, 2014

Nu castigam nimic daca-l vom populariza pe Mihai Neamtu la grupul nostru dar nici nu vom sta mai linistiti afland ce pregateste partidul sau: "Iesirea din falimentul actualului sistem de invatamant se va face doar prin recurs la solutiile mediului privat" Probabil ca pentru sanatate si pensii au aceleasi miraculoase proiecte!

Un Prospectiv .
Smaranda, cred ca toti cei care au un interes in chestiunea asta--fie la nivel strict de invatatamant, fie in general cu principiul privatului care rezolva mai bine--ar trebui sa-si spuna pozitia.

In lume, suntem deja la a nustiucata reincarnare a acestei dezbateri in domenii foarte variate de activitate umana. Poate unii in Romania cred ca descopera apa calda, eu unul n-as reinventa roata.

Daca a mers ceva in Romania ultimilor 25 de ani, acela a fost exportul de creiere modelate de 'vechiul' sistem de invatamant. Pentru scolarizarea de pana la clasa a 12a, as mentine ceva foarte apropiat de ce era pana in 1989--in fond, cam acelasi lucru se face in economiile super-performante si chiar in, vai!, unele scoli private pentru elite.

Mi-e greu sa caut la acest moment discutia despre educatie pe care am avut-o acum cateva saptamani. Insa se arata acolo ca in societatea asta capitalista esti vrut consumator needucat. Inca o cale sigura de renuntare la sanse in viitor.
Smaranda Dobrescu Ar fi poate de interes sa-si spuna parerea in privinta tuturor temelor importante ale societatii, inclusiv cele legate de economie, dezvoltare, integrare, etc. Deocamdata aflam de la Mihai Neamtu foarte clar ca e deosebit de grav sa fie atacate de presa modelele societatii. Astfel modelul , maestrul Andrei Plesu pentru care cheama ritos intelectualitatea in strada sa-i apere onoarea terfelita de presa, este demonstrat a fi Major, printr-o demonstratie de alaturare a acestuia de unanum recunoscutii Nichita Stanescu, Horia Bernea, Nicu Steinhardt, Dumitru Staniloaie. De ce alaturarea de acestia? Pentru a dovedi atasamentul maestrului de traditia romaneasca!http://adevarul.ro/.../gadele-nefericit.../index.html

Gâdele nefericit. Adevărata viaţă a lui Andrei Pleşu (II)

Despre cine spune Antena 3 că „minte ca un porc”?...

ADEVARUL.RO
Mariuca Dinu El, Mihai Neamtu, ca şi mulţi alţi apologeţi ai privatozării învăţământului au studiat la stat, gratuit şi au beneficiat de burse în străinătate. Ce ironie!
Mircea Platon Niste paraziti: si la propriu, si la figurat.
Mariuca Dinu Am citit "Gâdele nefericit... " Sunt f deyzamagită că un astfel de personaj a studiat teologie. A încercat să pozeze legionar, ca să spună că Radu Gyr era oportunist...Iar comparaţia între Steinhardt şi pleşu îmi provoacă nausea.
Un Prospectiv .
Oportunistii de ieri erau de stanga. Oportunistii de azi sunt de dreapta. Ce vor fi cei de maine?
Mariuca Dinu Ei! vom afla abia dupa cum bate vântul în Crimeea!
Un Prospectiv .
A caviar, Mariuco. Sa-i depistezi pe oportunisti tre sa cauti directia caviarului.
Todosiciuc Bogdan Adrian Eu am iesit relativ recent din sistemul romanesc de invatamant si v-as putea povesti multe. Pe scurt, e un dezastru. Si partial este deja privatizat. Daca cel primar si mediu e cum e, cel universitar e o afacere in toata regula. Si nu, nu mai conteaza rezultatele, conteaza doar promovarea clientilor (studentii). Universitatile de stat care au devenit afaceri si fabrici de diplome mai mult au distrus decat sa aduca beneficii. Intr-adevar, sunt finantate bine, au dotari, dar inunda piata cu studenti, multi slabi care n-ar merita diploma aia, lucru simtit acum in piata muncii. Singura solutie pentru sistemul de invatamant e o orientare reala spre rezultate si inovare din partea studentilor, invatamantul nu trebuie sa fie un cash cow pentru bugetul statului, ci o piatra de moara dar care sa aduca rezultate in viitor. Si astazi exista un export de creiere spre UE dar credeti-ma, meritul este strict al acelor studenti si poate al unor profesori, dar in nici un caz al sistemului.
Smaranda Dobrescu AA, sunt de acord cu tine ca unversitatile de stat scot si absolventi slabi care nu pot rezista in competite pe piata muncii. Sunt insa si facultati unde studentii sunt angajati inca din anul 2 sau 3. Absolventii acelor facultati din pacate pleaca cat pot de repede in alte parti. Asta nu inseamna ca invatamantul superior daca s-ar privatiza total nu ar avea parte de aceeasi profesori, in schimb ar fi inlaturati toti acei copii ai caror parinti nu sunt capabili sa plateasca cel putin 10000 euro in fiecare an. Cu ce ar castiga societatea romaneasca ? Apoi, dupa stiinta mea, profesorii de la stat sunt liberi sa-si faca planurile de invatamant cum considera ca e mai folositor studentilor. Acelasi lucru l-ar face si la o universitate particulara. Invatamantul public la toate nivelele consider ca este inca un castig, poate printre ultimele..
Un Prospectiv .
Vad totusi ca ne-am departat. Am sa incerc o revenire: Care este motivul cautarii de solutii la "falimentul actualului sistem de invatamant" in spatiul privat?

Vad ca d-sorul Neamtu e foarte categoric si afirma: " doar prin recurs la solutiile mediului privat". El pare convins incat nu cred ca-si mai oboseste corul cititorilor sai cu motivul indemnului sau, dar intrebarea ramane: De ce?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 27 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv