Pe facebook

marți, 28 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

December 19, 2013

Consiliul European de iarna reprezinta o buna ocazie din partea tarilor membre sa-si expuna doleantele si ideile de reforme in interesul tarilor respective. Germania are insa pregatite contracte ale Bruxellului ci fiecare stat membru care sa uniformizeze politicile si sa adanceasca integrarea tarilor si asa atat de diferentiate in ce priveste competitivitatea. Oare reprezentantul Romaniai va considera ca este in favoarea cetateanului Roman/European care a votat pentru prosperitate in cadrul UE sa ceara mandatul Parlamentului, sau l-a demonizat destul ca sa nu mai protesteze nimeni ca nu o va face??
http://www.cotidianul.ro/o-noua-gaselnita-pentru-a-modela-…/

O nouă găselniță pentru a modela Europa după chipul și asemănarea Germaniei

Summit-ul de la Bruxelles, O nouă găselniță pentru a modela Europa după chipul și asemănarea Germaniei

BY COTIDIANUL.RO

Smaranda Dobrescu Scopul Germaniei, printre altele la fel de egocentrate este sa ajunga in perioada in care ea sa nu-si mai asume niciun risc. Ma bucur sincer pentru poporul german. Iar nu fac paralele!
Smaranda Dobrescu http://www.cotidianul.ro/austeritate-pana-in-2025-228689/

Austeritate până în 2025?

Acordul asupra uniunii bancare, Austeritate până în 2025?

BY COTIDIANUL.RO
Un Prospectiv .
Da, suna ca si cum Germania nu-si asuma riscuri. La prima vedere. La o privire mai atenta, suna ca si cum Germania isi va subordona in mod fortat TOATE economiile ce nu pot sa aiba succes de unele singure.

Sesizati paradoxul? Intram in Uniune pentru a fi mai puternici, numai ca odata intrati ni se cere sa razbatem de unii singuri. In ce conditii? In cele din care Germania prospera, iar restul e carne de tun.

Smaranda, cred ca se impune un post scriptum in ceea ce priveste textul nostru despre EUropa. Mi se pare mie ca noi am asumat ca premiza prea multe idealuri europene, care nu par a fi altceva decat lupi germani in haine de miei comunitari.
Smaranda Dobrescu Il facem dupa Craciun caci poate ne va reveni spiritul critic cel ca un briceag. Acum, pluteste concordia si bunavointa (am face doar o actiune de"mitigate"). Glumeam. In fiecare zi se aduna alte si alte PSuri. Cred ca ne asteapta un al doilea studiu
Un Prospectiv .
In ceea ce priveste Austeritatea pana in 2025, cam pana atunci trebuie ca au calculat germanii ca le trebuie entitatilor private germane (fonduri de investitii, banci etc.) sa cumpere tot ce misca. E mai ieftin decat daca ar fi ocupat militar--se salveaza vieti si nu au responsabilitatea economiilor cucerite, pe alese.
Smaranda Dobrescu Umanism curat!
Un Prospectiv .
Pe noi ne-or astepta studiile, ceea ce nu-i chair rau. Dar pe noi/studiile noastre cine ne/le-o astepta?
Smaranda Dobrescu Increzatori sa fim!
Un Prospectiv .
...in ce, mintea de pe urma a rumanului?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 28 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv