Pe facebook

duminică, 26 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

March 25, 2014

Consecvența cu care președintele României, Traian Băsescu, își manifestă disprețul față de Estul lumii, aici vorbind despre Rusia și China, poate fi analizată dincolo de politică. De multă vreme, Traian Băsescu nu mai face politica României încât ajungi să te întrebi când a făcut-o, cel puțin în perioada de după 1990. Excedat de aura președintelui SUA, de care s-a “lovit” fără programare, în clădirea Sumitului Securității Nucleare, desfășurat la Haga, Traian Băsescu s-a trezit (din nou) în poziția, probabil, a singurului președinte de stat care să ia peste picior relația și eforturile de construcție alături de și cu China. Aici nu vorbim de o coincidență de mesaj, câtă vreme în aceste zile vicepremierul Liviu Dragnea s-a aflat în China, continuând efortul guvernului de la București de a atrage investiții chineze. Mai mult, coincidențele în cazul președintelui Băsescu se suprapun cu evenimente sau demersuri politico-economice necesare României.

COMENTARIU | Americănismul indecent și fobia președintelui României la adresa Chinei

Consecvența cu care președintele României, Traian Băsescu, își manifestă disprețul față de Estul lumii, aici vorbind despre Rusia și China, poate fi analizată...

DANTOMOZEI.RO

Mariuca Dinu la folie des grandeurs, fara nimic amuzant insa
Un Prospectiv .
Batista, Noriega, Mubarak, ...escu
Gavrila Ch Ca e idiot, o stiu pana si ai lui, dar ce face e criminal pentru interesele Romaniei - suficient sa fie demis intr-o saptamana in alta tara cu adevarat de drept.
Todosiciuc Bogdan Adrian Sincer cand l-am auzit vorbind de "investitiile din SUA in IT si telecomunicatii" mi-a venit sa arunc televizorul pe geam. Cate investitii din America avem la noi in tara? De altfel, cate investitii straine avem, incat sa ne permitem sa refuzam investitii din China? Ne compenseaza americanii cumva aceasta oportunitate irosita? Sigur ca nu, pentru ca n-au nici un interes sa vina in Romania. M-am uitat dupa declaratii si am gasit acest grafic, e pana in 2011 dar nu cred ca s-a produs un miracol in 2 ani:http://riscograma.ro/.../ar-avea-loc-romania-printre.../

Ar avea loc România printre “Statele Unite ale Europei”?

Ar avea loc România printre “Statele Unite ale...

RISCOGRAMA.RO
Todosiciuc Bogdan Adrian Si ca sa mai adaug, conform raportului BNR pe 2012 al investitiilor straine directe, SUA (investitorii din SUA) au 3% din totalul soldului ISD in comparatie cu celelalte tari in Romania (cum era de asteptat Olanda, Germania, Austria, Franta si Italia sunt primele):
Todosiciuc Bogdan Adrian Ca atare marele pro-american Basescu a adus prin pro-americanismul lui mai nimic in economia romaneasca in ultimii ani. Ori pro-americanismul nu rezolva problemele sociale, investitiile da.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 26 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv