Cum se explica toleranta romanilor fata de multitudinea de religii? – 12 ianuarie 2015
Adrian Tempelriddaren
"România, pe de altă parte, este poate cea mai tolerantă ţară din lume, iar la noi ciocniri între diferiţi oameni aparţinând altor religii sunt la un nivel minimal, beningn, doar sub planul media şi al diferitelor dezbateri. Obiectivismul este mai mare la noi decât în alte părţi, poate şi prin faptul că la noi nu există comunităţi care să facă din religie o problemă de viaţă şi moarte. "
Propun 2 intrebari pentru Co-prospectivi:Care ar fi explicatia acestei tolerante? De ce in Vest a fost nevoie de impunerea corectitudinii politice?
După cum am văzut cu toţii, anul 2015 a început
prost, confirmându-mi predicţiile pe care le-am făcut la final de an şi pe
pagina mea de Facebook.
adevarul.ro
Ionel
Iani Velciov
Sigur
este toleranta sau e doar o lasitate simandicoasa ?!!
Loredana
A. Ştirbu
Toleranţa
vine probabil din faptul că minorităţile de alte religii sunt aici de foarte
multă vreme, nu au venit prin valurile de imigare recentă, Laşitate nu cred.
Deşi modul destul de agresiv de promovare a unor secte religioase poate deveni
supărător.
A.T
De
fapt, corectitudinea politica este lasitate.
L.S
Problema
este spinoasă, nu cred că o soluţie va fi găsită prea curând. După 11
septembrie s-a schimbat ceva?
Octavian
Lupu
Explicatia
consta in faptul ca romanii nu au luat niciodata foarte in serios religiile si
nici ideologiile care au incercat sa li se substituie, fascismul, comunismul.
Relatia pe care romanii o au cu religia este cea descrisa de Voltaire cand a
fost intrebat in ce relatii se afla cu Dumnezeu: Ne salutam dar nu stam de
vorba.
O.L
Iata
si opiniile unui musulman de marca nascut in Romania despre chestiunea pusa in
discutie: http://adevarul.ro/.../exclusiv-istoricul.../index.html
Smaranda
Dobrescu
Iata
si opiniile lui Viktor Orban, care impresionat de solidaritatea onesta sau
prefacuta de la marsul din Paris, a profitat de ocazie sa-si mai stearga din
notele mici din catalog si a venit in intampinarea vointei populare propunand
reducerea imigrarii. Nu aduc aminte de regula cu libera circulatie a fortei de
munca din Tratat, caci o cunoastem toti):
https://euobserver.com/justice/127172#.VLPygbBeM18.facebook
https://euobserver.com/justice/127172#.VLPygbBeM18.facebook
A French press watchdog has highlighted the...
euobserver.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu