Smaranda Dobrescu shared Adrian Severin's post.
Principalele sfidări la adresa securității în Europa începutului de secol al XXI-lea
În perioada 8-10 aprilie 2015, Fundația pentru o Europă a Libertății și Democrației (FELD) a organizat la Roma o întâlnire la care s-a încercat calificarea principalelor crize cu care este confruntată Europa în acest început de secol și identificarea posibilelor terapii pentru tratarea acestora. O atenție specială a fost acordată situațiilor de criză din regiunea Mediteranei și a Orientului Mijlociu izbucnite în siajul așa numitei "primăveri arabe", precum și ca urmare a emergenței așa numitului "stat islamic". De asemenea s-a discutat despre fracturile europene și euro-atlantice ivite în contextul crizei ucrainene.
La întâlnire au prezentat contribuții Fiorello Provera (președintele FELD), dr. Rafi Eitan (fost șef al Mossadului), dr. Siwar Al-Assad (vicepreședinte al Alianței Democrate pentru Unitate Națională - Siria), sen. Fernando Casini (președintele Comisiei pentru politică externă al Senatului italian), on. Fabrizzio Chicchitto (președintele Comisiei pentru afaceri europene și politică externă al Camerei Deputaților - Italia), sen. Giusseppe Esposito (vice-președinte al Comisiei Senatului italian pentru supravegherea serviciilor secrete), Morten Messerschimit (membru al Parlamentului European), Lamberto Dini (fost prim ministru și ministru de externe al Italiei).
În intervenția mea am avut ocazia să arăt următoarele:
La începutul secolului al XXI-lea Europa este confruntată cu și amenințată de două tipuri de crize: crize post-imperiale și crize post-coloniale. Crizele post-imperiale (apărute în special în contextul decadenței fostelor super-puteri ale Războiului rece - Rusia și SUA) au caracter geo-politic. Crizele post-coloniale au caracter identitar.
Raportate la Europa și ordinea europeană, crizele geo-politice sunt interne (în sensul că se consumă pe teritoriul Europei și implică arhitectura de securitate europeană) și convenționale. Crizele identitare sunt externe (în sensul că își au originea și se desfășoară în afara Europei dar amenință securitatea și stabilitatea europeană) și neconvenționale.
Nici una dintre aceste tipuri de criză nu are soluție militară.
Cele dintâi sunt raționale și conjuncturale, ele putând fi rezolvate pe calea compromisului. Soluția rezidă într-o nouă împărțire a puterii între actorii individuali și colectivi ai ordinii globale, cumulativ cu convenirea unui nou mecanism de cooperare, control reciproc și garantare a echilibrului geo-strategic în emisfera nordică; cu precădere pe linia de întâlnire a lumii euro-atlantice cu cea eruo-asiatiacă. Ordinea post-bipolară în formula actuală, ordine pe care Occidentul (în special SUA) a socotit-o permanentă iar Orientul (în special Rusia) a socotit-o provizorie, nu este viabilă.
Crizele din a doua categorie sunt iraționale și structurale. Reacție la încercarea eșuată de export al modelului de viață euro-atlantic în lumea musulmană (în general în lumea ne-creștină), ele sunt anti-occidentale. Conflictul israelo-palestinian reprezintă sinteza acestei confruntări identitare global. Victimile eșecului (militar, economic, politic) încearcă acum să se reinventeze prin (re)exportul fructelor ratării către cei aflați la originea ei. Asemenea crize structurale reclamă un tratament structural.
Nici o putere europeană (în sensul larg al Europei de la Vancouver la Vladivostok) nu este capabilă să asigure singură o asemenea terapie. Este nevoie de "unirea Marii Europe". Pe de altă parte, puterile "Marii Europe" nu sunt capabile să pună la punct și să aplice împreună terapia necesară fără a-și rezolva crizele geo-politice care le dezbină.
În acest cadru crizele interne ale UE - democratică, identitară, economică, de credibilitate și de conducere - constituie o amenințare în sine. Totodată, dezbinarea internă a UE este în sine o amenințare la adresa securității europene. Acestea alături de o Americă tot mai marțială și tot mai înstrăinată de Europa.
În atari condiții este necesar ca în primă urgență să fie rezolvate conflictele geo-politice ale emisferei nordice, ca premisă pentru o acțiune comună a Nordului în direcția aplicării terapiei structurale (în principal cu caracter economico-politic și doar marginal militar) menită a anihila crizele identitare ale Sudului. Premisă la premisă sunt re-europenizarea politicii americane și re-democratizarea UE (în special re-democratizarea politicii europene a Germaniei).
UE oligarhică de astăzi este un factor de insecuritate regional și global. Este, deci, necesară revenirea la proiectul democrației trans-naționale europene. Euro-scepticii (suveraniști și naționaliști) cred că, deși eventual dezirabil, așa ceva este imposibil. Eu unul cred că este posibil. Posibil dar mai ales...obligatoriu.
PS Prietenii mei pot observa că, în ciuda eforturilor făcute de adversarii mei de pretutindeni, cu sprijinul neprecupețit al Republicii procurorilor, nu îmi consum tot timpul numai în tribunal și că mai sunt unii interesați de ideile mele. Din păcate cei din urmă sunt doar în afara țării. În țară nimeni nu are nevoie de aportul meu intelectual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu