vineri, 19 decembrie 2014

Adrian Severin: Mesaj de prezidentiabil.




Mesaj de prezidențiabil – 6 octombrie 2014
Adrian Severin
2. Mesaj pentru locuitorii orașelor
„Dezindustrializarea țării, fenomen ce nu poate fi scuzat doar prin nevoia de restructurare a economiei și pentru care corupția poartă o mare vină, a afectat în primul rând mediile urbane. Acolo civilizația industrială, în curs de cristalizare, a fost înlocuită cu o subcultură straniă și periculoasă a speculațiilor imobiliare și financiare.
Acesta este mediul în care au crescut și s-au consolidat așa-numitele „baronate locale”; în realitate, adevărate carteluri mafiote sau clanuri oligarhice care au distrus autoritatea statului și s-au substiuit instituțiilor lui, oferind locuitorilor, în schimbul libertății și în locul bunăstării, o protecție iluzorie. O atare protecție se rezumă la garantarea stagnării, la a asigura celor care se supun stabilitatea unei existențe de mizerie sau în orice a unei existențe sub nivelul aportului lor și al standardelor de viață decentă specifice civilizației europene. În mijlocul unei urbanizări babilonice, orașele României afișează o protipendadă sfidătoare de îmbogățiți care țin într-o ascultare de tip feudal mase tot mai mari de români, de o calitate morală și intelectuală superioată. Cei din urmă se rezumă la a supraviețui fără a mai putea înțelege încotro se îndreaptă, fără a-și mai putea valorifica potențialul, fără a-și mai putea planifica viitorul și fără a-și mai putea gestiona destinul.
În loc să fie motorul progresului național, comunitățile noastre urbane au devenit frâna acestuia, dacă nu sunt cumva catapulta care aruncă o populație frustrată și alienată spre forme arhaice, premoderne de socializare. Majoritatea marilor orașe nu sunt porțile prin care o națiune respectuoasă de sine și încrezătoare în vocația sa comunică cu lumea, ci niște viermuieli păguboase și indecente de neurotici care aleargă spre nicăieri. Prea multe dintre orașele mici și mijlocii au încetat a fi rezervorul de talente din care își trage puterea o națiune dornică de autodepășire, spre a rămâne doar jalnice cimitire de unități economice ruinate și muzee cu program redus ale unei spiritualități muribunde; locuri unde nu se întâmplă mai nimic sau cel puțin mai nimic de relevanță națională. Peste toate domnește ordinea neo-feudală a potentaților locali sau a cartelurilor lor, care subminează unitatea statului și securitatea națională.
Aceste probleme nu se rezolvă de la sine. Ele nu se rezolvă, însă, nici exclusiv prin metode represive și coerciție. Este necesară reintegrarea socială a celor excluși care au căzut la baza piramidei bunăstării dar și a celor autoexcluși de la vârful ei. Este obligatorie consolidarea clasei mijlocii. Este urgent ca liftul social să fie repus în mișcare și să urce mai mulți pasageri decât coboară; iar asta să se facă în funcție de meritele fiecăruia. Este indispensabilă renașterea speranței; chiar și atunci când sau mai ales atunci când aparent nu mai este nimic de sperat. Este vitală reabilitarea solidarității naționale. Este imperativă realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în interiorul României, congruent cu procesele similare de la nivel european. Românii au nevoie să descopere sentimentul măreției și să își recupereze demnitatea națională.
Toate acestea sunt sentimente sau stări de spirit pe care Președintele țării are și obligația și posibilitatea de a le anima, propunând totodată politicile de susținere și încurajând deopotrivă Parlamentul, Guvernul și societatea civilă să le pună în aplicare. Atingerea țintei presupune un timp ceva mai lung. Conștientizarea ei, a necesității și fezabilității mobilizării tuturor spre atingerea ei, pot fi realizate, însă, mult mai repede; iar drumul spre ea poate fi și trebuie să fie început imediat. Depinde mult de personalitatea și determinarea celui care este șef al statului.”
CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU
Smaranda Dobrescu Un subiect atat de vast care nu tine insa de urbanism ci de sociologie, politica, cultura. Ma multumesc doar cu doua idei:
1. Influenta baronilor locali este nefasta si determina aspectul neo-feudal al relatiilor urbane. Aspectele redate de Adrian s-au accentuat in ultimii ani. La acest lucru a contribuit in mare masura proliferarea opulentei acestor baroni si a puterii lor locale prin alegerile parlamentare cu vot uninominal. Liderii de partid isi prezerva puterea din ciclu in ciclu electoral numind dupa propria vointa candidatii care se arata cei mai binevoitori acestora(sustinere, donatii, etc) Independenta baronilor fata de conducerile centrale ale partidelor se accentueaza continuu si politica partidului, cat o fi ea de coerenta are de suferit in urma acestei incoerente in actiune. Candidatul mi-ar placea sa constientizeze rolul revenirii la votul pe liste de partid in curatarea climatului moral din orase.
2. Locuitorii oraselor sunt cei care sustin societatea de tip consumerist. Educatia, cultura in general sunt responsabile de acest aspect. In cei 25 ani scursi de la Revolutie editarea de carti a cunoscut o evolutie interesanta: numarul de titluri a crescut de la trei la 15 mii; in schimb, tirajele au scazut de la 57 milioane la abia 9 milioane. E vorba de saracirea generalizata a populatiei, care cumpara tot mai putine carti – de sase ori mai putine carti. Numarul cinematografelor a scazut de la 4 600 la 70 (sic). Accesul la programe de televiziune mult mai diversificate, la filme pe compact-disc, piratate sau nu, explica doar o parte a acestei prabusiri. Ca si in cazul cartilor, mersul la film a fost sacrificat de o populatie saracita. Numarul de proiectii a scazut de 14 ori. Numarul de bilete vandute a scazut de la 130 milioane la 3 milioane.Furnizorii de cultura nu sunt integral vinovati, ei sunt patroni in capitalism care functioneaza conform legii cererii si ofertei. Scoala, familia, fondurile pentru cultura, mecenatul, toate ar trebui sustinute.Altfel ne vom multumi cu o cultura indusa de interese economice.
Fogarassy Paul In sfarsit am priceput si eu de ce nu ma duc la vot.
Prospectiv A-z . Sper ca are cine sa citeasca cele schitate de dl. Severin, ma refer atat la candidatii la presidentie cat si electorat.
Adrian Severin Urbanizarea și sistematizarea localităților nu este o problemă de competența președintelui republicii ci de aceea a primarilor, cum bine lași să se înțeleagă dragă Smaranda. Urbanizarea și sistematizarea haotică și marcată de abuzuri și corupție a localitățior României sintetizează și simbolizează, însă, eșecul statului român, demonstrând nivelul înalt de pericol în care se găsește siguranța națională. Faptul că în condițiile acestui pericol unii români înțeleg să renunțe la instrumentele acțiunii cetățenești și să nu voteze, nu este decât o nouă dovadă a faptului că existența națiunii române devine tot mai îndoielnică. Cei care mă cunosc știu că am un foarte dezvoltat simț al umorului. Ei bine, în ciuda acestui fapt, când vine acum vorba de România, nu mai am nici cea mai mică disponibilitate de a glumi.
P.A-z . Chiar si daca presedintele ar avea numai puteri simbolice, exercitandu-si puterea la cele mai ridicate standarde de integritate si profesionalsim ar imprima un alt curs evenimentelor unei tari decat haosul aparent care destrama totul. Un presedinte ocupa totusi locul cel mai vizibil, mesajul sau poate disciplina si inspira o tzara. Asa ca cetatenii ar face bine sa aleaga oameni integri, cu o istorie profesionala remarcabila.
Gheorghe Gradinaru Prospectiv FCh am si eu o curiozitate prospectiva : exista intre cei 14 candidati unul care sa raspunda in mod real criteriului de " integru" si cu "o istorie profesionala remarcabila"?
P.A-z . Daca eu m-as prezenta la vot ar trebui sa caut sa aflu raspunsul pana la alegeri. Daca acest criteriu pare nepractic, care ar fi optiunile de departajare?
S.D  Chiar daca nu exista, se impune logica negativa a "celui mai putin nociv dintre toti" (conform perceptiei fiecaruia) Cantecul sirenelor din media este insa asurzitor, ingreunand reflectiile proprii.
Octavian Lupu Eu cred ca trebuie sa ne intoarcem la practicile democratiei ateniene si sa ne alegem liderii prin tragere la sorti. Am economisi o gramada de bani si am elimina partial coruptia. Desigur nu as recomanda ca tragerea la sorti sa fie organizata de Loteria Romana.
Nicoleta Surdei " Peste toate domnește ordinea neo-feudală a potentaților locali sau a cartelurilor lor, care subminează unitatea statului și securitatea națională. " - mai LIMPEDE de atât..... SUBSCRIU !!
O.L  Grupul Prospectiv este in general foarte critic la modul cum functioneaza sistemul democratic capitalist. De aceea nu prea inteleg de ce cultivam iluzia optiunii.
N.S  nu absența obțiunii - în general - e buba, ci lipsa voinței din vari motive cu cântec, dichis, d-aia sau și d-aia mobilizarea unor conștiințe întru Indignați-vă
S.D  Grupul Prospectiv este in general foarte atent cu respectarea democratiei in grup, in sensul respectarii opiniilor personale. In cazuri fericite, dupa discutii indelungate, ajungem aparent chiar si la un oarece consens (sau oboseala?)
P.A-z  Cine poate vorbi in numele Grupului, domnule Octavian Lupu? Eu cu siguranta nu, dar in nume propriu as vrea sa supun sistemul democratiei liberale unei critici constructive la un moment de criza ca acesta.
O.L  Stimate domn, eu nu am exprimat o critică ci o nedumerire. Nu-mi permit să critic grupul și sunt fericit că există. Atâta doar că sunt contrariat de faptul că deși știm că Moș Crăciun nu există, ne lăsăm ciorapeii sub brad plini de speranțe.
N.S  nush dacă există Moș Crăciun pentru toată suflarea, dar nuiaua lui Moș Nicolaie se iegzistă ! promitem
P.A-z .
Mos Craciun e o chestie cu farmec si utilitate chiar. Probleme pot aparea, de exemplu, cand vrem sa-l standardizam pe Mos Craciun.
S.D  Intr--un film, de preferinta american, am varsa cateva lacrimi realizand cum ne tot lasam ciorapeii si mai punem si cookies cu lapte la vedere
N.S  Nush ce-mi veni.... dar simt că vreau și că primiți să-mpărtășim : ” Tu să te uiţi fiecăruia drept în ochi! Şi-un dulău de s-o năpusti asupra ta, tu tot aşa, să i te uiţi drept în ochi şi-o să vezi că nu-ţi face nimic. ” Maxim Gorki în Copilăria
N.S  Că vorba ceea : și totuși există speranță, durerea ( negura ) mai pleacă uneori în vacanță... și totuși EXISTĂ SPERANȚĂ
A.S  Dle Lupu, mai bine să crezi în Moș Crăciun decât să nu crezi în nimic. Credința / încrederea poate face miracole. Necredința nu.

Pe de altă parte, așa cum dvs nu vedeți temeiuri pentru optimismul unora dintre noi, care își mai lasă ciorăpeii sub brad, tot așa eu nu văd rațiunea defetismului dvs. Cu atât mai mult cu cât eu știu cu cine voi vota. Nu este soluția ideală dar este soluția optimă în circumstanțele date. Nu vă voi spune care este soluția găsită de mine pentru că nu vreau să credeți că intenționez să înșel pe cineva. Întrucât defetismul este poziția cea mai confortabilă și nu puteți accepta că adoptându-o ați greșit (căci numai ceilalți greșesc - nu-i așa?), orice soluție ar propune cineva, va fi respinsă. De aceea, prefer să vă las să găsiți singur soluția. Cei care nu o caută sunt la fel de păcătoși ca și politicienii trădători. Cu toții fură din viitorul nostru comun.

P.A-z . Fontenelle: All courage would be lost, if not sustained by false ideas. (Dialogues of the Dead)
http://books.google.com/books?id=AZhYAAAAcAAJ...
books.google.com
Stefan Kovacs Și orășenii se vor băjeni la sate și sătenii pe pustii...
O.L  Defetism? E un termen folosit in perioada stalinista. In acea perioada pe care o cunosc din literatura daca cineva nu se arata ca este atasat 100% cauzei si solutiilor propuse de sistem si isi incepea alegatiile in cadrul unei sedinte de partid cu propozitii care incepeau cu "Eu cred ca..." i se raspundea foarte ferm de catre secretarul de partid;'Sa crezi dumneata la biserica tovarasu' noi avem convingeri!" Pentru mine defetism inseamna sa vrei sa te incadrezi in sistem stiind ca nu functioneaza cum trebuie si pe cale de consecinta nu produce rezultatele scontate. Asta mi se pare atitudinea "confortabila". Sau cum spunea cineva sa faci mereu acelasi lucru dar sa te astepti la rezultate diferite (e adevarat acest citat la origini este o definitie a nebuniei). Pozitia neconfortabila este aceea de a recunoaste ca sistemul este stricat si sa doresti sa schimbi ceva, sa-l faci mai functional. Din cate stiu eu numarul "defetistilor" atat la nivelul tarii cat si in plan international este mare, chiar foarte mare. Recent pana si un ins precum Fukuyama in lucrarea sa "Political Order and Political Decay: From the Industrial Revolution to the Globalization of Democracy" se alatura partial celor care critica sistemul pentru numeroasele sale disfunctii. Eu nu m-am alaturat acestui grup pentru ca sa mi se spuna sau pentru ca sa ma lamuresc cu cine sa votez ci pentru dezbaterea de idei desi termenul mai corect ar fi de pareri. Iar parerile pot fi criticate, combatute sau amendate. Important este ca ele sa dea de gandit Daca a avea pareri diferite fata de membrii grupului reprezinta un delict, sa mi se spuna si atunci am sa ma retrag.
S.D  "Cei care nu o caută sunt la fel de păcătoși ca și politicienii trădători. Cu toții fură din viitorul nostru comun." Cea mai banala replica care imi vine acum in minte fata de asprimea afirmatiei lui Adrian este afirmatia facuta de Ion Ratiu intr-o perioada de campanie:„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ Poate odata, intr-o perioada de acalmie vom repune in discutie problema obligativitatii votului, chiar daca Constitutia este clara ca acesta este un drept si nu o obligatie. Atitudinea civica la care face aluzie Adrian nu exclude nicio forma de exprimare, inclusiv boicotul, chiar daca nu despre acest aspect era vorba acum.
A.S  "Defetism" nu este un termen stalinist. Toate părțile implicate în cel de al Doilea Război Mondial l-au foslosit și chiar l-au incriminat. Poate să fi fost folosit și în timpul stalinismului dar asemenea etichetări îmi par chiar staliniste. Adică dacă eu spun că "defetismul" este un cuvânt stalinist înseamnă că nimeni nu îl mai poate folosi decât recunoscând că astfel este stalinist.

A vedea că sistemul nu funcționează nu este defetism. A spune că trebuie să acceptăm eșecul pentru că nu este nimic de făcut spre a-l evita, a opri căderea sau a schimba drumul, acesta este defetismul. Dacă doriți putem folosi și termenul de "nihilism".

Eu nu vorbesc în numele nici unui grup ci numai al meu. În numele meu exprim păreri. Ele pot privi inclusiv persoana cea mai potrivită spre a fi votată într-un anumit context. De asemenea, ele pot califica defetismul ca defetism, atât timp cât acest cuvânt se găsește în dicționar și folosirea lui nu este interzisă prin lege.

Cu tot respectul pe care vi-l datorez dle Lupu, permiteți-mi să vă spun că apreciez pozitiv cele mai multe dintre analizele și pozițiile dvs; nu și supărările pe sat...
S.D  Domnule Octavian Lupu, neasteptat dar au si oamenii politici o calitate: cand au o convingere, si cei de calitate o au, atunci si-o sustin pana in panzele albe, facand fata uneori celor mai aprige amenintari. Si asta fara ca sensibilitatile proprii sa fie tocite. Dimpotriva. Cei care am trecut prin malaxorul presei, ne sculam dimineata cu gandul "ce ne mai rezerva presa azi in materie de gloante sau alice" Ne-am invatat sa ramanem pe pozitii sa aparam ce-i de aparat indiferent de loviturile din stomac. Ma bucur ca nu ati avut parte de asa tratamente nici nu ati fi meritat probabil, dar mi-ar placea sa nu va simtiti atacat personal sau mai rau, nedorit intr--un grup unde de cele mai multe ori, cel putin eu, am ce invata de la D-voastra.
Draghi Puterity Americanii spun "Hope is not a strategy". Adevarat, insa totusi, cei care au facut ca lumea sa progreseze au fost cei care au crezut intr-un ideal si nu si-au pierdut sperantza. Poate ne trebuie doar un pic mai multa consecventza, o doza mai mare din "curajul de a avea rabdare".

In ce ma priveste, si eu oscilez intre lehamite si sperantza. Pana acum am reusit mereu sa imi regasesc sperantza.

http://www.keepcalmandposters.com/posters/279587.png
keepcalmandposters.com
D.P  Ce spune un fost ofiter KGB (printre altele) despre pierderea sperantei:

http://www.youtube.com/watch?v=5gnpCqsXE8g
O.L  D-le Adrian Severin nu vreua sa mai continui aceasta "dezbatere" cu dvs pentru ca nu cred ca asta isi doresc membrii grupului. Totusi imi permit sa remarc ca folosirea unor termeni ca defetist (da stiu ca dvs v-ati gandit la razboi), pacatos, tradator si mai nou, chiar daca implicit, prost risca sa coboare nivelul discutiei in cadrul grupului la nivelul chelfanenilor de pe internet intre partizanii unui candidat sau altul sau a unei idei preconcepute sau alta. Dvs. nu va doriti o dezbatere. Dvs doriti sa vi se recunoasca dreptatea
 D.P  Cred ca e vorba doar de o diferentza de stil intre politicienii profesionisti cum e domnul Severin, si cei amatori ca mine sau ca domnul Lupu. Unui politician profesionist nu ii ajunge gasirea unei solutii, el doreste si aplicarea ei, e mult mai persuasiv, fortand uneori un consens. Cred ca respectand sau tolerand aceasta diferentza, distiland atent ideile si emotile din spatele stilului, am avea cu totii mai mult de castigat.
O.L  D-le Draghi Puterity, imi place cum ati adus-o din condei dar dati-mi voie sa am retinerile mele. Una din regulilie de baza ale persuasiunii este aceea ca daca vrei sa te arati convingator , nu trebuie sa te arati foarte convins.Aderand la acest grup nu am facut-o cu intentia de a ma inregimenta in armata lui x sa y indiferent cat de nobil ar fi scopul razboiului. Dl Severin poate avea pretentia de de a fi urmat fara cracnire doar in situatia in care dumnealui ne-ar fi inregimentat intr-o structura de genul comitet de sustinere, etc si nici atunci obedienta absoluta nu ar fi reprezentat o idee buna. De aceea va rog eu, hai sa o lasam balta cu povestea asta pentru ca sunt lucruri mai interesante de dezbatut. Referitor la dl KGB-ist am vazut si eu de mai multe ori acest filmulet. Nu neg ca rusii or fi vrut sau au aplicat o astfel de strategie. Insa modul papagalicesc in care preopinentul si-a debitat textul mi-a indus niste dubii. Una dintre strategiile razboiului informational este si aceea de a-l face pe adversar sa para mai diabolic sau mai puternic decat este.
D.P   Legat de KGB-istul tradator, nu dorisem de loc sa subliniez aspectul confruntarii est-vest, sau sa implic ca rusii s-ar afla in spatele demoralizarii romanilor, ci doar pericolul disolutiei unei societati in absentza unor idealuri si a sperantei. E evident ca Yuri executa ordinele noilor stapani si protectori, insa metodele pe care le prezinta mi se par valide, si cu sigurantza sunt aplicate si de catre SUA in Romania.
A.B  Mi-am propus sa nu mai fiu agresiv in campania electorala, cu niciunul dintre candidati si aceasta pentru ca, in aceste momente, ei sunt cei mai diferiti de ceea ce sunt in realitate, servind cu devotiune pe cei care ii sustin cu ardoare, din varii motive si fara de care nu puteau sa candideze..Nu candidatii, actori mai buni sau mai rai, asigura forta care impune (cu exceptia unor greseli de tip Mircea Geoana) selectia din turul I , ci echipele si resursele de care dispun. Oamenilor nu le place sa aleaga tipi slabi, fragili, ci pe cei care dovedesc ca sunt puternici, prin cele vazute si nevazute. De aceea, voi fi mult mai retinut, pana la votare. Totusi, mi-ar parea rau si daca aceste alegeri ar produce fisuri in GP, grup in care ma simt foarte bine si de la care invat si reinvat multe lucruri extraordinare, ceea ce ma face sa spun ca apreciez extrem de mult exprimari echilibrate si oneste ca cele ale Domnului Octavian Lupu.
Henrieta Szabo Doresc sa aduc in atentia d-lui Lupu cateva opinii exprimate de Adrian Severin in urma cu cateva luni, despre cum gandeste un "om politic profesionist",asa cum spune Draghi referitor la afirmatia d-voastra d-le Lupu ,ca domnul Adrian Severin nu doreste o dezbatere, sau ca doreste sa fie urmat fara cracnire asa cum spuneti in comentariile anterioare......" multi spun ca nu vor merge la vot pentru ca nu au pe cine alege.Nimeni nu este convingator.Ba, mai mult toti sunt respingatori. Asta nu inseamna ca societatea moderna poate trai fara conducere politica.In consecinta asta nu inseamna, ca nici unul dintre cei care, pe drept sau pe nedrept nu ne plac, nu va fi ales.Or, in asemenea conditii, daca tot unul sau unii vor fi alesi, nu trebuie ca alegerea sa o faca exclusiv altii a caror judecata s-ar putea sa ne placa tot atat de putin. Chiar daca am admite ca toti candidatii sunt rai, ar fi o exagerare periculoasa sa zicem ca toti/toate sunt la fel de rele.Asta macar si pentru faptul ca niciodata doi nu sunt la fel; de aceea nici binele nici raul nu sunt de mai multe ori la fel. Exista si rau pe care il putem suporta si bine pe care nu il putem duce...." deci, cu tot respectul d-le Lupu eticheta pe care ati dorit sa o puneti d-lui Severin nu cred ca este valabila !
O.L  D-na Henrieta Szabo va respect punctul de vedere dar nu doresc sa mai continui pe aceasta tema. Va multumesc pentru intelegere.
A.S  Nu doresc să polemizez cu nimeni pe teme minore dar trebuie să aducem în discuție o problemă de principiu. A "dezbate" nu înseamnă a formula teze ci a aduce argumente și contra-argumente în susținerea sau în combaterea tezelor în discuție.

Dacă unul dintre interlocutori nu mai are argumente nu înseamnă că celălalt "vrea să aibă neapărat dreptate" sau "vrea să își impună punctul de vedere", ci înseamnă doar simplul fapt că dezbaterea s-a epuizat din lipsă de "combatanți". Nu este foarte plăcut să recunoști că nu mai poți susține dezbaterea dar trebuie să accepți cu demnitate acest lucru. Onestitatea intelectuală l-ar obliga chiar pe cel care nu-și mai poate argumenta teza să accepte justețea tezei opuse.

În concret eu am afirmat, la un moment dat, că "trădarea și defetismul sunt echivalente". Este opinia mea și accept aprioric că poate fi greșită. Argumentul meu era că și una și alta frânează conceperea și realizarea unor proiecte de viitor. Unii s-au recunoscut în această judecată generală, care nu își propusese în nici un caz să vizeze pe cineva anume. Îmi pare rău că a fost așa.

În loc să argumenteze de ce părerea mea este eronată, aceștia au reacționat spunând că termenul "defetist" este stalinist și sugerând că nu are rost să ne batem capul cu dezaterea unor concepte staliniste. Când s-a văzut că nu este o legătură specială între stalinism și cuvântul "defetism" sau că acest cuvânt nu a fost folosit spre a nega dreptul la critică ci dimpotrivă în sensul de a denunța acceptarea necritică a unei realități amendabile, răspunsul a fost că de tipul "eu îmi iau jucăriile și plec".

Am developat acest tip de "dezbatere" din două motive.

Pe de o parte, pentru că el evidențiază unul dintre motivele slabului aport al intelectualității noastre celei mai valoroase la îmbunătățirea situației în societatea noastră. Pe de altă parte, întrucât ajută să definim mai exact ceea ce trebuie să înțelegem prin dezbatere.

Citatul exact din cuvintele lui Ion Rațiu (și acesta citat de la altcineva) sună așa: "Sunt convins că eu am dreptate. Și sunt convins că tu nu ai dreptate. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate sunt gata să îmi dau viața." Este spiritul în care înțeleg eu să dezbat, asumându-mi chiar și riscul ca la finalul dezbaterii să îmi schimb părerea. Dacă argumentarea mea a fost prea puternică sau prea persuasivă încât a putut să supere pe cei care nu au ținut pasul cu ea, îmi cer scuze.
O.L  Ma simt strivit sub greutatea argumentelor dvs. Exact ca o bordura.
H.S  Pentru a ramane in acelasi context al comentariilor la acest subiect as spune ca, logica si eleganta argumentatiei ma duce din nou la vorba lui Draghi " om politic profesionist " !
P.A-z . Relativ la standardizarea Mos Craciunului, recomand aici o perspectiva alternativa dela Pagina Grupului Prospectiv:

https://www.facebook.com/GrupuIProspectiv/posts/261273240663607
Grupul Prospectiv
Cu ceva timp in urma am incercat sa initiem o discutie la Grupul Prospectiv despre posibile forme ale lumii de maine. Reactia n-a fost pe masura subiectului, desi a reflectat atat dificultatea prospectarii de alternative intr-un spatiu ideatic congelat, cat si natura tranzitorie a subiectelor la Grup.
Pentru a adresa aceasta a doua limitare, readucem problematica lumii de maine aici pentru o mai indelunga expunere.
H.S  Stimate domnule Lupu, remarc ironia usor peiorativa a celor spuse de d-voastra " ma simt strivit sub greutatea argumentelor dvs. Exact ca o bordura ", chiar daca ati afirmat in raspunsul pe care mi l-ati dat intr-o postare anterioara ca nu doriti sa mai continuati pe aceasta tema . Totusi constat ca ati " aruncat bordura "..... pacat, pentru ca ,din cate cunosc eu, Grupul Prospectiv, este un grup unde pot fi impartasite si schimbate idei "altfel" decat in mod obisnuit,pornind de la acuratetea ideilor pana la deschiderea spre un dialog constructiv ... Sa auzim numai de bine !


















Niciun comentariu: