Informatizare globala – 13 octombrie 2016
Eu cred că ar trebui să existe până la ora asta un proiect global de informatizare a acestui stat. De fapt, acest proiect ar trebui să existe de prin 1991-1992. Ce informații se trec pe suport digital, unde se stochează, ce informații sunt publice, la ce informații au acces ministerele, serviciile, etc. După care ar trebui dezvoltate proiectele mai mărunțele- din care ar trebui să iasă proiectele "micuțe" adică alea unde dai specificații la firma X sau Y- firma îți face produsul-program care e funcțional, pentru care garantează- să zicem- minim 5 ani și care e integrabil în marele panou.
Deci chestia trebuie să înceapă super-centralizat- și aici reamintesc că avem un institut foarte bun de profil- ICI- condus de o excelentă specialistă în IT- prof. univ. Doina Banciu- și să ajungă la faza pe bucățele dar păstrând aceeași centralizare- pentru că discutăm despre INFORMATIZARE PENTRU ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ.
Aiurelile făcute de Cioloș duminica pe la Guvern sunt fie o dovadă că dl. Cioloș e rău intenționat și că se kk pe tot ce înseamnă conceperea și dezvoltarea de IT- și pe tot ce s-a făcut în România în 26 de ani (s-a făcut, există, funcționează- nu dl. Ghinea hotărăște ce e bun) sau că dl. Cioloș e prost (informat) de către consilierii domniei sale. Poți să-l ai și pe Einstein-ul programatorilor- n-are cum să-ți facă un program fiabil la nivelul administrației centrale fără o fază de proiectare logică, proiectare tehnică, dezvoltare de prototip, testare, dezvoltare de sistem, testare și mentenanță. Asta dacă îl iei de la 0- pentru orice fel de sistem- indiferent că discutăm despre cardul de sănătate sau despre programul administrației publice și programare de audiențe on-line- durează cel puțin un an și jumătate și costă.
Guvernul- de ieri, azi și mâine- trebuie să-și creeze și să-și dezvolte urgent un corp de specialiști în întreținere și upgrade-pe lângă ICI să zicem- care, o dată ce o aplicație a depășit un anumit termen- să zicem 1 an jumate de funcționare- să preia gestiunea, mentenanța și upgradarea acelei aplicații- mă refer evident aici la aplicațiile mari. Pentru că firma X mâine dă faliment- chiar dacă ți-a garantat ea 5 ani garanție. Și pentru că un sistem mare- care e încărcat cu date personale sensibile- nu e bine să fie lăsat la discreția unei anumite firme. Altfel te poți trezi de exemplu că pentru un anumit tip de afecțiune cronică se impune rapid pe piață un medicament produs în Chichiristan- de exemplu- în timp ce dispar restul de medicamente similare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu