Pe facebook: Informatizare globala

joi, 27 octombrie 2016

Informatizare globala

Informatizare globala – 13 octombrie 2016

Eu cred că ar trebui să existe până la ora asta un proiect global de informatizare a acestui stat. De fapt, acest proiect ar trebui să existe de prin 1991-1992. Ce informații se trec pe suport digital, unde se stochează, ce informații sunt publice, la ce informații au acces ministerele, serviciile, etc. După care ar trebui dezvoltate proiectele mai mărunțele- din care ar trebui să iasă proiectele "micuțe" adică alea unde dai specificații la firma X sau Y- firma îți face produsul-program care e funcțional, pentru care garantează- să zicem- minim 5 ani și care e integrabil în marele panou.
Deci chestia trebuie să înceapă super-centralizat- și aici reamintesc că avem un institut foarte bun de profil- ICI- condus de o excelentă specialistă în IT- prof. univ. Doina Banciu- și să ajungă la faza pe bucățele dar păstrând aceeași centralizare- pentru că discutăm despre INFORMATIZARE PENTRU ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ.
Aiurelile făcute de Cioloș duminica pe la Guvern sunt fie o dovadă că dl. Cioloș e rău intenționat și că se kk pe tot ce înseamnă conceperea și dezvoltarea de IT- și pe tot ce s-a făcut în România în 26 de ani (s-a făcut, există, funcționează- nu dl. Ghinea hotărăște ce e bun) sau că dl. Cioloș e prost (informat) de către consilierii domniei sale. Poți să-l ai și pe Einstein-ul programatorilor- n-are cum să-ți facă un program fiabil la nivelul administrației centrale fără o fază de proiectare logică, proiectare tehnică, dezvoltare de prototip, testare, dezvoltare de sistem, testare și mentenanță. Asta dacă îl iei de la 0- pentru orice fel de sistem- indiferent că discutăm despre cardul de sănătate sau despre programul administrației publice și programare de audiențe on-line- durează cel puțin un an și jumătate și costă.
Guvernul- de ieri, azi și mâine- trebuie să-și creeze și să-și dezvolte urgent un corp de specialiști în întreținere și upgrade-pe lângă ICI să zicem- care, o dată ce o aplicație a depășit un anumit termen- să zicem 1 an jumate de funcționare- să preia gestiunea, mentenanța și upgradarea acelei aplicații- mă refer evident aici la aplicațiile mari. Pentru că firma X mâine dă faliment- chiar dacă ți-a garantat ea 5 ani garanție. Și pentru că un sistem mare- care e încărcat cu date personale sensibile- nu e bine să fie lăsat la discreția unei anumite firme. Altfel te poți trezi de exemplu că pentru un anumit tip de afecțiune cronică se impune rapid pe piață un medicament produs în Chichiristan- de exemplu- în timp ce dispar restul de medicamente similare.

Smaranda Dobrescu Doua amendamente: 1. ce sa faci cu 50 baieti adusi pentru e government fara a fi o echipa sudata si fara un conducator de proiect? 2. O informatizare globala cand ai deja n sisteme informatizate facute si updatate, cred ca ar avea un alt sens de elaborare. E vorba doar de interconectare a celor existente la un nivel superior. Daca te interconectezi apoi cu cel bancar international, te vei conecta la alt suport informatic superior, samd. Eu stiu ca am pornit intotdeauna intr-o retea de la constructia suportului hardware local, de nivel inferior.

Vasile Gheorghe Cuvântul "global" este capcana care a desființat cuvântul (adică un mod de a gândi, un concept ) "internațional".

Smaranda Dobrescu Colegul Stefan Kovacs propunand informatizarea la nivelul tarii, cel mai potrivit ar fi fost cuvantul de "national" . Global, cum m-am exprimat eu in graba are un caracter echivoc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 27 octombrie 2016

Informatizare globala

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv