luni, 13 aprilie 2015

Din Dosarele lui Talpes, 17 Martie, 2015

Place sau nu, spune lucrurilor pe nume sau si el doar sugereaza, realitatea este ca acest dialog dintre Talpes si Unteanu constituie o buna trambulina analitica la acest timp. La final e un aspect lasat in aer, anume rolul Romaniei ca piesa de legatura intre Rusia si Vest. Pana va fi si partea a IIa a dialogului, sunt destule la care sa incepem a gandi.
Jurnalistul Cristian Unteanu l-a avut ca oaspete la Adevărul Live pe generalul Ioan Talpeş, fost director al SIE. Cei doi au comentat declaraţia lui JeanClaude...
ADEVARUL.RO

  • Mihai Ion Turcu Consider nerealista o armata a UE deocamdata doar o confederatie, nici macar deplin inchegata. Bruxellul aticipeaza conditia de federatie, cu guvern central, situatie care nu pare a depasi stadiul de proiect.

  • Gabi Cretu Ce vi se pare "lucru spus pe nume", că eu nu înțeleg!? ;( De ce avea nevoie Europa de protecție!? Nu e mai curând vorba de control!? 22 din 28 de state UE sunt și membre NATO. Asta nu împiedică UE să devină actor geostrategic independent!? Al cui e interesul să nu devină!? Și este UE unitară în privința amenințării din est!? Nu citiți ziarele, băieți!?

  • Octavian Lupu Armata europeana inseamna incredintarea Europei din punct de vedere economic si politic, Germaniei iar din punct de vedere militar Rusiei. Germania nu va intarzia sa incheie o astfel de alianta cu Rusia. Pentru ca din pacate pentru o eventuala armata europeana ii va fi imposibil "to catch up" nu numai cu capabilitatile militare americane dar chiar si cu cele rusesti. Prefer sa fiu supus american decat ruso-german.

  • Draghi Puterity Preferati supus american si atunci cand americanii vor sa provoace un razboi intre Europa si Rusia, domnule Lupu?  Ca mie mi se pare ca ne aflam cam in aceasta situatie.

  • Octavian Lupu Avem de ales intre Scylla si Caribda: intre atitutdinea militarist agresiva a SUA care poate declansa un razboi si o reeditare a pactului Ribbentrop Molotov de pe urma caruia am avea de pierdut ca de urma unui razboi in care am fost infranti. Cineva amintea zilele acestea in contextul acestei teme cuvintele lui Gafencu: fiti alaturi de anglo-saxoni pentru ca ei castiga intodeauna razboaiele. Un mucalit ar putea sa zica ca Gafencu nu a apucat sa traiasca ca sa vada rezultatele razboiului din Vietnam sau din Irak. Acestuia i-as raspunde cu vorbele lui Napoleon: Dumnezeu este intodeauna de partea batalionului celui mai puternic.

  • Gabi Cretu a intrebat: "Ce vi se pare "lucru spus pe nume", că eu nu înțeleg!?"

    Credeam ca am raspuns, reiau: "rolul Romaniei ca piesa de legatura intre Rusia si Vest." Nu cred ca Talpes este singurul care stie despre rolul Romaniei post-1989. Chestiunea este, care era acest rol, cine a mai stiut si, cel mai important, ce s-a intreprins in Romania dupa 1989 sa fie re/evaluat prin prisma acestei asignari. 

    Atat timp cat numai Talpes aduce asta in discutie, chiar daca e numai o frantura/inceput, gandesc ca societatea civila trebuie sa foreze mai mult in jurul unui astfel de filon.

    In rest, despre armate si pozitionari am incredere ca cei dela fata locului stiu mai bine ce au de ales. Eu as merge pe ideea pacii. Un razboi avand Ucraina ca sursa nu-i decat echivalentul celui din 1914, o porcarie costisitoare pentru reasezarea scaunelor pe puntea Titanicului. Stim cu toti cat au dainuit israva aceea, pana in 1939.

  • Octavian Lupu Sa mergi pe mana americanilor nu inseamna automat ca va incepe/extinde razboiul. In schimb o Europa lasata pe mana talentatului cuplu Merkel/Putin va conduce in mod sigur la evolutii care nu au cum sa fie favorabile Romaniei.

  • Prospectiv A-z .
    Extrapolam, domnule Lupu. Uitam in felul acesta ca suveranul e singurul care se poate abate dela regula (tratat in cazul discutiei noastre) si o si face ca regula. 

    Daca romanii ar merge pe mana romanilor, mana (libera) le-ar fi curtata de toti. Asa, mergand pe mana invizibila a unuia si altuia...

    SUA trebuie sa inteleaga ca daca nu aduce si dezvoltare in Romania, romanii se vor intoarce legic in alte directii. Nu ca ar simti vreo mare pierdere, dar macar acesta ar trebui sa fie indicativul tariei relatiei pentru toti. Altfel suntem ca aia care vor sfarsi asteptand seara pe la noi, cu lampa aprinsa si portita deschisa, pe Brad sau Angelina...

  • Octavian Lupu D-le Prospectiv A-z poate vreti sa dezvoltati un pic: ce inseamna ca romanii sa mearga pe mana romanilor tinand cont de situatia lor politica, economica si geostrategica.

  • Prospectiv A-z .
    Domnule Lupu, romanii dau in cap altori romani, folosindu-se de proptele de afara si/sau himere de toate felurile. Daca romanii ar inceta cu obsesia 'afara'-ului, caruia nu-i pasa nici cat negru sub unghie de mai binele romanilor, sunt sigur ca s-ar gasi cai catre mai bine. 

    OK, te-ai racordat la NATO & EU. Intelege regulile jocurilor, comporta-te in cadrul acestora, dar gandeste la mecanisme care sa faca sa-ti fie mai bine cu ajutorul romanilor, nu in detrimentul lor, nici macar al unor minoritati daca se poate.

    In momentul in care cineva discuta cu voce tare mecanismele actiunii in cadrul acetsor cluburi, acel cineva este pe data caracterizat ca anti-aia/ailalta. Mi se pare primejdioasa atitudinea cum ca ar fi deja o singura citire a regulilor acestor cluburi, iar personajele care-s pe lista de invitati ar fi singurele in masura sa ne redea regulile jocului. 

    Sa luam un exemplu. UE nu acorda Romaniei statutul Schengen. Unde in regulile UE este stipulat acest lucru si cand a fost acest lucru stipulat, in caz ca totusi exista? Cu siguranta nu atunci cand Romania negocia aderarea, iar acelea sunt singurele reguli la care nu mai ai ceva de adaugat. De ce este mentinuta Romania in afara? Daca vreunul pune in discutia acest lucru si in acelasi timp cerceteza orizontul pentru alternative, acela este imediat excoriat. 

    Acum, dumneavoastra imbracati intrebarea in context mai larg, politic, economic si geostrategic. Raspunsul meu ramane acelasi. Altfel, INTOTDEAUNA se va gasi ceva in context care sa fie potrivninc emanciparii romanilor post-1989. 

    Discutia aici oricum a pornit dela un aspect revelat de Talpes, spre cunstinta mea, ignorat de ceilalti. Va dati seama ca acel detaliu ne poate informa despre ce era fezabil in Romania, cel putin pana la un moment dat? In plus, cu ce s-ar fi modificat situatia odata cu acceptarea in cluburi? Daca Romania a ramas in schema generala a lucrurilor aceeasi piesa de interfata (citeste, rusii au nustiuce drepturi, pana la un procent) chiar si dupa momentul 1 ianuarie 2007, ce este realistic sa incerci sa faci acum?

    In fine, eu nu pot, moralmente vorbind, sa indemn pe cei din Romania in vreo directie. Ce pot incerca sa fac este sa facilitez discutii prin care adevarul sa reiasa asa cum este el, compozit, fragmentar, chiar surprinzator--prin noutate sau evident.

  • Octavian Lupu D-le Prospectiv A-z cu tot respectul dar in afara de "haideti sa haidem" nu am gasit nimic care sa-mi aprinda imaginatia in sensul celor spuse de dvs. Intrebarea esentiala este CUM schimbam abordarea, paradigma, tinand cont de constrangerile la care esti supus. Aici mi-as fi dorit niste sugestii practice, care sa va valideze viziunea. Asa pot sa spun si eu ca-mi doresc o Romanie independenta, nealiniata, prospera si respectata. Pentru ca, vedeti dvs., dupa cum spune o vorba a conationalilor nostrii inca minoritari, praftica ne omoara.

  • Prospectiv A-z .
    Eu discutam in general, cu un ochi la elita de putere in Romania. Pentru discutiile dela Grup recomand a fi mai iscoditori in ceea ce priveste sacralitatea celor asumate la vedere, in numele romanilor, de elite.

  • Prospectiv A-z .
    „Noi suntem nişte marginali. Asta n-a ţinut de noi, ci de limitele de dezvoltare ale Vestului sau Estului. Românii n-au reuşit să-şi creeze propriul centru de racordare... Dacă România nu s-a prăbuşit nici în 1989 şi nici în 1990, este pentru că Rusia nu a dorit asta. În Franţa, Germania şi Marea Britanie au existat alte perspective asupra graniţelor statale româneşti după 1989”, afirmă Talpeş.

    P.S. Este interesant cum viziunea d-lui Talpes de dezvoltare pentru Romania rezoneaza cu ce am inteles eu din cele scrise de dl. Preda Mihailescu. O Romanie pe picioare proprii, constienta de pozitia geo-istorico-politica. Un fel de exceptionalism romanesc pe care inca trebuie sa-l descoperim/descriem/construim.

    Citeste mai mult: adev.ro/nlifxr

  • Stefan Kovacs Sincer, e deja plictisitor. În loc să se uite după porci zburători care vin de peste ocean- România ar fi bine să urmeze exemplul Elveției- ca să luăm un stat la întâmplare. Poate fi Elveția invadată ? Probabil că da, dar ar costa prea scump. Oribile cum erau- Gărzile Patriotice își aveau rădăcina- ca și noțiunea cea permiată de ”războiul întegului popor”- dintr-o astfel de perspectivă. Elveția este și unul din marii producători de armament la nivel mondial- pentru noi logica NATO a fost să cumpărăm cât mai mult de la ei. Și să producem cât mai puțin. Eu sunt curios cum cineva care nu este chiar un APV-ist fără creier din statul major general ar avea impresia că un război dus de amrikani la mii de kilometri depărtare- împotriva unor invadatori- hai să le zicem gepizi - cam de aceeași forță dar care sunt doar la câteva sute de km- și au toate avantajele- de la teren și până la acoperire - poate fi de succes. Față de 1 soldat trimis de amrikani- gepizii ăștia pot arunca în luptă 100. Altfel, lecțiile istoriei ne arată că astfel de războaie- purtate contra unor invadatori cu resurse și relativ tenaci- s-au terminat prost. Hai, un stalemate în Coreea- dar altfel nu prea. Cu toată tehnica amrikană- au bătut afganii la ei (ca să nu ne amintim de Vietcong) de i-au căpiat.

  • Adrian H. Todea In conjunctura actuala Rusia nu are nici un interes sa vada Romania un stat independent, puternic dezvoltat si mai ales unit cu Moldova. Strategia Rusiei in aceasta zona este categoric indreptata impotriva intereselor (de orice natura ar fi ele) ale Romaniei. Alianta fatisa a Rusiei cu Ungaria spune totul. Volens nolens va trebui sa mergem pe o alianta strategica cu SUA. Sa speram ca SUA va decide sa investeasca mult mai mult in Romania, nu atat militar cat mai ales economic.

  • Prospectiv A-z .
    Domnilor, cum am mai scris aici, observ ca cei mari, lideri si/sau tzari, se comporta deja dupa un nou set de reguli, care noua nu ne este nici pe departe clar. Dati-mi voie sa speculez cu voce tare ca vom avea de-a face cu o restrangere a idealuril
    or si un avans al realpolitikului, cel putin atat timp cat se recalibreaza lucrurile.

    Romaniei nu ii poate fi de ajuns speranta ca SUA se va comporta intr-un fel sau altul. In cel mai recent interviu, Talpes spune ca factorii de decizie la Bucuresti stiu despre schimbari si lucreaza catre re/pozitionare. Imi pare rau ca Unteanu nu insista pe dezvoltarea unor puncte si o tot tzaraie saptamanal, pierzand directii importante de discutie.

  • Preda Mihailescu Prospectiv A-z @ " Un fel de exceptionalism romanesc pe care inca trebuie sa-l descoperim/descriem/construim." - fiecare fiinta este exceptionala, deci nu este nimic deosebit. Eu as spune mai neutru "individualitate" care este bine cunoscuta, trebuie eliberata si curatata de multiplele derute aduse de comunisti, apoi de brucanisti si gedesisti si alti isti.

  • Mihai Ion Turcu Domnul Talpes este un fost sef de serviciu secret. Fie nu vorbeste, cum sade bine unui fost sef de serviciu secret, fie vorbeste in asa fel incit lumea sa inteleaga ce vrea sa spuna. In momentul de fata domnia sa nu mai angajeaza statul prin ceea ce spune despre lucruri actuale despre care oricare civil poate spune ce crede. Despre ce schimbari si repozitionari e vorba ?

  • Gabi Cretu 1. Plecați, majoritatea, de la supozitia ca războiul/conflictul armat este o soluție (la ce, nu se precizeaza). Nu este. Nici in cazurile mici. Altfel, Irakul sau Afganistanul, Siria sau Libia ar fi exemple de succes. 2. E o diferența, adesea ignorata, intre a fi membru intr-o alianța si a fi supus unei alianțe. Ilustrare. In tratatele de amplasare a scuturilor antiracheta, Bulgaria a pus 11 condiții, Romania, niciuna. Întotdeauna avem orgolii, niciodata nu avem interese definite. 3. Sensul rational al aderarii la o alianța este sporirea capacității de negociere pentru a obtine o pace cât mai lunga, nu pentru a purta un razboi cât mai nimicitor. E bine sa folosim rațiunea pentru decizii, nu alte instrumente... 4. Excepționalismul românesc consta adesea in a ne imagina ca suntem buricul pamântului. Nu existam pentru Rusia mai mult decat o musca enervanta care i se vara in lapte. Ucraina, da, are relevantă geostrategica, istorică, etc. Daca ne uitam la ierarhia prioritatilor in politica externa americană, de unde lipsim, lucrurile nu sunt mult diferite. Nu am facut mai nimic sa schimbam aceasta situatie. 4. Decupam in modalități extrem de periculoase si in stil liber ales istoria. Dincolo de schimbarile de regimuri politice, exista o memorie colectivă a popoarelor mai profunda decat cea întreținută prin propaganda de razboi. Desi nu ni se conferă o importantă pe masura imaginației noastre despre aceasta, memoria rușilor (nu a politicienilor) ne păstrează asa cum eram in anii 41-44; e bine sa ținem cont de asta, pentru ca e o perioada care a marcat profund un popor... Si faptul ca suntem membri simultan in UE dar ne comportam ca si cum am fi doar in NATO e de luat in considerare; sau ca le confundam. Asta nu ne face deloc simpatici partenerilor europeni. Dimpotrivă. In ultimul timp creste masiv antipatia fata de noi si de polonezi. Final. Sper din suflet ca in acest grup macar nu sunt prea multi care sa-si imagineze ca vor fi fericiti doar pentru ca, atunci cand unii ne vor lansa niste bombe-n cap, altii vor lansa niste bombe asupra acelora si uite asa, si la unii si la altii, hop, cum ar zice un amic...

  • Ionel Iani Velciov Citesc mai sus expresii ca "piesa de legatura intre...", "interese definite...", " relevantă geostrategica", "exceptionalism romanesc", "o restrangere a idealurilor si un avans al realpolitikului", "suntem nişte marginali", "creeze propriul centru de racordare" ... si fac un exercitiu de imaginatie, scot Romania de pe harta si maresc Marea Neagra peste aceasta "terra informa" (bruta, grosolana, dizgratioasa) si incerc sa ii vad valentele geostrategice reale... scot populatie, bag populatie si incerc sa vad valoarea adaugata de aceasta , pe plan local , pe plan vest-european, est-european... Rezultatele mele sunt mici, maximum spre mijlociu. Cred ca de pe o asemenea pozitie putem porni o analiza de realpolitik, o rescriere a strategiei nationale de securitate si o orientare clara de directii de politica si de export de influente ... De la importatori economici de securitate, de strategii, de influente, a sosit vremea sa devenim exportatori de detoate... Doar sa ai cu cine !

  • Octavian Lupu Stimata doamna Gabi Cretu, ingaduiti-mi cateva consideratii: 1). Din cine este formata majoritatea din cadrul Grupului Prospectiv care sustine ca razboiul ar fi o solutie?(nume) Eu nu am sesizat decat ca exista prospectivi care cred ca ar trebui sa jucam pe mana Germaniei sau altii ca mine care sugereaza ca mai degraba ar trebui sa jucam cartea SUA. Nimeni nu doreste razboiul 2). Cand esti o tara ca Romania nici putere economica nici militara (precum Turcia de exemplu), cu o clasa politica in flacari, ce ai mai putea negocia. Zici sarumana conasule Sam ca ne agitam impreuna pe Marea Neagra ca sa vada Putin ca nu suntem singuri. Faptul ca Romania nu are o viziune reprosati-l colegilor dvs. politicieni.3). Va multumesc ca mi-ati deschis ochii in ceea ce priveste unul dintre rolurile unei aliante militare. Dar va garantez ca atunci cand tarile Baltice si Romania au aderat la NATO toata lumea avea de fapt in minte art.5. 4). Va dau o veste proasta: nu numai rusii ne pastreaza in mentalul colectiv cum eram noi in 41-44 dar si o buna parte din romani. Deci numai noi ar trebui sa tinem cont de faptul ca rusii nu ne percep “corespunzator” desi ne-au furat tezaurul, Basarabia si ne-au tinut sub teroare in perioada stalinista plus furaciunile SovRom-urilor. Reciproca nu se pune. Mi se pare un punct de vedere cel putin curios. Faptul ca in aceste vremuri sperantele si loialitatile noastre merg in primul rand spre SUA se datoreaza faptului ca, au spus-o si alti analisti, SUA sunt singurele care si-ar pune resursele la bataie pentru a ne apara (desigur pentru ca asa le dicteaza interesele din acest moment si care sunt pe termen mediu si lung). Ar trebui sa ne incredem in UE care ne refuza intrarea in Schengen ceea ce inseamna ca refuza sa ne confirme granitele pentru ca in cazul unor negocieri cu rusii teritorialitatea si suveranitatea noastra sa poata face obiectul unor cedari? In final v-as ruga sa incetati sa ne mai tratati de sus ca si cum ati fi detinatoarea unor adevaruri ultime, comportandu-va ca o tanti educatoare severa si care ignora faptul ca micii nazdravani stiu ca nu au fost adusi pe lume de barza. De asemenea v-as ruga sa nu va mai proiectati asupra noastra temerile creandu-va tinte false si crezand ca in felul acesta va puteti exorciza aceste temeri. O zi minunata va urez.

  • Octavian Lupu Uitasem: exceptionalism romanesc? care exceptionalism romanesc? cand a cerut Romania comunitatii internationale ca sa nu respecte reguli si/sau principii in numele unor calitati reale sau inchipuite. Dimpotriva am fost coplesiti de reguli si principii din partea celor care se dau exceptionali, reguli si principii pe care nici ei nu le respecta. O zi excelenta in continuare.

  • Gabi Cretu Intrasem într-un dialog în care credeam - ca între democrați și oameni care vorbesc în cunoștință de cauză - că se acceptă și propuneri de cadre conceptuale în care să încercăm, împreună, să navigăm; poate ajungem undeva. Sensibilitățile personale ale unora nu le pot anticipa; suntem ființe virtuale aici. Din dialoguri ale surzilor sau în două limbi total diferite, eu mă retrag. Ar fi o pierdere de timp pe care nu mi-o pot permite. Cei care doresc să trăiască în războiul rece, au tot dreptul. Dar atunci când o fac public, trebuie să țină cont de efectele pe care orice act public le are asupra celorlalți. Unii își exersează condeiul în online; e foarte bine. Eu sunt om politic și nu pot să fac același lucru. Mă iau în serios, nu de alta...  PS Comentariul era pentruOctavian Lupu. Fac precizarea pentru a evita atingerea altor susceptibilități nebănuite...

  • Octavian Lupu Deci eu reprezint "majoritatea" care vrea razboiul. Sunt perfect de acord sa incetam dezbaterea in acest punct, atat din respect pentru dvs cat mai ales pentru o cunostinta comuna. Va urez mult succes in rezolvarea treburilor tarii. Eu ma sa incerc sa ma descurc cu razboiul rece.

  • Octavian Lupu Imi vine greu sa inteleg cum persoane care afiseaza orientari de stanga au in acelasi timp simpatii pro-putiniene sau/si rusesti confundand orientarea ideologica a URSS cu cea a Federatiei Ruse. Iata ca mai sunt si partide care stiu pe ce lume traiesc. Din pacate.http://www.digi24.ro/.../Extrema+dreapta+europeana+s-a...
    Extrema dreaptă europeană s-a întâlnit la Sankt...
    DIGI24.RO

  • Prospectiv A-z .
    Daca mi-e permis, revin la ce a spus Talpes si intreb: Daca parerea EUropenilor despre soarta Romaniei nu s-a schimbat dupa ce Romania a fost bagata in cluburi de Bush II? 


    Ar explica asta indifernta/raceala EUropenilor la problemele romanilor, mai ales cand sunt in contradictie fatzisa cu obiectivele si procedurile EUropene? 

    Mai departe, daca Romania *functioneaza* sub comenzile a 3 triaje, iar cel economic este la Berlin, cel politico-militar la DC, iar cel informal la Moscova, ce este fezabil?

    _________

    P.S. Domnule Lupu, Rusia este un bastion al revansismului. Multi i se urca in tren pe motiv ca-i ieftin si/sau li se pare ca-i singurul care ar merge in alta parte. Nimeni n-are idee de destinatie.

Niciun comentariu: