Pe facebook: Şi cum am ajuns aici?

vineri, 1 iulie 2016

Şi cum am ajuns aici?

Smaranda Dobrescu

O discutie la Adevarul in care redactorul are un criteriu unic de evaluare: "acum mancam mai bine". Interlocutorul, Calin Georgescu spune lucruri corecte, adevarate. Sa vedem care ar fi solutiile D-lui la cele doua impedimente majore luate in considerare:
1. Cum ar fi trait oamenii daca cei care au preluat tara in 1989 si-ar fi si iubit-o
2. De doua zeci si cinci de ani ne invartim in sens giratoriu

Adevărul Live, ora 14.00. Călin Georgescu, lider în Clubul de la Roma, despre naţionalism,...

Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă, vine, la Adevărul Live, de la ora 14.00. Acesta va aborda teme precum naţionalismul, ortodoxia şi lupta politică.

adevarul.ro

Smaranda Dobrescu Ca si in alte dati, discursul starii de fapt si de diagnoza este fara prihana. Punerea in aplicare este insa o problema care ar trebui gandita intr-un colectiv cu adevarat competent, imaginativ, specializat, cunoscator al situatiei exacte de unde se pleaca. Ar fi cateva intrebari care necesita raspunsuri inca de la inceput: Exista titluri de proprietate pe teren peste tot?Se are in vedere oprirea vanzarii pamanturilor agricole srtrainilor? In cadrul UE sau in afara UE? Fara un cadastru care sa inregistreze proprietatea, suprafata tarii peste cativa ani cand se va generaliza legea cadastrului cum va fi determinata? Fiinantarea probabil va fi de tip public-privat? Cu ce fonduri va functiona in paralel industria remanenta daca bancile se retrag? Etc, etc
Si nu in ultimul rand, care va fi mediul in care va functiona cadrul facilitatilor de comert si al securitatii geostrategice si cum se va comporta tara cu trei obiective daca pana atunci conducerea tehnocrata sau de alt gen va aproba TTIP-ul?? Daca mi s-ar permite un sfat, m-as grabi sa spun ca indiferent de succesul sau insuccesul planului D-lui CG. D-lui este obligat sa-si lase teren liber si sa faca campanie impotriva intregului sau unor parti din TTIP.

Prospectiv A-z:
Spune destule foarte bine. Poate ca-i cerem prea multe dela inceput, mai cu seama in conditiile in care status-qvo-ul ne duce la ruina, fara speranta!

Platon Florin se pregatesc noutati pt in toamna, acum ca Nicusor nu mai are avant ;)

Prospectiv A-z:
Macar...

Smaranda Dobrescu Vesnica promisiune, vesnica speranta..cu o retorica frumoasa, plina de principii si cam atat...

Prospectiv A-z:
Şi cum am ajuns aici?

Dintr-o ignoranţă absolut totală şi din cozile de topor care şi-au văzut visul erotic după 1989 şi n-au făcut altceva decât să-şi vândă ţara. S-a vândut tot. Flota românească, de peste 300 de nave, circulă sub alte pavilioane. Hrană-apă-energie este soluţia României pentru refacerea ei. Hrană ieftină care să fie vândută în Europa. Hrană produsă natural. Nu poţi să compare nicio roşie crescută pe pământ românesc cu legumele din Occident. România nici nu există pe piaţa din Occident, deşi ar putea fi unul dintre cei mai mari exportatori.
.
Touşi, am avut câteva obiective de ţară: NATO şi UE sunt printre ele. UE şi NATO sunt un mit. UE şi NATO nu au fost proiecte.

Fals au fost considerate obiective. UE este doar un mijloc prin care tu te poţi dezvolta. UE este o corporaţie cu nişte acţionari care răspund la apelul celor care au fondat-o şi care o susţin. UE este un mijloc, nu o cale. România nu a negociat nimic, doar s-a împăunat. Dacă noi nu avem grijă de noi, cum să avem grijă de ţară? Bolile toate pleacă de la hrană. Acesta este adevărul din această lume. Pacea nu este doar lipsa războiului. Pacea este prezenţa adevărului. Medicina ar trebuie să fie doar medicina de intervenţie. Trebuie mai întâi să ne înţelegem pe noi spiritual şi să comunicăm energetic noi cu noi. Abia apoi voim înţelege ce putea face şi pentru ţara noastră. Gândim violent, gândim negativ şi nu ne face bine. Dezvoltarea ţării înseamnă în primul rând pace.
.
Cine suntem noi în lume?

Ca ţară, noi nici nu mai existăm pe harta lumii, pentru că nu producem nimic. Am regresat istoric. Noi nu existăm nicăieri. Preşedintele şi premierul comunică cu oamenii prin Facebook. Cum e posibil aşa ceva? E o jignire. Du-te domnule şi şterge-i lacrimile de pe obraz ţăranului care ară cu plugul de lemn! O problemă imensă o reprezintă avorturile. Au fost peste 15 milioane de avorturi, adică încă un popor.
.
Cum e percepută în afară lupta anticorupţie?

Imaginea cătuşelor în media românească face un rău imens. Nu este nicăieri în lume aşa ceva. În puşcărie intră doar scalvii. Sunt doar interesele grupului.
.
Adică marii politicieni sunt sclavi?

Da.

Sclavii cui?

Aveţi impresia că băieţii aceştia au intrat în puşcărie pentru trei ferestre?
.
Ce mai putem face?

Trebuie să ne unim. Fiecare trebuie să lucreze cu el însuşi. Altfel n-ai cum să-ţi ajuţi ţara. Trebuie să reconstruim ţara. E bine că avem monedă proprie şi de ea trebuie să ţinem cu dinţii.

Smaranda Dobrescu La diagnostic se mai poate adauga: inrobirea tarii prin import, Peste 85% din alimente sunt importate, cand resursele tarii ar putea hrani mai mult de doua actuale Romanii; Siguranta alimentara si diminuarea importurilor ar fi o tema de discutat in CSAT. Actuala lege trecuta prin Parlament prin care 51% din produsele din supermarketuri trebuie sa fie romanesti este un inceput, suna bine dar se va opri la buna intentie daca nu se va forma si un sistem de achizitie a produselor romanesti. Mai mult, nu toata populatia considera ca e un lucru important si posibil dpdv al legislatiei UE sa faci protectionism. Ce-ar fi sa incercam? Nu am fi primii in niciun caz. Grav mi se pare ca atat profesorul Cosea cat si D-l Calin Georgescu au incercat sa gaseasca cateva produse cu care sa putem iesi pe pietele externe si le-a fost dificil sa le numeasca. CG le-a denumit doar generic.

Smaranda Dobrescu Are dreptate Calin Georgescu in privinta hranei sanatoase. Iata ce se discuta, poate chiar ni se impune:
http://www.flux24.ro/oficial-american-declaratii.../

Oficial american, declaraţii tranşante la Bucureşti: SUA NU ACCEPTĂ produsele…

flux24.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 1 iulie 2016

Şi cum am ajuns aici?

Smaranda Dobrescu

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv