O naţiune, ca şi orice alt grup, nu este decât un număr de indivizi şi
nu poate avea alte drepturi în afara drepturilor cetăţenilor ei
individuali. O naţiune liberă, adică o naţiune ce recunoaşte, respectă
şi apără drepturile individuale ale cetăţenilor săi are dreptul la
integritatea sa teritorială, la sistemul său social şi la forma sa de
guvernământ. Guvernul unei asemenea naţiuni nu este cârmuitorul, ci
servitorul, sau agentul (sau reprezentantul) cetăţenilor săi, şi nu are
alte drepturi în afara celor ce îi sunt delegate de către cetăţenii săi
pentru îndeplinirea unei sarcini precise şi strict delimitate (şi anume
sarcina de a-i proteja de forţa fizică, sarcină care este consecinţă a
dreptului cetăţenilor la autoapărare).
Exista o impresie pe plan mondial ca asistăm în prezent la o deplasare a conceptului de drepturi de la individ la grup.
Iata ca cu ocazia Zilei Eroilor, prim ministrul Ciolos are un alt vocabular:
"Îi cinstim astăzi pe eroii României de ieri și de azi, pe toți cei care au avut crezul că binele comun este deasupra binelui propriu, că libertățile semenilor sunt mai importante decât libertatea individuală, că drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societății. "
Oare are vreo semnificatie acest vocabular sau este pur si simplu o exprimare necontrolata?
Exista o impresie pe plan mondial ca asistăm în prezent la o deplasare a conceptului de drepturi de la individ la grup.
Iata ca cu ocazia Zilei Eroilor, prim ministrul Ciolos are un alt vocabular:
"Îi cinstim astăzi pe eroii României de ieri și de azi, pe toți cei care au avut crezul că binele comun este deasupra binelui propriu, că libertățile semenilor sunt mai importante decât libertatea individuală, că drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societății. "
Oare are vreo semnificatie acest vocabular sau este pur si simplu o exprimare necontrolata?
Declaraţii fasciste în discursul oficial al Prim-ministrului român Dacian Cioloş
cotidianul.ro
Alexandru Botu O
exprimare necontrolata? Necontrolata de cine, caci vad ca exprimarile
inaltilor demnitari sunt strict controlate. Ciolos a spus clar ca
eroii (nu el, Ciolos!) "au avut crezul că binele comun este deasupra
binelui propriu, că libertățile semenilor sunt mai importante decât
libertatea individuală, că drepturile personale se circumscriu
drepturilor fundamentale ale societății. "
Smaranda Dobrescu Alexandru,
prefer sa ma gandesc ca premierul nostru admira fara limite curajul si
sacrificiul eroilor si iese hiperbolizant din tipar decat sa accept ca
este adeptul unor schimbari radicale fata de Declaratia drepturilor
omului, de exemplu.
Alexandru Botu Doamna Smaranda Dobrescu, prima varianta este cea mai plauzibila. Eu asa cred, fara sa fiu prea excitat de altii.
Smaranda Dobrescu Alexandru Botu, poate
articolul scoate din context niste exprimari care intamplator erau
principii fasciste. De fapt, daca ne referim la eroi, aceia se jertfesc
pentru mai binele comun din convingere si altruism. Altfel, ar fi
mercenari. (Mi-am adus aminte de o
discutie avuta cu Prospectiv A-z pe aceasta tema)....Ramane insa sa
studiem in ce masura exista tendinta deplasarii conceptului de drepturi
de la individ la grup
Ioan Albescu În
general, România a fost condusă până acum, cu mici și nesemnificative
excepții după principiul contrar a ceea ce a enunțat dl Cioloș, adică
înaintea binelui comun stă binele meu, sau și mai și, mă preocupă binele
meu și nu prea îmi fac grijă de binele
comun. Astfel, directori de intreprinderi numiți politic, secretari de
stat și miniștri, primari și prefecți, în loc să se preocupe de binele
comunității pe care o păstoreau -sau preocupat de propriul lor bine de
regulă sacrificând binele comunității. Și nu mă refer la liberali, nici
la penețecediști ci în primul rând la mulți (nu zic toți căci aș
păcătui) dintre sociali-democrați pentru că în țara asta una zicem și
alta fumăm. Deci dl Cioloș a avut o exprimare extrem de controlată și
la obiect. Cred însă că o oarecare confuzie a fost generată de citirea
ad litteram a secvenței "că libertățile semenilor sunt mai importante
decât libertatea individuală" care ar trebui citită "că libertatea
semenilor este mai importante decât propria libertate" ceea ce după
mine rezidă din context referitor la eroi. Dacă nu aș avea un imens
respect pentru un autor onest și echilibrat, care ar trebui să preia cu
simț cum e doamna Smaranda Dobrescu honni soit qui mal y pense!
Alexandru Botu Sigur,
fara sa generalizam, numai eroii stiu ca "libertățile semenilor sunt
mai importante decât libertatea individuală", ceilalti, neeroii, ca toti
ceilalti.
Ioan Albescu Eroii
sunt cei care și-au sacrificat propria libertate pentru liberatea
semenilor lor. A nu se confunda cu tendința de a subordona libertatea
individuală celei colective. Prima este o acțiune voluntară și
individuală asupra propriei libertăți, a doua este un abuz prin care se
restrânge libertatea individuală.
Mihai Ion Turcu O
natiune este o fiinta istorica, generatoare de valori, nu se rezuma la
o realitate prezent, rezulta prin efortul finlist al generatiilor
succesiva si priveste trecutul, p[rezentul si viitorul.Individul uman
devenit persoana, exista ca om numai in si
prin relatie cu societatea care-l umanizeaza, organizeaza ca individ
social, in care se manifesta activ, dar in cadrele ei, avand autonomie,
libertati, drepturi definite, limtari impuse de practica,morala si
justitie si responsabiloitati practice si morale. Societatea emerge prin
relatiile nonintamplatoare dintre indivizii sociali, este o realitate
sistemica emergenta care nu se rezuma la partile ei, avand legi poprii
de agregare, functionare si miscare. Raportul individ social-societate
are dublusens. Declaratia drepturilor omuluisi ce decurge din ea este
insasi o institutie sociala.Inafara de social exista doar putinta celui
mai puternic, mai siret, mai bine instrumentat. Eroice sunt doar faptele
liberconsimtite , exceptionale prin valoarea lor ,pentru promovarea
unor interese si valori sociale, realizate altruist, cu determinare pana
la sacrificiu de sine.
Alexandru Botu Am retinut si eu (si Ciolos, cred) esentialul din ceea ce ne invata Domnul Profesor Mihai Ion Turcu:
".....Eroice sunt doar faptele liberconsimtite , exceptionale prin
valoarea lor ,pentru promovarea unor interese si valori sociale,
realizate altruist, cu determinare pana la sacrificiu de sine."
Mircea Petrescu Draga
Smaranda, multumesc mult pentru ceea ce ai scris. Este de neinteles ca
acesti oameni pot vorbi cu atata usurinta...In alta ordine de idei, te
rog mult sa imi transmiti din nou adresa de email. Doresc sa iti
transmit un text si nu ma pricep sa il
introduc si sa il transmit prin Facebook. Spre rusinea mea, am pierdut
adresa pe care mi-ai dat-o mai de mult. Nu am nici numarul de telefon
si, culmea, nu am nici coordonatele lui Radu...Cu multumiri si cu scuze,
Mircea Petrescu.
Smaranda Dobrescu Via Adrian Severin
Aluneca discursul oficial pe panta fascismului?
Cu doar câțiva ani în urmă, îndrăzneala unei aluzii cu privire la caracterul fascistoid al unor discursuri sau gesturi politice trezea un val de proteste. Cel care o făcea era imediat etichetat drept diversionist cripto-comunist, căci – nu-i așa? – numai bătrânii bolșevici își scuzau apetiturile dictatoriale prin referiri la fantoma fascismului.
Iată, însă, că astăzi acuzele directe de fascism sau neo-fascism adresate unor personalități publice de prim rang, precum și unor partide sau unor organizații neguvernamentale, se aud aproape zilnic și nimeni nici măcar nu ridică din sprâncene. Asta spune ceva. Spune că pericolul este real și lumea o simte. De nu ar simți-o prea târziu.
Cea mai recentă acuzație privind afirmații de tip fascist, îl vizează chiar pe premierul Dacian Cioloș și se referă la discursul acestuia prilejuit de Ziua Eroilor. Cel care a aprins fitilul pe rețelele sociale a fost profesorul Valentin Stan iar bomba a explodat într-un editorial din ziarul Cotidianul. Aceasta a prilejuit fostului ministru al muncii, distinsa social-democrată Smaranda Dobrescu, lansarea unei dezbateri pornind de la întrebări în substanța cărora se citește deopotrivă ambiguitatea discursului amintit și îngrijorarea față de curentul fascizant al punerii libertăților colective deasupra celor individuale.
În acest context s-a făcut o comparație între retorica sărmanului premier tehnocrat Cioloș și cea a Ducelui Benito Mussolini, prilej cu care s-au identificat o serie de grave similitudini. Dacă teama de fascizare a României este justificată, apropierea dintre cei doi nu mi se pare a fi.
Desigur, domnul Cioloș a fost mai mult decât neinspirat atunci când a afirmat că „libertatea personală” este mai puțin importantă decât „libertatea semenilor”. Acest raport nu este egal însă cu cel prin care Mussolini așeza statul, ca expresie a intereselor colective, deasupra individului, negând astfel libertatea și libertățile celui din urmă.
În cazul eroilor, la care se referea Dacian Cioloș, nu era vorba de libertate ci de viață iar sacrificiul vieții a fost decizia celor care și-au dat-o pentru o cauză comună iar nu decizia vreunui for politic gata să se lupte până la ultimul erou. Aceasta este o nuanță esențială. O nuanță greu de sesizat, însă, atât timp cât discursul politic româneasc actual abundă în declarații relativizând drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Stânga democrată a afirmat și ea în repetate rânduri că între piață și stat mai important este statul, între capital și muncă mai importantă este munca și – atenție! – între individ și societate mai importantă este societatea. Nu este nimic fascist aici. Societatea este una iar statul, ca formă de organizare politică a societății, este alta. Când se spune că societatea este mai importantă decât individul nu se pune problema strivirii individului și a dizolvării personalității lui în anonimatul colectiv, ci dimpotrivă, a construirii unei comunități în care personalitatea fiecăruia se dezvoltă și se manifestă în solidaritate iar nu în egoism, în care indivizii sunt integrați iar nu marginalizați.
Cu totul altfel stau lucrurile când spunem, precum Mussolini, că individul trebuie să se supună statului. Ideea că statul, nestructurat de indivizi și nerespectuos față de personalitatea umană individuală, reprezintă interesul coelctiv în stare pură, este fascism pur.
Ordinea statală modernă se bazează pe o relație stat-individ în cadrul căreia statul garantează drepturile individuale și respectă principiul laicității. În cadrul acestui raport, dreapta conservatoare a tins mereu spre creșterea rolului statului în dimensiunea lui polițienească și spre scăderea rolului său social. Stânga social-democrată a încercat, dimpotrivă, să mărească rolul statului ca gardian și garant al integrării și dreptății sociale, făcând din securitatea socială o premisă a libertății individuale, de asemenea apărată de stat.
Scoaterea drepturilor omului din contextul statal a reprezentat doar o falsă eliberare a individului. Având dreptul de a cere tuturor apărarea libertăților sale, fără a avea obligații față de nimeni, individul a ajuns la mâna orișicui, fără a se simți responsabil față de cineva. Dacă lupta între bogați și săraci, specifică stângii, a părăsit terenul național și s-a urcat la nivelul confruntării globale între națiunile bogate și cele sărace, lupta dintre libertate și hegemonie se duce azi iarăși la nivelul statului cu atât mai polițienesc cu cât este mai anațional. După ciudățenia național-comunismului, trăim azi aberația internaționalismului fascist. Cu cât libertatea abstractă a individului la nivel global este mai tare proclamată, cu atât libertatea lui concretă este mai îngrădită la el acasă; îngrădită nu de principiul solidarității sociale, al egalității șanselor și al coexistenței multiculturale, ci al supremației statului, al superiorității lui, chipurile morale, în raport cu egoismele individuale.
Ca întotdeauna retorica fascistă este ambiguă în formă și reacționară în conținut. În confuzia generată de o atare retorică trebuie obervat că nu grupul, ca societate sau comunitate umană, este contrapus și supraordonat individului, ci statul ca braț înarmat al ordinii oligarhice este exaltat și așezat deasupra acestuia.
Dacă ceva este în neregulă cu discursul domnului Cioloș nu este ideologia autorului (acesta nu are nici o ideologie) ci faptul că ambiguitățile de discurs care lasă loc acuzațiilor de fascism, nu au fost sesizate de vorbitor întrucât fascismul și ideile lui fac parte azi dinnou din admosfera epocii. În acest context, asemenea burghezului gentilom, domnul Cioloș a făcut proză…fascistă, fără să știe.
Ceea ce nu înseamnă că nu sunt și unii care știu ce fac. De aceea Dacian Cioloș trebuie criticat chiar și atunci când el nu știe de ce. Prietenii – sau mai exact patronii – știu de ce.
Aluneca discursul oficial pe panta fascismului?
Cu doar câțiva ani în urmă, îndrăzneala unei aluzii cu privire la caracterul fascistoid al unor discursuri sau gesturi politice trezea un val de proteste. Cel care o făcea era imediat etichetat drept diversionist cripto-comunist, căci – nu-i așa? – numai bătrânii bolșevici își scuzau apetiturile dictatoriale prin referiri la fantoma fascismului.
Iată, însă, că astăzi acuzele directe de fascism sau neo-fascism adresate unor personalități publice de prim rang, precum și unor partide sau unor organizații neguvernamentale, se aud aproape zilnic și nimeni nici măcar nu ridică din sprâncene. Asta spune ceva. Spune că pericolul este real și lumea o simte. De nu ar simți-o prea târziu.
Cea mai recentă acuzație privind afirmații de tip fascist, îl vizează chiar pe premierul Dacian Cioloș și se referă la discursul acestuia prilejuit de Ziua Eroilor. Cel care a aprins fitilul pe rețelele sociale a fost profesorul Valentin Stan iar bomba a explodat într-un editorial din ziarul Cotidianul. Aceasta a prilejuit fostului ministru al muncii, distinsa social-democrată Smaranda Dobrescu, lansarea unei dezbateri pornind de la întrebări în substanța cărora se citește deopotrivă ambiguitatea discursului amintit și îngrijorarea față de curentul fascizant al punerii libertăților colective deasupra celor individuale.
În acest context s-a făcut o comparație între retorica sărmanului premier tehnocrat Cioloș și cea a Ducelui Benito Mussolini, prilej cu care s-au identificat o serie de grave similitudini. Dacă teama de fascizare a României este justificată, apropierea dintre cei doi nu mi se pare a fi.
Desigur, domnul Cioloș a fost mai mult decât neinspirat atunci când a afirmat că „libertatea personală” este mai puțin importantă decât „libertatea semenilor”. Acest raport nu este egal însă cu cel prin care Mussolini așeza statul, ca expresie a intereselor colective, deasupra individului, negând astfel libertatea și libertățile celui din urmă.
În cazul eroilor, la care se referea Dacian Cioloș, nu era vorba de libertate ci de viață iar sacrificiul vieții a fost decizia celor care și-au dat-o pentru o cauză comună iar nu decizia vreunui for politic gata să se lupte până la ultimul erou. Aceasta este o nuanță esențială. O nuanță greu de sesizat, însă, atât timp cât discursul politic româneasc actual abundă în declarații relativizând drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Stânga democrată a afirmat și ea în repetate rânduri că între piață și stat mai important este statul, între capital și muncă mai importantă este munca și – atenție! – între individ și societate mai importantă este societatea. Nu este nimic fascist aici. Societatea este una iar statul, ca formă de organizare politică a societății, este alta. Când se spune că societatea este mai importantă decât individul nu se pune problema strivirii individului și a dizolvării personalității lui în anonimatul colectiv, ci dimpotrivă, a construirii unei comunități în care personalitatea fiecăruia se dezvoltă și se manifestă în solidaritate iar nu în egoism, în care indivizii sunt integrați iar nu marginalizați.
Cu totul altfel stau lucrurile când spunem, precum Mussolini, că individul trebuie să se supună statului. Ideea că statul, nestructurat de indivizi și nerespectuos față de personalitatea umană individuală, reprezintă interesul coelctiv în stare pură, este fascism pur.
Ordinea statală modernă se bazează pe o relație stat-individ în cadrul căreia statul garantează drepturile individuale și respectă principiul laicității. În cadrul acestui raport, dreapta conservatoare a tins mereu spre creșterea rolului statului în dimensiunea lui polițienească și spre scăderea rolului său social. Stânga social-democrată a încercat, dimpotrivă, să mărească rolul statului ca gardian și garant al integrării și dreptății sociale, făcând din securitatea socială o premisă a libertății individuale, de asemenea apărată de stat.
Scoaterea drepturilor omului din contextul statal a reprezentat doar o falsă eliberare a individului. Având dreptul de a cere tuturor apărarea libertăților sale, fără a avea obligații față de nimeni, individul a ajuns la mâna orișicui, fără a se simți responsabil față de cineva. Dacă lupta între bogați și săraci, specifică stângii, a părăsit terenul național și s-a urcat la nivelul confruntării globale între națiunile bogate și cele sărace, lupta dintre libertate și hegemonie se duce azi iarăși la nivelul statului cu atât mai polițienesc cu cât este mai anațional. După ciudățenia național-comunismului, trăim azi aberația internaționalismului fascist. Cu cât libertatea abstractă a individului la nivel global este mai tare proclamată, cu atât libertatea lui concretă este mai îngrădită la el acasă; îngrădită nu de principiul solidarității sociale, al egalității șanselor și al coexistenței multiculturale, ci al supremației statului, al superiorității lui, chipurile morale, în raport cu egoismele individuale.
Ca întotdeauna retorica fascistă este ambiguă în formă și reacționară în conținut. În confuzia generată de o atare retorică trebuie obervat că nu grupul, ca societate sau comunitate umană, este contrapus și supraordonat individului, ci statul ca braț înarmat al ordinii oligarhice este exaltat și așezat deasupra acestuia.
Dacă ceva este în neregulă cu discursul domnului Cioloș nu este ideologia autorului (acesta nu are nici o ideologie) ci faptul că ambiguitățile de discurs care lasă loc acuzațiilor de fascism, nu au fost sesizate de vorbitor întrucât fascismul și ideile lui fac parte azi dinnou din admosfera epocii. În acest context, asemenea burghezului gentilom, domnul Cioloș a făcut proză…fascistă, fără să știe.
Ceea ce nu înseamnă că nu sunt și unii care știu ce fac. De aceea Dacian Cioloș trebuie criticat chiar și atunci când el nu știe de ce. Prietenii – sau mai exact patronii – știu de ce.
Mihai Ion Turcu Elementele
"recurente'" ale activitatii numite stat ar fi :1.formeaza sau
modeleaza un ansamblu statoenic de relatii intre anumiti oameni,impreuna
cu bunurile lor,creaza intre niste oameni o unitate sau o societate
2.ea presupune o putere ordonatoare sau o
forma de carmuire,sau o relatie de comanda si supunere intre oameni,
comporta in mod necesar o ierarhie,desi nu se identifica cu aceasta,
3.activitatea care creaza si mentine statul este intotdeauna exclusiva
si paricularista, afirmandu-se prin contrast cu a altora,care nu fac
parte din comunitatea respectiva. (``Miller David, Enciclopedia
Blackwell a gandirii politice, Humanitas,2000.)Exista comunitati
societale protostatale bazate pe consens si impunerea lui ocazionala, in
temeiul cutumei. Foarte la moda este "societatea civila' care indica
socialitati non stat, non politice, non religioase, alcatuind trama
persistenta ai societatii. Am putea spune ca in acest moment "statul'
european (state natiune) este in disolutie prin transferarea de
autoritate catre Bruxelles, si statul federal nu exista inca decat in
schita. Cu alte cuvinte ne aflam intr-o tranzitie cu nefinitudini,
dinamici incoerente, erori si risc. Evidente sunt reactii conservatoare
care nu au ceva a face cu "fascismul" ci cu incertitudinea obiectiva si
subiectiva a unor oameni acomodati existentei in state.Guvernul Ciolos
nu trebuia sa existe, este o anomalie cu viata scurta si utilitate
indoielnica, acceptata de actorii politici din motive tactice, de
partid, la un moment dat. Astazi ascultam motivatia Domnilor Dragnea si
Tariceanu pentru necenzurarea Guvernului Ciolos, argumente tactice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu