Au Liiceanu, Patapievici &co de sunete neoliberale ac-ideologic si de cojocul astora?
Nearly half of Americans would have trouble finding $400 to pay for an emergency. I’m one of them.
theatlantic.com|By Neal Gabler
Dinica Roman Tocmai am gasit un raspuns
Fragmentarium Politic
Îmbălsămarea” memoriei lui Gabriel Liiceanu este prematură. Este și nedreaptă, doar pentru trecut. Filosoful are o datorie și față de prezent
Fara indoiala, Gabriel Liiceanu are o statura filosofica inconfundabila, este un filosof cu opera, in special dupa 1989, un noician si un heideggerian. Imi amintesc ca un apropiat din anii ’80, pentru care foloseam apelativul de “filosof”, ma corecta de fiecare data, spunandu-mi ca filosof era Constantin Noica, restul erau profesori de filosofie. Anii au trecut si cam acelasi lucru se spune, acum, despre discipolul lui Noica. Desigur, România lui Nicolae Ceaușescu nu era Ungaria lui János Kádár, comunistul sangeros care cu sprijinul trupelor sovietice i-a luat locul lui Imre Nagy, care a fost condamnat la moarte si executat, dupa ce sentința a fost aprobată în prealabil de Comitetul Executiv al Partidului Comunist Maghiar. [In subsidiar, este ciudata coincidenta de antisovietism la Imre Nagy (v. 1956) si Nicolae Ceausescu (v. 1968), ca un fel de “fratietate pentru suveranitate”, un subiect spumant, poate ar merita o paralela.]
Cred insa ca “imbalsamarea” memoriei lui Liiceanu este prea devreme, mai are inca multe de spus “in” filosofie si “despre” politica. “Inghetarea in proiect”, cum suna una dintre licentele sale politico-filosofice, nu-i este caracteristica. Incontestabil, este un filosof de dreapta, dar nu un fanatic de dreapta, un inrobit de ideologia dreptei si un orb la politica de dreapta, grosso modo vorbind. Nu stiu daca Gabriel Liiceanu a fost inscris in PCR, asa cum a fost Heidegger in NSDAP, ambele cred ca la fel de formale, dar ultimul a criticat depersonalizarea, instrainarea si conceptiile rasiale pe care le-a adus nazismul. Liiceanu insa nu a avut critici despre comunism, mai mult, a avut pagini de marxism, despre care acum ne grabim sa spunem, edulcorant, ca erau “lipite”, trecem chiar linia si-l scoatem “antimarxist”.
Ceea ce este greu de inteles la actualul Liiceanu este “mutenia” lui fata de derapajele de austeritate sociala, “dragostea pentru semenii săi, umiliți și insultați” l-ar fi obligat la impotrivire, dar si tacera fata de exclusivismul politic al “profitorilor timpurilor de tristețe și înjosire”. Probabil, si asta ar putea fi o circumstanta favorizanta, Liiceanu nu se grabeste cu atitudinea critica fata de un singur guvern sau un singur presedinte de dreapta, asteapta confirmarea unor constante in mai multe cazuri. Si lui Lech Walesa i-a mai trebuit inca un sfert de secol pentru a-si face cunoscuta a doua dezamagire.
Privind comunismul, am o vaga indoiala ca acesta s-ar fi ocupat cu “organizarea urii”, e prea neprofitabila si consumptiva, cred ca ne orbim singuri, comunismul isi organiza interesele de dominatie mondiala, de revolutie mondiala, de ordine unipolara, cum spunem azi, ceea ce este palpabil si profitabil, absolut si etern, nu relativ si pasager ca un sentiment, ca o bula care se sparge. La fel si fascismul, scopul vizat a fost tot o ordine unipolara, mijlocul a fost altul, razboiul mondial. Noi inca pacatuim cu definirea totalitarismului, limitandu-l la cadre interne, la o tara sau alta, la un regim sau altul, fara sa luam in calcul scopul sau de grandoare totala, la nivel global.
http://www.contributors.ro/cultura/20170/
Fragmentarium Politic
Îmbălsămarea” memoriei lui Gabriel Liiceanu este prematură. Este și nedreaptă, doar pentru trecut. Filosoful are o datorie și față de prezent
Fara indoiala, Gabriel Liiceanu are o statura filosofica inconfundabila, este un filosof cu opera, in special dupa 1989, un noician si un heideggerian. Imi amintesc ca un apropiat din anii ’80, pentru care foloseam apelativul de “filosof”, ma corecta de fiecare data, spunandu-mi ca filosof era Constantin Noica, restul erau profesori de filosofie. Anii au trecut si cam acelasi lucru se spune, acum, despre discipolul lui Noica. Desigur, România lui Nicolae Ceaușescu nu era Ungaria lui János Kádár, comunistul sangeros care cu sprijinul trupelor sovietice i-a luat locul lui Imre Nagy, care a fost condamnat la moarte si executat, dupa ce sentința a fost aprobată în prealabil de Comitetul Executiv al Partidului Comunist Maghiar. [In subsidiar, este ciudata coincidenta de antisovietism la Imre Nagy (v. 1956) si Nicolae Ceausescu (v. 1968), ca un fel de “fratietate pentru suveranitate”, un subiect spumant, poate ar merita o paralela.]
Cred insa ca “imbalsamarea” memoriei lui Liiceanu este prea devreme, mai are inca multe de spus “in” filosofie si “despre” politica. “Inghetarea in proiect”, cum suna una dintre licentele sale politico-filosofice, nu-i este caracteristica. Incontestabil, este un filosof de dreapta, dar nu un fanatic de dreapta, un inrobit de ideologia dreptei si un orb la politica de dreapta, grosso modo vorbind. Nu stiu daca Gabriel Liiceanu a fost inscris in PCR, asa cum a fost Heidegger in NSDAP, ambele cred ca la fel de formale, dar ultimul a criticat depersonalizarea, instrainarea si conceptiile rasiale pe care le-a adus nazismul. Liiceanu insa nu a avut critici despre comunism, mai mult, a avut pagini de marxism, despre care acum ne grabim sa spunem, edulcorant, ca erau “lipite”, trecem chiar linia si-l scoatem “antimarxist”.
Ceea ce este greu de inteles la actualul Liiceanu este “mutenia” lui fata de derapajele de austeritate sociala, “dragostea pentru semenii săi, umiliți și insultați” l-ar fi obligat la impotrivire, dar si tacera fata de exclusivismul politic al “profitorilor timpurilor de tristețe și înjosire”. Probabil, si asta ar putea fi o circumstanta favorizanta, Liiceanu nu se grabeste cu atitudinea critica fata de un singur guvern sau un singur presedinte de dreapta, asteapta confirmarea unor constante in mai multe cazuri. Si lui Lech Walesa i-a mai trebuit inca un sfert de secol pentru a-si face cunoscuta a doua dezamagire.
Privind comunismul, am o vaga indoiala ca acesta s-ar fi ocupat cu “organizarea urii”, e prea neprofitabila si consumptiva, cred ca ne orbim singuri, comunismul isi organiza interesele de dominatie mondiala, de revolutie mondiala, de ordine unipolara, cum spunem azi, ceea ce este palpabil si profitabil, absolut si etern, nu relativ si pasager ca un sentiment, ca o bula care se sparge. La fel si fascismul, scopul vizat a fost tot o ordine unipolara, mijlocul a fost altul, razboiul mondial. Noi inca pacatuim cu definirea totalitarismului, limitandu-l la cadre interne, la o tara sau alta, la un regim sau altul, fara sa luam in calcul scopul sau de grandoare totala, la nivel global.
http://www.contributors.ro/cultura/20170/
Smaranda Dobrescu Ca
sa fac o legatura si cu marturisirea scriitorului din "The secret shame
of middle-class americans..." ma intreb cui a folosit faptul ca odata,
intrecut. Liiceanu s-a manifestat ca un anti-marxist convins daca acum,
ca un distins editor de carti, intr-o
continua relatie cu scriitorii le cere acestora bani pentru a-si publica
cartile? (Ei, nu tuturor! Amicului Cartarescu si celor care traduc din
Heidegger, le aplica exceptiile de rigoare). Asadar, marele editor
contribuie la rusinarea modestei clase de mijloc in tara lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu