Pe facebook

sâmbătă, 2 iulie 2016

Platon Florin shared The Guardian's video.

“Unless you are able to ask those who make decisions over you `how do I get rid of you?` And get a meaningful answer, you don’t have a Democracy”

2,792,065 Views

The Guardian

April 15

Owen Jones met Yanis Varoufakis, who said a British exit from the European Union would only serve to speed up the disintegration of the EU. In the end, the only beneficiaries would be xenophobes, racists and ultra-nationalists everywhere, he says.

Comments

Smaranda Dobrescu Sunt de acord cu cele spuse de YV, chiar daca cu un an inainte nu era atat de convins de necesitatea mentinerii UE in formula actuala. Intre timp miscarile xenofobe, rasiste, ultra-nationaliste s-au inmultit si radicalizat tocmai din cauza ciuntirii suveranitatii nationale, si a refugiatilor impusi de Bruxelles (sau Germania, mai bine spus). O intrebare rautacioasa ar fi aceea daca YV este un partizan al mentinerii UE datorita partidului sau pan-european care isi justifica existenta prin existenta bazinului geografic UE sau vocatia sa de stanga il determina sa organizeze o opozitie puternica la o Europa neoliberala. Asa cum il cunosc inca de pe vremea lecturii "minotaurului" inclin sa cred in a doua varianta. Un lucru pe care totusi nu il inteleg este care este solutia lui pentru a intari democratia la nivel european: pe de o parte doreste cresterea suveranitatii parlamentelor nationale, ceea ce inseamna democratie la nivel inferior, pe de alta parte doreste o mai buna exprimare a democratiei la nivel european. Trilema de acum clasica a economiei mondiale ne spune in mare ca intre hiperglobalizare(integrare), suveranitate nationala si politici democratice, nu putem avea decat cel mult doua din trei.Pentru a aplica aceasta in termenii comertului, daca ne plasam in directia hiper- globalizarii, va trebui sa sacrificam fie suveranitatea nationala, fie democratie, fie ambele. Nu putem pastra toate aceste valori simultan si o multime din problemele noastre deriva din nestiinta sau inabilitateade a internaliza aceste constrangeri pe care economia si politicile ni le impun.

Mihai Ion Turcu Capitalul (financiar) a devenit "lucru in sine si pentru sine" distorsioneaza economia, cu functiile ei, genereaza o economie autofaga, rupta de rosturile ei fundamentale in societate, distorsioneaza initiativa economica, distorsioneaza si partial suprima forta de munca ca factor economic, genereaza o competitie abstracta care nu mai are in centru economia ci banul (o conventie asupra careia nu se mai poate conveni), devalorizeaza orice altceva si sacrifica orice altceva in aceasta competitie, victoria fiind un dezastru. "Peste tot banu-i domnitor....". (Mefistofeles , Faust)

Smaranda Dobrescu Ramane sa ne imaginam societatea post capitalista in care locul banului va fi luat de informatie. Puterea o vor avea cei care isi organizeaza productia de bunuri mai eficient informational si vor ocupa pietele cu produse care nu costa nimic..dar inglobeaza cat mai multe functii, chiar neasteptate din partea unor roboti...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 2 iulie 2016

Platon Florin shared The Guardian's video.

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv