Uniunea Economica si Monetara

Uniunea economica si monetara – 3 iulie 2015

Smaranda Dobrescu

EMU

In patima cu care se discuta problema Greciei in aceste zile in Europa se pare ca s-a pierdut din vedere raportul celor 5 presedinti dat publicitatii in urma cu o saptamana prin care se faceau propuneri de realizare a EMU, uniunea economica si monetara, de fapt o schimbare de structura a UE.
In articolul sau , Democracy and Monetary Union, how not to do it, Ronald Janssen aduce critici acestui raport in referirile sale legate de politica salariale. Am ales cateva idei principale:

Nu e nicio urma de indoiala ca EMU este incompleta, Cheia problemei consta in faptul ca datoria suverana individuala a statelor membre din zona euro nu se mai poate baza pe propria lor banca nationala. Intradevar, cand se adopta o moneda unica, statele membre nu numai ca devin membre ale EMU, dar ele se despart intr-un anume fel de propria lor banca nationala. De exemplu, Banca Nationala a Romaniei va continua sa existe dar cu competenta monetara transferata la Frankfurt iar guvernul de la Bucuresti nu va mai putea cere asistenta in crearea unei institutii de gestionare a banilor in caz de urgenta. Aceasta combinatie ciudata de o banca centrala supranationala impreuna cu 19 stocuri diferite de datorii suverane au facut statele membre ale zonei euro extrem de vulnerabile in cazul listarii pe piata bondurilor a datoriei lor suverane. Nemai fiind capabile sa apeleze la propriile banci nationale in calitate de creditor de ultima instanta, Guvernele din EMU nu au alta alegere decat sa accepte o austeritate brutala - sau falimentul- in confruntarile cu orice criza de lichiditati. Intr-un anume sens, statele membre ale Eurozonei pot fi comparate cu economiile emergente care s-au indatorat intr-o moneda straina asupra careia nu detin niciun control si intra in necazuri serioase cand se schimba situatia pietelor si accesul la finantare este complet taiat.
Pana in 2010, aceasta discrepanta din constructia uniunii monetare in Europa nu a fost sesizabila. Totusi, cand criza din finantele publice ale Greciei a reaparut in 2009 iar bancile centrale declarau refuzul de a accepta datorii colaterale ale Greciei, linia spre faliment din uniunea monetara a devenit dureros de evidenta. Pietele financiare au reactionat intr-un fel predictibil prin crearea de panica si inscenand o profetie proprie implinita. Dandu-si seama ca in absenta sustinerii de catre ECB a datoriilor suverane ale Spaniei, Italiei, Frantei, Belgiei, o centrare pe aceste bonduri ar putea declansa falimentul, pietele au inceput sa functioneze pentru iesire printr-un dumping masiv.
(va urma dupa un timp de gandire :-))

..............................................................................................................................................................

EMU (urmare)
Am incercat sa redau ieri fenomenul de denationalizarea banilor aparut ca urmare a desfiintarii prerogativelor bancilor nationale din zona euro si a disparitiei "creditorului de ultima instanta"
Abia in 2012 Mario Draghi a exprimat ingrijorari fata de absenta unui creditor de ultima instanta promitand oral ca va face tot ce e posibil sa salveze moneda unica.Intre timp pretul platit de Europa nu a fost pur si simplu stagnarea economiei, somaj record, cresterea inegalitatilor. O problema mult mai ingrijoratoare si anume principiul democratiei a fost eludat. Guvernele alese s-au aflat in mod repetat confruntate cu o infima posibilitate de alegere, si cu obedienta ascultare a ceea ce pietele pareau sa ceara ca un must prescris de ECB in scrisori mai mult sau mai putin secrete. Asadar am urmarit in cazul EMU efectul de „denationalizarea banilor"cu toate urmarile avute sau posibil sa se inregistreze in viitor. Cu toate acestea raportul celor cinci presedinti pur si simplu a ignorat aceasta problema.Organizarea unor conferinte si dezbateri suplimentare intre Comisie si PE sunt binevenite dar asta nu inseamna ca ele vor focaliza ingrijorarea fata de puterea pe care pietele si ECB au dobandit-o asupra guvernelor alese in definirea politicilor economice si sociale si, in sfarsit, in decizia asupra alegerilor societale de adoptat.
(va urma)

  Mihai Ion Turcu Se admite faptul ca lumea in intregul ei, inclusiv planeta, s-ar afla intr-un moment de cumpana. Decidentii majori inclina evident spre coagularea unor imperii, numite fin "federatii" de state ca solutie optima pentru mari politici (?), demers in care "denationalizarea banilor" este pighie care sa impinga lucrurile spre obiectiv.Prefigurarea obiectivului este vaga. Cativa decidenti majori care gresesc pot produce o catatrofa. Mai multi decidenti mai aplicati la diversitatea lumii, pot preveni o catarofa. De cateva catarofe am avut parte in secolul trecut. Eronata este credinta in eficienta simplificarii -schematizarii a unor sisteme cu capacitate de autoreglare prin complexitatea lor.

 

  Stefan Kovacs Nu i-a oprit nimeni să meargă pe un deficit dinamic- în funcție de ce se întâmpla în economie,

  S.D  Intr-un contract pe mai multi ani sau intr-un buget multianual o tara isi poate lua anjamentul ca dupa un an in care si-a permis un deficit mai mare decat o anumita impunere, investitia facuta pe seama maririi deficitului ar trebui sa se regaseasca in cresterea economica. Asta ar fi o conditie desteapta, impotriva birocratilor si inchistarilor acestora.

S.K  Un deficit de 10...15% nu pare enorm pentru statele mai slab dezvoltate din UE în condițiile în care reformă nu înseamnă tăierea de salarii și pensii. Să nu mai vorbim de o politică comună în domeniul economic- acolo unde s-ar încuraja turismul în Italia, Spania, Grecia și s-ar descuraja chestiile exotice...

Roxana Iordache OXI! emoticon smile

....................................................................................................................................................

EMU (urmare)

Planificarea centrala a salarilor: „Putere data expertilor"
In loc sa se reflecteze asupra modului in care ar putea fi completata EMU cu un creditor de ultima instanta pentru datoriile suverane, raportul celor cinci presedinti se intoarce la aceleasi retete incercate in ultimii ani: Daca politica monetara este rigida si nu poate apara statele membre de tulburarile pietei, atuci, altceva, in particular salariile trebuie super-flexibilizate. Este ideea simpla:" daca nu putem devaloriza moneda, atunci e nevoie sa devalorizam salariile".Aici raportul este extrem de ambitios cand propune ca fiecare stat membru al zonei euro sa fie imputernicit cu „Autoritate de competitivitate". Aceasta Autoritate (de remarcat modul in care terminologia recurge la un organism de sorginte centrala) este definita ca o entitate independenta care are ca mandat sa compare salarile dintr-un stat membru cu dezvoltarile salariale din alte state membe ale zonei euro.Partenerii sociali ar putea folosi opiniile Autoritatii drept ghid in negocierile lor salariale. Pe mai departe, aceasta „Autoritate de competitivitate" ar putea forma un sistem al zonei euro care sa includa si Comisia.In sfarsit se asteapta sa se foloseasca rezultatele sistemului de autoritate asupra salariilor din zona euro pentru deciziile luate in cadrul Procedurii de Dezechilibre Macroeconomice, implicand posibilitatea de sanctiuni in cazul statelor membre ce nu respecta deciziile. Sigur ca intrebarea pe care ne-o puneam imediat este daca cumva ECB are intentia sa-si asume rolul conducator in sistemul de competitivitate al zonei euro.
Toate acestea par sa mearga prea departe, cel putin din doua motive: Chiar daca raportul Presedinilor este foarte grijuliu in a declara ca intentia nu este de a armoniza institutiile nationale de contracte colective, din moment cepartenerii sociali vor fi fortati prin orice metode sa urmeze aceste instructiuni la stabilirea salariilor, libertatea contractelor colective (cum este stipulata in conventiile OIM) ca si principiul dialogului social autonom (stipulat in Tratatul European) sunt incalcate.

In afara contrazicerii modelului cunoscut de dialog social, exista si aspectul ca pozitiile de salariu competitiv sunt relative, in special in regiunile din zona euro. De exemplu, Franta isi imbunatateste pozitia de competitivitate dar aceasta implica automat o inrautatire a pozitiilor de competitivitate in Spania, Belgia si Germania. Astfel se va juca un joc periculos: Salariile dintr-un stat care sunt cele mai joase cel mai probabil vor deveni standard de referinta de urmat de toti. Si tuturor le va fi subminata dinamica cererii interne in timp ce alte state vor beneficia de piete de export. Este un fel de strategie de a deveni „cersetor la poarta celuilalt"care va sfarsi prin recesiune, mai multa dezinflatie si probabil chiar deflatie.

Concluzie: Cativa ani in urma, Cancelarul Angela Merkel a declarat public ca democratiile din Europa trebuie sa se conformeze pietelor.Cu politica monetara in mainile unei banci centrale supranationale, cu politica fiscala inlantuita de Pactul de Stabilitate si de Compactul Fiscal cu ale sale Consilii Fiscale, democratiile sunt deja bine plasate pe drumul devenirii conforme cu piata sub tutelajul acestor adunari de profesionisti independenti.
Urmatorul pas pare a fi aducerea salariilor si a contractelor salariale sub disciplina consiliilor de experti si sa se faca aceasta pe baza lucratorilor fortati de reguli in zona euro sa concureze unul contra celuilalt. Acesta nu este un proiect de bun augur pentru o Europa democratica.

M.I.T Revin. UE nu trebuie sa-si poropuna sa fie federatie. Trebuie sa ramana confederatie cu pastrarea suveranitatii si responsabilitatii directe a guvernelor nationale privind starea natiunilor in cauza. Lumea nu este condusa de experti. Experstii sunt cel mult consultati. Expertul este un supraspecialist implicit limitat. Lumea e complexa si dinamica, contradictorie, poate fi rationalizata doar partial si se autoregleaza din mers. Importanta este tocmai flexibilitatea si oportunitatea.