Pe facebook: Reciprocitatea prestatiilor sociale in UE

marți, 7 iulie 2015

Reciprocitatea prestatiilor sociale in UE

Reciprocitatea prestatiilor sociale in UE – 24 iunie 2015

Smaranda Dobrescu

Prestatiile familiale acordate pe teritoriul UE in baza prevederilor regulamentelor europene si a legislatiei romane in vigoare sunt alocatia de stat pentru copii; indemnizatia pentru cresterea copilului, sau, dupa caz, stimulentul lunar; indemnizatiile lunare pentru cresterea copilului cu handicap.

Toate acestea se acorda in baza Regulamentului Consiliului nr. 1408/71 referitor la aplicarea regimurilor de securitate sociala salariatilor, lucratorilor independenti si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza in interiorul Comunitatii. Institutiile din Romania responsabile sunt Ministerul Muncii, Directia Generala de Incluziune si Asistenta Sociala din Ministerul Muncii si Directiile de Munca si Protectie Sociala Judetene.

Avand in vedere aceste lucruri, desi Austria, Marea Britanie doresc libera circulatie a fortei de munca dar fara beneficii sociale sau cele din tara de origine, desi Presedintele Iohannis este de acord cu aceasta restrangere de drepturi a copiilor romani-europeni, pana la modificarea actului normativ existent la nivelul Consiliului European, nu conteaza acordul niciunui roman dornic sa faca plecaciuni in afara.

Mihai Ion Turcu Problema este complicata. Nu exista reglementari care acopera toate spetele. De prevazut este ca cine lucreaza legal cu contract de munca , si rezideaza impreuna cu familia intr-un stat UE, platind si taxe si impozite in statul respectiv sa beneficieze de reglementarile sociale din statul in care lucreaza, este rezident si plateste contributii.

S.D Tratatul prevede reciprocitatea prestatiilor, iar unde nu exista o legislatie interna conforma se incheie taratate bilaterale pe securitate sociala, etc. Daca s-ar umbla acum la modificarea acestei prevederi simetrice, ar insemna ca toate celelalte prevederi din Tratat ce tin de reciprocitate devin caduce. Cum ar fi ca statul roman sa plateasca copiilor celor 125 mii nemti care lucreaza in Romania 400 euro alocatie, propriilor copii15 euro iar copiii romanilor care lucreaza in strainatate sa primeasca tot 15 euro? Ar putea guvernul roman sa accepte asa ceva, chiar daca britanicii sau austriecii i-ar cere-o?Reciprocitatea este, iata, una din valorile pe care Europa le respecta.

M.I.T In principiu da. Ce clameaza cei care nu mai vor sa plateasca copiilor unora ce platesc copiilor proprii stim la ce spete se refera. Cum spuneam e complicat. Deunazi un reportaj cu interviu arata o casa frumoasa, si proprietara care a lucrat si "lucreaza" in occident pentru ca are cheltuieli mari in legatura cu nuntile copiilor, explicand cat a costata nunta fiului, incluzand cumpararea miresei ( de 14 ani) si cat a costat nunta fiicei, sume ametitoare, explicand " ca asa-i la noi si nu putem face altfel ca ... asa facem noi "

S.D Nu pot fi de acord cu nicio exceptie in privinta copiilor. Sunt cam fundamentalista indiferent daca e vorba de copii de tigani. emoticon smile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 7 iulie 2015

Reciprocitatea prestatiilor sociale in UE

Reciprocitatea prestatiilor sociale in UE – 24 iunie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv