Pe facebook: Teoria optimului economic

vineri, 25 august 2017

Teoria optimului economic

Teoria optimului economic inseamna cerinta de a lasa ca toata lumea sa castige din jocul, achizitiile si strategiile care se fac; e un joc de suma non-nula. Castigul partajat este mai mic per capita, dar mai echilibrat si, deci, mai de durata; daca unii castiga prea mult, altii pierd mult sau chiar se ruineaza fata vina. Iar un debitor ruinat este un debitor insolvabil, deci un debitor lipsa.
Jocul de suma nula este, in schimb acele in care ceea ce castiga unul, pierde celalalt. Ca la poker. Treptat, unii, foarte putini, care au toti asii in maneca, ajung sa aiba totul, banii, resursele, puterea de a-i controla sau chiar pe aceea de a-i inrobi pe toti ceilalti. De aici rezulta un dezechilibru bun doar pentru constructia piramidei sociale a puterii si bogatiei materiale (care doar foarte rar e dublata de bogatia spirituala sau sufleteasca). Piramida fiind constructia sau figura geometrica cea mai durabila, cea mai rezistenta, s-ar parea ca jocul de suma nula si, deci, dezechilibrul economic, sunt eterne. Dar acest dezechilibru nu e ca in termodinamica, nu e o tendinta naturala eterna catre haos (entropia), e temporar, e ultragiant pentru fiinta morala si emotionala a omului, care tinde catre dreptate si libertate. Rezultatul opozitiei fata de tendinta catre dezechilibrul economic, nefericit, dar natural, logic, este anarhia. Resetarea de dupa explozia anarhiei poate fi o pace calma sau un razboi rece, dar si o societate distopica mai rea decat cea din Jocurile foamei sau din 1984. Sa fim atenti, deci, la semintele de azi, din timpul sfarsitului alchimie, pe care le plantam cu sau fara voie, caci ele vor fi granele de maine.

Comments

Smaranda Dobrescu But now states have yet again fallen in popular esteem, damaged by the crisis of Keynesian and communist economics since the 1970s, and by the rise of “60s” values, which prize individual self-expression and personal fulfilment over loyalty to nation states and other centralised institutions.

This individualism is particularly strong among the educated and the young, just as it was among the Bohemians of Victorian England. And it is no surprise that anarchism should have become important again on the left in recent years – from the “anti-globalisers” of the late 1990s, to the 2011 Occupy movement. Indeed Occupy’s principal theorist, David Graeber, is a Kropotkin enthusiast.

Anarchism’s challenges remain much the same as they were in Kropotkin’s day. How can a group so suspicious of established institutions build an effective movement for the long term? How can it win over a majority addicted to endless growth and ever higher living standards? And how can its ideal social order, founded on local participatory democracy, control the enormous concentrations of power in states and international markets?

Yet much has changed to anarchism’s advantage. A more educated society is becoming ever less deferential and possibly less materialistic. Meanwhile, the failures of both state socialism in 1989 and global capitalism in 2008, and their glaring inability to deal with environmental degradation, demand that we question the way we live as never before. Kropotkin is no messiah, but his writings force us to imagine a politics that might just help save the world.
https://www.theguardian.com/.../anarchism-could-help-save...

‘Anarchism could help to save the world’

State socialism has failed, so has the market. We need to rediscover the anarchist thinker Peter Kropotkin

theguardian.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 25 august 2017

Teoria optimului economic

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv