Pe facebook: Sondaj INSCOP despre acceptarea refugiatilor

duminică, 8 mai 2016

Sondaj INSCOP despre acceptarea refugiatilor

Sondaj INSCOP despre acceptarea refugiatilor – 18 aprilie 2016

Smaranda Dobrescu

Potrivit INSCOP Research, cei mai mulţi dintre români şi-au cristalizat opiniile cu privire la subiect pe fondul dezbaterilor intense care au avut loc în ultima perioadă pe marginea crizei refugiaţilor, precum şi a disponibilităţii României de a-i găzdui.
Potrivit sondajului comandat de „Adevărul", 84,6% dintre respondenţi au afirmat că nu sunt de acord ca refugiaţii sau imigranţii să se stabilească în România, un procent în creştere faţă de noiembrie (80,2%), respectiv septembrie 2015 (65,3%).

Câţi români vor refugiaţi în ţara noastră

Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, numărul românilor care sunt împotriva primirii refugiaţilor în ţară a crescut.

COTIDIANUL.RO

Preda Mihailescu Pai poate nu au facut mare lucru sa ii convinga! Si nici Bruxelles sa ne convinga!

Mihai Ion Turcu Acesti imigranti "de integrat' costa bani, integrarea fiind discutabila. Romania are propriile probleme scpate de sub control pe care statul minimal nu le poate rezolva pentru ca s-a taiat atributiunile si veniturile stabile. Impozitele si taxele nu se colecteaza, cu cat cresc cu atat mai putin. Supraimpozitarea reduce puterea de cumparare. Parte din taxe si profiturile comerciale se expatriaza. Posibil ni se vor promite niste bani pentru tinerea pe loc si in liniste a imigrantilor fara ca aceasta sa fie o solutie. Efectiv nici imediat nici in viitorul mediu oamenii acestia nu au ce sa faca in Romania. Ei au sperat sa castige, sa-si finanteze familiile sa le "intregeasca " pe teritoriul Europei, deci vor relua presiunile spre statele prospere, harababura devenind perfecta.

Smaranda Dobrescu Circula si o gluma despre refugiatii deja intrati in tara: S-au integrat intr-un timp record. Acum sunt deja la lucru in Italia

Mihai Ion Turcu Nu este gluma. Unii de cum au pus mana pe documente s-au indreptat spre agentiile de voiaj.

Smaranda Dobrescu Sa rad, sa plang ca suntem o tara numai buna de ocolit? Date fiind circumstantele nu avem a ne face griji, caci statutul de tara saraca nu atrage pe nimeni...

Smaranda Dobrescu In privinta supraimpozitarii eu am un punct de vedere usor diferit: Este cunoscut ca taxarea prin cota unica a veniturilor din munca si din capital aduce la buget considerabil mai putini bani decat impozitarea progresiva. Partidele de la putere de mai mult de 10 ani au considerat ca fanionul liberalismului care nu trebuie intinat este aceasta taxare mica si in cota unica care stimuleaza investitiile. Investitiile nu au fost stimulate in primul rand din cauza masurii contrare legale de a se repatria profitul. La acesrte masuri din start deficitare pentru buget s-a adaugat si masura neimpozitarii profitului reinvestit, masura fara un control riguros. Rezultatul: somaj. Au si dreptate romanii ca cu doar 4,3 milioane angajati si restul de 5 milioane de varsta activa someri sau in forme ilegale de angajare, a primi refugiati carora sa le acorzi joburi este cam anti-romanesc..

Mihai Ion Turcu Instructia mea in materie financiara tinde spre zero. Cu aceasta limita cred ca Economia Romaniei nu este autentic capitalista. Sub raportul investitiilor suntem o anexa a altor economii capitaliste.Noi contribuabilii romani observam tendinta de crestere a darilor, crestere a preturilor serviciileor si stagnare a veniturilor spre limita functionalului, pentru foarte multi aflansdu-se in criza.

Smaranda Dobrescu In cateva cuvinte, aceasta situatie e datorata lipsei de concordanta intre puterea de cumparare si pretul vietii pentru romanul mediu Asta presupune si ca toti cei care se situeaza mai jos cu veniturile din munca sau asistentiale se califica intr-un grad de saracie. Un gest normal, lipsit de mistificarea ca salarii mai mari inseamna somaj mai mare ar fi ridicarea substantiala a salariului minim.Tocmai tehnocratii, iesiti din curbe si ecuatii(!!) ar trebui sa stie asta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 8 mai 2016

Sondaj INSCOP despre acceptarea refugiatilor

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv