Pe facebook: Hellvig ataca binomul?

marți, 10 mai 2016

Hellvig ataca binomul?

Hellvig ataca binomul? – 21 aprilie 2016

Draghi Puterity

Interesant...

Un interviu exploziv: Hellvig dă atacul la binomul Coldea-Kovesi?

Mihai Ion Turcu Asemenea afirmatii dure , cu citarea lui Iohannis ( parabola fundatiei care trebuie sa fie temeinica, asezata astfel caramida cu caramida, pe teren consolidat ,adica" pas cu pas" si "punct si de la capat") nu este un joc de imagine ci un aviz . Pentru ce spune Helvig este nevoie de spate asigurat, atat dinlauntru, de Iohannis cat si dinafara, cel mai probabil SUA, unde nu intamplator ambasador numit de Iohannis si acceptat de SUA este G.Maior. O alta caramida este noul Procuror General, adus de la Alba Iulia. Faptul ca pe toate canalele este atacat Iohannis face parte din reactia placilor tectonice la actiunile "pas cu pas".

Smaranda Dobrescu Parte din parerea Contelui de Saint Germain exprimata azi pe FB:
"Dar cea mai tare subliniere a lui Eduard Hellvig a fost următoarea: "Trebuie să ieşim din logica distrugerii, doar pentru că nu ne place de cineva. Cred că există prea multă ură şi tensiune în relaţiile noastre sociale şi nu cred că aceste lucruri fac din societatea noastră una productivă". Veți recunoaște că aceste aprecieri nu sună deloc a elogiu la adresa binomului SRI – DNA ci, dimpotrivă, au duritatea unui reproș, unui avertisment, aproape fățiș.

Domnul Eduard Hellvig este unul dintre puținii oameni cheie numiți de Klaus Johannis în structurile de forță edificate de Traian Băsescu în timpul mandatului său. Putem afirma, deci, că Eduard Hellvig este omul lui Klaus Johannis. Ar fi făcut el declarațiile din interviul de mai sus fără să se asigure, înainte, că ele sunt pe placul președintelui? Greu de crezut!

Atunci cum se face că, îndată după acest interviu al lui Hellvig, domnul Johannis pare a-l contrazice. Într-o conferință de presă prilejuită de vizita lui Poroșenko la București, Klaus Johannis nu numai că preia o întrebare despre implicarea DNA în campania electorală, întrebare fără nicio legătură cu prezența la celălalt microfon a omologului său ucrainean, dar renunță, pentru a răspunde acestei intrebări, și la binecunoscutul său laconism. Iată comentariul său integral: "Pentru România, lupta împotriva corupţiei este vitală. În România, acest lucru nu este doar un deziderat. Este un fapt. Lupta împotriva corupţiei se desfăşoară cu intensitate mare, spre disperarea corupţilor, evident. Faptul că suntem în precampanie nu are nicio relevanţă pentru felul în care DNA luptă împotriva corupţiei şi împotriva corupţilor. Nu ştiu exact la ce fel de comandamente v-aţi referit în întrebare, eu nu am cunoştinţă despre existenţa unor comandamente, dar am o părere destul de informată, foarte informată despre cum se desfăşoară lupta anticorupţie. Sunt foarte mulţumit. DNA îşi face treaba foarte bine, nu există niciun fel de imixtiuni politice în felul în care îşi face DNA treaba. Nu există nicio instituţie a statului care să se amestece în treaba DNA sau în felul în care DNA îşi face treaba."

Vorbăreț președintele, nu? Despre o problemă ruptă de contextul conferinței de presă dar care, se pare, trebuia punctată neapărat atunci și nu altădată.

Poporul credul, strada Facebook, diaspora electoare trebuiau să vadă cum domnul Johannis, prompt și vehement, nu doar că nu se alătură șefului SRI în criticile sale ci sare ca ars să apere purificatoarea DNA și, implicit, pe "țarina" acesteia, Laura Kovesi. Ca să nu-i reproșeze nimeni mai târziu, când respectiva doamnă va demisiona sau va fi îndepărtată prin promovare într-un post mai greu din cadrul CE, că el, Klaus Johannis, nu a făcut totul pentru a o susține.

Singura problemă a lui Klaus Johannis în acest joc dublu este că fățărnicia sa (al cărei scop în sine eu îl salut) nu se dovedește suficient de convingătoare pentru a-i păcăli și pe împricinați. Atât doamna Kovesi cât și domnul Coldea nu cred o iota în varianta susținerii lor totale și sincere de către președinte. De aceea îl și țin permanent în șah cu vestitele case închiriate de la Sibiu, cu dosarul soției și soacrei sale, cu o zvonistică despre suspendare și neducerea mandatului până la capăt, toate având darul de a-i șubrezi puterea și popularitatea până la limita unei docilități confortabile.

Are Klaus Johannis forța și resursele necesare de a-și duce până la victorie jocul? Pe care eu îl numesc în mod exagerat "mefistofelic", sperând ca această hiperbolizare să fie mobilizantă? Sau monstrul bicefal îl va înghiți și pe el ca si pe cei dinaintea lui, demonstrând, dacă mai era nevoie, că balaurii pot fi învinși doar în filme."

Mihai Ion Turcu In materie nu exista siguranta.Este un joc periculos care poate fi castigat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 10 mai 2016

Hellvig ataca binomul?

Hellvig ataca binomul? – 21 aprilie 2016

Draghi Puterity

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv