Smaranda Dobrescu "Trebuie
revenit la sistemul în care facultatea era pentru elite: 10% dintr-o
grupă de vârstă sau atât cât este nevoie pentru funcţionarea sănătoasă a
societăţii.".
Ma intreb daca asta este solutia.Noi ne remarcam printr-un numar de studenti sensibil inferior
tarilor dezvoltate. Fata de deceniile trecute, facultatea nu mai e
considerata un sine-qua-non al reusitei in viata. Pe trendul acesta
pragmatic, absolventii liceului intra cat mai repede in lupta cu viata,
ocolind facultatea, fara sa stie macar daca au sau nu chemare pentru asa
ceva. Modelele de succes s-au schimbat in societate si destui tinerii
urmaresc realizarea prin atingerea unei situatii materiale bune. In
aceste conditii nu stiu daca prima parte a enuntului D-lui Moroianu ar
fi corecta - pare atat de restrictiva si acceptam mai degraba partea a
doua a enuntului::"atât cât este nevoie pentru funcţionarea sănătoasă a
societăţii." Asta inseamna orientarea invatamantului dupa nevoile pietei
muncii. Si abia aici incepe o discutie serioasa..i.
Dinica Roman "Ma intreb daca asta este solutia" Elvetienii si germanii par a raspunde DA. Americanii, NU.
Preda Mihailescu Dinica Roman
@ Germanii cam balbaie si sistemul lor de invatamant este clar departe
de a fi cum trebuie. Dar problema este mai complexa - in Germania
universitatile sunt tixite a) pentru ca se poate si b) pentru ca
invatamantul tehnic superior, sau de meserii
au pierdut extrem in ultimele decenii. Si asta face parte din "buna
functionare a societatii". Americanii sunt clar pe elite, si din cate
stiu eu isi faca o socoteala suplimentara: anume ca isi pot permite ca
majoritatea scolilor sa fie de pesima calitate, atata timp cat cateva
sunt de top, iar restul de studenti de top ii aleg din lumea intreaga.
Vedem deci ca intervin mai multe criterii colaterale care joaca un rol decisiv in atitudinea variilor tari. Ideea cu modelul este un autogol. Sistemele de invatamant sunt puternic ancorate intr-o traditie locala, si aici gasesc ca Moroianu are dreptate - cea mai sigura reteta de succes este reinnodarea cu solutii proprii de succes. Ele pot fi completate cu idei luate din straini - care se POT impleti in propria arhitectura. Dar a dori ca altii este o idee falita. Germania incearca asta cu universitatile "de elita", avand Cambridge si Harvard ca modele ... rezultatul este o strutzo-camila care se pune sever in discutie, la 10 ani dela introducerea sistemului...
Vedem deci ca intervin mai multe criterii colaterale care joaca un rol decisiv in atitudinea variilor tari. Ideea cu modelul este un autogol. Sistemele de invatamant sunt puternic ancorate intr-o traditie locala, si aici gasesc ca Moroianu are dreptate - cea mai sigura reteta de succes este reinnodarea cu solutii proprii de succes. Ele pot fi completate cu idei luate din straini - care se POT impleti in propria arhitectura. Dar a dori ca altii este o idee falita. Germania incearca asta cu universitatile "de elita", avand Cambridge si Harvard ca modele ... rezultatul este o strutzo-camila care se pune sever in discutie, la 10 ani dela introducerea sistemului...
Mihai Ion Turcu Constitutia
garanteaza accesul oricui la insvatatura de toate gradele in ideea unui
drept al omului. O societate avansata-si poate permite o asemenea
oferta care priveste aspiratia persoanei nu nevoia societatii. In
principiu mai multi oameni instruiti
este un beneficiu social. Sistemul nostrru actual (Bologna) a fost
adoptat pentru echivalenta UE a diplomelor. Universitatile "studium
universale" nu aveau caracter national ci dimpotriva, "universal",
sistemul studentilor vaganti, de la o universitate la alta in cautarea
profesorilor excelenti dar si a profeorilor. Sistemul prin treapta I,
trei ani, nu profesionalizeaza. Treapta I este propedeutica. Studiile
urmatoare masterat si doctorat specifica. Se adauga alte studii
postdopctorale. Putini urmeaza toate treptele. Multi se limiteaza la
treapta I-a care a devenit "invatamant de masa".
Preda Mihailescu Din
punct de vedere social calitatea conteaza de asemeni, deci o rigoare in
selectie se impune. Invatamant anglo-saxon este pe bani grei, cel
European este gratuit sau aproape. Invatamantul pe bani a creat de-a
lungul secolelor niste varfuri stabile.
Problema este partea invizibila a ice-bergului: ce alternative exista alaturi de studiul universitar, pentru a asigura o pregatire cu recunoastere sociala mai inalta si mai calificata decat scoala obligatorie?
Problema este partea invizibila a ice-bergului: ce alternative exista alaturi de studiul universitar, pentru a asigura o pregatire cu recunoastere sociala mai inalta si mai calificata decat scoala obligatorie?
Mihai Ion Turcu Cine
trebuie sa organizeze si finanteze acest invatamant? Cred ca statul
trebuie sa organizeze si finanteze un invatamant propedeutic gratuit
accesibil tuturor, in parte obligatoriu. Invatamantul profesional ar
trebui sa revina beneficiarilor fortei de
munca spceial calificate, pe baza de contract intre organizatori si
beneficiari si persoanele care se califica in sensul cerintelor
intreprinzatorilor. Pentru studiile universitare, universitatile
"autonome" ( cum nu sunt si in perspectiva daca Ambramburica va fi
ministru nu vor fi, si pentru ca universitatile nu inteleg ce insemneaza
autonomia de care pot beneficia constitutional) trebuie sa includa
posibilitati de studiu si pentru domenii fara aplicatie practica. Se
face mare caz de faptul ca universitatile nu pregatesc ceea ce economia
cere. Nu stiu ca economia sa ceara matematicieni sau fizicieni. Atat
statul daca are politici de dezvoltare economica tintite ( nu stiu daca
mai exista facultatile de silvicultura, ar fi un obiectiv urgent al
statului daca ar avea in vedere avantajul padurilor in Romania) poate
acorda burse cu contract pentru calificarile superioare de care
programat au nevoie programele nationale ( lipsa). Versus nu trebuie si
nu poate finanta la nesfarsit studii pe care in mod liber licentiatii le
valorifica unde piata deschisa a fostei de munca ofera posturi ( exodul
medicilor si informaticienilor) si nevalorificarea investitiei si
depopulare grava.
Smaranda Dobrescu Redau un mic capitol din studiul meu: resursele umane, cenusereasa crizei
Legătura între învăţământ şi cererea pieţei forţei de muncă
Statul ar trebui să stimuleze specializările cu căutare pe piața muncii. Piaţa muncii reprezintă totalitatea relațiilor ce se stabilesc între oferta de angajare și cererea de angajare, în vederea realizării unei activități precum și totalitatea proceselor legate de aceste relații : determinarea retribuției, modul în care evoluează salariile sau mobilitatea lucrătorilor.
a.Argumentele Pro sunt următoarele:
• În România, în primul trimestru al anului 2013, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de doar 21,6%, conform Institutului Național de Statistică. Având în vedere aceste date, considerăm că o intervenție a statului pe piața muncii pentru a o stimula este necesară.
• Conform definiției date statului, putem afirma că acesta are obligația de a contribui la reglarea pieții muncii atunci când ea se află în dezechilibru. Astfel, subvenționarea specializărilor cu căutare pe piața muncii ar putea reprezenta o punte între cea din urmă și studenți. Tinerii ar putea accede la o gamă mult mai largă de oportunități de angajare și, în același timp, ar avea siguranța unui loc de muncă după terminarea studiilor, gradul de acces la studiile superioare fiind astfel serios impulsionat. Într-o perspectivă generală, efectele pozitive s-ar regăsi și la nivel macroeconomic, național.
• Statul ar trebui să stimuleze specializările cu căutare pe piața muncii, acestea putându-se schimba de la an la an. Astfel se poate asigura nediscriminarea celorlalte specializări și rigidizarea pieții muncii
• Stabilitatea programelor educaționale poate duce la supracalificare într-un domeniu care nu are căutare pe piața muncii. Dinamismul pieței muncii determină statul să acționeze, astfel încât tinerii absolvenți să nu fie nevoiți să se reorienteze în găsirea unui loc de muncă în neconcordanță cu specializarea dobândită.
b.Argumentele CONTRA sunt:
• Diversitatea de specializări aduce un plus de valoare întregii societăţi. Aşa cum arată studiile de caz, tot mai puţini tineri aleg o specializare umanistă. În ultima jumătate de secol, procentul celor care aleg să studieze litere, arte, filosofie, istorie sau religie a scăzut la jumătate
• Simpla intervenţie a statului nu poate oferi siguranța unui loc de muncă; statul are la dispoziţie un set de politici publice prin care trebuie să implementeze măsuri educaţionale, economice şi sociale şi considerăm că desfiinţarea anumitor specializări nu este utilă şi mai ales, nu poate avea un impact semnificativ la nivel macroeconimic naţional, dacă nu este însoţită de alte măsuri precum: programe de consiliere în carieră, de informare cu privire la piaţa muncii, de facilitare a practicii.
• Dinamica pieţei muncii nu poate fi anticipată în timp real
• Oferta de muncă s-a globalizat; trebuie avut în vedere şi faptul că deşi unele specializări pot fi nepopulare în ţara noastră, acestea pot oferi oportunităţi în străinătate. Spre exemplu: artele, arheologia, studiile muzeale, ştiinţele politice ș.a.
• Ponderea cunoştinţelor academice la angajare este în scădere; la angajare sunt avute în vedere mai multe aspecte decât simplul bagaj de cunoştinţe academice.Succesul la angajare este condiţionat şi de abilităţile sociale şi practice, cum ar fi comunicarea, lucrul în echipă şi managementul timpului.
Datorită necesităţii unei educaţii şi culturi progresive, considerăm că investiţia în capitalul uman, printr-un program universitar complet este necesară unei societăţi care îşi doreşte să evolueze din toate punctele de vedere.
• transferarea responsabilităţilor pe seama individului şi a universităţilor, aşa cum se întamplă într-o societate descentralizată şi neoliberală este un scop care va fi abandonat de o viitoare guvernare de stânga, lăsând fără finalizare idei din domeniul educaţiei care nu trebuie să depindă de alternanţele politice.
Din analiza schimbărilor globale, a reieşit că o mentalitate corectă este cea în care înveţi să gândeşti la scară largă. Astfel, tinerii trebuie să ia în considerare şi posibilitatea dezvoltării profesionale în afara graniţelor ţării. Uneori, tendinţele academice şi de pe piaţa muncii, din ţara noastră, nu reflectă nevoile de personal din străinătate (fizician, agricultor, traducător limba chineză, arabă sau altele exotice, curator galerii de artă, arheolog). Un exemplu concret ar fi reprezentat de studiul comparativ al fondurilor alocate pentru cercetare şi dezvoltare: România acordă 0.48% din PIB, iar Finlanda 3.78%, acest lucru accentuând faptul că unele specializări pur teoretice de la noi se pot bucura de o mai mare importanţă în alte ţări.
In acelasi timp întrunind argumente şi din categoria PRO cât şi Contra, deosebit de importantă este abordarea de la celălalt capăt şi anume câştigul pe care piaţa muncii din România, respectiv economia şi progresul ţării l-ar inregistra prin eforturile susţinute de a readuce în ţară pe cei ultra calificaţi după ani de muncă în ţări avansate şi care se pot constitui în cel mai valoros capital uman redobândit. Ei, prin valoarea intrinsecă si prin know how-ul dobândit.
Libertatea opţiunii asupra specializării şi a locului de practicare a unei meserii trebuie să nu prejudicieze însă statul care a investit bani în formarea unui specialist. Ideea restituirii cheltuelilor de şcolarizare într-un interval de timp de la părăsirea ţării apare a fi o problema etică demnă să fie discutată. Eficienţa învăţământului este o problemă care nu mai poate fi ignorată, mai ales în România unde exodul de absolvenţi de universităţi este atât de important.
http://blog.prospectiv.org/.../resursele-umane...
Legătura între învăţământ şi cererea pieţei forţei de muncă
Statul ar trebui să stimuleze specializările cu căutare pe piața muncii. Piaţa muncii reprezintă totalitatea relațiilor ce se stabilesc între oferta de angajare și cererea de angajare, în vederea realizării unei activități precum și totalitatea proceselor legate de aceste relații : determinarea retribuției, modul în care evoluează salariile sau mobilitatea lucrătorilor.
a.Argumentele Pro sunt următoarele:
• În România, în primul trimestru al anului 2013, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de doar 21,6%, conform Institutului Național de Statistică. Având în vedere aceste date, considerăm că o intervenție a statului pe piața muncii pentru a o stimula este necesară.
• Conform definiției date statului, putem afirma că acesta are obligația de a contribui la reglarea pieții muncii atunci când ea se află în dezechilibru. Astfel, subvenționarea specializărilor cu căutare pe piața muncii ar putea reprezenta o punte între cea din urmă și studenți. Tinerii ar putea accede la o gamă mult mai largă de oportunități de angajare și, în același timp, ar avea siguranța unui loc de muncă după terminarea studiilor, gradul de acces la studiile superioare fiind astfel serios impulsionat. Într-o perspectivă generală, efectele pozitive s-ar regăsi și la nivel macroeconomic, național.
• Statul ar trebui să stimuleze specializările cu căutare pe piața muncii, acestea putându-se schimba de la an la an. Astfel se poate asigura nediscriminarea celorlalte specializări și rigidizarea pieții muncii
• Stabilitatea programelor educaționale poate duce la supracalificare într-un domeniu care nu are căutare pe piața muncii. Dinamismul pieței muncii determină statul să acționeze, astfel încât tinerii absolvenți să nu fie nevoiți să se reorienteze în găsirea unui loc de muncă în neconcordanță cu specializarea dobândită.
b.Argumentele CONTRA sunt:
• Diversitatea de specializări aduce un plus de valoare întregii societăţi. Aşa cum arată studiile de caz, tot mai puţini tineri aleg o specializare umanistă. În ultima jumătate de secol, procentul celor care aleg să studieze litere, arte, filosofie, istorie sau religie a scăzut la jumătate
• Simpla intervenţie a statului nu poate oferi siguranța unui loc de muncă; statul are la dispoziţie un set de politici publice prin care trebuie să implementeze măsuri educaţionale, economice şi sociale şi considerăm că desfiinţarea anumitor specializări nu este utilă şi mai ales, nu poate avea un impact semnificativ la nivel macroeconimic naţional, dacă nu este însoţită de alte măsuri precum: programe de consiliere în carieră, de informare cu privire la piaţa muncii, de facilitare a practicii.
• Dinamica pieţei muncii nu poate fi anticipată în timp real
• Oferta de muncă s-a globalizat; trebuie avut în vedere şi faptul că deşi unele specializări pot fi nepopulare în ţara noastră, acestea pot oferi oportunităţi în străinătate. Spre exemplu: artele, arheologia, studiile muzeale, ştiinţele politice ș.a.
• Ponderea cunoştinţelor academice la angajare este în scădere; la angajare sunt avute în vedere mai multe aspecte decât simplul bagaj de cunoştinţe academice.Succesul la angajare este condiţionat şi de abilităţile sociale şi practice, cum ar fi comunicarea, lucrul în echipă şi managementul timpului.
Datorită necesităţii unei educaţii şi culturi progresive, considerăm că investiţia în capitalul uman, printr-un program universitar complet este necesară unei societăţi care îşi doreşte să evolueze din toate punctele de vedere.
• transferarea responsabilităţilor pe seama individului şi a universităţilor, aşa cum se întamplă într-o societate descentralizată şi neoliberală este un scop care va fi abandonat de o viitoare guvernare de stânga, lăsând fără finalizare idei din domeniul educaţiei care nu trebuie să depindă de alternanţele politice.
Din analiza schimbărilor globale, a reieşit că o mentalitate corectă este cea în care înveţi să gândeşti la scară largă. Astfel, tinerii trebuie să ia în considerare şi posibilitatea dezvoltării profesionale în afara graniţelor ţării. Uneori, tendinţele academice şi de pe piaţa muncii, din ţara noastră, nu reflectă nevoile de personal din străinătate (fizician, agricultor, traducător limba chineză, arabă sau altele exotice, curator galerii de artă, arheolog). Un exemplu concret ar fi reprezentat de studiul comparativ al fondurilor alocate pentru cercetare şi dezvoltare: România acordă 0.48% din PIB, iar Finlanda 3.78%, acest lucru accentuând faptul că unele specializări pur teoretice de la noi se pot bucura de o mai mare importanţă în alte ţări.
In acelasi timp întrunind argumente şi din categoria PRO cât şi Contra, deosebit de importantă este abordarea de la celălalt capăt şi anume câştigul pe care piaţa muncii din România, respectiv economia şi progresul ţării l-ar inregistra prin eforturile susţinute de a readuce în ţară pe cei ultra calificaţi după ani de muncă în ţări avansate şi care se pot constitui în cel mai valoros capital uman redobândit. Ei, prin valoarea intrinsecă si prin know how-ul dobândit.
Libertatea opţiunii asupra specializării şi a locului de practicare a unei meserii trebuie să nu prejudicieze însă statul care a investit bani în formarea unui specialist. Ideea restituirii cheltuelilor de şcolarizare într-un interval de timp de la părăsirea ţării apare a fi o problema etică demnă să fie discutată. Eficienţa învăţământului este o problemă care nu mai poate fi ignorată, mai ales în România unde exodul de absolvenţi de universităţi este atât de important.
http://blog.prospectiv.org/.../resursele-umane...
|
Mihai Ion Turcu Un
important psiholog al secolului XX a inceput prin a fi studiat chimie
(biochimie, neurostransmitatori, neurologie, psihologie).Altul avea
studii de baza zootehnie. (SUA) Este vorba de invatamantul superior
modular cu parcurgerea de trasee proprii pe increngaturile arborelui
stiintei.Impoertant este ca toate punctele nodale sa fie atestate
(certificate, diplome).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu