Pe facebook: Azi se voteaza

miercuri, 25 ianuarie 2017

Azi se voteaza

Azi se voteaza – 11 decembrie 2016

Smaranda Dobrescu shared Fatma Yilmaz's post.

Bucurie mare pe FB in unele parti, ca la tara lumea nu prea voteaza si urbanul a depasit prezenta din rural. In alti ani, iesind de la biserica, cei de la tara votau masiv. Imi permit sa cred ca nu e chiar motiv de bucurie: explicatia este ca cei tineri din rural sunt plecati in alte zari iar cei in varsta sunt plecati de tot. E momentul sa gandim daca chiar avem cu cine face agricultura pe care toti au ignorat-o timp de 27 ani. Cei destepti s-au asigurat chiar, contribuind la vanzarea intr-un ritm nebun a terenurilor agricole

Fatma Yilmaz:
Singurul lucru pe care il detest in ziua alegerilor in aceasta tara este dispretul fata de persoanele in varsta! Fara nicio conotatie ideologica, e o placere fantastica a celor mai frumosi si dragalasi tineri, sa jigneasca persoanele in varsta. "Daca nu ies tinerii la vot decid batranii viitorul vostru" - e unul dintre cele mai injositoare indemnuri pe care le aud. Serios? Nu ati gasit alte formule de mobilizare??
Pana la urma urmei, o mare-mare majoritate a acestor tineri sunt ajutati de mama si tata care trebuie sa "dea" pana la sfarsitul vietii lor , sa contribuie (renuntand de multe ori la confortul si calitatea propriei vieti) la bunastarea tinerilor astia ofuscati si cand vantul nu bate in directia care trebuie. Ca atare, sa vina mama, tata, bunica, mamaie sa sufle....

Fatma Yilmaz

December 11, 2016

Singurul lucru pe care il detest in ziua alegerilor in aceasta tara este dispretul fata de persoanele in varsta! Fara nicio conotatie ideologica, e o placere fantastica a celor mai frumosi si dragalasi tineri, sa jigneasca persoanele in varsta. "Daca nu ies tinerii la vot decid batranii viitorul vostru" - e unul dintre cele mai injositoare indemnuri pe care le aud. Serios? Nu ati gasit alte formule de mobilizare??
Pana la urma urmei, o mare-mare majoritate a acestor tineri sunt ajutati de mama si tata care trebuie sa "dea" pana la sfarsitul vietii lor , sa contribuie (renuntand de multe ori la confortul si calitatea propriei vieti) la bunastarea tinerilor astia ofuscati si cand vantul nu bate in directia care trebuie. Ca atare, sa vina mama, tata, bunica, mamaie sa sufle....

Roxana Antohi Si ma gândesc la o zicala din batrani ''Cine nu are batrani sa-si cumpere'' Pentru ca batranii au trecut prin multe si stiu sa discearna ce este bine pentru ei si pentru tineri. Tinerii sunt superficiali,'' cred ca tot ce zboara se mananca '' Si eu am fost tanara si asa am procedat ....

Niculae Malanca In satul meu mai sunt in viata unchiul Mitru, in varsta de 104 ani si unchiul Neculai, in varsta de 97 de ani, luptatori in al doilea razboi mondial pe ambele fronturi ,de la care am invatat respectul ,omenia modestia ,traiul cumpatat .Vazand atitudinea nesabuita a unora care ,in afara de a conduce bolizii dintr-un club in altul si care nici nu-si pot imagina ce inseamna sa strabati Europa de la Stalingrad pana-n Tatra sub amenintarea mortii,traiesc un sentiment acut de rusine pentru lipsa lor de educatie .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 25 ianuarie 2017

Azi se voteaza

Smaranda Dobrescu shared Fatma Yilmaz's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv