Dinica Roman shared a link.
Cum a ajuns PSD partid de dreapta în timp ce noi vânam comuniști.
Importatorii autorizați ai democrației în România au omis să ne dea acces și la prospectul de utilizare. Istoria de după 1990 s-a scris prea repede ca să-i adauge cineva note de subsol.
Așa se face că ochii noștri înlăcrimați n-au reușit să vadă nici până azi câteva adevăruri fundamentale despre doctrinele politice și poziționarea lor pe eșicherul ideologic, la așa-numitele stânga sau dreapta.
Încerc aici să împărtășesc propriul meu proces de lămurire pe acest subiect. Am să încep cu un recurs la teorie, pentru ca cititorii mei să opereze cu aceleași definiții ca și mine.
În filosofia politică, dreapta este conservatoare, în timp ce stânga este liberală. Dreapta vrea să prezerve ordinea existentă, stânga vrea să o schimbe.
Așa stau lucrurile. Astea sunt definițiile. Nu le-am inventat eu.
În cadranul dreptei îi regăsim, printre alții, pe tradiționaliști, religioși, pe marii capitaliști și pe monarhiști, în timp ce la stânga avem progresiștii, anarhiștii, ecologiștii, comuniștii și egalitariștii de rasă, gen sau orientare sexuală.
Nu există revoluții conservatoare și, implicit, nici revoluții right-wing, așa cum nu există moguli comuniști sau paseiști ai progresului. Astea sunt aberații.
La nivel de acțiune, orice demers de menținere a status-quo-ului politic, social și economic este unul de dreapta, iar orice încercare de răsturnare a acestuia se înscrie în rândul mișcărilor stângiste. În SUA, democrații lui Obama sau Clinton se consideră și sunt considerați de stânga fără nicio conotație ideologică negativă.
Aici apare un fenomen interesant. Chiar dacă orice schimb de putere se face, într-o măsură mai mică sau mai mare, prin tehnici revoluționar-stângiste, gruparea care obține puterea caută, din reflex, conservarea acesteia pe termen cât mai lung. Altfel spus, puterea se obține cu mijloacele stângii liberale și se păstrează cu cele ale dreptei conservatoare.
Tot astfel, un întreprinzător la început de drum investește creativitate, muncă, pasiune în lupta cu giganții pieței în care a intrat și, dacă reușește intrarea, încearcă la rândul său să obțină o poziție dominantă, ideal monopolistă, și blocarea accesului altor challengeri pe piața respectivă. Mănânci sau ești mâncat.
Revenind. Votul democratic este, pretutindeni în lume, ecoul unei revoluții populare, încercarea de replicare a acesteia pentru eternitate. Chiar și la nivel simbolic, prin ieșirea oamenilor pe străzi, către secțiile de votare, scrutinurile electorale amintesc de momentul „revoluției primordiale”. În cazul României, a celei din 1989.
Același vot democratic reprezintă, prin geneza sa stângistă, sperietoarea grupării incumbante. Nimeni nu vrea să fie dat jos din post. Fapt pentru care fiecare rundă de alegeri este ținta unor iradieri menite să mențină lucrurile în forma actuală (măsuri populiste nesustenabile, schimbarea regulilor în timpul jocului, utilizarea rețelelor administrative și de forță pentru obținerea unui avantaj electoral). Statul urăște schimbarea, revoluțiile, deci alegerile.
Urmărind de câțiva ani buni – mai mult de nevoie decât de voie – așezarea concetățenilor mei într-unul dintre cele două cadrane disponibile la noi (într-o democrație adevărată sunt mai multe), am remarcat confuzii teoretice grave la nivel de ideologie, discurs și acțiune.
Nu e vina lor. La noi, PCR a ocupat atâta vreme și cu atâta autoritate ambele cadrane încât, după căderea sa, am uitat să reașezăm fiecare ideologie la locul ei. Astfel încât orice filosofie politică non-comunistă a devenit automat de dreapta. Inclusiv – sau mai ales - liberalismul.
Să luăm un exemplu sonor din istoria imediată. Mișcarea pro-LGBT, considerată a fi una a dreptei, este stângistă prin definiție, având un caracter liberal-libertarianist și propunându-și să răstoarne un sistem de valori, legi și (pre)judecăți care tronează de secole. De partea cealaltă, susținătorii familiei tradițional-creștine (bărbat-femeie) pot fi acuzați de multe rele, dar în niciun caz nu pot fi numiți comuniști. Ei încearcă să păstreze lucrurile cum erau. Sunt conservatori și sunt de dreapta. Clinton vs. Trump.
Și alegerile prezidențiale din 2014 sau protestele de stradă din 2015 au stat sub semnul acestei confuzii, iar fenomenul conservatorizării unei mișcări revoluționare a fost imediat. Reformele promise au dispărut deîndată ce noii incumbanți s-au conectat la perfuziile puterii. Sistemul cel rău împotriva căruia fuseseră mobilizate masele a devenit tolerabil, dacă nu performant de-a binelea.
Să ne amintim în acest sens laudele pe care președintele în funcție, liberal la origine, le aduce instituțiilor de forță sau ezitarea miniștrilor în a sparge buboaiele sistemului (unii au preferat să demisioneze). Puterea e bună atunci când e la tine în mână și demonică atunci când o deține altul.
PSD-ul, la rândul său, a declanșat acțiuni liberal-stângiste atunci când i-a convenit (vezi referendumul din 2012), apoi a înhățat câte pârghii a putut și s-a luptat să le mențină până când o altă mișcare de stânga i le-a smuls din mâini.
Puterea corupe nu doar oamenii, ci și ideologiile.
Ce se întâmplă zilele acestea în contextul alegerilor locale ar fi amuzant dacă nu ar mărturisi, încă o dată, delirul în care ne aflăm. „Dacă câștigă PSD-ul o să avem un București de stânga!” scria pe Facebook un amic pe care nu-l pot acuza de incultură.
Incorect, dragul meu. PSD exersează puterea de 26 de ani într-o formă sau alta, timp în care s-a ancorat în substratul social, cultural, politic și economic al României. PSD a preluat, încetul cu încetul, discursul tuturor sub-curentelor conservatoare, de la tradiționalism la credință, de la capitalismul autohton la naționalism. Și astfel, cel puțin în lumina teoriei, a devenit un partid de dreapta aproape clasic. Nu unul bun, ci unul de dreapta. Așa zice busola.
USL - numită de unii o alianță contra naturii - a fost o mișcare prin care PSD a folosit PNL ca post-combustie pentru spargerea zidului sonic, a liniei care separă cadranele. Dacă n-ar fi făcut-o, ar fi dispărut. Dar a făcut-o, s-a așezat comfortabil de-a dreapta, iar liberalismul românesc e astăzi încuiat în cala unei corăbii care se scufundă: PNL.
Cei care ies în stradă – la vot sau la revoluție – împotriva PSD trebuie să-și asume liberalismul, implicit stângismul. Ustură un pic, dar trece.
Cealaltă variantă e alunecarea spre o dreaptă radicală care a dat omenirii eroi pentru o zi și criminali pentru istorie. Aceștia din urmă sunt ușor de recunoscut: cred și afirmă că cine nu votează ca ei este un sub-om care nu merită să trăiască.
Importatorii autorizați ai democrației în România au omis să ne dea acces și la prospectul de utilizare. Istoria de după 1990 s-a scris prea repede ca să-i adauge cineva note de subsol.
Așa se face că ochii noștri înlăcrimați n-au reușit să vadă nici până azi câteva adevăruri fundamentale despre doctrinele politice și poziționarea lor pe eșicherul ideologic, la așa-numitele stânga sau dreapta.
Încerc aici să împărtășesc propriul meu proces de lămurire pe acest subiect. Am să încep cu un recurs la teorie, pentru ca cititorii mei să opereze cu aceleași definiții ca și mine.
În filosofia politică, dreapta este conservatoare, în timp ce stânga este liberală. Dreapta vrea să prezerve ordinea existentă, stânga vrea să o schimbe.
Așa stau lucrurile. Astea sunt definițiile. Nu le-am inventat eu.
În cadranul dreptei îi regăsim, printre alții, pe tradiționaliști, religioși, pe marii capitaliști și pe monarhiști, în timp ce la stânga avem progresiștii, anarhiștii, ecologiștii, comuniștii și egalitariștii de rasă, gen sau orientare sexuală.
Nu există revoluții conservatoare și, implicit, nici revoluții right-wing, așa cum nu există moguli comuniști sau paseiști ai progresului. Astea sunt aberații.
La nivel de acțiune, orice demers de menținere a status-quo-ului politic, social și economic este unul de dreapta, iar orice încercare de răsturnare a acestuia se înscrie în rândul mișcărilor stângiste. În SUA, democrații lui Obama sau Clinton se consideră și sunt considerați de stânga fără nicio conotație ideologică negativă.
Aici apare un fenomen interesant. Chiar dacă orice schimb de putere se face, într-o măsură mai mică sau mai mare, prin tehnici revoluționar-stângiste, gruparea care obține puterea caută, din reflex, conservarea acesteia pe termen cât mai lung. Altfel spus, puterea se obține cu mijloacele stângii liberale și se păstrează cu cele ale dreptei conservatoare.
Tot astfel, un întreprinzător la început de drum investește creativitate, muncă, pasiune în lupta cu giganții pieței în care a intrat și, dacă reușește intrarea, încearcă la rândul său să obțină o poziție dominantă, ideal monopolistă, și blocarea accesului altor challengeri pe piața respectivă. Mănânci sau ești mâncat.
Revenind. Votul democratic este, pretutindeni în lume, ecoul unei revoluții populare, încercarea de replicare a acesteia pentru eternitate. Chiar și la nivel simbolic, prin ieșirea oamenilor pe străzi, către secțiile de votare, scrutinurile electorale amintesc de momentul „revoluției primordiale”. În cazul României, a celei din 1989.
Același vot democratic reprezintă, prin geneza sa stângistă, sperietoarea grupării incumbante. Nimeni nu vrea să fie dat jos din post. Fapt pentru care fiecare rundă de alegeri este ținta unor iradieri menite să mențină lucrurile în forma actuală (măsuri populiste nesustenabile, schimbarea regulilor în timpul jocului, utilizarea rețelelor administrative și de forță pentru obținerea unui avantaj electoral). Statul urăște schimbarea, revoluțiile, deci alegerile.
Urmărind de câțiva ani buni – mai mult de nevoie decât de voie – așezarea concetățenilor mei într-unul dintre cele două cadrane disponibile la noi (într-o democrație adevărată sunt mai multe), am remarcat confuzii teoretice grave la nivel de ideologie, discurs și acțiune.
Nu e vina lor. La noi, PCR a ocupat atâta vreme și cu atâta autoritate ambele cadrane încât, după căderea sa, am uitat să reașezăm fiecare ideologie la locul ei. Astfel încât orice filosofie politică non-comunistă a devenit automat de dreapta. Inclusiv – sau mai ales - liberalismul.
Să luăm un exemplu sonor din istoria imediată. Mișcarea pro-LGBT, considerată a fi una a dreptei, este stângistă prin definiție, având un caracter liberal-libertarianist și propunându-și să răstoarne un sistem de valori, legi și (pre)judecăți care tronează de secole. De partea cealaltă, susținătorii familiei tradițional-creștine (bărbat-femeie) pot fi acuzați de multe rele, dar în niciun caz nu pot fi numiți comuniști. Ei încearcă să păstreze lucrurile cum erau. Sunt conservatori și sunt de dreapta. Clinton vs. Trump.
Și alegerile prezidențiale din 2014 sau protestele de stradă din 2015 au stat sub semnul acestei confuzii, iar fenomenul conservatorizării unei mișcări revoluționare a fost imediat. Reformele promise au dispărut deîndată ce noii incumbanți s-au conectat la perfuziile puterii. Sistemul cel rău împotriva căruia fuseseră mobilizate masele a devenit tolerabil, dacă nu performant de-a binelea.
Să ne amintim în acest sens laudele pe care președintele în funcție, liberal la origine, le aduce instituțiilor de forță sau ezitarea miniștrilor în a sparge buboaiele sistemului (unii au preferat să demisioneze). Puterea e bună atunci când e la tine în mână și demonică atunci când o deține altul.
PSD-ul, la rândul său, a declanșat acțiuni liberal-stângiste atunci când i-a convenit (vezi referendumul din 2012), apoi a înhățat câte pârghii a putut și s-a luptat să le mențină până când o altă mișcare de stânga i le-a smuls din mâini.
Puterea corupe nu doar oamenii, ci și ideologiile.
Ce se întâmplă zilele acestea în contextul alegerilor locale ar fi amuzant dacă nu ar mărturisi, încă o dată, delirul în care ne aflăm. „Dacă câștigă PSD-ul o să avem un București de stânga!” scria pe Facebook un amic pe care nu-l pot acuza de incultură.
Incorect, dragul meu. PSD exersează puterea de 26 de ani într-o formă sau alta, timp în care s-a ancorat în substratul social, cultural, politic și economic al României. PSD a preluat, încetul cu încetul, discursul tuturor sub-curentelor conservatoare, de la tradiționalism la credință, de la capitalismul autohton la naționalism. Și astfel, cel puțin în lumina teoriei, a devenit un partid de dreapta aproape clasic. Nu unul bun, ci unul de dreapta. Așa zice busola.
USL - numită de unii o alianță contra naturii - a fost o mișcare prin care PSD a folosit PNL ca post-combustie pentru spargerea zidului sonic, a liniei care separă cadranele. Dacă n-ar fi făcut-o, ar fi dispărut. Dar a făcut-o, s-a așezat comfortabil de-a dreapta, iar liberalismul românesc e astăzi încuiat în cala unei corăbii care se scufundă: PNL.
Cei care ies în stradă – la vot sau la revoluție – împotriva PSD trebuie să-și asume liberalismul, implicit stângismul. Ustură un pic, dar trece.
Cealaltă variantă e alunecarea spre o dreaptă radicală care a dat omenirii eroi pentru o zi și criminali pentru istorie. Aceștia din urmă sunt ușor de recunoscut: cred și afirmă că cine nu votează ca ei este un sub-om care nu merită să trăiască.
Comments
Dinica Roman discutia de la pagina lui Rareș Jianu
Constantin Balasoiu
REpede, cateva ganduri.
PSD nu e de dreapta, iar stanga nu e liberala si progresista. Publicul PSD e traditionalist, dar e mai ales principalul perdant al marilor transf in Rom post-decembrista (nu spui 'PSD a lucrat substratul social in ultimii 26 de ani', te uiti putin pe indicatorii sociali, economici etc inainte). Bradut extrapoleaza ceva care tine de biparditismul american, cu conservatori/ progresisti, nimic altceva. Noi nu functionam asa, nu stiu ce poti face cu analiza lui. Noi nu suntem bipartidici, majoritatile parlamentare de ex se fac din aliante. In plus, ce au americanii nu seamna cu aproape nimic pe continent. Daca analiza lui Bradut e buna, e buna ca semnal din interiorul dreptei. Se asteapta ceva de la PNL, o republicanizare, o hibridizare a neoliberalismului romanesc etc. Contextul mai larg, dezastrul din alegeri, prezenta USR ar recomanda asta.
Bun, stanga nu e liberala si progresista, fiindca una e libertatea (dreapta), alta egalitatea (stanga). Libertatea e apanajul liberalismului in special in cheie economica si se afla in spatele inclusiv a emanciparii si progreselor in zona politicii, a elitelor (economice, culturale etc), iar egalitatea e apanajul stangii si a fost impusa in special de nevoia de a extinde sa zicem, realizarile libertatii. Or de ce le-ai incurca?
Si da, liberalii europeni si stanga socialista au agende comune in chestiuni care tin de bunuri comune, drepturile si politici culturale etc, dar asta sau din nevoia de a-si depasi mosternirea clasico-iluminista, cu rationalismul abstract si universalismul/ internationalismul si nu mai stiu ce, sau ptr ca au re/descoperit de cealalta parte un dusman istoric comun (biserica, zona middle class de orientare conservatoare etc). Ca sa nu mai spun ca s-ar putea sa fie doar o seductie dinspre marketingul politic american, cu scopul de a face din neoconservatori in genere singurii mostenitori nu stiu, ai prestigiului, vocabularului si traditiei liberale clasice, adica nu p risca sa fie descrisi simplu ca reactionari, fiindca ar disparea
Rareș Jianu
Bun, Brad Florescu cred ca are dreptate, mai ales în sensul în care, cum spui și tu, la noi nu exista o dreapta conservatoare; pana și ALDE al lui Tăriceanu, are niște poziții super progresiste și lgbtiste prin D. Barbu. PSD o fi urmașul lui PDSR, FSN, PCR, dar pana una alta e singurul care cât de cât, prin program, e mai conservator, merge pe linia asta a suveranismului, apără mica întreprindere și investitorul roman, mic și mijlociu.
Constantin Balasoiu
Rareș Jianu nu exista o dreapta conservatoare obiectivata politic, da, ANR de ex s-a dus tot asa cum a aparut, dar factiuni, falange etc exista. Chiar la nivelul PNL. La nivelul ALDE nu vad progresism, D Barbu are probabil interventii cu aer progresist, dar numai progresist nu e. Cat a fost ministrul culturii a fost anti-progresist, de ex in cazul Rosia Montana. E progresist p putin cand vorbeste de BOR, dar e de inteles. E catolic
Termenii dreapta si stanga ai lui Bradut sunt imprumutati din cultura politica americana, nu functioneaza pe continent; la noi nici atat. E motivul ptr care cred ca transferarea lor la noi s-ar putea transf intr-un dezastru inca si mai mare pe dreapta.
Constantin Balasoiu
si da, PSD si-a adjudecat partea cea mai larga a publicului traditionalist, dar PSD nu e ceea ce se cheama partid conservator sau suveranist. Poti compara electoratele tuturor partidelor conservatoare din Europa inclusiv America. Astea-s electorate middle class. Nu e cazul PSD. Electoratul PSD e cum spuneam principalul perdant al marilor transformari post-decembriste. Acum inca si mai nasol decat in '90, basculati cum suntem in cea mai severa polarizare sociala din UE
Constantin Balasoiu
REpede, cateva ganduri.
PSD nu e de dreapta, iar stanga nu e liberala si progresista. Publicul PSD e traditionalist, dar e mai ales principalul perdant al marilor transf in Rom post-decembrista (nu spui 'PSD a lucrat substratul social in ultimii 26 de ani', te uiti putin pe indicatorii sociali, economici etc inainte). Bradut extrapoleaza ceva care tine de biparditismul american, cu conservatori/ progresisti, nimic altceva. Noi nu functionam asa, nu stiu ce poti face cu analiza lui. Noi nu suntem bipartidici, majoritatile parlamentare de ex se fac din aliante. In plus, ce au americanii nu seamna cu aproape nimic pe continent. Daca analiza lui Bradut e buna, e buna ca semnal din interiorul dreptei. Se asteapta ceva de la PNL, o republicanizare, o hibridizare a neoliberalismului romanesc etc. Contextul mai larg, dezastrul din alegeri, prezenta USR ar recomanda asta.
Bun, stanga nu e liberala si progresista, fiindca una e libertatea (dreapta), alta egalitatea (stanga). Libertatea e apanajul liberalismului in special in cheie economica si se afla in spatele inclusiv a emanciparii si progreselor in zona politicii, a elitelor (economice, culturale etc), iar egalitatea e apanajul stangii si a fost impusa in special de nevoia de a extinde sa zicem, realizarile libertatii. Or de ce le-ai incurca?
Si da, liberalii europeni si stanga socialista au agende comune in chestiuni care tin de bunuri comune, drepturile si politici culturale etc, dar asta sau din nevoia de a-si depasi mosternirea clasico-iluminista, cu rationalismul abstract si universalismul/ internationalismul si nu mai stiu ce, sau ptr ca au re/descoperit de cealalta parte un dusman istoric comun (biserica, zona middle class de orientare conservatoare etc). Ca sa nu mai spun ca s-ar putea sa fie doar o seductie dinspre marketingul politic american, cu scopul de a face din neoconservatori in genere singurii mostenitori nu stiu, ai prestigiului, vocabularului si traditiei liberale clasice, adica nu p risca sa fie descrisi simplu ca reactionari, fiindca ar disparea
Rareș Jianu
Bun, Brad Florescu cred ca are dreptate, mai ales în sensul în care, cum spui și tu, la noi nu exista o dreapta conservatoare; pana și ALDE al lui Tăriceanu, are niște poziții super progresiste și lgbtiste prin D. Barbu. PSD o fi urmașul lui PDSR, FSN, PCR, dar pana una alta e singurul care cât de cât, prin program, e mai conservator, merge pe linia asta a suveranismului, apără mica întreprindere și investitorul roman, mic și mijlociu.
Constantin Balasoiu
Rareș Jianu nu exista o dreapta conservatoare obiectivata politic, da, ANR de ex s-a dus tot asa cum a aparut, dar factiuni, falange etc exista. Chiar la nivelul PNL. La nivelul ALDE nu vad progresism, D Barbu are probabil interventii cu aer progresist, dar numai progresist nu e. Cat a fost ministrul culturii a fost anti-progresist, de ex in cazul Rosia Montana. E progresist p putin cand vorbeste de BOR, dar e de inteles. E catolic
Termenii dreapta si stanga ai lui Bradut sunt imprumutati din cultura politica americana, nu functioneaza pe continent; la noi nici atat. E motivul ptr care cred ca transferarea lor la noi s-ar putea transf intr-un dezastru inca si mai mare pe dreapta.
Constantin Balasoiu
si da, PSD si-a adjudecat partea cea mai larga a publicului traditionalist, dar PSD nu e ceea ce se cheama partid conservator sau suveranist. Poti compara electoratele tuturor partidelor conservatoare din Europa inclusiv America. Astea-s electorate middle class. Nu e cazul PSD. Electoratul PSD e cum spuneam principalul perdant al marilor transformari post-decembriste. Acum inca si mai nasol decat in '90, basculati cum suntem in cea mai severa polarizare sociala din UE
Smaranda Dobrescu Interesante
comentariile. Autorul
articolului confera caracter de dreapta/stanga functie de caracterul
temporar al preluarii puterii, respectiv al tendintei de mentinere a
puterii. In aceasta abordare un partid va fi obligatoriu alternativ,
cand de stanga, cand de dreapta. In
afara caracterului traditionalist/reformator cred eu ca mai sunt si
multe elemente economice si sociale care determina tipul de politica
abordata.de un partid. Sunt de acord insa ca PSD nu este un partid de
stanga, are doar unele aspiiratii declarate de stanga.
Constantin Balasoiu analiza
lui Bradut e semantica in cel mai bun caz, in orice caz ideea de a
identifica statul cu dreapta sau ceva conservator e nu stiu cum.
COmunistii de ex au devenit conservatori de dreapta din momentul cand au
ajuns la putere? Nu merge
Termenii lui Bradut sunt imprumutati mai curand din cultura politica americana
Termenii lui Bradut sunt imprumutati mai curand din cultura politica americana
Preda Mihailescu Constantin Balasoiu
@ ""COmunistii
de ex au devenit conservatori de dreapta din momentul cand au ajuns la
putere? " - Nu merge - dar este impresionant de coincident cu mitologia
raspandita de stanga occidentala in timpul razboiului rece, pentru a-si
salva doctrina preferata. Da, incepand
cu Sartre si alti ireductibili, asta spuneau ca tarile comuniste, Rusia
in frunte, nu erau nici socialiste nici comuniste ci imperialism de
stat. Nimic nou sub soare.
Mihai Ion Turcu Particular
-Romania a predat cheile sale altora.Nu are proicte propii. Partidele
sunt "burghezie comprtadora" de srviciu, bransate la buget de unde si
zisa mare coruptie de tipul Dinu Paturica (" Cu iaurt cu gogosele te
facusi Vornic misele" Nicoale Filimon).
Avem emigratie masiva, avem zone in saracie definitiva, pierderi de
resurse, populatie imbatranita, sisteme publice in decrepitudine, armata
zero, miscari secesioniste, ineficienta administrativa, nedezvoltare a
capitalului autohton, neasimilare a fondurilor europene, prabusire de
sisteme, irigatii, transporturi, sistem juridic politizat dar fara
politica, presa ancilara,etc. si suntem in coada tuturor clasamentelor
europene. Nu de dreapta nu de stanga si nici conservatori pentru ca
suntem "Europeni"....
Constantin Balasoiu Preda Mihailescu nu aveti nimic de aparat in analiza lui Bradut, e semantica
in plus e cam elucubrant, adica daca a vota te face revolutionar de stanga, iar a ocupa o functie de stat ceva de dreapta sau conservator, cred ca ne putem lipsi de doctrine politice si in genere ne putem lipsi cam de tot.
Treaba cu imperialismul nu stiu la ce a ajutat, politica dupa razboi a fost dictata peste tot de castigatori, si nu era usor sa fii de stanga in Occident atunci, in orice caz in calitate de socialisti au devenit proeminenti pe continent mai tarziu, nu de altceva
Cine are timp de citit, recomand textele lui Norberto Bobbio pe subiect, e tradus
in plus e cam elucubrant, adica daca a vota te face revolutionar de stanga, iar a ocupa o functie de stat ceva de dreapta sau conservator, cred ca ne putem lipsi de doctrine politice si in genere ne putem lipsi cam de tot.
Treaba cu imperialismul nu stiu la ce a ajutat, politica dupa razboi a fost dictata peste tot de castigatori, si nu era usor sa fii de stanga in Occident atunci, in orice caz in calitate de socialisti au devenit proeminenti pe continent mai tarziu, nu de altceva
Cine are timp de citit, recomand textele lui Norberto Bobbio pe subiect, e tradus
Preda Mihailescu Constantin Balasoiu @ Ce sa apar? Nici nu am citit. Si daca se aseamana cu Sartre etco in idei, asta nu cred ca poate figura drept compliment, sau?
Constantin Balasoiu Preda Mihailescu
pai si daca nu e un compliment, tot n-ati aflat sau inteles ceva,
fiindca a fi conservator nu inseamna a fi functionar la stat; si vice
versa, a fi de stanga nu inseamna a te manifesta democratic
Statul e ceva, unii il descriu ca monopol al violentei legitime (or in varianta asta chiar si cu o turma de gaste puteti gasi niste similitudini, o ierarhie etc), iar o doctrina sau un partid, inclusiv cel care detine aceste mecanisme si parghii la un moment dat, altceva, adica nu se confunda cu el indiferent cat cum l-ar coloniza.
Statul e ceva, unii il descriu ca monopol al violentei legitime (or in varianta asta chiar si cu o turma de gaste puteti gasi niste similitudini, o ierarhie etc), iar o doctrina sau un partid, inclusiv cel care detine aceste mecanisme si parghii la un moment dat, altceva, adica nu se confunda cu el indiferent cat cum l-ar coloniza.
Alexandru Botu Imi place punerea in discutie a unor idei, nu neaparat inedite, caci schimbul de opinii este cel care aduce cele mai multe beneficii tuturor, aratandu-ne ca nu este bine sa traim izolati, mai ales atunci cand avem tendinta sa ne aparam chiar si excesiv propriile conceptii, adica atunci cand pentru asta am gasi falsa justificare pentru singularitate, nu pentru singuratate. De aceea si in mod special, multumesc Domnule Preda Mihailescu, Domnule Dinica Roman!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu