Pe facebook: Supravegherea macro-prudentiala

duminică, 10 aprilie 2016

Supravegherea macro-prudentiala

Supravegherea macro-prudentiala – 26 martie 2016

Prospectiv A-z

Cred si eu din ce in ce mai mult ca Gheorghe Piperea este mult mai aproape de sursa problemelor decat cei care dezbat Legea Florian. Iata despre ce este vorba:

"Vestea proastă a anului este adoptarea legii privind supravegherea macro-prudenţială, trimisă acum la promulgare la preşedinte (care, evident, nu va avea nicio reţinere să o promulge, în ciuda celor de mai jos).

Legea instituie un comitet din 9 ultra-prudenţi, dintre care 5 înseamnă doar şefimea BNR, care vor emite recomandări şi avertizări referitoare la marile riscuri care ne pasc zi de zi. Aceşti 9 sfinţi, ca şi cei care lucrează pentru ei în comisiile tehnice sau în secretariat, sunt total imuni la orice răspundere penală sau civilă pentru ceea ce fac în această calitate de macro-prudenţi (sau de lucrători pentru macro-prudenţi): ei "nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omsiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă" (art. 11 alin.3). Este o imunitate de răspundere penală şi civilă similară cu cea acordată deja şefimii BNR prin Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR. O imunitate care este cu mult, enorm de mult mai tare decât imunitatea parlamentarilor şi chiar a preşedintelului de ţară: (i) ea se extinde şi la răspunderea civilă pentru cauzarea de prejudicii, nefiind limitată la răspundrea penală; (ii) ea nu poate fi ridicată; în cel mai restrictiv caz, dacă vor fi acţionat cu rea-credinţă, macro-prudenţii vor putea fi sancţionaţi civil sau penal; doar că, în sistemul nostru de drept, buna credinţă se prezumă. Iar BNR, ca şi Comitetul macro-prudenţei nici măcar nu sunt prevăzute în Constituţie!"

Aceasta po/veste reprezinta o grija mult mai relevanta pentru majoritate decat 95% din ce poate gasi omul prin mass media.

E curios cum oamenii nu se prind ca asa ceva va depasi suma grijilor cu privire binoame, in/justitie, suveranitate, EUropa etc.

De fapt, nu-i cel mai usor sa-ti dai seama ca toate firele duc la bani in capitalism cand inca mai crezi ca acesta este sistemul prosperitatii multilateral dezvoltate.

România s-a trezit cu un supra-organ specializat în recomandări obligatorii

COTIDIANUL.RO

Doina Nicolescu Mai bine cei care dicteaza ar impune desfiintarea guvernului. Despre constitutie ce sa mai vorbim! In Romania se fac tot felul de experiente.

Prospectiv A-z .
Doamna Nicolescu, daca ne uitam istoric, cei care dicteaza niciodata nu o fac in termenii care descriu viata romanilor de zi cu zi--iar asta-i, repet, o problema cu istorie in Romania. Cand ne-a mers mai bine, romani delegati sa reprezinte intereselor romanilor au reusit sa 'dea la intors diktatele', adica sa le interpreteze si spre folosul romanilor cu termenii si logica celor care le emiteau.

Nu cred ca cineva a co/semnat la condamnarea poporului roman, fie el si Basescu! Adica nu cred in existenta vreunui Tratat care sa stipuleze ca dumneavoastra si celeorlalte milioane majoritare de romani sa va fie atat de greu in termeni obiectivi. Asta inseamna ca implementarea acestor Tratate se face cu zel, prostie si rea-vointa de catre romani.

Solutia pe care o vad eu e mai apropae de abordari ca cele ale d-luiGheorghe Piperea si d-nei Ana Birchall.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 10 aprilie 2016

Supravegherea macro-prudentiala

Prospectiv A-z

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv